alegeri

Negrescu, după CEx: Nu ne permitem să eşuăm. Miza este mai mare decât soarta politică a fiecăruia

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu spune, după ce a participat la CEX de miercuri, că partidul a început să înveţe din greşeli şi că social-democraţii nu îşi permit ca acest nou proces de reformă să eşueze. „Miza este mai mare decât soarta politică a fiecăruia dintre noi”, spune Negrescu.

Orban nu poate oferi o dată pentru alegeri: Campaniile pentru locale şi parlamentare ar putea avea loc în paralel

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat, marţi seară, întrebat de jurnalişti dacă alegerile locale vor avea loc simultan cu cele parlamentare sau vor avea date diferite, că nu se poate pronunţa asupra unei date pentru alegerile parlamentare. „Deocamdată nu avem să ne pronunţăm decât la o posibilă dată pentru organizarea alegerilor locale. Orice fel de […]

Ashraf Ghani a câştigat un nou mandat de preşedinte în Afganistan

Ashraf Ghani, preşedintele în funcţie al Afganistanului, a obţinut un nou mandat, conform rezultatelor scrutinului din 28 septembrie 2019 anunţate marţi de Comisia Electorală Independentă, informează cotidianul Le Figaro.

Cătălin Predoiu a declarat că alegerile anticipate nu vor avea loc în aceeaşi zi cu cele locale

Ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu a declarat, marţi, în cadrul audierilor din comisiile reunite ale Parlamentului, că alegerile locale şi cele anticipate vor avea loc la date diferite.

Bernie Sanders şi Michael Bloomberg s-au întrecut în atacuri înaintea alegerilor preliminare din Nevada

Bernie Sanders şi Michael Bloomberg s-au întrecut în atacuri odată cu aproprierea unui nou tur de alegeri pentru desemnarea candidatului democrat la scrutinul prezidenţial din Statele Unite de anul acesta.

Data pe care Ludovic Orban o consideră „rezonabilă” pentru organizarea alegerilor locale

Întrebat, luni, într-o declaraţie de presă, când ar putea fi organizate alegerile locale, premierul Ludovic Orban a spus că ar fi o „impietate” faţă de creştini să organizeze alegerile în 31 mai sau în 1 iunie, astfel că o dată „rezonabilă” ar fi 14 iunie. „Ar fi o impietate faţă de creştini să stabilim data […]

Orban a explicat de ce a dat OUG pe anticipate: Era indispensabilă / „Parlamentarii pot să modifice articolele. Sper să aud argumente”

„Poziţia noastră este foarte clară, poziţia pe care am prezentat-o public în momentul adoptării ordonanţei de urgenţă. În legislaţia electorală privitoare la alegerile parlamentare, nu era prevăzută situaţia alegerilor anticipate. Adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă era indispensabilă pentru asigurarea derulării procedurilor de alegeri parlamentare în condiţiile constituţionale care sunt stabilite. Că atare este un act […]

ALDE anunţă că merge singur la alegerile locale şi parlamentare

Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) şi-a propus să meargă la alegeri locale şi la cele parlamentare singur, însă nu exclude posibilitatea unor alianţe în plan local, a anunţat preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, după Convenţia Pro România.

OUG privind anticipatele, publicată în Monitorul Oficial / Reacţia PSD: „Este un şir întreg de abuzuri şi ilegalităţi”

După ce OUG privind alegerile anticipate a fost publicată în Monitorul Oficial, liderul PSD, Marcel Ciolacu a scris, pe Facebook, că România se va transforma în „rai al fraudelor electorale”. PSD va sesiza de urgenţă Avocatul Poporului „PNL a legiferat astăzi (vineri – n.r.) TURISMUL ELECTORAL! O ordonanţă nelegiuită, cu aviz NEGATIV de la Consiliul […]

USR şi PLUS au semnat un acord pentru candidatură comună în Neamţ

Conform unui comunicat de presă transmis vineri de USR Neamţ, conducerile organizaţiilor judeţene USR şi PLUS Neamţ au ajuns la un acord privind candidatura pe liste comune la alegerile locale pentru Consiliul Judeţean Neamţ şi oraşul Piatra Neamţ. Astfel, în urma negocierilor purtate în ultimele săptămâni, s-a decis ca pentru Primăria Piatra-Neamţ să candideze reprezentantul […]

Anomalie. OUG privind alegerile anticipate a ajuns la Senat înainte de publicarea în Monitorul Oficial

Ordonanţa de urgenţă privind alegerile anticipate a ajuns, vineri, la Senat şi va fi discutată, luni, în Biroul Permanent al Senatului. OUG nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial.  Preşedintele interimar al Senatului, Titus Corlăţean, spune că există probleme de neconstituţionalitate ridicate de Consiliul Legislativ şi speră că Avocatul Poporului va sesiza legea privind […]

Barna i-a cerut lui Orban ca următorul guvern să aibă ca obiectiv alegerea primarilor în două tururi

Preşedintele USR, Dan Barna, i-a cerut, marţi, premierului Ludovic Orban, ca următorul guvern să aibă ca obiectiv alegerea primarilor în două tururi. Barna a spus că pentru USR-PLUS, perspectiva este clară: să pice propunerea actuală şi cea viitoare de Guvern şi să se ajungă, astfel, la anticipate.

Barna, după discuţii cu Orban: O variantă este susţinerea candidaţilor unici, ca la Bucureşti

Liderul USR, Dan Barna, a declarat, marţi seara, după discuţiile purtate cu preşedintele PNL, Ludovic Orban, că au avut în vedere „scenarii” pentru alegerile locale, o variantă fiind susţinerea candidaţilor unici, cum este cazul în Capitală, împotriva candiatului PSD, Gabrielei Firea.

Fianna Fail a câştigat alegerile parlamentare din Irlanda

Partidul Fianna Fail a câştigat alegerile parlamentare desfăşurate sâmbătă în Irlanda, potrivit rezultatelor finale publicate marţi, care arată că formaţiunea a obţinut doar un loc mai mult faţă de partidul republican Sinn Fein, care a înregistrat un scor istoric, informează BBC.

Succesoarea cancelarului Angela Merkel se retrage din partidul controversat pe care îl conducea. Ce a anunţat politicianul

Annegret Kramp-Karrenbauer, succesoarea cancelarului Angela Merkel, se retrage de la conducerea Uniunii Creştin-Democrate (CDU). Annegret Kramp-Karrenbauer a anunţat că nu va participa la alegerile de anul viitor.

Partidul naţionalist Sinn Fein solicită să facă parte din viitorul Guvern de la Dublin

Partidul naţionalist irlandez Sinn Fein a solicitat duminică să fie inclus în noul Guvern irlandez, în condiţiile în care rezultatele parţiale ale alegerilor parlamentare de sâmbătă indică o posibilă victorie a acestei formaţiuni, informează Reuters.

Stănescu, contrazis de Ciolacu pe anticipate: A spus că PSD este pregătit pentru orice fel de alegeri

Marcel Ciolacu a explicat, duminică, după ce Paul Stănescu a afirmat că PSD ar trebui să spună "vrem anticipate", că secretarul general a afirmat, de fapt, că partidului "nu-i este teamă de niciun fel de alegeri".

Exit poll: Alegerile parlamentare din Irlanda nu au un câştigător clar

Cele trei partide principale din Irlanda au obţinut procente foarte apropiate în cadrul alegerilor parlamentare desfăşurate sâmbătă în această ţară, arată rezultatele unui exit poll comandat de televiziunea de stat RTE, citat de site-ul agenţiei de presă Reuters.

Gabrielei Firea nu îi pasă cine va fi candidatul PNL la Primăria Capitalei: Să-l invite pe Brad Pitt să candideze

Primarul general Gabriela Firea a declarat, sâmbătă, că nu o interesează pe cine va desemna PNL să candideze pentru Primăria Capitalei, edilul subliniind că poate fi ales chiar şi actorul Brad Pitt.

Alegeri parlamentare în Irlanda. Motivul pentru care premierul doreşte un nou Guvern cât mai repede

Irlanda organizează sâmbătă alegeri parlamentare, premierul Leo Varadkar anunţând în ianuarie că va convoca pe data de 8 februarie alegeri deoarece doreşte un nou Guvern în contextul unui summit UE crucial privind Brexit-ul, care va avea loc în martie.

Dorel Căprar a sfidat conducerea PSD: A candidat şi a fost ales şef al organizaţiei din Arad

Deputatul PSD Dorel Gheorghe Căprar a sfidat conducerea PSD, care a transmis că la filiala din Arad ar trebui să aibă preşedinte interimar după acuzaţiile din dosarul deschis de DNA, a candidat şi a fost reales, vineri, cu majoritate de voturi, ca preşedinte al formaţiunii judeţene.

ALDE nu s-a decis dacă va vota Guvernul Orban: CCR să spună dacă OUG pe anticipate este legală

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi seară, că nu a stabilt dacă ALDE va vota învestirea Guvernului Orban şi că CCR ar trebui să decidă dacă OUG pe alegerile parlamentare adoptată marţi este legală. El a adăugat că dacă OUG e ilegală, Parlamentul ar face o greşeală numindu-l premier pe Orban.

Guvernul pregăteşte terenul pentru anticipate. Orban: Trebuie reglementată situaţia | VIDEO

Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi, că proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru organizarea alegerilor anticipate va reglementa situaţia în care se ajunge la alegeri palamentare anticipate, deoarece în România nu există o astfel de reglementare precisă.

Rezultatele primului scrutin pentru alegerea candidatului democrat la preşedinţia SUA suferă întârzieri

Rezultatele alegerilor primare din statul american Iowa, prima confruntare din cadrul cursei pentru selectarea candidatului Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, vor fi publicate cu întârziere din cauza unor probleme privind controlul calităţii, relatează Financial Times.

Primarul Capitalei anunţă că va candida la locale indiferent dacă edilii vor fi aleşi într-un tur sau în două

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat sâmbătă, că va candida pentru un nou mandat ca primar general, „indiferent de numărul de zile de vot”, pentru că decizia era luată înainte de a se afla câte tururi trei, patru, nouă de scrutin vor fi”. Ea a zis că PNL nu are oameni „atât de valoroşi”.

COMENTARIU Crenguţa Nicolae: Când e vorba de schimbarea legii alegerilor, toţi mint

Ca să ne dăm seama cât de sincer se duc discuţiile despre angajarea de către PNL a răspunderii pentru alegerile în două tururi, lege dată cu cinci luni înainte de alegerile locale din iunie, ar trebui să ştim de unde vin argumentele partidelor şi ale susţinătorilor lor.

Nicuşor Dan crede că anunţul PNL despre un candidat propriu în Capitală este o modalitate de a se aşeza la discuţii

Nicuşor Dan a declarat, joi seara, în emisiunea ”Gândurile lui Cristoiu”, că anunţul liberalilor că vor avea candidat propriu reprezintă ”o modalitate de a se aşeza la masda discuţiilor” şi că vor urma negocieri dure pentru eventuala desemnare a unui candidat comun al partidelor de dreapta.

Baron local PSD: Preşedintele ales de consilieri va fi rezultatul unor tranzactii de tip mafiot

Preşedintele UNCJR, Marian Oprişan, a cerut, joi, Guvernului să nu adopte OUG prin care preşedinţii de consilii judeţene să fie aleşi din rândul consilierilor judeţeni şi nu direct. ”Preşedintele ales de consilieri va fi rezultatul unor tranzacţii de tip mafiot”, a apreciat el.

Dăncilă: Guvernul a sfidat bunele practici democratice, prin modificarea legii înainte de alegeri

Fostul premier Viorica Dăncilă a scris, miercuri, pe Facebook, că e un demers corect al PSD-ului depunerea unei moţiuni de cenzură, deoarece Guvernul Orban „a încălcat bunele practici democratice”, prin modificarea legii electorale înainte cu patru luni de alegeri.

Calendar nou pentru ANTICIPATE: Alegeri generale şi locale, până în 28 iunie, la diferenţă de o zi sau maximum o săptămână

Raluca Turcan a declarat că liberalii iau în calcul toate variantele prevăzute în Constituţie pentru a se asigura că vor ajunge la anticipate, ceea ce presupune inclusiv scenariul demisiei premierului Orban în cazul în care asumările nu vor duce la demiterea Guvernului. Potrivit celui de-al doilea om din Guvern, alegerile anticipate şi a celor locale ar urma să aibă loc până în 28 iunie, dar nu simultan.

Guvernul interzice staţionatul în locurile din zonele de votare: Eliminăm intimidarea alegătorilor

Ludovic Orban a introdus un articol în proiectul de asumare pe modificarea legii electorale, prin care o persoană nu poate staţiona în locurile publice din zona de votare mai mult decât timpul necesar pentru votare.

Vlad Alexandrescu: Fuziunea USR-PLUS ar trebui să aibă loc după parlamentare. E un proces lung

Senatorul USR Vlad Alexandrescu a declarat, miercuri, la RFI, că fuziunea între USR şi PLUS ar trebui să aibă loc după alegerile parlamentare „pentru că altfel ar putea periclita participarea alianţei la acest scrutin”, fiindcă pot fi invocate „pretexte în Tribunal” pentru a nu finaliza procesul.

Doi soţi din Irlanda vor candida unul împotriva celuilalt la alegerile generale din opt februarie

Doi soţi vor candida unul împotriva celuilalt în cadrul alegerilor generale din Irlanda care se vor desfăşura pe data de 8 februarie, relatează The Guardian.

Dăncilă susţine că banii pentru alegerea primarilor în două tururi pot fi folosiţi la majorarea pensiei minime

Viorica Dăncilă a declarat, duminică seară, că PNL preferă să facă alegeri în două tururi, în loc să majoreze pensia minimă. Fostul premier a precizat că pentru a organiza un tur de scrutin se cheltuie 250 de milioane de lei, iar o majorare a pensiei minime cu 10% înseamnă 280 de milioane de lei.

Ciolacu: Am aprobat sesiunea extraordinară pentru alegerile în două tururi în perioada 27-31 ianuarie

Marcel Ciolacu a declarat, luni, că a aprobat convocarea unei sesiuni extraordinare, între 27 şi 31 ianuarie, pentru asumarea răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi, precizând că astfel membrii conducerii Parlamentului au luat act de solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis.

Ce candidaţi susţine The New York Times în cursa pentru preşedinţia SUA: „Fie ca cea mai bună femeie să câştige”

Echipa editorială a cotidianului The New York Times şi-a declarat duminică susţinerea pentru senatoarele Elizabeth Warren şi Amy Klobuchar în cursa pentru nominalizarea la funcţia de preşedinte SUA din partea Partidului Democrat, relatează CNN.

Parlamentul ar putea aproba astăzi calendarul asumării răspunderii pe alegerile în două tururi – surse

Parlamentul ar putea aproba, luni, în şedinţa Birourilor Reunite ale Camerelor, calendarul asumării răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi, relatează surse parlamentare, pentru MEDIAFAX.

Locul Rovanei Plumb la conducerea PSD Dâmboviţa, luat de deputatul Corneliu Ştefan

Deputatul Corneliu Ştefan a fost ales, duminică, să conducă organizaţia PSD Dâmboviţa, fostul lider Rovana Plumb pierzându-şi astfel locul. „Munca de acum începe”, i-a transmis Marcel Ciolacu noului lider.

VIDEO | Cioloş, despre asumarea răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi: Cea mai bună variantă

Liderul PLUS, Dacian Cioloş, a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că asumarea răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi este cea mai bună variantă. „Mă bucur că Ludovic Orban a făcut acest pas curajos, sper să o facă şi pentru alte proiecte de legi”, a afirmat Cioloş.