alcool

STUDIU O cantitate mică de alcool poate fi benefică pentru adulţii mai în vârstă. Persoanele sub 40 de ani nu ar trebui să consume deloc astfel de băuturi

Concluzia vine de la autorii studiului Global Burden of Diseases, un proiect continuu cu sediul la Universitatea Washington din Seattle, care produce cele mai cuprinzătoare date privind cauzele bolilor şi ale deceselor din lume.   În urmă cu patru ani, studiul afirma că până şi consumul ocazional de alcool este dăunător pentru sănătate şi sugera […]

Surse: S-a convenit mărirea accizelor la alcool şi tutun, TVA de 19% pentru băuturile cu zahăr, impozit de 40% pentru jocurile de noroc / Rămâne cotă unică de impozitare

Menţinem cota unică şi nu vom avea taxă de solidaritatea, a spus Nicolae Ciucă în şedinţa conducerii PNL, au declarat pentru MEDIAFAX surse din conducerea formaţiunii.

„Am abuzat foarte mult de alcool, de droguri”. Kyrgios a vorbit despre problemele sale de sănătate mintală

Nick Kyrgios a explicat într-un interviu dat pentru Wide World of Sports cum viaţa sa a scăpat de sub control înainte ca pandemia să-l facă să-şi schimbe stilul de viaţă şi să repare relaţiile pe care le-a distrus.

Studiu: Vinul sau berea? Răspunsul surprinzător pe care îl oferă ştiinţa

Un studiu ştiinţific încearcă să răspundă la întrebarea: cine merge mai bine dintre vin şi bere, din punctul de vedere al sănătăţii?

Abuzul de alcool, junk-food şi ţigări a crescut în perioada pandemiei printre studenţi

Abuzul de substanţe şi alimente este în creştere printre studenţi: 16,7% consumă mai mult alcool decât înaintea pandemiei, 20,5% fumează mai multe ţigări, 42,2% mănâncă mai nesănătos, arată sondajul ”Viaţa studenţilor în pandemie”, realizat online la începutul acestui an.

OMS: Pandemia ar putea agrava problema consumului de alcool în Europa

Europa a înregistrat o scădere a consumului de alcool în primul an al pandemiei, dar declinul s-ar putea inversa în anii următori, pe măsură ce consecinţele economice ale COVID-19 îşi vor face simţite efectele.

Problemele de sănătate din adolescenţă te pot îmbătrâni mai rapid – STUDIU

Dacă în adolescenţă ai fost obez, fumător, alcoolic sau ai avut vreo tulburare psihologică, cum ar fi anxietatea, depresia sau ADHD, vei îmbătrâni cu trei luni mai repede în fiecare an decât alţi oameni obişnuiţi.

Provincia din Canada în care ai nevoie de vaccin, ca să poţi cumpăra alcool sau marijuana

În provincia Quebec, Canada, autorităţile au găsit modalitatea potrivită de a stimula oamenii să se vaccineze împotriva Covid. De joi, cine doreşte să cumpere alcool sau marijuana, legalp din octombrie 2018, va trebui să facă dovada vaccinării. În urma acestei noi reguli 0 scrie New York Daily News – programările pentru vaccinarea primei doze în […]

Taiwan a cumpărat 20.000 de sticle de rom lituanian. Cui i-a fost adresată „aroganţa”

Deşi doar 1% din exporturile lituaniene ajung în China, dar balticii nu se tem de forţa asiaticilor. Confruntarea diplomatică dintre un uriaş şi o „furnică” provoacă însă furori. În Europa, toate ţările care găzduiesc o prezenţă a insulei „rebele” din largul Chinei continentale au avut grijă să nu menţioneze Taiwan în denumirea oficială, optând pentru […]

Englezii sunt speriaţi că vor rămâne fără băutură de Sărbători. Alcoolul ar putea fi raţionalizat

Marea Britanie ar putea să se confrunte cu probleme în aprovizionarea cu băuturi alcoolice în perioada sărbătorilor de Crăciun, dacă Guvernul nu îşi intensifică eforturile pentru a remedia un deficit de şoferi de camion, a avertizat miercuri o asociaţie reprezentativă din industria vinului şi băuturilor spirtoase, transmite Reuters.

Patru pahare de vin băute într-o săptămână pot creşte riscul de demenţă

Oamenii de ştiinţă au analizat datele a peste 15.000 de persoane cu vârsta de 50 de ani şi le-au urmărit timp de doi ani.   În cadrul studiului au fost evaluate consumul de alcool, cantitatea şi frecvenţa, subiecţii  au susţinut teste pentru a li se măsura abilităţile de gândire.   Persoanele care au atins „niveluri […]

Într-un top european, România nu este premiantă la consumul de alcool pur

Un român consumă în medie 11 litri de alcool pur pe an, valoare ce poziţionează piaţa locală în prima parte a clasamentului european, fără a fi însă un loc fruntaş, într-un top realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de Visual Capitalist. Această valoare se traduce astfel într-un consum mult mai mare de băuturi […]

Un român a băut o ladă cu bere ca să „dea afară” vaccinul

„Azi am vorbit cu un pacient care era foarte împotriva vaccinului. Ştia pe de rost tot punctajul: control, moarte, experiment, virusul nu există, ştiţi voi. Azi mi-a spus că s-a vaccinat fiindcă trebuia să plece într-o delegaţie în străinătate şi nu voia <să-i bage ăia beţe în nas şi să-i slăbească creierul>. Apoi mi-a spus […]

Medicii i-au interzis Reginei Elisabeta să bea Martini dry. Motivul pentru care au luat această decizie

Medicii i-au recomandat Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit să nu mai bea Martini dry şi să consume alcool doar la ocazii speciale.

Obiecte ale vedetei Amy Winehouse, răpusă de droguri şi de alcool, vor fi scoase la licitaţie

Pe 18 iunie 2011, Amy Winehouse urca pe scenă pentru ultima oară, la Belgrad, cu o lună înainte să moară. Cântăreaţa a trebuit să întrerupă spectacolul, pentru că era prea beată. Evenimentul a anticipat moartea ei teribilă, care a avut loc din cauza consumului de droguri şi de alcool. După un deceniu, hainele din turneu, […]

Cât au cheltuit românii pe bere anul trecut şi ce tip de bere a fost consumat cel mai mult în pandemie

Vânzările de bere fără alcool sau cu conţinut redus de alcool au crescut anul trecut cu 5,1%, până la 236 de milioane de lei, arată calculele ZF făcute pe baza datelor oferite de compania de cercetare de piaţă Euromonitor.

Pe ce loc în lume se află România la consumul de vin. Un român bea, în medie, 23,5 litri pe an

România se află pe locul 13 în lume la consumul de vin per capita, cu puţin peste 23 de litri pe an (30 de sticle pe an, echivalentul a 2,5 pe lună). Clasamentul este condus detaşat de Portugalia, micuţul stat din vestul Europei fiind atât un producător important, cât şi un consumator avid, cu 52 […]

Specialiştii distrug mitul berii care merge de minune după sport

Există numeroase utilizări ale berii, socotită când aliment, când băutură alcoolică. Sunt cei care o promovează ca băutură ideală după antrenament, deoarece este bogată în substanţe nutritive preţioase. Dar este oare o idee bună să bei bere după sport? Sunt argumente pro şi contra. Bere şi sport: posibile beneficii după un antrenament  Deşi berea nu […]

Păţaniile lui Orban la volan. Preşedintele PNL, după dezvăluirile despre trecutul lui Cîţu: „Niciodată nu am condus sub influenţa băuturilor alcoolice”

„Niciodată nu am condus sub influenţa băuturilor alcoolice. Am fost supus în mod frecvent a testul de alcoolemie”, spune Ludovic Orban. El povesteşte că a luat amenzi de circulaţie. „În campania prezidenţială din 2004 m-am deplasat la Slobozia, unde erau pregătite microbuze şi autocare pentru vot multiplu. Mergeam cu o viteză un pic cam mare […]

Marcel Ciolacu: Nu era de ajuns că a avut probleme cu alcoolul la volan, Florin Cîţu a ţepuit şi o bancă americană

Informaţiile despre cel de-al doilea dosar din SUA al premierului Cîţu sunt de o gravitate fără precedent, transmite liderul PSD, Marcel Ciolacu: „Nu era îndeajuns că a avut probleme cu alcoolul la volan, Florin Cîţu a ţepuit şi o bancă americană”.

Alina Gorghiu, reacţie după dezvăluirile Mediafax. „Eu ştiu că e musai ca Florin Cîţu să aibă zeci de dosare până la Congres, dar…”

Senatorul PNL Alina Gorghiu a reacţionat după informaţiile publicate de MEDIAFAX despre al doilea dosar al lui Florin Cîţu din SUA.   „Eu ştiu că e musai ca Florin Cîţu să aibă zeci de dosare până la Congres. Dar, în noua poveste, există o decizie clară a unei instanţe americane, că speţa civilă a fost […]

Întreg dosarul penal al premierului Florin Cîţu din instanţa din SUA. Adevărata poveste DOCUMENT

Agenţia Mediafax şi Aleph News au obţinut în exclusivitate, în urma unei solicitări oficiale, întreg dosarul penal al premierului Florin Vasile Cîţu, aşa cum el a fost pus la dispoziţie de către autorităţile judiciare americane, şi prezintă publicului în cele ce urmează faptele şi mărturiile, în ordine cronologică, aşa cum se regăsesc şi reies ele […]

COMENTARIU Marius Oprea. Cîţu a intrat dintr-o beţie într-alta: cea a puterii

Există oameni pentru care toate-s bune şi frumoase, iar propriul trecut e imaculat, chiar dacă scheletele se înghesuie prin dulapuri. De vină, în genere, pentru faptele odioase din trecut au fost ”timpurile”, ordinele primite, elanurile tinereţii – niciodată propria persoană. E şi cazul lui Cîţu, care a dormit liniştit – pînă ce i s-a descoperit secretul.

Emanuel Ungureanu, după ce premierul Cîţu a recunoscut că a făcut închisoare două zile în SUA: „Acest om iresponsabil conduce România”

Deputatul USR PLUS, Emanuel Ungureanu, a scris, miercuri, un mesaj, pe pagina sa de Facebook, în care îi atacă pe Florin Cîţu şi pe europarlamentarul PNL, Rareş Bogdan, după ce premierul a admis că în urmă cu 20 de ani a condus băut şi a stat în închisoare două zile în SUA.  „Ipocriţii! Acest om […]

Turcan, despre cele două zile de închisoare ale lui Cîţu în SUA: „Nu e demn de laudă, dar s-a învăţat o lecţie”

„Pentru greşelile tinereţii, în America, oamenii plătesc, învaţă o lecţie şi merg mai departe. Probabil că sunt milioane de oameni sancţionaţi în America pentru conducere sub influenţa alcoolului, inclusiv politicieni de top. Nu este un lucru demn de laudă, dar important e ca s-a învăţat o lecţie din acel eveniment”, spune pentru MEDIAFAX Raluca Turcan, […]

Florin Cîţu admite că a făcut închisoare: Am făcut o greşeală acum 20 de ani

Întrebat dacă sunt adevărate informaţiile potrivit cărora în anul 2000 a fost închis două zile pentru că a condus sub influenţa drogurilor sau a alcoolului, Cîţu a spus: „Da, acum 20 de ani. A fost vorba de conducerea sub influenţa alcoolului. Am plătit amenda respectivă, o amendă foarte mare. Este contravenţie. Am făcut o greşeală […]

România, pe locul doi în Uniunea Europeană la frecvenţa consumului intens de alcool

Circa 35% dintre români au spus că au luat parte la episoade de consum intens de alcool cel puţin o dată pe lună în anul 2019, conform datelor de la Eurofound, oficiul european de statistică. Ponderea înregistrată de România a fost a doua cea mai mare din UE, după cea din Danemarca, de 38%. Pe […]

STUDIU: Alcoolul provoacă apariţia multor tipuri de cancer. Ce afecţiuni previn cafeaua si produsele lactate

Consumul de alcool este legat de mai multe tipuri de cancer, inclusiv cele de la nivelul capului şi gâtului. În plus, studiul recent, realizat de echipe internaţionale conduse de Imperial College London, a evidenţiat legătura dintre alcool şi cancerul la sân şi ficat, potrivit The Guardian.   De asemenea, studiul asociază consumul a cel puţin […]

„Am darul băuturii”: lauda de sine l-a adus în atenţia Poliţiei pe un şofer de TIR. Rezultatul alcooltestului

Potrivit Poliţiei Române, şoferul unui autocamion, care circula prin judeţul Timiş avea o plăcuţă, „pe cât de interesantă, pe atât de nepotrivită pentru cineva care conduce”. Acesta a fost, de fapt, un fel de „motanul cu clopoţei”, pentru că şoferul avea şi alte probleme. Poliţiştii i-au făcut semnal de oprire în oraşul Jimbolia, însă şoferul, […]

Cifre dramatice în pandemie: 7.000 de persoane au murit în Anglia din cauza bolilor provocate de consumul în exces de alcool

În Anglia a crescut semnificativ consumul nesăbuit de alcool la domiciliu, a declarat Serviciu Naţional de Sănătate din Marea Britanie, într-un nou raport făcut public. Aproape 7.000 de persoane au murit din cauza bolilor specifice alcoolului în 2020, a declarat joi guvernul britanic, citând noi date publicate de instituţie. Numărul anual al acestor decese a […]

STUDIU. Un caz de cancer din 25 depistate anul trecut la nivel mondial are legătură cu consumul de alcool

Aproximativ 4% din cazurile de cancer depistate anul trecut la nivel mondial (sau 740.000) sunt legate de consumul de alcool, inclusiv moderat, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Cercetare a Cancerului (CIRC) publicate miercuri, 14 iulie şi preluate de Le Figaro.   Majoritatea (86%) dintre aceste tipuri de cancer atribuite alcoolului sunt asociate cu consumul „riscant şi […]

Accident cu 3 maşini pe DN 1A. Unul dintre şoferi avea 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat

Un accident în care au fost implicate trei maşini a avut loc duminică pe DN 1A, în judeţul Braşov. O persoană a fost rănită şi a fost dusă la spital. Unul dintre şoferii implicaţi avea 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Şofer băut, prins după o urmărire de 2 kilometri, într-o localitate din judeţul Dolj

Poliţiştii doljeni au încercat să oprească o maşină în localitatea Breasta. Şoferul a accelerat, motiv pentru care poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului cu semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei în funcţiune. Urmărirea s-a terminat după 2 kilometri, pe o stradă din comuna Breasta. Şoferul autoturismului era un tânăr de 28 ani de ani, din […]

GALERIE FOTO Mel Gibson a scăpat de problemele cu alcoolul

Actorul american Mel Gibson, 65 de ani, a dispărut o bună vreme din peisaj. În 2010, după o pauză de cinci ani, Gibson revenise pe marele ecran cu ”Out of Control”. Iar de atunci şi până în 2016 a jucat mai multe roluri, în diferite filme. Dar, în ultimii ani, din cauza unui proces deschis […]

Gestul lui Ronaldo a fost imitat. Paul Pogba a dat la parte o sticlă de bere. Explicaţia gestului

Gestul său vine la scurt timp după ce starul portughez Cristiano Ronaldo a dat la o parte două sticle de Coca-Cola în faţa presei. Pogba, musulman practicant, a dat afară din cadru o sticla de bere în timpul unei conferinţe de presă ce a urmat victoriei Franţei în meciul cu Germania, de marţi seara. First […]

Studiu: 35% dintre români consideră firesc consumul de alcool de către copii. Cifra este de trei ori mai mare faţă de Ungaria

Mai mult de o treime dintre români consideră firesc consumul de alcool de către copii, relevă un studiu realizat în România, Cehia şi Ungaria. 16% dintre cehi şi 11% dintre maghiari au aceeaşi părere.

Un bărbat a fost surprins consumând două sticle cu alcool într-un magazin. Acesta susţine că a fost doar curios

Jandarmii din Tulcea au intervenit, joi seară, la un magazin unde un bărbat a consumat două sticle cu alcool la raftul cu băuturi alcoolice. Jandarmii l-au identificat pe bărbatul în vârstă de 35 de ani, care a declarat că a cumpărat 2 beri pe care le-a plătit, după care a revenit la magazin pentru a […]

O femeie din Galaţi a fost prinsă cu alcoolemie uriaşă şi fără permis, la volanul unei maşini în care erau doi copii

O femeie cu alcoolemie uriaşă şi fără permis de conducere a fost prinsă la volanul unei maşini în care erau doi copii, pe o stradă din oraşul Galaţi.

Primar beat, prins la volanul maşinii de serviciu

Poliţia Vrancea anunţă că, luni seara, poliţiştii din Panciu au prins în trafic un bărbat din comuna Răcoasa, în timp ce conducea un autoturism pe raza aceleiaşi localităţi, sub influenţa băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a dispus reţinerea […]

Studiu. Până şi o singură picătură de alcool reduce dimensiunea creierului

Până şi o singură picătură de alcool reduce dimensiunea creierului, deteriorându-l mai mult decât orice alt produs, au descoperit oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Oxford.