amenintare

Panică după un apel care anunţa „voi arunca în aer sediile SAG din New York şi Los Angeles”

Sediile Sindicatului Actorilor Americani (Screen Actors Guild- SAG) din Los Angeles şi New York au fost verificate de poliţie după ce s-au primit ameninţări telefonice legate de tensiunile dintre Statele Unite şi Iran, arată TMZ

Iranul ameninţă că va ataca direct Statele Unite, dar şi oraşul Dubai sau Israelul, dacă Washingtonul ripostează la bombardarea bazelor militare din Irak

Corpul Gardienilor Revoluţiei din Iran ameninţă că va ataca direct Statele Unite, dar şi Dubai, Emiratele Arabe Unite, şi Haifa, Israel, în cazul în care SUA ripostează la bombardarea unor baze din Irak, care găzduiesc trupe americane, relatează site-ul postului CNN.

Donald Trump ameninţă Bagdadul, după cererea de retragere a trupelor americane din Irak: „Le vom impune sancţiuni aşa cum nu au mai văzut niciodată”

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat cu sancţiuni împotriva Bagdadului, după ce parlamentul irakian a cerut trupelor americane să părăsească ţara, spunând că, dacă trupele vor pleca, Irakul va trebui să plătească Statelor Unite costul bazei militare aeriene de acolo, potrivit Reuters.

Taximetrist din Harghita, bătut şi ameninţat cu un cuţit de către un client. Filmul atacului

Un bărbat de 40 de ani din Miercurea Ciuc, judeţul Harghita, a fost lăsat în libertate după ce a bătut un taximetrist şi l-a ameninţat cu un cuţit, cerându-i banii pe care îi are în maşină.

Un bărbat din Constanţa a ameninţat că aruncă în aer blocul în care locuieşte. 30 de persoane, evacuate

Un bărbat de 78 de ani a dat drumul la o butelie cu gaze şi ameninţă că aruncă în aer blocul în care locuieşte, în comuna Crucea din Constanţa. La faţa locului au ajuns forţele de ordine, alături de un negociator, şi au reuşit să evacueze 30 de persoane din clădire.

Incendiile de vegetaţie fac ravagii în Australia. Brisbane, mai poluat decât Beijing. Autorităţile le recomandă oamenilor să stea în case – FOTO, VIDEO

Calitatea aerului în oraşul australian Brisbane a ajuns mult mai rea decât a celui din Beijing – oraş recunoscut pentru cea mai slabă calitate a aerului din lume.

Tânăr prins drogat la volan în Botoşani. Descoperirea făcută de poliţie în maşina sa

Un tânăr de 24 de ani din Botoşani, care a ameninţat cu bătaia un bărbat şi apoi s-a urcat drogat la volan, a fost prins de poliţişti. În autoturismul lui au fost găsite un cuţit, un cântar, un dispozitiv de mărunţit şi ţigări făcute manual.

Soţia bărbatului din Iaşi care a turnat otravă în fântâna satului: „Eu nu ştiu ce a turnat, dar mirosea foarte urât. Am cerut ordin de protecţie” – VIDEO

Fosta soţie a bărbatului din Iaşi care a turnat otravă în fântâna satului spune că a cerut ordin de protecţie, pentru că bărbatul o ameninţă continuu. Între timp, fântâna a fost închisă.

Recep Erdogan transmite o nouă ameninţare ţărilor europene: Vom permite „sutelor de mii de refugiaţi” din Turcia să ajungă în UE

Preşedintele turc Recep Erdogan a ameninţat ţările europene că va permite "sutelor de mii de refugiaţi" să părăsească Turcia, după ce UE a condamnat ofensiva Ankarei împotriva kurzilor sirieni, informează site-ul agenţiei de ştiri Tass.

La EXTREME: Un peşte care „mânca raţe” a fost scos dintr-un lac, pentru siguranţa publică

Un peşte „rebel” a fost îndepărtat dintr-un lac, după ce mai mulţi copii au semnalat că l-au văzut cum mânca raţe, transmite BBC.

Iniţiatoarea petiţiei BREXIT pentru revocarea articolului 50, ameninţată cu MOARTEA

Femeia care a iniţiat petiţia Brexit pentru revocarea articolului 50 a declarat că a primit un „torent de injurii”.

Povestea navei militare americane „ZOMBIE” care nu are voie să intre în niciun port. A vizitat recent România/ Virusul care ameninţă echipajul de 700 de oameni

O navă de război americană este în carantină pe mare şi, cel puţin pentru moment, nu are voie să intre în niciun port, transmite CNN. Totuşi, USS Fort McHenry a vizitat România la începutul lunii ianuarie.

Trei escroci au forţat o femeie gravidă şi pe partenerul ei în propriul lor apartament, sub ameninţarea armelor. Prietenul femeii avea o surpriză pregătită pentru ei | VIDEO

Trei infractori au forţat un cuplu, o femeie gravidă şi pe iubitul ei, să intre în propriul lor apartament sub ameninţarea armelor, transmite publicaţia The Blaze. Bărbaţii doreau să jefuiască locuinţa din oraşul american Houston.

Un bărbat ameninţă că îşi va da soţia în judecată după ce aceasta a dezvăluit online cel mai mare secret al său

Un bărbat, care şi-a ascuns "micropenisul" până în noaptea nunţii, şi-a ameninţat proaspăta mireasă că o va da în judecată pentru defăimare după ce femeia şi-a descris online dezamăgirea.

MONITORUL APĂRĂRII/ Certitudinea ameninţării nucleare. Două minute până la Doomsday

Statele Unite, Rusia şi Franţa au lansat, într-un interval de câteva ore, rachete care pot transporta încărcături nucleare, în condiţiile în care au crescut temerile internaţionale privind un colaps global al controlului armelor.

Postul CNN din New York, evacuat după o ameninţare cu bombă

Sediul televiziunii americane CNN a fost evacuat joi seara în urma unei ameninţări cu bombă, iar după investigaţia pornită de NYPD, jurnaliştilor li se va permite reîntoarcerea în clădire vineri dimineaţa.

Pilotul beat, care a agresat o stewardesă de origine română a companiei Emirates şi a ameninţat că aruncă avionul în aer, a pledat vinovat

Un pilot aflat în afara serviciului, care se întorcea de la Madrid în Dubai în luna iunie ca pasager la bordul unei aeronave a companiei Emirates, a lovit o stewardesă de origine română şi a ameninţat că aruncă avionul în aer.

Donald Trump: Coreea de Nord reprezintă încă o „ameninţare extraordinară”

Preşedintele SUA Donald Trump menţine sancţiunile impuse Coreei de Nord, afirmând că regimul lui Kim Jong-un reprezintă încă o "ameninţare extraordinară" nucleară. Declaraţia alarmantă a liderului de la Casa Albă vine la doar zece zile după ce a spus că nu mai există nici un risc din partea Phenianului, relatează BBC.

Rusia denunţă „ingerinţe” occidentale în scrutinul prezidenţial, ameninţând cu măsuri simetrice

Rusia are dovezi privind "ingerinţe distructive" ale unor ţări occidentale în afacerile sale interne înaintea scrutinului prezidenţial din martie, anunţă Administraţia Vladimir Putin, avertizând că poate lansa "măsuri dure de contracarare".

Mai multe persoane au depus plângeri la adresa femeii care a cauzat incidentul de astăzi de la metrou

Alte trei persoane au sesizat poliţiştii reclamând că au fost ameninţate la metrou, din audieri conturându-se ipoteza potrivit căreia persoana care ar fi avut un limbaj ameninţător este aceeaşi cu cea identificată vineri, anunţă Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Riscul de război între SUA şi Coreea de Nord creşte în fiecare zi, avertizează consilierul pentru securitate al lui Donald Trump

Regimul lui Kim Jong-un este "cea mai mare ameninţare imediată pentru SUA", a avertizat sâmbătă generalul H.R. McMaster, consilierul de securitate naţională al lui Donald Trump.ta de Vest

ISIS ameninţă marile oraşe cu noi atacuri teroriste: ”Ne vedem de Crăciun în New York”/ În ce ipostaze apare Regina Elisabeta – FOTO

Stat Islamic a lansat o serie de imagini cutremurătoare în care promite un Crăciun cât mai sângeros pentru sutele de mii de oameni care se vor afla în cele mai mari oraşe din lume, scrie Daily Mail.

Formula 1 | Membrii echipei Mercedes a lui Lewis Hamilton, ameninţaţi şi jefuiţi în Brazilia, în penultima etapă a sezonului

Oameni înarmaţi au înconjurat vineri seara vehiculele care aparţin echipei Mercedes de Formula 1, precum şi o maşină de la FIA, organismul de conducere al sportului auto, după ce acestea au părăsit circuitul Interlagos din Sao Paulo, Brazilia. Sub ameninţare, hoţii au reuşit să le fure membrilor echipei lucruri care erau "foarte valoroase", potrivit victimelor jafului. Nimeni nu a fost rănit în timpul atacului, scrie Daily Mail.

Bombardiere americane s-au apropiat de spaţiul aerian nord-coreean, susţine regimul de la Phenian

Bombardiere americane s-au apropiat de teritoriul Coreei de Nord pentru a "ameninţa şi a şantaja" Phenianul, susţine regimul Kim Jong-Un, conform unui comunicat difuzat de agenţia oficială de ştiri, KCNA.

Cine ţine „în viaţă” Coreea de Nord, cea mai mare ameninţare din lume: 90% din exporturi se duc către o singură putere militară

Sancţiunile economice luate de comunitatea internaţională împotriva Coreei de Nord, după testarea rachetelor nucleare, sunt din ce în ce mai dure, dar regimul lui Kim Yong-Un avertizează că un "război nuclear" poate izbucni "în orice moment".

Trump ameninţă cu retragerea SUA din acordul NAFTA după ce negocierile au eşuat

Donald Trump, preşedintele SUA, a avertizat că ar putea retrage SUA din cadrul acorudlui NAFTA după trei zile de negocieri la care nu s-a ajuns la niciun acord, informează Reuters.

SUA şi Japonia îşi întăresc cooperarea în faţa ameninţării nord-coreene

Miniştrii de Externe şi cei ai Apărării din SUA şi Japonia au anunţat, joi, întărirea cooperării bilaterale împotriva ameninţării militare a Coreei de Nord, informează Reuters.

Un nou conflict în Europa: politicienii Germaniei şi-au pierdut răbdarea cu derapajele lui Erdogan şi ameninţăTurcia cu sancţiuni economice

Luni de zile tensiunile diplo­ma­tice dintre Germania şi Turcia, aliaţi în NATO, s-au acumulat, iar în ultimele zile situaţia s-a agravat rapid. Berlinul s-ar putea implica într-un război economic cu Ankara.

Iranul ameninţă că atacă bazele militare americane din Orientul Mijlociu, dacă SUA insistă cu sancţiunile: Ar trebui să le mute la cel puţin 1.000 de kilometri. Ar putea plăti un preţ mare

Un oficial militar iranian a avertizat, miercuri, Admnistraţia Donald Trump să nu aplice sancţiuni suplimentare Iranului, sugerând că, în caz contrar, armata iraniană ar putea ataca baze militare americane din Orientul Mijlociu.

Cupa Mondială din 2022, în PERICOL, din cauza tensiunilor diplomatice din Qatar şi statele vecine

Criza diplomatică în care este implicat statul Qatar ameninţă să amâne programul în valoare de 160 de miliarde de lire, care trebuie să fie finalizat pentru găzduirea Cupei Mondiale din 2022, scrie The Telegraph.

Nicuşor Dan, acuzat că împarte USR în două: Ar fi o fractură internă peste care nu vom putea trece

Cristian Ghinea l-a acuzat pe preşedintele USR, Nicuşor Dan, că încearcă să impună USR punctul său de vedere referitor la problema revizuirii Constituţiei şi schimbării definiţiei familiei.

DECLARAŢIA ZILEI Dumitru Dragomir a făcut declaraţii şoc, la Curtea de Apel: În 2011, Băsescu m-a ameninţat şi a zis că mă termină

”Tot scandalul cu Mititelul se trage de la inaugurarea Arenei Naţionale”, afirmă Dragomir.

Tensiuni între Australia şi Coreea de Nord după ce Phenianul a ameninţat cu un atac nuclear

Regimul din Coreea de Nord a ameninţat că ar putea lansa un atac nuclear asupra Australiei, în contextul alianţei cu Statele Unite, Guvernul australian recomandând, în replică, Phenianului să abandoneze programul atomic şi să se preocupe mai degrabă de situaţia poporului nord-coreean "care suferă".

Preparatele de Paşte care pot fi un pericol pentru sănătate

Sărbătorile aduc pe masa românilor bucate alese. Medicul nutriţionist Luminţa Florea spune pentru Gândul ce putem alege din acest belşug gastronomic, tocmai pentru a nu transforma tradiţia într-o ameninţare pentru sănătatea noastră.

Guy Verhofstadt, liderul grupului liberal din PE: Trump, Putin şi Erdogan sunt un cerc de autocraţi ce încearcă să distrugă Europa

Guy Verhofstadt, liderul grupului liberal din Parlamentul European, a declarat că preşedintele Donald Trump este alături de Vladimir Putin şi Recep Erdogan, unul dintre autocraţii care ameninţă să distrugă continentul european, informează site-ul postului The Guardian.

Alertă într-o serie de şcoli din Germania, în urma primirii unor emailuri de ameninţare

Mai multe emaluri care avertizau în privinţa unor atacuri armate în masă au fost trimise luni dimineaţa unor şcoli din oraşul Leipzig, aflat în estul Germaniei şi din landul Saxonia-Anhalt, informează presa internaţională.

Hillary Clinton, acuzată că a ameninţat China cu instalarea unor sisteme antirachetă

Hillary Clinton, candidatul democrat la preşedinţie, a afirmat într-un discurs privat că Statele Unite ar putea "înconjura China cu sisteme antirachetă" în cazul în care Beijingul nu va forţa Coreea de Nord să abandoneze programul nuclear, informează site-ul agenţiei AP.

Donald Trump a ameninţat-o pe Hillary Clinton că va ajunge la închisoare dacă el câştigă alegerile

Candidantul republican Donald Trump a lansat duminică seara o ameninţare fără precedent în politica americană, declarând că rivala sa democrată Hillary Clinton va ajunge la închisoare în cazul în care el va câştiga alegerile prezidenţiale din SUA, notează The Associated Press. UPDATE: Directorul campaniei lui Trump: Ameninţarea privind închiderea lui Clinton a fost o glumă

Ashton Carter, Secretarul american al Apărării: Rusia, mai dispusă astăzi să apeleze la ameninţarea nucelară decât Uniunea Sovietică

Secretarul american al Apărării, Ashton Carter, a criticat retorica nucleară a Moscovei şi s-a declarat îngrijorat de investiţiile făcute de Rusia în modernizarea şi lărgirea arsenalului nucelar, notează site-ul postului de televiziune France24.

Cea mai mare ameninţare pentru medicină. Aproape un milion de oameni mor anual din cauza unui obicei pe care îl are şi unul din doi români

Toate cele 193 de state membre ONU, inclusiv România, vor semna o declaraţie comună prin care se angajează să lupte împotriva bacteriilor rezistente la antibiotice, care ucid în medie 700.000 de oameni anual, informează Gândul.