alecu racoviceanu

Alecu Racoviceanu, Val Vâlcu şi Lidia Popeangă-Mitchevici – în colegiul editorial Puterea

Jurnaliştii Alecu Racoviceanu, Val Vâlcu şi Lidia Popeangă-Mitchevici vor face parte din colegiul editorial care va conduce ziarul Puterea, ce urmează să fie lansat pe 14 aprilie, în 16 pagini full color şi un tiraj mediu de 25.000 de exemplare.

Gardianul îşi suspendă apariţia în print, fiind editat exclusiv online din 6 ianuarie

Ziarul Gardianul îşi suspendă apariţia în print începând cu 6 ianuarie, fiind editat exclusiv online, a declarat pentru MEDIAFAX Alecu Racoviceanu, membru în consiliul editorial al publicaţiei.

Racoviceanu: Nu ştiu pe ce copie s-a făcut expertiza INEC; nouă nu ne-a fost cerut suportul primit

Alecu Racoviceanu, membru în consiliul editorial al ziarului Gardianul, a declarat pentru MEDIAFAX, după ce Traian Băsescu a anunţat că INEC a stabilit că înregistrarea de la Ploieşti nu e autentică, că nu ştie pe ce copie a fost făcută expertiza, nefiind solicitat suportul primit la redacţie.

Cotidianul Gardianul renunţă la 22 de angajaţi

Ziarul Gardianul disponibilizează 22 de angajaţi, dintre care mai mult de jumătate sunt din redacţie, iar ceilalţi din departamentele de DTP, producţie sau personal auxiliar, a declarat pentru MEDIAFAX Alecu Racoviceanu, directorul ziarului Gardianul.