agricultur

Tăriceanu vede o creştere economică de peste 7%, în 2008

Produsul Intern Brut (PIB) va înregistra cu siguranţă, în acest an, o creştere de peste 7%, iar rezultatele vor fi cu atât mai pozitive dacă România va beneficia şi de un an agricol bun, a declarat, luni, premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Ioan Avram Mureşan a venit din nou la DNA

Fostul ministru al Agriculturii, Ioan Avram Mureşan, s-a prezentat din nou la Direcţia Naţională Anticorupţie(DNA) pentru a studia materialul de urmărire penală din dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă şi a declarat că va cere procurorilor să-i prezinte şi materialul video.

Gena responsabilă de mărimea roşiilor, descoperită de americani

Cercetătorii au descoperit o a doua genă responsabilă de dimensiunile mari ale roşiilor, care provoacă multiplicarea lobilor fructului, anumite soiuri fiind de până la o mie de ori mai mari decât varianta sălbatică, potrivit unui studiu publicat în revista Nature Genetics.

Legume uriaşe din seminţe trimise în spaţiu

Chinezii au reuşit să obţină nişte legume uriaşe din seminţe pe care le-au trimis în spaţiu şi care au stat pe orbita Pământului două săptămâni.

Tăriceanu cere Agriculturii, Finanţelor şi Concurenţei să verifice preţul la pâine

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a cerut miniştrilor Agriculturii şi Finanţelor să iniţieze o anchetă pentru a afla "substratul" anunţului Rompan de majorare a preţului la pâine, măsură considerată nejustificată, şi a solicitat Consiliului Concurenţei să intervină.

Tăriceanu: Am ambiţia de a transforma România în a doua putere agricolă a Europei

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri, la Brăila, că are ambiţia de a transforma România în a doua putere agricolă a Europei.

România susţine menţinerea fondurilor pentru agricultură şi de coeziune la nivelul actual

România va susţine menţinerea fondurilor pentru agricultură şi cele de coeziune la nivelurile actuale, poziţia oficială privind dezbatererea rectificării bugetului european urmând să fie supusă aprobării Guvernul, a declarat joi ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.

Agricultorii au încheiat protestele după ce au depus la Guvern un memoriu

Agricultorii au încheiat protestele organizate, miercuri, în Capitală, după ce au depus un memoriu la Guvern cu solicitările lor, anunţând că aşteaptă din partea autorităţilor să îi cheme la discuţii în vederea găsirii unor soluţii de rezolvare a problemelor lor.

Ministerul Agriculturii: Protestul Agrostar este inutil, iar sindicatele au respins o întâlnire

Protestul federaţiei sindicale Agrostar este inutil, întrucât reducerea accizei la motorină nu este de competenţa Ministerului Agriculturii, iar instituţia nu mai are restanţe la plăţile către fermieri din anul precedent, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, secretarul de stat Gheorghe Albu.

Cioloş: Marile ferme ar putea primi credite bancare pentru campania de primăvară

Marile ferme ar putea fi creditate de bănci pentru finanţarea campaniei agricole de primăvară, urmând să primească sume de bani în contul plăţilor europene pe hectar, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă la Cluj, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Dacian Cioloş.

INS: Construcţiile, serviciile şi industria au crescut anul trecut

Construcţiile au crescut anul trecut cu 33,6%, serviciile de comerţ, hoteliere, transporturi şi telecomunicaţii au avansat cu 10,8%, iar industria şi-a redus dinamica până la 5,1%, în timp ce agricultura a avut o scădere de 16,9%, potrivit datelor publicate miercuri de INS.

Guvernul reduce bugetele la aproape toate ministerele

Guvernul va diminua bugetele la aproape toate ministerele cu o sumă totală de aproximativ 2,6 miliarde lei (echivalentul a 787 milioane euro), prin prima rectificare a bugetului de stat pe 2008, cele mai mari reduceri de fonduri urmând să fie operate în domeniile apărării, agriculturii şi sănătăţii.

Biocombustibilii „mănâncă” materia primă a industriei alimentare

Asociaţiile din industria alimentară solicită Comisiei Europene să privească "cu atenţie" încurajarea dezvoltării sectorului biocombustibililor, întrucât acesta absoarbe o cantitate importantă de cereale şi oleaginoase, în detrimentul sectorului alimentar.

Schimb de injurii între Nicolas Sarkozy şi un vizitator la Salonul agriculturii de la Paris

Vizita efectuată sâmbătă dimineaţă de preşedintele francez Nicolas Sarkozy la Salonul de agricultură de la Paris a fost marcată de un schimb de injurii între şeful statului şi un vizitator, secvenţă înregistrată şi difuzată pe site-ul Le Parisien.fr.

CE a aprobat Programul Naţional de Dezvoltare Rurală

Comisia Europeană (CE) a aprobat, miercuri, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), prin care România poate accesa fonduri europene de circa opt miliarde de euro, până în 2013, a declarat ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş.

Recolta de cereale a României se va redresa în 2008

Recolta de cereale a României se va redresa în acest an agricol, după scăderea drastică din 2007, când seceta a miscşorat semnificativ producţia, se arată într-un raport al Organizaţiei pentru Alimente şi Agricultură a ONU.

Ceapa care nu te mai face să plângi

O echipă de cercetători neozeelandezi şi japonezi au creat un soi de ceapă care nu provoacă lăcrimare, eliminând din bulb gena care îi face să plângă pe bucătarii din lumea întreagă.

Cioloş: Agricultura va menţine actualele subvenţii acordate producătorilor

Ministerul Agriculturii va menţine actualele subvenţii acordate producătorilor, sprijinul acordat fiind consistent, a declarat, joi, ministrul de resort, Dacian Cioloş, după ce Federaţia Agrostar a anunţat că, în lipsa majorării subvenţiilor, preţurile alimentelor vor creşte.

Tăriceanu cere miniştrilor să verifice dacă scumpirea alimentelor este justifcată

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a cerut miniştrilor Agriculturii, Finanţelor şi Internelor să discute cu reprezentanţii patronatelor din sectorul alimentar despre intenţiile acestora de a majora preţurile la produsele comercializate şi să stabilească dacă astfel de creşteri sunt justificate.

Un nou recensământ agricol, în intervalul decembrie 2010-ianuarie 2011

România va efectua, în intervalul 2 decembrie 2010-31 ianuarie 2011, un nou recensământ general agricol, prin reactualizarea datelor privind suprafeţele agricole existente, efectivele de animale, sistemele de irigaţii, numărul producătorilor agricoli şi nivelul de dotare a fermelor.

Vosganian anunţă suplimentarea cu 450 de milioane lei a bugetului Agriculturii

Ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian, a anunţat, marţi, în plenul comun al celor două Camere, că bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2008 va fi suplimentat cu suma de 450 de milioane de lei din fondul "Acţiuni Generale" al Ministerului Economiei şi Finanţelor.

CE: România scapă de activarea clauzei de salvgardare pe agricultură

CE a decis să nu activeze clauza de salvgardare pe agricultură pentru România ca urmare a progresului înregistrat în privinţa "controalelor în materie de cheltuieli agricole", potrivit unui comunicat postat, marţi, pe site-ul CE, care precizează că decizia nu presupune că totul funcţionează perfect.

Recolta de porumb a României din 2007, cel mai scăzut nivel din ultimii 18 ani

România a recoltat, de la începutul anului 2007, o cantitate totală de 3,5 milioane de tone de porumb, după exploatarea a 96% din suprafaţa cultivată, acesta fiind cel mai scăzut nivel din ultimii 18 ani, a anunţat, miercuri, Ministerul român al Agriculturii.

România primeşte încă o lună pentru a corecta sistemul plăţilor din agricultură

Comisia Europeană (CE) va decide, pe 20 decembrie, dacă activează clauza de salvgardare în cazul sectorului agricol român, după ce a prelungit, cu o lună, termenul acordat României pentru corectarea problemelor sistemului de plăţi din agricultură, se arată într-un comunicat al Executivului.

Textul scrisorii privind situaţia în agricultură se află la comisarul Fischer Boell

Textul scrisorii privind situaţia din agricultură se află la Cabinetul comisarului european pentru Agricultură, Mariann Fischer Boell, fiind transmis oficial vineri de către Reprezentanţa permanentă a României la UE.

Scrisoarea autorităţilor române către CE privind agricultura ar putea fi făcută publică

Ministerul Agriculturii va propune Comisiei Europene (CE) ca scrisoarea autorităţilor române către oficialii de la Bruxelles privind rezolvarea problemelor la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) să fie făcută publică, a declarat, joi, ministrul de resort, Dacian Cioloş.

UE a autorizat România să acorde ajutoare de 400 mil. euro agricultorilor

Miniştrii europeni ai Agriculturii au autorizat, luni, guvernul României să acorde ajutoare de stat, în valoare de circa 400 de milioane de euro, agricultorilor afectaţi de seceta din această vară, a anunţat preşedinţia portugheză a UE, citată de AFP.

Tăriceanu: România nu va pierde fonduri UE pentru agricultură

România nu va fi pusă în situaţia de a pierde fonduri UE pentru agricultură deoarece poate îndeplini cerinţele Comisie Europene, în pofida unor persoane care au rezerve în privinţa capacităţii Guvernului de a-şi respecta angajamentele, a declarat, vineri, premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Tăriceanu îl contrează pe Băsescu: Problemele agriculturii – rezolvate la termen, fără sprijnul său

Premierul Călin Popescu Tăriceanu l-a contrat pe preşedintele Traian Băsescu în privinţa capacităţii Ministerului Agriculturii de a rezolva problemele de la APIA, arătând că acestea vor fi soluţionate în termenul stabilit de Comisia Europeană, fără a fi nevoie de intervenţia şefului statului.

Poettering: Clauza de salvgardare în agricultură depinde de autorităţile române

Preşedintele Parlamentului European, Hans-Gert Poettering, a declarat marţi, după întâlnirea cu premierul Tăriceanu, că speră ca CE să nu activeze clauza de salvgardare pentru România din cauza problemelor din agricultură, arătând însă că decizia va depinde de progresele înregistrate de autorităţi.

Tăriceanu cere ministrului Agriculturii să rezolve problema parcelelor prin noi stimulente

Premierul Tăriceanu a cerut ministrului Agriculturii, Dacian Cioloş, să găsească noi "stimulente" pentru agricultori, precum renta viageră, prin care să fie rezolvată problema parcelelor dispersate, asigurându-l în faţa directorilor din minister că îl va sprijini chiar dacă nu e membru PNL.

Cioloş: Sper să nu ajungem la necesitatea sprijinului politic

Noul ministru al Agriculturii, Dacian Cioloş, a declarat, luni, după depunerea jurământului, că speră să nu se ajungă la necesitatea sprijinului politic, menţionat de preşedintele Traian Băsescu, pentru evitarea aplicării clauzei de salvgardare în Agricultură.

Tăriceanu: Remanierea am făcut-o, l-am schimbat pe ministrul Agriculturii

Premierul Călin Popescu Tăriceanu declară, într-un interviu difuzat luni de RFI România, că prin schimbarea ministrului Agriculturii, Decebal Traian Remeş, a făcut remanierea guvernamentală, iar ceilalţi miniştri ai Cabinetului au demonstrat că sunt oameni "competenţi" şi "dedicaţi".

Băsescu a semnat numirea lui Dacian Cioloş în funcţia de ministru al Agriculturii

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, numirea lui Dacian Cioloş în funcţia de ministru al Agriculturii.

Cioloş: „Nu mai am ce căuta” la Agricultură dacă este activată clauza de salvgardare

Subsecretarul de stat Dacian Cioloş, propus de premierul Călin Popescu Tăriceanu pentru funcţia de ministru al Agriculturii, îşi va asuma răspunderea pentru clauza de salvgardare în agricultură, ceea ce înseamnă că, dacă este activată clauza, "nu mai are ce căuta" în minister.

Dacian Cioloş a acceptat să fie ministru al Agriculturii

Subsecretarul de stat pentru afaceri europene din Ministerul Agriculturii, Dacian Cioloş, a acceptat propunerea premierului Călin Popescu Tăriceanu pentru a prelua conducerea ministerului, în locul lui Decebal Traian Remeş, care a demisionat din funcţie în urma acuzaţiilor de trafic de influenţă.

Tăriceanu oscilează între Cioloş şi Bolojan pentru Ministerul Agriculturii

Şedinţa conducerii liberale în care trebuia să se stabilească înlocuitorul lui Decebal Traian Remeş la Ministerul Agriculturii s-a încheiat, fără a fi luată o decizie finală, premierul Călin Popescu Tăriceanu oscilând între subsecretarul de stat în minister Dacian Cioloş şi şeful SGG Ilie Bolojan.

Schimbările dese ale miniştrilor de Agricultură întârzie rezolvarea problemelor din sector-patronate

Schimbările dese ale miniştrilor de Agricultură vor întârzia rezolvarea problemelor din domeniu, indiferent de vinovăţia sau nevinovăţia lui Decebal Traian Remeş, susţin reprezentantanţii agricultorilor şi ai firmelor din industria alimentară, după demisia lui Remeş de la conducerea instituţiei.

România trebuie să rezolve problemele din agricultură într-o lună

România are la dipoziţie o lună pentru a corecta deficienţele din sistemul de plăţi din agricultură, riscând, în caz contrar, să se confrunte cu reducerea cu 25% a fondurilor europene pentru subvenţionarea acestui sector de activitate, a avertizat, miercuri, Comisia Europeană, citată de Reuters.

Tăriceanu îl acuză pe Flutur de problemele APIA

Procedurile lente de achiziţie a echipamentelor de verificare a datelor privind terenurile pentru care sunt acordate subvenţii UE şi numărul mare al parcelelor împiedică funcţionalitatea sistemului, a afirmat premierul Tăriceanu, care l-a acuzat din nou pe fostul ministru Flutur de această situaţie.