alexei navalnii

Alexei Navalnîi se aştepta să moară în închisoare, conform unor fragmente din memoriile sale. Opozantul lui Putin a explicat şi de ce s-a întors în Rusia

Liderul opoziţiei ruse Alexei Navalnîi era conştient că va muri în închisoare, potrivit unor fragmente din biografia sa care urmează să fie publicată, prezentate în premieră de The New Yorker şi The Times.

Reacţia Iuliei Navalnaia privind schimbul de prizonieri dintre Rusia şi Occident: Şi Alexei Navalnîi ar fi trebuit să fie parte dacă mai trăia

Soţia lui Alexei Navalnîi, Iulia, a declarat joi că a simţit atât bucurie, cât şi amărăciune cu privire la schimbul de prizonieri dintre Rusia şi Occident, care a dus la eliberarea unor disidenţi ruşi importanţi săptămâna trecută. Aceasta a declarat că soţul ei, opozantul Alexei Navalnîi, dacă ar fi trăit, ar fi trebuit să facă […]

Alegeri în Rusia: Vladimir Putin ar fi susţinut un schimb de prizonieri pentru Alexei Navalnîi

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, după anunţarea rezultatelor scrutinului prezidenţial, că a susţinut ideea de a-l elibera pe liderul opoziţiei, Alexei Navalnîi, într-un schimb de prizonieri, cu doar câteva zile înainte ca acesta să moară în închisoare, scrie Associated Press.

Ion Cristoiu: Cea mai mare îngrijorare pentru Putin e războiul, nu Navalnîi. Dacă nu era acest război, Putin nu avea cum să mai candideze.

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că preşedintele rus Vladimir Puti este mai degrabă preocupat de războiul din Ucraina, care se lungeşte, şi mai puţin de soarta dizidentului Alexei Navalnîi. “Istoria Rusiei arată cea mai mare îngrijorare pentru Putin e războiul, nu Navalnîi. Rusia nu are tradiţie de Navalnîi. Eu suspectez că a fost şi o dizidenţă […]

Imagini din tribunal de la mega-condamnarea primită de Alexei Navalnîi

Opozantul a fost condamnat astăzi la încă 19 ani de închisoare.

Noi acuzaţii de extremism la adresa lui Alexei Navalnîi. Opozantul rus riscă să stea zeci de ani după gratii

Liderul opoziţiei Alexey Navalnîi, încarcerat, a apărut luni în faţa unui tribunal rus pentru a se apăra de noi acuzaţii de extremism, într-un proces care ar putea prelungi cu zeci de ani perioada sa de închisoare.

Alexei Navalnîi a cerut administraţiei închisorii să-i aducă în celulă un cangur

Fostul lider al opoziţiei ruse Alexei Navalnîi a făcut cererile în scris, potrivit unor scrisori publicate online de echipa sa şi analizate de Sky News. De asemenea, el a cerut ca un deţinut din corpul său de clădire să primească un megafon pentru a putea „ţipa şi mai tare”. Navalnîi a mai solicitat ca un […]