amenda

Galaţi. Amendă uriaşă pentru reprezentanţii fermei care au aruncat pe câmp mii de păsări moarte

Numeroase păsări moarte au fost descoperite într-o groapă aflată lângă o mare fermă avicolă din judeţul Galaţi. Autorităţile au început o anchetă şi au stabilit că leşurile provin chiar de la ferma din vecinătate. Ca urmare, administratorul fermei a fost amendat cu 150.000 lei şi are obligaţia de a ecologiza toată zona contaminată cu resturi […]

Detaliul pe care şoferii îl ignoră zilnic şi le poate aduce o amendă de 725 de lei

Anumiţi şoferi obişnuiesc zilnic, mai ales în zonele aglomerate, să folosească în mod „abuziv” claxonul şi acest lucru le poate aduce o amendă din clasa a doua de sancţiuni, potrivit Ziarului Financiar.

Alina Gorghiu, reacţie după dezvăluirile Mediafax. „Eu ştiu că e musai ca Florin Cîţu să aibă zeci de dosare până la Congres, dar…”

Senatorul PNL Alina Gorghiu a reacţionat după informaţiile publicate de MEDIAFAX despre al doilea dosar al lui Florin Cîţu din SUA.   „Eu ştiu că e musai ca Florin Cîţu să aibă zeci de dosare până la Congres. Dar, în noua poveste, există o decizie clară a unei instanţe americane, că speţa civilă a fost […]

Al doilea dosar al lui Florin Cîţu din instanţa din SUA

Agenţia Mediafax şi Aleph News au obţinut în exclusivitate, în urma unei solicitări oficiale, şi dosarul civil al premierului Florin Vasile Cîţu, aşa cum el a fost pus la dispoziţie de către autorităţile judiciare americane, şi prezintă publicului în cele ce urmează faptele şi mărturiile, în ordine cronologică, aşa cum se regăsesc şi reies din […]

Amendă uriaşă pentru un brăilean care şi-a alungat soţia de acasă şi nu a respectat carantina

Incidentul a avut loc în oraşul Brăila. Jandarmii au povestit că după ce şi-a alungat soţia de acasă, un brăilean în vârstă de 40 ani a plecat după aceasta, pentru a continua cearta, deşi se afla în perioada de carantină. Atât cheful de ceartă, cât şi părăsirea adresei de carantină l-au costat scump pe bărbat, […]

Amendă pentru Petromidia. Compania nu a respectat normele de mediu după explozia din iulie

„Pentru soluţionarea unor petitţii transmise instituţiei noastre în perioada 13.07.2021-20.07.2021 de către cetăţenii din Năvodari, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu Comisariatul Judeţean Constanţa au efectuat verificări pe platforma industrială Petromidia unde se desfăşurau în lucrări de revizie – curăţare instalaţii rafinare ca urmare a incidentului produs în data de 02.07.2021. S-a constatat ca în timpul […]

Campion la amenzi: un bărbat din Botoşani a fost sancţionat de 34 de ori în 2021. Cum l-au prins jandarmii, săptămâna trecută?

În ultima săptămână, botoşăneanul a fost amendat de 3 ori de jandarmi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Valoarea cumulată a amenzilor a ajuns la 600 de lei. Bărbatul în vârstă de 45 de ani este o cunoştinţă mai veche a jandarmilor. De la începutul acestui an a fost sancţionat contravenţional de nu mai puţin […]

Decizie: Amenda primită de adjunctul Poliţiei Capitalei, Radu Gavriş, după cheful ilegal din pandemie este legală şi temeinică

Amenda primită de adjunctul Poliţiei Capitalei, Radu Gavriş, surprins în ianuarie la petrecere la un restaurant din Centrul Vechi, este legală şi temeinică, a decis Judecătoria Sectorului 3. Instanţa a redus cuantumul amenzii de la 2.000 la 500 de lei.

FOTO „Şedinţa foto” cu urşi a costat-o pe o femeie care a ignorat primul avertisment al poliţiei

Jandarmii argeşeni erau în patrulare la ieşirea din primul tunel după barajul Vidraru, pe sensul de coborâre, când au observat un autoturism oprit. Din maşină, de la o distanţă destul de mică, o femeie fotografia o ursoaică însoţită de doi pui. Iniţial, jandarmii i-au explicat că riscă amendă şi i-au recomandat să-şi continue drumul. Dar […]

Klaus Iohannis scapă de amenda CNCD. Curtea de Apel Bucureşti a decis că termenul „penali” nu reprezintă o discriminare

Curtea de Apel Bucureşti a anulat, miercuri, 14 iulie, amenda de 2.000 de lei primită de preşedintele Klaus Iohannis din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru o declaraţie din februarie 2018 în care şeful statului a afirmat că „nişte penali” fac o încercare „disperată” de a discredita DNA. Decizia nu este definitivă. „Respinge […]

Google primeşte o amendă de jumătate de miliard de euro în Franţa. Amenzile primite de companie se înmulţesc

Grupul american Google a fost amendat cu 500 de milioane de euro de autorităţile de competiţie din Franţa, în contextul în care nu a reuşit să se conformeze unui ordin potrivit căruia va negocia acorduri echitabile cu trusturile de presă pentru a se folosi de conţinutul acestora, notează CNBC.

Atenţie, se dau amenzi! Cu ce sumă a fost sancţionat un turist după ce a hrănit un urs

Jandarmii au fost sesizaţi prin apel la 112 despre faptul că un urs se află pe carosabil, în zona drumului Cotei 1400 Sinaia, anunţă  IJJ Prahova. Jandarmii sosiţi la faţa locului au descoperit ursul, dar şi un turist care hrănea animalul din maşină. Ursul a fost îndepărtat în zona împădurită, iar turistul a fost amendat cu […]

Gunoi aruncat pe marginea străzii în Sectorul 6 din Bucureşti

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a postat o fotografie pe Facebook şi a anunţat că persoana care a aruncat gunoiul pe marginea trotuarului a fost identificată şi va fi amendată. Mai bine plătea taxa solicitată de compania de salubrizare, a arătat primarul Ciprian Ciucu. „Ridicarea deşeurilor din această fotografie costă cam 100 lei la operatorul […]

UE amendează giganţii auto BMW şi Volkswagen cu 875 milioane de euro. Motivul pentru care au fost sancţionaţi

Comisia Europeană a aplicat joi amenzi de 502 milioane de euro producătorului german de automobile Volkswagen şi 373 de milioane pentru BMW, pentru restricţionarea concurenţei în domeniul sistemelor de evacuare a gazelor de eşapament pentru maşinile diesel, notează Le Figaro.   Celălalt mare producător german Daimler (Mercedes), care a participat la acest acord, dar i-a dezvăluit existenţa, […]

Doi comisari de la Protecţia Consumatorilor, acuzaţi că luau mită ca să nu amendeze firmele

Doi comisari de la Protecţia Consumatorilor Argeş sunt acuzaţi că au luat mită de la şase oameni de afaceri ca să nu amendeze firmele acestora în urma unor controale. Procurorii DNA-Serviciul teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată a doi bărbaţi, ambii în stare de arest preventiv, care la data faptelor erau comisari în cadrul […]

Societate din domeniul distribuţiei de energie electrică, amendată cu 155.000 de lei de ANRE

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a sancţionat societatea Distribuţie Energie Electrică România S.A. pentru nerespectarea prevederilor legale privind racordarea prosumatorilor la reţelele de energie electrică.

FOTO Şobolani ”savurând” alimente, într-un supermarket din Capitală. ANSVSA a luat măsuri

Imaginea în care apar şobolanii mâncând din produsele de pe raftul supermarketului a fost postată pe o reţea de socializare, iar la scurt timp a devenit virală. La scurt timp, reprezentanţii lanţului de supermarketuri extrem de cunoscut în Capitală le-au cerut scuze clienţilor pentru această situaţie, în acelaşi timp, spunând că fac deratizări foarte des. […]

IKEA a primit o amendă de 1 milion de euro în Franţa. Compania a spionat angajaţii şi candidaţii cu ajutorul detectivilor privaţi şi ofiţerilor de poliţie

Fostul CEO al Ikea Franţa, Jean-Louis Baillot, a primit doi ani de închisoare cu suspendare şi o amendă de 50.000 de euro. S-a constatat că filiala franceză a folosit detectivi privaţi şi ofiţeri de poliţie pentru a colecta date private despre personal. Dovezile au ieşit la iveală în 2012, relatează BBC. Sistemul de supraveghere a […]

Summitul NATO s-a văzut diferit în Europa faţă de SUA. Concluziile trase de Emmanuel Macron privind rolul Europei în Alianţă

Rezultatele summitului NATO de la Bruxelles se văd diferit de la Paris. Emmanuel Macron spune că acesta a consfinţit autonomia strategică a europenilor şi a trasat liniile de dezvoltare pentru viitoarea doctrină a Alianţei, care va fi adoptată la summitul din 2022.  Referindu-se la China, preşedintele Franţei spune că Alianţa trebuie să se concentreze pe […]

Scandalagiu din Botoşani, amendat de 3 ori în aceeaşi zi şi în acelaşi loc

Botoşăneanul în vârstă de 40 de ani a fost sancţionat de trei ori într-o singură zi de către jandarmi, valoarea cumulată a amenzilor pe care va trebui să le achite fiind de 1.500 de lei. „Faptele săvârşite de contravenient au fost aceleaşi de fiecare dată, respectiv consum de băuturi alcoolice în spaţiul public, adresare de […]

VIDEO Bucureşteni duşi la secţia de Poliţie şi amendaţi, după un gratar în faţa blocului

Potrivit Sindicatului Europol, duminică seară, prin apel 112, mai mulţi locatari au solicitat prezenţa Poliţiei pentru că în curtea unui bloc din Ferentari, mai multe persoane ascultau muzică la un volum ridicat, consumau alcool şi făceau grătare.

Google rămâne cu sancţiunea CNCD. Persoana care a schimbat tag-ul Catedralei Mântuirii Neamului riscă aceeaşi amendă

Curtea de Apel Bucureşti a menţinut sancţionarea Google România. Compania Google e amendată de anul trecut de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu 10.000 de lei pentru că nu a înlăturat destul de repede de pe platforma Google Maps tag-ul „Catedrala Prostirii Neamului Românesc” asociat Catedralei Mântuirii Neamului.   „E un moment foarte important pentru […]

Naomi Osaka, amendată de organizatorii de la Roland Garros cu 15.000 de dolari, după meciul cu Patricia Ţig

Naomi Osaka a fost amendată cu 15.000 de $ de organizatorii de la Roland Garros, după ce sportiva din Japonia a refuzat să participe la conferinţa de presă de după meciul cu Patricia Ţig, din primul tur al turneului de la Paris.

Zlatan Ibrahimovici, amendat cu 50.000 de euro pentru implicarea în lumea pariurilor sportive

Fotbalistul suedez Zlatan Ibrahimovici, 39 de ani, legitimat la formaţia italiană AC Milan, a fost implicat într-o anchetă disciplinară în calitate de coproprietar al site-ului de pariuri sportive Bethard.com. UEFA a decis să-l pedepsească pe suedezul, dar şi pe clubul italian, vinovat că n-a luat măsuri. Decizia UEFA care îl implică pe Ibrahimovic şi compania […]

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Cu poliţia la doctor…

Intru în cofetăria preferată şi mă abordează patronul cu care mă cunosc de ceva vreme. Domne’, îmi zice, m-a amendat poliţia locală dar să mă bată Dumnezeu dacă înţeleg de ce. Ei na, zic, scrie în procesul verbal. Poliţiştii locali consemnaseră că „… societatea desfăşoară activităţi de cofetărie-patiserie (…) fără a deţine cod CAEN corespunzător […]

Monopol Google pe piaţa italiană. Compania a fost sancţionată cu 100 milioane de euro de autoritatea pentru concurenţă

Autoritatea pentru concurenţă din Italia a anunţat că a amendat Google cu peste 100 de milioane de euro. Google a hotărât închiderea unei aplicaţii pentru smartphone, a unui companii care oferă servicii destinate vehiculelor electrice, relatează Reuters.

Grătare încinse în cimitir, stinse cu amenzi usturătoare

Sfârşitul de săptămână cu vreme frumoasă a fost un bun prilej pentru botoşăneni să încingă grătare. Unii au făcut însă acest lucru în cimitir şi au fost amendaţi.

Amendă uriaşă pe piaţa de energie: Delgaz Grid, sancţiune de peste 6 milioane de euro

Consiliul Concurenței a sancționat compania Delgaz Grid SA, membră a grupului E.ON, cu o amendă în valoare de circa 30 de milioane lei (aproximativ 6,1 milioane euro) pentru abuz de poziție dominantă pe piaţa serviciilor conexe distribuţiei de gaze naturale, respectiv pe piaţa serviciilor de verificări şi revizii tehnice ale Instalaţiilor de Utilizare a Gazelor Naturale (IUGN) în zona de distribuţie a Delgaz Grid SA.

Gigi Becali a rămas fără permis. Patronul FCSB a fost prins conducând cu peste 100 km/oră

Gigi Becali a rămas fără permis, după ce a fost prins de poliţişti conducând pe Drumul Naţional 7, în localitatea argeşeană Drăganu, cu peste 100 de kilometri pe oră. Becali a primit şi o amendă de 1.305 lei.

Decizia Australiei de a amenda sau trimite la închisoare cetăţenii care se întorc din Inidia, considerată ”rasistă”: „Nu există politică sau ideologie într-o pandemie”

Decizia Australiei de a amenda sau trimite la închisoare cetăţenii australieni care se întorc din India, ţară grav afectată de cel de-al doilea val de coronavirus, a fost aspru criticată.    Măsura este considerată rasistă şi o încălcare a drepturilor omului.   Începând de luni, orice australian care ajunge în ţară din India riscă amenzi […]

Clubul Rapid poate fi amendat cu 10.000 de lei după ce fanii au intrat pe stadion

Zeci de fani au intrat pe stadion la meciul dintre Rapid şi CS Mioveni, iar Federaţia Română de Fotbal (FRF) arată că fanii riscă amenzi de 4.000 de lei, iar clubul Rapid poate fi amendat cu 10.000 de lei. Partida dintre Rapid şi CS Mioveni s-a terminat 1-1.

Ce riscă Rapid după ce fanii au intrat pe stadion la meciu cu CS Mioveni. Precizările Federaţiei Română de Fotbal

Fanii au revenit pe stadion în Liga a 2-a, chiar dacă nu aveau voie. La meciul dintre Rapid şi CS Mioveni, zeci de suporteri rapidişti au fost în tribunele arenei de la Mogoşoaia. Nu au respectat distanţarea socială, dar au purtat măşti. Jandarmeria i-a luat la întrebări, dar fanii au dovedit că au legătură cu […]

Sancţionaţi în timpul stării de urgenţă. Cei care au contestat amenzile câştigă în instanţă, restul riscă să fie executaţi silit

Românii care au fost amendaţi în starea de urgenţă şi nu au contestat sancţiunea în instanţă riscă să fie executaţi silit.    La un an de la starea de urgenţă, oamenii încep să scape de plata amenzilor neconstituţionale date de poliţişti. Mai mult, cei care au câştigat în instanţă anularea sancţiunii de până la 5.000 […]

Un pastor din Galaţi a fost sancţionat de jandarmi pentru organizarea unei procesiuni religioase

În urma unei sesizări, sâmbătă, în jurul orei 12:30, un echipaj de jandarmerie a fost direcţionat de către Dispeceratul Secţiei 3 poliţie Galaţi în zona Plaja Dunărea, unde era reclamat că mai multe persoane s-au adunat pe malul Dunării.

Alibaba, amendă de 2,8 miliarde de dolari din partea autorităţilor de reglementare din China

Amenda a venit după ce autorităţile de reglementare au ajuns la concluzia că cea mai mare platformă de comerţ electronic din lume şi-a exploatat poziţia dominantă pe piaţă pentru „a pedepsi” comercianţii care ofereau bunuri pe platforme concurente, conform DPA. Alibaba a primit o amendă de 18,2 miliarde de yuani (2,8 miliarde de dolari) – […]

Garda de Mediu a amendat o primărie cu 150.000 de lei pentru că a aruncat gunoaie pe malul râului Argeş

Societatea de salubrizare din comuna Comana a făcut un depozit ilegal de deşeuri menajere în apropierea râului Argeş. Descoperirea a fost făcută de comisarii Gărzii de Mediu care au amendat primăria cu 150.000 de lei şi au făcut o sesizare penală.

Raluca Turcan a plătit amenda, după ce a fost fotografiată fără mască. „E o lecţie pe care am învăţat-o”

Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat că a plătit amenda după ce a apărut în fotografii fără mască la o acţiune de împădurire în Tălmaciu, judeţul Sibiu.

Poliţiştii din Capitală au dat o amendă de 40.000 de lei pentru lucrări fără autorizaţie făcute pe terasa unui imobil

Potrivit Primăriei Sectorului 1, cea mai mare sancţiune contravenţională aplicată în ultima perioadă de inspectorii Serviciului Disciplina în Construcţii şi Afişaj Stradal a fost în valoare de 40.000 lei pentru o construcţie ilegală din zona Chitila. Sancţiunea a fost însoţită de măsuri privind oprirea şi desfiinţarea lucrărilor executate ilegal şi aducerea la starea iniţială a […]

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: În sfârşit, un tip deştept !

Primarul de Bacău se dovedeşte a fi un tip deştept. Cu mult mai deştept decât cei care, de un an de zile, se erijează în salvatorii naţiei, gardieni încrâncenaţi ai unor măsuri de multe ori, stupide. În Bacău, primarul a hotărât ca Poliţia locală să nu mai aplice amenzi celor care nu poartă masca, ci […]

Faci bine, dar îţi iei amendă. Absurditatea amenzii date ONG-ului pentru salvarea ursuleţilor, explicată de Ministerul Mediului

Absurdistan. Sau cum faptele bune atrag amenzi din partea autorităţilor. Este şi cazul asociaţiei pentru protecţia animalelor „Prietenii Berzelor Cristian”, sancţionată contravenţional cu 10.000 de lei de Garda de Mediu Sibiu. Asociaţia a dus doi pui de urs, abandonaţi lângă o cabană din judeţul Sibiu, la sanctuarul de la Zărneşti, fără însă să respecte procedura […]