alzheimer

Mâncarea nesănătoasă, consumată în exces, poate provoca boala Alzheimer şi demenţă

Zahărul şi alţi carbohidraţi cu „glicemie ridicată”, alimentele sărate, alcoolul, carnea roşie procesată, carnea de organe, crustaceele şi berea se numără printre alimentele ce pot provoca diabet, boli cardiovasculare, cancer, obezitate, boli hepatice, dar şi boala Alzheimer.

Boala Alzheimer loveşte toate vârstele: cel mai tânăr bolnav din lume are 19 ani

A fost diagnosticat cu Alzheimer la vârsta de 19 ani. Este vorba despre un băiat, devenit cel mai tânăr pacient din lume cu această formă de demenţă senilă. Potrivit celor publicate în Journal of Alzheimer’s Disease de echipa profesorului Jia Jianping, neurolog la Spitalul Prieteniei şi Centrul Naţional de Cercetare Clinică pentru Boli Geriatrice din […]

COMENTARIU Lelia Munteanu: Alzheimer – cancerul amintirii

Maladia Alzheimer e „un cancer al identităţii, al memoriei”, spune Elie Wiesel într-o carte al cărei titlu nu mi-l mai aduc aminte.   Atât mai ştiu că Wiesel compară suferinţa aceasta cu un roman din care se rup paginile una câte una, până când nu mai rămân decât coperţile. N-am găsit nicăieri o imagine mai metaforic-exactă […]

Alzheimer: în SUA a fost aprobat un medicament care încetineşte boala

FDA, instituţie din SUA, a aprobat un medicament care pare să încetinească apariţia simptomelor Alzheimer în stadiile incipiente ale bolii, perfuzia urmând să ajungă în curând şi în Europa.

Un obicei excelent pentru a putea preveni boli precum Alzheimer şi Parkinson

Potrivit unor oameni de ştiinţă din Noua Zeelandă, există un lucru pe care îl putem face în fiecare zi, timp de câteva minute, pentru a preveni bolile neurologice.

Oamenii de ştiinţă au dezvoltat un test de sânge pentru boala Alzheimer

Alzheimer este cea mai frecventă formă de demenţă, dar diagnosticarea rămâne dificilă, în special în stadiile incipiente ale bolii.   Orientările actuale recomandă detectarea a trei markeri distincţi: acumulări anormale de proteine amiloide şi tau, precum şi neurodegenerare, pierderea lentă şi progresivă a celulelor neuronale în anumite regiuni ale creierului. Acest lucru poate fi realizat […]

STUDIU: Delfinii se pot îmbolnăvi de Alzheimer

Delfinul prezintă simptome ale bolii degenerative.

Alzheimer: un test de sânge poate detecta proteina „toxică” cu ani înainte de apariţia simptomelor

O echipă condusă de cercetători de la Universitatea din Washington a dezvoltat un test de laborator care poate măsura nivelurile de oligomeri beta amiloid (amyloid-β oligomer - AβO) în probele de sânge.

Chris Hemsworth ia o pauză de la actorie. Starul Marvel are risc crescut de Alzheimer

El a declarat pentru Vanity Fair că testele i-au confirmat „cea mai mare teamă”, adăugând că acum va încerca să ia „măsuri preventive”. Alzheimer poate declanşa demenţa, ceea ce duce la confuzie, probleme de memorie şi probleme de comunicare, scrie BBC. Hemsworth a aflat că are două copii ale genei ApoE4, una de la mama […]

Alzheimer: au fost descoperite două băuturi care protejează creierul

Ingredientele din două băuturi populare pot lupta împotriva apariţiei bolii Alzheimer, potrivit unui nou studiu.

Obiceiul grosolan care poate creşte riscul de Alzheimer şi demenţă

În cadrul unei noi cercetări, publicate în Scientific Reports, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Griffith au demonstrat că o bacterie poate călători prin nervul olfactiv din nas şi ajunge în creierul şoarecilor, unde creează markeri care sunt un semn cheie al bolii Alzheimer. Specialiştii arată, astfel, că, în cazul oamenilor, scobitul poate deteriora mucoasa nasului, […]

Moment istoric. Un medicament a demonstrat că acţionează împotriva bolii Alzheimer

Un medicament experimental a încetinit ritmul de declin al memoriei şi al gândirii la persoanele care suferă de boala Alzheimer în fază incipientă, în ceea ce este descris ca fiind un "moment istoric" pentru tratamentul demenţei.

STUDIU: Ce exerciţii pot ajuta la încetinirea declinului cognitiv la persoanele cu risc de demenţă

La Conferinţa Internaţională a Asociaţiei Alzheimer s-a vorbit despre modul în care un tip de exerciţiu poate ajuta la contracararea declinului cognitiv.

Contribuţii la întelegerea bolii Alzheimer – Proiectul REDBRAIN

Contribuţii la întelegerea bolii Alzheimer - Proiectul REDBRAIN

2 morţi şi 50 de răniţi într-un incendiu la un azil pentru bolnavi de Alzheimer de lângă Praga

Două persoane au murit şi peste 50 au fost rănite, dintre care 4 grav, într-un incendiu izbucnit la un azil pentru persoane cu Alzheimer din apropiere de Praga, au anunţat joi serviciile de urgenţă.

STUDIU Muzica uneşte oameni. Ce dezvăluie muzica despre mintea noastră

Ascultarea unei melodii preferate, familiare sau care poate transporta instantaneu o persoană într-un alt moment al vieţii, poate aduce în minte detalii cu o claritate uimitoare. Şi nu este doar un sentiment fantezist, există ştiinţă în spatele modului în care mintea noastră conectează muzica cu memoria, potrivit CNN. Există de mult timp o asociere benefică […]

STUDIU Somnul excesiv în timpul zilei poate fi un semn timpuriu al bolii Alzheimer

Descoperirile ar putea ajuta la rezolvarea rezultatelor contradictorii privind efectele somnului asupra cogniţiei la adulţii în vârstă, unele studii anterioare evidenţiind beneficiile unei sieste asupra stării de spirit, vigilenţei şi performanţei în sarcini mentale.   Cel mai recent studiu sugerează că o creştere în timp a numărului de sieste a fost legată de o şansă […]

Veşti proaste pentru bolnavii de Alzheimer. Cel mai nou medicament împotriva bolii degenerative nu este aprobat în Europa

Medicamentul, primul dezvoltat în ultimii 20 de ani a fost aprobat în mod controversat în SUA în luna iunie. Biogen, producătorul medicamentului, poate cere ca decizia EMA să fie reexaminată în următoarele două săptămâni Agenţia Europeană pentru Medicamente şi-a bazat decizia pe două studii principale pe mai mult de 3.000 de pacienţi cu boala Alzheimer în […]

Operaţia de cataractă scade riscul de demenţă. Ce arată cel mai nou studiu

Studiul, publicat în JAMA Internal Medicine, a fost realizat de cercetători din Seattle (SUA), a analizat date de la peste 3.000 de pacienţi cu vârste peste 65 de ani.    „Este o relaţie directă între operaţie şi scăderea riscului de demenţă. Este o veste extraordinară pentru că nicio altă intervenţie chirurgicală nu are un impact atât […]

O pastilă utilizată pentru impotenţă ar putea reduce riscul de a dezvolta Alzheimer cu până la 69% – studiu

Administrarea de Viagra ar putea reduce riscul de a dezvolta Alzheimer, susţin oamenii de ştiinţă. Cercetătorii de la Clinica Cleveland din SUA au examinat datele medicale a 7 milioane de americani cu vârstă de peste 70 de ani, urmărindu-i timp de şase ani, potrivit DailyMail. Rezultatele au arătat că adulţii care au luat sildenafil, ingredientul principal […]

Există speranţă pentru pacienţii diagnosticaţi cu Alzheimer. Vaccinul intră în testele pe oameni

Tratamentele pentru Alzheimer păreau o perspectivă improbabilă cu doar câteva luni în urmă. Timp de 20 de ani, testele cu medicamente au încercat şi au eşuat în încercarea de a produce tratamente care să oprească evoluţia bolii, iar mai multe companii farmaceutice au abandonat complet misiunea de a dezvolta tratamente pentru Alzheimer. Singurele speranţe de […]

Elveţienii lucrează la medicamentul anti-Alzheimer. Câte familii sunt afectate în lume de incurabila boală

Compania elveţiană AC Immune dezvoltă în prezent un medicament împotriva Alzheimer. AC Immune se aşteaptă ca numărul familiilor afectate de această boală neurogenerativă să crească de aproape trei ori până în 2050 şi să ajungă la 150 de milioane.

STUDIU Poluarea fonică creşte riscul de Alzheimer. Efectele somnului fragmentat cauzat de zgomot

Peste 55 de milioane de oameni din întreaga lume au o formă de demenţă, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Pe măsură ce populaţia globală îmbătrâneşte, experţii se aşteaptă ca acest număr să depăşească 150 de milioane până în 2050, potrivit Medicalnewstoday. Identificarea factorilor de risc potenţial controlabili pentru demenţă este esenţială pentru prevenirea şi […]

Stresul poate duce la Alzheimer. Ce spune medicul psihiatru

Stresul este cunoscut ca fiind boala secolului 21. Un studiu recent făcut o Universitate din Australia, arată că stresul constant poate afecta sistemul imunitar al creierului atât de tare, încât să ducă la simptome de Alzheimer. Andreea Bocăneală are 25 de ani şi este expert în comunicare. Ea spune că grijile şi stresul fac parte […]

Un bărbat bolnav de Alzheimer a uitat că este căsătorit, s-a îndrăgostit din nou de soţie şi a cerut-o a doua oară de nevastă

O poveste de dragoste emoţionantă spune, de fapt, durerea pe care o resimte partenerul de viaţă al unui bolnav de Alzheimer, o boală degenerativă caracterizată prin tulburări de memorie. Într-o sâmbătă seară de decembrie a anului trecut, în timp ce Peter şi Lisa Marshall stăteau ghemuiţi pe canapea, urmărindu-şi la televizor emisiunea preferată, Peter s-a […]

Riscul de Alzheimer, depistat printr-o analiză de sânge. Soluţia suedeză

O analiză de sânge poate depista Alzheimerul cu până la 4 ani înainte de apariţia simptomelor. Cercetătorii de la Universitatea Lund, din Suedia, au dezvoltat un algoritm care combină datele dintr-un simplu test de sânge şi teste scurte de memorie. Noua metodă de diagnosticare avut o acurateţe de 90%. Până la 30% din bolnavii de […]

Amazon vrea să dea lovitura cu Solos, miniseria care îţi oferă filosofie de viaţă, dramă şi umor

Miniseria se va lansa pe data de 21 mai. Amazon a făcut anunţul pentru o nouă miniserie. Se numeşte Solos şi are în distribuţie nume mari precum Morgan Freeman şi Anne Hathaway. Miniseria este din categoria Science-Fiction şi va fi presărată cu filosofie de viaţă, dramă şi umor. Un episod va dura 30 de minute […]

Simţul olfactiv, un indicator al COVID-19 şi al stării de sănătate în general. Pierderea mirosului poate anunţa boli precum Alzheimer sau Parkinson

Mirosul, care are parte deseori de cea mai puţină atenţie în comparaţie cu celelalte simţuri, a ajuns în „lumina reflectoarelor” ca simptom al infectării cu virusul SARS-CoV-2. Totuşi, în afara legăturii cu boala COVID-19, simţul mirosului oferă şi alte indicii preţioase despre starea de sănătate, scrie BBC.   Barrie Smith a fost diagnosticat cu boala […]

Frank Rothwell a devenit cel mai bătrân om care a traversat Atlanticul, la 70 de ani

Frank Rothwell, un britanic de 70 de ani, a traversat Atlanticul într-o barcă cu vâsle. El a reuşit asta în 56 de zile, două ore şi 41 de minute. E cel mai în vârstă om care a reuşit performanţa. Rothwell a strâns bani pentru Alzheimer’s Research UK, care speră să găsească un tratament pentru demenţă. […]

Studiu: Care sunt efectele singurătăţii asupra creierului

Oamenii nu au fost niciodată atât de singuri aşa cum s-a întâmplat în 2020. Iar acest lucru lasă urme şi asupra creierului. Pandemia ne-a închis pe mulţi din noi în propriile case. Departe de prieteni şi familie. Sunt multe persoane care se simt singure din această cauză. Iar singurătatea îţi afectează nu doar sănătatea, ci […]

Muzica vindecă tot: o balerină cu Alzheimer se întoarce în Lacul Lebedelor

Ţi-o arăt pe fosta prim-balerină spaniolă, Marta Gonzalez, care suferea de Alzheimer, cum se transformă în timp ce ascultă Lacul Lebedelor, al lui Ceaikovski. Marta a fost balerină la New York în anii ’60. Ea şi-a pretrecut ultimele zile din viaţă la un azil din Valencia. Imediat ce aude muzica, ea îşi aminteşte mişcările de […]

COMENTARIU Lelia MUNTEANU: Prezidenţialele din America – între un ”geniu stabil” şi un septuagenar atins de Alzheimer

Campania prezidenţială din Statele Unite, în care Republicanii l-au scos la înaintare tot pe Trump, iar Democraţii pe Joe Biden e de neurmărit. Nu din pricina venerabilei vârste a candidaţilor – care ar putea aduce spectacolul înţelepciunii şi al experienţei – ci pentru că se confruntă două personaje evident fragile psihic. Nu e nevoie să […]

Viaţă mai lungă şi împlinită, alături de prietenii patrupezi. Câinii le aduc stăpânilor fel de fel de avantaje

Cei care avem sau am avut un câine ştim că simpla lor prezenţă ne face mai fericiţi. Un câine te ajută să faci mai multă mişcare când îi scoţi la plimbare pentru că mersul pe jos este un exerciţiu aerobic excelent. Îţi va lărgi grupul de prieteni, plimbările în parc iţi deschid o poartă către […]

În câţiva ani, boala Alzheimer va putea fi depistată printr-un test de sânge

Un test de sânge dezvoltat recent pentru Alzheimer a putut diagnostica boala la fel de exact ca prin alte metode, care prezintă dezavantajul că sunt mult mai scumpe sau invazive, au declarat marţi oamenii de ştiinţă.

Oamenii pesimişti, mai predispuşi la demenţă. Cercetător: „E primul studiu care arată relaţia biologică dintre negativism şi Alzheimer”

Oamenii negativişti şi pesimişti prezintă un risc mai mare cu privire la dezvoltarea demenţei şi a altor boli asociate – este concluzia unor cercetători de la University College London. Dr. Natalie Marchant, psihiatru şi expert cercetător, a vorbit pentru CNN.   Specialiştii au descoperit că ar putea exista o relaţie între gândirea negativă constantă, declinul […]

Un gigant farmaceutic a răspândit coronavirusul în mai multe state americane şi în alte 3 ţări. Cum a fost posibil

Gigantul farmaceutic Biogen, fondat la Geneva, Elveţia, în 1978, cu sediul principal în Cambridge, Massachusetts (Statele Unite ale Americii), şi cu o cifră de afaceri de 12.27 miliarde dolari, a răspândit involuntar coronavirusul, scrie New York Times

Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi va construi „Satul Alzheimer”, cu parcuri, case şi magazine, după model olandez. Care sunt costurile totale ale proiectului

Institutul de Psihiatrie "Socola" Iaşi va construi un "sat", care va avea case, magazine, parcuri şi teren de sport, special pentru bolnavii de Alzheimer, prin implementarea unui proiect în premieră pentru România, costurile totale fiind de un milion de euro, transmite corespondentul Mediafax.

Adio plombe: Un medicament pentru Alzheimer poate stimula dinţii să se repare singuri în doar şase săptămâni

Plombele dentare ar putea deveni un subiect care ţine de domeniul trecutului mulţumită unui efect descoperit recent al unui medicament creat pentru tratarea Alzheimer-ului, numit Tideglusib, potrivit Futurism.

Emoţionant! O femeie este nevoită să-i spună zilnic mamei bolnave de Alzheimer că este însărcinată. Cum reacţionează bătrâna

O femeie este nevoită să-i spună zilnic mamei sale că este însărcinată.

Decesul actorului Gene Wilder: Cum mor oamenii din cauza bolii Alzheimer

Legendarul actor de comedie Gene Wilder a murit la vârsta de 83 de ani din cauza unor complicaţii ale bolii Alzheimer, conform declaraţiilor familiei sale. Deşi boala Alzheimer scurtează durata de viaţă a persoanei, aceasta nu este cauza directă a morţii, conform Alzheimer Society.