alian

SCANDALUL Ghosn: Directorii executivi ai Renault, Nissan şi Mitsubishi vor conduce în comun alianţa

Directorii executivi ai Renault, Nissan şi Mitsubishi vor conduce în comun alianţa fomată de cele trei companii, împărţind un rol deţinut de Carlos Ghosn timp de două decenii, a stabilit boardul alianţei în prima întâlnire de după arestarea lui Ghosn, informează Bloomberg.

Orban despre o alianţă electorală: E important să avem o strategie care să permită câştigarea alegerilor

Preşedintele liberal Ludovic Orban a declarat, referitor la o posibilă alianţă PNL-USR-PMP şi Mişcarea România Împreună, partidul condus de Dacian Cioloş, că este important să fie pusă în practică o strategie care să ducă la câştigarea alegerilor şi la formarea unui guvern.

Orban, despre unificarea Dreptei: PSD s-a dus atât de tare în cap, încât nu e necesară o coaliţie

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat că, "la ora actuală, PSD s-a dus atât de tare în cap", încât nu vede a fi necesară, în momentul de faţă, formarea unei coaliţii alături de USR, PMP şi noul partid, Mişcarea România Împreună, condus de fostul premier Dacian Cioloş.

Orban îl trimite la „plimbare” pe Traian Băsescu: Ar fi bine să se ducă să scrie cărţi

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, i-a transmis, vineri fostului şef al statului, Traian Băsescu, cu referire la ideea unei alianţe de dreapta promovată de liderul PMP, că ar fi mai bine să lase politica şi să se apuce de scris cărţi.

FOTO Partidele naţionaliste PRU, PRM şi PND vor constitui o alianţă politică, intitulată prescurtat BINE

Partidele naţionaliste PRU, PRM şi PND vor constitui o alianţă politică, intitulată Blocul Identităţii Naţionale în Europa, respectiv „BINE”, protocolul de constituire fiind semnat duminică, iar cererea de înregistrare la Tribunal urmând a fi transmisă săptămâna viitoare.

RĂZBOIUL DIN SIRIA: Posibilă alianţă între grupările teroriste din Siria pentru a lupta împotriva forţelor siriene

Organizaţia teroristă Stat Islamic ar plănui să creeze o forţă comună cu gruparea radicală Al-Nusra, afiliată Al-Qaida, pentru a lupta împotriva forţelor siriene, susţin oficiali ruşi citaţi de site-ul agenţiei de presă Reuters.

Două grupuri farmaceutice majore s-au aliat pentru a testa un medicament contra cancerului pulmonar

Grupurile farmaceutice americane Pfizer şi Merck s-au aliat pentru a lansa împreună un set de teste clinice care vizează un medicament contra cancerului pulmonar, ce combină două molecule create de cele două companii, au anunţat marţi reprezentanţii acestora într-un comunicat comun.

Alianţa electorală formată de PDL şi PNL pentru prezidenţiale se va numi Alianţa Creştin Liberală

Alianţa electorală formată de PDL şi PNL pentru alegerile prezidenţiale din toamnă se va numi Alianţa Creştin Liberală.

Blaga: În prezidenţiale mergem cu alianţă, cred că Uniunea Creştin Liberală PNL-PDL ar fi un nume bun

Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat miercuri, la Gândul Live, că în alegerile prezidenţiale se va intra cu un candidat şi cu o alianţă electorală, fiind testate şase variante de nume ale acesteia în jurul termenului de Uniune, precizând că ar opta pentru Uniunea Creştin Liberală PNL –PDL.

Blaga: PDL şi PNL merg la prezidenţiale în alianţă electorală. Fuziunea depinde de procesul juridic

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi, că PDL şi PNL vor merge în alegerile prezidenţiale "într-o alianţă electorală", cu un singur candidat la Preşedinţie, arătând că fuziunea depinde de procesul din justiţie.

Dan Diaconescu: Cei care conduc partide să vină alături de mine, să facem alianţa anti-Băsescu

Dan Diaconescu a declarat, luni, că îi roagă pe toţi acei oameni care condu partide să vină alături de el, pentru a face alianţa anti-Băsescu, şi a precizat că discuţiile cu PSD au vizat o înţelegere punctuală, la Teleorman.

Diaconescu: Dacă dreapta coagulată este un joc politic şmecher, atunci nu diferă de USD

O dreaptă coagulată ca "joc politic şmecher fără asumarea unor valori şi a unui proiect politic cinstit" nu diferă de USD, pentru că "solidaritatea" trebuie să vină din asumarea unor principii", a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, fostul consilier prezidenţial Cristian Diaconescu, membru al PMP.

Antonescu: Avem majorităţi PSD-PNL în foarte multe locuri, dar asta nu înseamnă că mai există USL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că există majorităţi PSD-PNL în foarte multe locuri, dar că acest lucru nu înseamnă că mai există USL, el adăugând că şansele refacerii Uniunii sunt nule.

Gorghiu: Opinia majoritară în PNL este că partidul nu are nevoie de o alianţă acum

Deputatul PNL Alina Gorghiu a afirmat, joi, că opinia majoritară în PNL este că în acest moment formaţiunea nu are nevoie de o alianţă, ea arătând că, pentru o perioadă, partidul va recurge la sloganul "Prin noi înşine".

Alianţa PSD-UNPR-PC poate candida la europarlamentare, ICCJ a respins contestaţia PNL

Alianţa PSD-UNPR-PC poate candida la alegerile europarlamentare, cererea PNL de anulare a deciziei Biroului Electoral Central privind înregistrarea alianţei electorale fiind respinsă, vineri, de instanţa supremă.

PNL cere ICCJ să respingă protocolul de constituire a alianţei PSD-UNPR-PC pentru europarlamentare

PNL cere instanţei supreme să anuleze decizia BEC privind înregistrarea alianţei PSD-UNPR-PC pentru alegerile europarlamentare, pentru că protocolul de constituire a fost depus tardiv, dar şi pentru că ar fi o alianţă politică, nu una electorală.

Alianţa electorală PSD-UNPR-PC, aprobată de BEC pentru europarlamentare. PNL contestă la ICCJ

Biroul Electoral Central a aprobat, miercuri, înregistrarea alianţei electorale PSD-UNPR-PC pentru alegerile europarlamentare, după ce iniţial BEC a respins solicitarea de înregistrare a alianţei Uniunii Social Democrate.

Peugeot ar putea rupe alianţa cu GM, estimând că nu va atinge ţinta privind reducerea cheltuieilor

PSA Peugeot Citroen, al doilea producător auto din Europa după vânzări, ar putea rupe alianţa cu grupul american General Motors, estimând că nu va atinge ţinta privind reducerile de cheltuieli, cu 1 miliard de dolari până în 2016.

Iliescu: A merge cu candidat PSD la Preşedinţie înseamnă să se rupă alianţa

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, afirmă că ideea ca PSD să aibă propriul candidat la Preşedinţia României la alegerile de anul viitor "trebuie discutată în cadrul alianţei, pentru că a merge cu o asemenea formulă înseamnă să se rupă alianţa politică PSD - PNL".

Udrea: Formaţiunile de dreapta, inclusiv PNL fără Antonescu, trebuie să aibă candidat comun în 2014

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, vineri seară, că PDL, PMP, Forţa Civică, PNŢCD, dar şi PNL, atunci când va fi dat afară de la guvernare şi Antonescu nu va mai fi liderul partidului, trebuie să construiască un pol politic puternic care să se lupte cu PSD la alegerile prezidenţiale din 2014.

Microsoft şi Oracle au format o alianţă pe piaţa serviciilor de cloud pentru companii

Microsoft a introdus serviciile Oracle de baze de date şi aplicaţii Java pe propria platformă de servicii de cloud computing destinate firmelor, cele două companii lăsând în urmă o îndelungată rivalitate pentru a atrage clienţii corporate care îşi mută latura software a afacerii pe internet.

Înscrierea Alianţei FC-PNŢCD în registrul partidelor a fost respinsă. Ungureanu: Eroare tehnică

Tribunalul Bucureşti a respins înscrierea Alianţei pentru Dreptate şi Adevăr FC-PNŢCD în Registrul Partidelor Politice, preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu afirmând că este vorba despre unele formalităţi care au fost omise, eroarea tehnică urmând a fi depăşită în cel mai scurt timp.

MRU: În Alianţa DA pot veni toţi cei care aderă la principiile de dreapta

Preşedintele partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarant, duminică, la Braşov, referitor la o posibilă alianţă cu PDL sau cu Mişcarea Populară, că în Alianţa DA pot veni "toţi cei care aderă la principiile de dreapta", dar că deocamdată nu s-au purtat discuţii cu PDL.

Blaga: Nu avem nicio corelare în campanie cu preşedintele. Oricine pune degetul pe rană face bine ARD

Copreşedintele ARD Vasile Blaga a declarat, vineri, întrebat dacă ieşirile publice ale preşedintelui Traian Băsescu au ajutat ARD, că "oricine, cu atât mai mult preşedintele, care pune degetul pe rană şi arată exact starea României şi pericolul care o paşte face bine alianţei".

CE va lansa alianţa mondială împotriva abuzurilor sexuale asupra copiilor comise prin internet

Comisia Europeană va lansa, miercuri, la Bruxelles, o alianţă mondială împotriva abuzurilor sexuale asupra copiilor comise prin intermediul internetului, la care vor adera 48 de state, ţările participante urmând să decidă, ulterior, măsuri la nivel naţional pentru realizarea obiectivelor alianţei.

Blaga: Raportul în interiorul alianţei de dreapta, dat de zestrea fiecărei formaţiuni, de voturi

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, i-a atenţionat, sâmbătă, pe partenerii din alianţa de dreapta, că "în politică nu se fac cadouri", arătând că raportul în interior acestei construcţii va fi dat de "zestrea" fiecărei formaţiuni", adică de voturile primite.

Turcan: Alianţa România Dreaptă a ales inima ca siglă pentru că e simbolul grupului PPE

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a afirmat că alegerea inimii ca siglă a Alianţei România Dreaptă a fost motivată de faptul că aceasta este şi simbolul grupului PPE, spunând că, odată cu definitivarea siglei, formaţiunile care au obiecţii cu privire la aceasta "vor putea să se manifeste juridic".

Cristian Preda: Numele noii alianţe de centru-dreapta va fi anunţat săptămâna viitoare

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda a declarat, vineri, că numele noii alianţe de centru-dreapta va fi anunţat săptămâna viitoare, arătând că sunt mai multe variante discutate între membri pentru a vedea "care nume este mai seducător".

Liderii PDL, ICCD, PNŢCD, PNR şi FCD au semnat manifestul politic comun

Vasile Blaga, Mihai Răzvan Ungureanu, Mihail Neamţu, Aurelian Pavelescu şi Adrian Papahagi au semnat, miercuri, un manifest politic comun, care reprezintă un preambul la protocolul de formare a alianţei de centru-dreapta între formaţiunile pe care aceştia le reprezintă.

Blaga: Alianţa de centru-dreapta va fi constituită până la jumătatea lunii septembrie

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Zalău, că "Manifestul politic al dreptei unite" va fi lansat în 29 august şi că alianţa de centru-dreapta va fi constituită până la jumătatea lunii septembrie.

Blaga: PDL şi patru formaţiuni vor face o alianţă electorală. Conducerea va fi colegială

Reprezentanţi ai PDL, PNŢCD, Partidului Noua Românie, Iniţiativei Civice de Dreapta a lui M.R. Ungureanu şi ai Fundaţiei Creştin-Democrate au decis, miercuri, să formeze o alianţă electorală de centru-dreapta, preşedintele PDL Vasile Blaga precizând, despre conducerea formaţiunii, că va fi colegială.

Cristian Preda: Încheierea alianţei de centru-dreapta, peste 3-4 săptămâni în cazul cel mai fericit

Europarlamentarul PDL Cristian Preda afirmă că în urma discuţiilor dintre PDL, PNŢCD, Noua Republică, Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta şi Fundaţia Creştin-Democrată, se vor pregăti detaliile care pot conduce, "în cazul cel mai fericit", la încheierea alianţei electorale în 3-4 săptămâni.

Eugen Nicolicea: UNPR şi PSD au încheiat Alianţa de Centru-Stânga (ACS)

Vicepreşedintele UNPR Eugen Nicolicea, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că Uniunea a încheiat o alianţă de centru-stanga (ACS) cu PSD, prin care se doreşte coagularea forţelor politice şi un sprijin politic reciproc la alegerile din toamnă.

Blaga: Alianţele locale cu UNPR, pentru alegerile din iunie, nu sunt periclitate

Şeful de campanie al PDL, Vasile Blaga, a declarat miercuri că nu vor fi periclitate alianţele la nivel local dintre PDL şi UNPR, având în vedere că UNPR va susţine Guvernul Ponta.

PDL, UNPR, PER şi PNŢCD au constituit în Harghita Alianţa Românească

PDL, UNPR, PER şi PNŢCD au constituit Alianţa Românească Harghita, pentru a participa pe liste comune la alegeri, astfel încât comunitatea românească să aibă o reprezentare mai bună în administraţie, anunţul fiind făcut marţi.

Harghita: PDL, UNPR, PRM, PNŢCD şi PER cheamă USL la discuţii pentru Alianţa Electorală Românească

Liderii filialelor din Harghita ale PDL, UNPR, PRM, PNŢCD şi PER invită conducerea USL la discuţii pentru constituirea Alianţei Electorale Româneşti, pentru ca românii să fie mai bine reprezentaţi în administraţie, însă şeful PSD Harghita, Mircea Duşa, spune că USL nu va colabora cu aceste partide.

Iliescu: Un element nou în aceste alegeri este că pentru prima oară mergem într-o alianţă politică

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat miercuri, la Piteşti, că "un element nou" al alegerilor din 2012 este că, pentru prima dată, social-democraţii participă într-o alianţă politică, formaţiunea aflându-se "într-un moment deosebit, când climatul din ţară este altul".

PDL, UNPR, PNŢCD şi PER înfiinţează în Capitală „Mişcarea pentru Noul Bucureşti”

PDL, UNPR, PNŢCD şi PER înfiinţează în Capitală "Mişcarea pentru Noul Bucureşti", protocolul în acest sens urmând să fie semnat sâmbătă. Evenimentul va avea loc începând cu ora 11.00, la Palatul Parlamentului.

Ford nu vrea să se alieze cu niciun constructor auto din Europa

Ford nu va încerca să se alieze cu vreun constructor auto din Europa, regiune unde compania estimează că va avea pierderi de 600 milioane dolari în acest an, deşi rivalul american General Motors a intrat într-un parteneriat cu grupul francez PSA Peugeot Citroen, pe fondul crizei datoriilor de stat.

General Motors şi Peugeot se aliază pentru economii anuale de 2 miliarde de dolari

General Motors (GM) şi PSA Peugeot Citroen au anunţat miercuri o alianţă prin care grupul american va cumpăra 7% din acţiunile constructorului francez, urmând să participe şi la o emisiune de drepturi a acestuia de 1 miliard de euro, în vederea obţinerii unor economii anuale de 2 miliarde de dolari.