alcool

Instalaţie artizanală de fabricat alcool şi zeci de litri de băuturi,găsite într-o hală din Slobozia

Poliţiştii au găsit o instalaţie artizanală de fabricat alcool şi zeci de litri de băuturi spirtoase, coloranţi şi arome, precum şi ştampile pentru falsificarea unor documente, într-o hală din Slobozia închiriată de un tânăr de 25 de ani.

Mai multe persoane, suspectate de fraude cu alcool, prejudiciul produs estimat la 100 milioane lei

Mai multe persoane, foste reprezentante a două firme, sunt cercetate pentru evaziune fiscală şi fals intelectual, fapte săvârşite în contextul producerii şi comercializării ilegale de alcool, prejudiciul produs fiind estimat la aproape 100 de milioane de lei, informează, sâmbătă, Poliţia Română.

Obiceiul beţiilor are o explicaţie genetică

Obiceiul de a consuma alcool în cantităţi mari la o ocazie are o cauză genetică, confirmând ideea că alcoolismul este o boală în familie, potrivit unui studiu american, citat de dailymail.co.uk.

Cinci persoane care vindeau băuturi alcoolice contrafăcute, audiate de poliţiştii ilfoveni

Cinci persoane care vindeau băuturi alcoolice contrafăcute, pe care le îmbuteliau în sticle originale, au fost duse pentru audieri la sediul Poliţiei Ilfov, în urma a şase percheziţii la locuinţele acestora.

David Arquette a băut prima bere la patru ani

Actorul David Arquette, care recent s-a externat dintr-o clinică de dezintoxicare, a declarat, într-un interviu acordat moderatoarei TV Oprah Winfrey, că a băut prima bere la vârsta de patru ani, informează contactmusic.com.

Mit desfiinţat: Cafeaua şi energizantele nu “anulează” efectele alcoolului

Cafeaua şi energizantele nu pot anula efectele alcoolului, potrivit unui studiu al Centrului de Sănătate Publică al Universităţii din Boston şi al Centrului pentru Combaterea dependenţei de alcool şi de alte substanţe (Universitatea Brown, SUA), potrivit Gândul.

Poliţist de frontieră, prins beat la volan de două ori în câteva ore

Un poliţist de frontieră din judeţul Vaslui a fost depistat, luni seară, de agenţii de la Poliţia Rutieră rulând cu maşina cu viteza de 103 kilometri la oră în localitate şi având o alcoolemie de 0,72 la mie în momentul în care a fost testat cu aparatul alcooltest.

Poliţistul de frontieră care a condus băut, depistat din nou la volan cu o alcoolemie mai mare

Poliţistul de frontieră din Vaslui depistat, luni seară, de agenţii de la Poliţia Rutieră rulând cu maşina cu viteza de 103 kilometri la oră în localitate şi având o alcoolemie de 0,72 la mie a fost prins din nou de poliţişti, câteva ore mai târziu, la volanul maşinii şi având o alcoolemie mai mare.

Poliţist de frontieră, prins în trafic cu 103 km/oră în localitate şi cu o alcoolemie de 0,72 la mie

Un poliţist de frontieră din judeţul Vaslui a fost depistat, luni seară, de agenţii de la Poliţia Rutieră rulând cu maşina cu viteza de 103 kilometri la oră în localitate şi având o alcoolemie de 0,72 la mie în momentul în care a fost testat cu aparatul alcooltest, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Argeş: Aproape 25.000 de sticle cu băuturi alcoolice, ridicate de poliţişti de la două firme

Aproape 25.000 de sticle din plastic cu băuturi alcoolice, sute de sticle cu alcool sanitar şi trei rezervoare cu sigilu vamal în care erau peste 8.000 de litri de alcool au fost descoperite de poliţişti la sediile a două firme din Leordeni (Argeş), una dintre societăţi având activitatea suspendată.

Harghita: Patru persoane, reţinute pentru contrabandă de ţigări şi alcool în urma unor percheziţii

Poliţiştii au confiscat, în urma a 36 de percheziţii făcute în judeţele Harghita, Covasna şi Mureş, peste 2.800 de pachete de ţigări, 9.000 de litri de alcool şi diferite sume de bani, patru persoane fiind reţinute pentru evaziune fiscală, contrabandă de ţigări şi alcool.

Nuca de cocos protejează ficatul de efectele alcoolului

Nuca de cocos conţine în proporţie de 90 la sută grăsimi saturate, grăsimi "bune", necesare structurii celulare pentru păstrarea integrităţii şi fermităţii organismului, spun medicii nutriţionişti, informează Gândul.

Copil de 11 ani, în comă alcoolică la spital

Un copil de 11 ani dintr-o comună ieşeană a ajuns la spital în comă alcoolică, după ce a băut ţuică, valoarea alcoolemiei în momentul internării fiind de 2,47 la mie.

Somnolenţa la volan, la fel de periculoasă ca alcoolul

Pastilele antirăceală şi anumite tulburări de somn pot face şoferii să adoarmă involuntar la volan, potrivit www.evz.ro.

Peste 20 la sută dintre tinerii români au condus cel puţin o dată în stare de ebrietate

Peste 20 la sută dintre tinerii români cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani au condus cel puţin o dată sub influenţa alcoolului, iar doi la sută fac acest lucru în mod frecvent, potrivit unui studiu realizat de Ursus Breweries.

Cinci metode eficiente pentru a scăpa de mahmureală

O noapte de beţie are efecte nefaste asupra organismului. Din cauza excesului de alcool, orice zgomot devine insuportabil, iar din cauza durerilor de cap, apare senzaţia de toropeală şi dispare pofta de mâncare.

Cum interacţionează alcoolul cu medicamentele, energizantele şi sucurile

Astfel de amestecuri atacă în primul rând ficatul. Specialiştii atrag atenţia că un consum regulat şi abuziv de alcool poate duce la apariţia hepatitei sau a cirozei.

Fost şef al Poliţiei Călăraşi, arestat pentru trafic cu alcool

Trei persoane reţinute, marţi, la Călăraşi, fiind suspectate că fac parte dintr-o reţea de trafic cu alcool care a creat un prejudiciu de aproximativ 400.000 de euro, au fost arestate preventiv, între acestea numărându-se şi Dan Burducea, fost prim-adjunct al şefului Poliţiei Judeţene Călăraşi.

Alcoolul este mai nociv decât heroina şi cocaina

Alcoolul este mai nociv decât heroina şi cocaina, dacă se ţine cont de efectele acestor substanţe atât asupra indivizilor, cât şi asupra întregii societăţi, potrivit unui studiu publicat, luni, în revista medicală britanică The Lancet.

Suceava: Un şofer băut a lovit o maşină şi a accidentat o femeie aflată pe trotuar

Un şofer băut care circula haotic cu maşina într-un cartier din municipiul Suceava a lovit o maşină şi apoi a accidentat o femeie care mergea pe trotuar, fiind oprit de un echipaj de Poliţie.

Vezi aici care sunt cele mai scumpe 5 sticle de vin din lume

Pentru o persoană care colecţionează bijuterii cea mai bună alegere ar fi un model de la Cartier sau Tiffany, pentru un colecţionar de maşini cea mai mare realizare este să-şi achiziţioneze un Ferrari Enzo sau un Bugatti Veyron, însă visul unui iubitor de vinuri este să deguste unul din cele mai scumpe vinuri din lume.

Charlie Sheen, supus unei evaluări psihiatrice, după ce a fost găsit gol şi beat într-un hotel

Actorul american Charlie Sheen a fost supus unei evaluări psihiatrice şi se va interna într-o clinică pentru dezalcoolizare, după ce a fost descoperit gol şi beat într-o cameră de hotel complet devastată, informează dailymail.co.uk.

„Alcolaserul”, o nouă armă rusească împotriva şoferilor în stare de ebrietate

Un detector de alcool la distanţă, denumit "Alcolaser", conceput pentru a deveni o nouă "armă" în lupta împotriva şoferilor în stare de ebrietate, a fost prezentat, marţi, la Moscova, cu ocazia unei expoziţii internaţionale de echipamente şi sisteme de securitate utilizate de poliţie.

Românii se trezesc din beţie cu leacuri băbeşti

Românii habar n-au cum trebuie să scape de mahmureală, ghidându-se încă după mituri din popor, arată un studiu dat publicităţii recent. Astfel, în loc să ştie că metoda corectă este să consume apă pentru rehidratarea organismului, 32% dintre ei cred că cea mai bună cale este să facă un duş rece, iar 24% au impresia că o cafea tare sigur îi scapă de dureri de cap şi ameţelile de a doua zi. Nici când vine vorba de a ajuta o persoană intoxicată cu alcool să-şi revină, respondenţii nu au ştiut toţi care este metoda corectă.

Cinci motive care iţi distrug viaţa sexuală

Alcoolul, ţigările, medicamentele, depresia şi dereglările hormonale ne afectează viaţa sexuală. Dr. Alin Popescu, medic nutriţionist şi specialist în medicină sportivă, explică de ce alcoolul rafinat şi fumatul intensiv trebuie evitate mai ales înainte de o partidă de sex. Motivul? Scad libidoul şi provoacă somnolenţă, potrivit cotidianului Gândul.

Prefectul de Covasna: Alcoolul confiscat să fie dat spitalelor ca dezinfectant

Prefectul de Covasna, Gyorgy Ervin, i-a propus ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, ca alcoolul confiscat să nu fie distrus, ci să fie atribuit spitalelor, pentru a fi folosit ca dezinfectant.

Consumul de alcool în cantităţi mici nu afectează sarcina

Alcoolul băut în cantităţi mici sau ocazional nu poate afecta evoluţia sarcinii sau sănătatea viitorului bebeluş. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de cercetătorii de la Colegiul Universitar din Marea Britanie, potrivit Gândul.

Poliţia olandeză a reţinut un pilot american care „consumase prea mult alcool” înainte de decolare

Poliţia olandeză a anunţat că a reţinut marţi un pilot american care "consumase prea mult alcool", cu câteva minute înainte de decolarea avionului de linie la comanda căruia se afla deja.

Vânzarea de votcă, limitată la o oră pe zi într-o regiune rusă afectată de incendii

Autorităţile dintr-o regiune din sudul Rusiei, afectată de la începutul lui septembrie de incendii de pădure violente, au decis luni să limiteze vânzarea de alcool tare la o oră pe zi, în cinci districte, votca fiind mijlocul preferat al ruşilor de a scăpa de stres.

Ce avantaje ai dacă renunţi la ţigări, băutură şi dai burta jos

Viaţa noastră, în special perioada cuprinsă între 15 şi 30 de ani, este plină de obiceiuri proaste care, după o vreme, se vor resimţi în starea de sănătate. Dacă ne dorim ca, odată trecuţi de 30 de ani, speranţa noastră de viaţă să crească, atunci trebuie să renunţăm la aceste proaste obiceiuri, decizie care ne poate aduce multe beneficii.

Ministrul rus al Finanţelor, către populaţie: Fumaţi şi beţi pentru a susţine statul

Ministrul rus al Finanţelor Aleksei Kudrin a declarat, miercuri, că persoanele care consumă cât mai multă votcă şi cât mai mult tutun - produse pentru care se plătesc taxe - ajută la rezolvarea "problemelor sociale" ale ţării.

Vinul stimulează intelectul

Aceasta este concluzia oamenilor de ştiinţă norvegieni care au studiat timp de 7 ani un grup de 5033 persoane, barbaţi şi femei.

Vânzarea de votcă, interzisă la Moscova după ora 22.00

Primăria Moscovei a interzis vânzarea de băuturi alcoolice tari între orele 22.00 şi 10.00, aceasta fiind o nouă măsură de combatere a alcoolismului care provoacă moartea a jumătate de milion de persoane pe an în Rusia.

Alcoolul limitează riscul de declanşare a poliartritei reumatoide

Consumul regulat de alcool ar putea reduce atât riscul de apariţie, cât şi gradul de severitate ale poliartritei reumatoide, o maladie cronică care se manifestă prin inflamaţii ale articulaţiilor, potrivit unui studiu publicat, miercuri, în revista britanică Rheumatology.

Idei de criză: Berea făcută acasă, ieftină şi bună – VIDEO

Laurenţiu Iancu, inginer de meserie, se laudă că de anul trecut a descoperit secretele berii, în sensul că i-a dat de gust şi a învăţat să îşi prepare singur băutura. I-a deschis ochii un vechi prieten.

De ce dragostea este percepută de creier precum dependenţa de alcool

Oamenii de ştiinţă de la o universitate din Statele Unite ale Americii au descoperit că dragostea este percepută de creier ca o dependenţă, informează LiveScience. Potrivit specialiştilor, acesta este şi motivul pentru care cei care abia au ieşit dintr-o relaţie întâmpină dificultăţi în a-şi reveni şi a depăşi momentul.

Cum a zguduit un broker preţul petrolului din cauza unei beţii

Steve Perkins, trader pe contracte futures în cadrul companiei de brokeraj pe petrol PVM, a cumpărat 7 milioane barili de petrol în timpul unei tranzacţii nocturne în timp ce se afla în stare de ebrietate. Rezultatul? Preţul petrolului a urcat la maximul ultimelor opt luni.

Ideea că drogurile şi alcoolul stimulează creativitatea e un mit

Mulţi scriitori şi artişti plastici sunt notorii pentru abuzul de spirtoase şi stupefiante şi se bucură de faima de a fi creat capodopere sub influenţa acestor substanţe. Un expert susţine însă că abuzul de asemenea “stimulente” mai degrabă înăbuşă creativitatea, iar artiştii respectivi au creat cele mai remarcabile lucrări ale lor atunci când erau treji.

Lady Gaga, în stare de ebrietate, dată afară de pe Yankee Stadium din New York

Lady Gaga, considerată o "rebelă" a industriei muzicale actuale, a fost dată afară, sâmbătă seară, de pe Yankee Stadium din New York, deoarece era beată şi a avut un comportament indecent, potrivit responsabililor acestui club de baseball, citaţi de femalefirst.co.uk.

Persoanele care au consumat alcool văd realitatea deformată

Deformarea realităţii prin consumul de alcool există. Cercetătorii au dovedit, în cele din urmă, că oamenii din jur ne par, într-adevar, mai atrăgători, atunci când bem.