alia ii nato

Alţi 3.100 de militari americani au primit ordin de mobilizare în Afganistan

Statul Major american a transmis ordinul de mobilizare pentru alţi 3.100 de militari, care fac parte dintre cei 30.000 de soldaţi suplimentari care vor merge în Afganistan în următoarele luni, ca urmare a deciziei preşedintelui Barack Obama, a anunţat, marţi, armata americană.

SUA vor ca aliaţii NATO să trimită 10.000 de militari suplimentari în Afganistan

Statele Unite încearcă să îi convingă pe aliaţii NATO să trimită 10.000 de militari suplimentari în Afganistan în cadrul strategiei lui Barack Obama în regiune, în timp ce aceştia par dispuşi să trimită mai puţin de jumătate, relatează New York Times.