amendate

ANPC: 50 de magazine Auchan din toată ţara au fost amendate cu 750.000 de lei

50 de magazine Auchan din toată ţara au fost amendate cu 750.000 de lei pentru neregulile constatate, au anunţat joi reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Neregului pe litoral: Hoteluri cu instalaţii electrice improvizate şi stingătoare neverificate, amendate

Mai multe unităţi turistice de pe litoral, printre care hoteluri, restaurante şi cluburi, nu au personal specializat în apărarea contra incendiilor, au stingătoare neverificate sau instalaţii electrice improvizate, au descoperit pompierii constănţeni, care au verificat 66 de astfel de obiective.

Rafinăriile din Prahova, amendate cu sute de mii de lei de Garda de Mediu

Garda de Mediu a dat amenzi de sute de mii de lei, în ultimii doi ani, rafinăriilor din judeţul Prahova, pentru nepunerea în conformitate a reglementărilor din autorizaţii, au anunţat, vineri, reprezentanţii Ministerului Mediului.

Steaua şi Rapid, amendate de Comisia de Disciplină

FC Steaua a fost amendată cu 40.000 de lei de Comisia de Disciplină a LPF, în urma incidentelor de la partida cu Astra Ploieşti, disputată la Buzău, când unii dintre suporterii stelişti au aruncat cu pietre, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, preşedintele Comisiei de Disciplină, Ion Neagu.