alegerea primarilor

Băsescu:Susţinem alegerea primarilor şi a şefilor de CJ în două tururi. Cioloş nu se va implica

Preşedintele Mişcării Populare, Traian Băsescu, a declarat, luni, după consultările cu premierul, că a susţinut asumarea răspunderii pentru un pachet de legi care să includă alegerea primarilor în două tururi, dar şi a şefilor de CJ, însă în opinia sa premierul nu se va implica în modificarea legii

Orban: PNL îşi menţine opinia privind alegerea primarilor. Aştept poziţia oficială a premierului

Ludovic Orban a declarat, luni, după discuţiile cu premierul, că liberalii îşi menţin poziţia şi îi cer în continuare să modifice Legea alegerilor locale, precizând că aşteaptă un răspuns oficial din partea acestuia şi nu va relata cele discutate cu Cioloş, aşa cum a făcut Liviu Dragnea.

PNL i-a transmis lui Cioloş că alegerea primarilor într-un tur afectează exerciţiul democratic

Liberalii i-au transmis premierului, în cadrul discuţiilor de luni privind modificarea legislaţiei electorale, că menţinerea alegerii primarilor într-un singur tur de scrutin afectează exerciţiul democratic, PNL făcând apel la partide să accepte OUG pentru amendarea legii.

Băsescu: Participarea lui Cioloş la Consiliul European, inoportună. Iohannis fuge de asumarea răspunderii

Preşedintele MP Traian Băsescu a declarat, marţi, că delegarea paticipării la CE către premierul Cioloş este "inoportună”, afirmând că cel care merge trebuie să aibă "un mandat flexibil” pentru că se va discuta, probabil, ieşirea Marii Britanii din UE şi repartizarea automată a migranţilor.