afganistan

Un militar NATO din Afganistan a fost ucis într-o explozie

Un membru al Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate din Afganistan (ISAF) a fost ucis într-o explozie, altul fiind rănit, informează un comunicat oficial, citat de AFP.

Afganistan: Cel puţin opt persoane au fost ucise într-un atentat sinucigaş

Cel puţin opt pesoane, patru poliţişti şi patru civili, au fost ucise, luni, într-un atentat sinucigaş asupra unei secţii de poliţie din sudul Afganistanului, au declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului afgan de Interne, Zemarai Bashari, şi autorităţile locale, relatează AFP.

NATO nu are suficiente trupe pentru a garanta pacea în Afganistan

Forţa NATO din Afganistan nu dispune de suficient echipament sau trupe pentru a asigura progrese împotriva insurgenţilor talibani şi a garanta o finalizare cu succes a misiunii, se arată într-un raport citat de Reuters.

Talibanii promit o nouă campanie teroristă în Afganistan

Talibanii au promis marţi că vor lansa o nouă campanie teroristă împotriva Guvernului şi a forţelor internaţionale din Afganistan, începând de joi, prima zi a Ramadanului, relatează AFP.

Familia militarului român decedat în Afganistan va primi un ajutor de urgenţă

Familia militarului român decedat, joi, în Afganistan va primi un ajutor de urgenţă în sumă de 45.000 lei, pentru finalizarea lucrărilor la locuinţă, în baza unei hotărâri aprobată în şedinţa de marţi a Guvernului.

Meleşcanu: O decizie de retragere a trupelor româneşti nu se ia sub impulsul emoţiilor

Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, aflat duminică la funeraliile sublocotenentului (p.m.) Aurel Marcu, ucis în Afganistan, a declarat că o decizie de retragere a trupelor româneşti din teatrele de operaţiuni nu se poate lua sub "impulsul emoţiilor".

Aproximativ o mie de persoane, la funeraliile militarului ucis în Afganistan

Militarul român ucis în Afganistan a fost înmormântat, duminică după-amiază, cu onoruri militare, în cimitirul din comuna dâmboviţeană Mătăsaru - localitatea natală a tânărului -, la funeralii participând aproximativ o mie de persoane, precum şi ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu.

Trupul neînsufleţit al militarului ucis în Afganistan este adus în ţară

Trupul neînsufleţit al sublocotenentului (p.m.) Aurel Marcu, ucis în Afganistan este adus sâmbătă seara în ţară, cu o aeronavă militară, la Baza 90 Transport Aerian, a informat Ministerul Apărării.

PRM cere retragerea trupelor româneşti din Irak şi Afganistan

PRM cere retragerea trupelor româneşti din Irak şi Afganistan, a declarat, vineri, preşedintele partidului, Corneliu Vadim Tudor.

Doi dintre răniţii în Afganistan, operaţi

Doi dintre cei patru militari români răniţi, joi, în Afganistan, şi transportaţi la spitalul militar din Kandahar, au fost operaţi, unul fiind în stare gravă, iar ceilalţi doi au fost externaţi şi urmează să îşi reia activitatea în baza militară din Qalat, informează MAp.

Un militar român a fost ucis, iar alţi doi au fost grav răniţi în Afganistan

Sergentul major Aurel Marcu a fost ucis, joi după-amiază, în provincia Zabul din Afganistan, iar locotenentul Nicolae Grigore şi fruntaşul Alex Octavian Zafiu au fost răniţi, fiind transportaţi de urgenţă, cu un elicopter MEDEVAC, la spitalul militar din Kandahar.

Unul dintre sud-coreenii ţinuţi ostatici în Afganistan a scris într-un jurnal pe durata captivităţii

Unul dintre cei 23 de ostatici sud-coreeni ţinuţi în captivitate în Afganistan a reuşit să scrie într-un jurnal personal în timp ce se afla în mâinile talibanilor, relatează Reuters.

Ultimii trei ostatici sud-coreeni din Afganistan, au fost eliberaţi

Ultimii trei ostatici sud-coreeni din Afganistan, "două femei şi un bărbat", au fost eliberaţi joi, de către talibani, şi transferaţi în custodia Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR), a anunţat un responsabil al CICR, Irfan Sulejmani, citat de AFP.

Talibanii au elibererat trei ostatici sud-coreeni

Talibanii au eliberat miercuri trei femei dintre cei 19 ostatici sud-coreeni, pe care le-au predat unui lider tribal ce urmează să le transfere Crucii Roşii (CICR), a declarat mediatorul afgan Haji Mohammad Zahir, citat de AFP.

Peste 100 de insurgenţi au fost ucişi în sudul Afganistanului

Peste 100 de insurgenţi au fost ucişi în confruntările armate cu trupele coaliţiei internaţionale în sudul Afganistanului, a anunţat, miercuri, armata americană, citată de Reuters.

Talibanii anunţă că cei 19 sud-coreeni ar putea fi eliberaţi „în curând”

Un purtător de cuvânt al talibanilor a anunţat marţi că cei 19 ostatici sud-coreeni din Afganistan ar putea fi eliberaţi "în curând", negocierile dintre răpitori şi o delegaţie de la Seul încheindu-se cu "succes", relatează AFP.

O televiziune afgană a difuzat imagini cu femeia de naţionalitate germană răpită la Kabul

Femeia de naţionalitate germană, răpită la Kabul, a fost prezentată într-o înregistrate video difuzată de postul privat de televiziune afgan Tolo, pentru a da credibilitate cererilor răpitorilor săi de eliberare a "prizonierilor nevinovaţi", relatează AFP.

O femeie cetăţean german, răpită la Kabul

Bărbaţi neidentificaţi au răpit, sâmbătă, o femeie cetăţean german în capitala afgană, Kabul, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului afgan de Interne, citat de Reuters.

Cele două ostatice sud-coreene eliberate de talibani au sosit la Seul

Cele două sud-coreene eliberate luni de către talibani au sosit, vineri, la Seul, la aproximativ o lună după ce au fost răpite de insurgenţi, a relatat agenţia Yonhap, citată de AFP.

Două ostatice sud-coreene, eliberate de talibani

Două ostatice sud-coreene, din grupul de 21 de persoane răpite la 19 iulie de către talibani, au fost eliberate luni, în sudul Afganistanului, fiind transferate în grija unui lider tribal, Haji Zahir, a declarat acesta din urmă prin telefon, pentru agenţia France Presse.

Talibanii anunţă că îi au în custodie pe toţi cei 21 de ostatici sud-coreeni

Cele două ostatice sud-coreene grav bolnave a căror eliberare fusese anunţată sâmbătă se află încă în captivitate, a declarat duminică un purtător de cuvânt taliban, precizând însă că femeile vor fi puse în libertate curând, relatează Reuters.

Talibanii anunţă că două ostatice sud-coreene bolnave au fost deja eliberate

Două ostatice sud-coreene au fost eliberate sâmbătă seara în Afganistan, într-un gest de bunăvoinţă al înaltului consiliu taliban, a anunţat purtătorul de cuvânt al insurgenţilor afgani, citat de AFP.

George W. Bush şi Hamid Karzai au promis că îi vor distruge pe talibani

Preşedintele american, George W. Bush, şi omologul său afgan, Hamid Karzai, au promis luni că îi vor distruge pe talibani, despre care Karzai a declarat că reprezintă o forţă învinsă care atacă civili, dar nu constituie o ameninţare pentru guvernul său, relatează Reuters.

Starea subofiţerului rănit în Afganistan este stabilă

Starea sergentului major Berchetaru Ionel Sorinel, rănit miercuri după-amiază în Afganistan, este în prezent stabilă, după o intervenţie chirurgicală pentru curăţarea rănii suferite la abdomen.

Ostaticii sud-coreeni răpiţi în Afganistan sunt mutaţi periodic

Cei 22 de sud-coreeni, luaţi ostatici de talibani în Afganistan sunt mutaţi în mod periodic, a mărturisit una dintre ostatice presei de la Seul.

NATO va utiliza bombe mai puţin distructive în Afganistan

NATO intenţionează să utilizeze bombe mai puţin distructive în cadrul operaţiunilor împotriva insurgenţilor din Afganistan cu scopul de a reduce numărul de victime înregistrate în rândul civililor, a declarat, duminică, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.

Talibanii fixează un nou ultimatum pentru eliberarea ostaticilor sud-coreeni

Insurgenţii talibani au exclus, duminică, derularea unor noi negocieri cu Guvernul afgan pentru eliberarea celor 22 de ostatici sud-coreeni şi au exercitat presiuni pentru punerea în libertate a militanţilor islamişti drept soluţie a acestei crize.

Oficialii afgani ar putea interveni în forţă pentru eliberarea coreenilor

Mediatorii afgani au continuat sâmbătă negocierile cu talibanii pentru eliberarea celor 22 de ostatici sud-coreeni, menţionând însă că ar putea interveni în forţă în cazul unui eşec al discuţiilor.

Un ostatic sud-coreean răpit în Afganistan lansează un apel de ajutor

Un ostatic sud-coreean răpit în Afganistan a lansat, joi, un apel de ajutor în cursul unei convorbiri telefonice publicate pe site-ul unui post american de televiziune.

UPDATE2: Unul dintre cetăţenii germani răpiţi miercuri este în viaţă, anunţă talibanii – AFP

Unul dintre cei doi cetăţeni germani, răpiţi miercuri în Afganistan, este încă în viaţă, a anunţat luni un purtător de cuvânt al talibanilor, la o zi după descoperirea corpului celui de-al doilea ostatic, relatează AFP.

Ministerul afgan al Apărării neagă declanşarea operaţiunii pentru eliberarea ostaticilor sud-coreeni – Reuters

Un purtător de cuvânt al Ministerului afgan al Apărării a dezminţit, duminică, informaţiile cu privire la iniţierea unei operaţiuni militare pentru eliberarea celor 23 de cetăţeni sud-coreeni luaţi ostatici de insurgenţii talibani, la sud de capitala Kabul, relatează Reuters.

Poliţia afgană a descoperit cadavrul unuia dintre cei doi ostatici germani – AFP

Trupul neînsufleţit al unuia dintre cei doi ostatici germani răpiţi miercuri în Afganistan a fost descoperit duminică, a anunţat comandantul poliţiei din provincia Wardak, Mohammad Hewas Mazlum, citat de AFP.

Operaţiune militară pentru eliberarea ostaticilor sud-coreeni – AFP

Forţele afgane şi internaţionale au iniţiat, duminică, o operaţiune militară comună pentru "eliberarea" celor 23 de evanghelişti sud-coreeni luaţi ostatici de talibani în Afganistan, a anunţat Ministerul afgan al Apărării, citat de AFP.

Talibanii anunţă executarea celor cinci ostatici afgani răpiţi odată cu doi germani – AFP

Talibanii au anunţat, sâmbătă, fără a furniza dovezi, că i-au executat pe cei cinci cetăţeni afgani luaţi ostatici odată cu cei doi germani pe care rebelii au anunţat că i-au ucis în cursul dimineţii, potrivit unui purtător de cuvânt citat de AFP.

Talibanii ameninţă că îi vor ucide pe ostaticii sud-coreeni din Afganistan – AFP

Talibanii au ameninţat, sâmbătă, prin intermediul unui purtător de cuvânt, că îi vor ucide pe cei aproximativ 20 de ostatici sud-coreeni, dacă 23 dintre militanţii lor, luaţi prizonieri de guvernul afgan, nu vor fi eliberaţi până duminică dimineaţă, relatează AFP.

Unul dintre ostaticii germani este în viaţă, celălalt a murit în urma unei crize cardiace – AFP

Ministerul afgan de Externe a anunţat, sâmbătă, că unul dintre ostaticii germani răpiţi de talibani este încă în viaţă, în timp ce al doilea a decedat în urma unei crize cardiace, relatează AFP.

Purtătorul de cuvânt taliban nu vorbeşte în numele răpitorilor celor doi cetăţeni germani – Reuters

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, citat de presa occidentală ca anunţând uciderea celor doi ostatici germani din Afganistan, nu vorbeşte în numele răpitorilor, a relatat sâmbătă o publicaţie germană citată de Reuters.

Berlinul nu poate confirma moartea celor doi ostatici germani în Afganistan – AFP

Minsiterul german de Externe "ia foarte în serios" informaţia potrivit căreia cei doi ostatici germani din Afganistan ar fi fost ucişi, dar nu are nici o "confirmare independentă" a acestei informaţii, a afirmat sâmbătă un purtător de cuvânt citat de AFP.

Talibanii anunţă că i-au executat pe cei doi ostatici germani – AFP

Talibanii au anunţat, sâmbătă, fără să furnizeze dovezi, că l-au ucis şi pe cel de-al doilea ostatic german, la scurt timp după anunţul privind executarea primului ostatic, din cauza refuzului autorităţilor de a negocia cu ei, a declarat un purtător de cuvânt al rebelilor, citat de AFP.

MAE ungar revine asupra declaraţiei privind tentativa de atentat dejucată din Afganistan – MTI

Şeful diplomaţiei ungare nu a fost vizat de nici o tentativă de atentat în cursul vizitei efectuate săptămâna trecută în Afganistan, contrar declaraţiilor anterioare ale Ministerului de Externe de la Budapesta, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al MAE ungar, citat de MTI.