amenzi

Amenzi între 10.000 şi 20.000 de lei pentru maşinile care vor intra pe plaje

Direcţia Apelor Dobrogea Litoral (DADL) va amenda, în această vară, cu sume ce pot ajunge până la 20.000 de lei, orice intrare sau staţionare a autovehiculelor pe plajele din staţiunile de pe litoral.

Un impozit greu de ocolit

Firmele care, pentru a fugi de noul impozit minim, decid să îşi suspende temporar activitatea s-ar putea trezi cu surprize neplăcute.

Bosnia, Polonia şi Grecia au fost amendate de FIFA pentru incidentele provocate de fani

FIFA a amendat, vineri, federaţiile din Bosnia, Polonia şi Grecia, pentru incidentele produse de fani în timpul meciurilor din preliminariile CM-2010, disputate la finele lunii martie şi începutul lunii aprilie, primele două foruri primind în plus câte un avertisment, informează AFP.

OTV şi Antena 1, amendate pentru emisiunile cu vrăjitori şi ghicitori

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat cu 10.000 de lei OTV şi cu 5.000 de lei Antena 1 şi a somat public Antena 2 şi Euforia pentru că au difuzat emisiuni interactive în care publicul apelează la vrăjitori şi ghicitori, fapt interzis de legislaţia audiovizuală.

CNA sesizează CRP, AJR şi COM cu privire la mediatizarea cazului Becali

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de marţi, în urma monitorizării mediatizării cazului Gigi Becali, să sesizeze Clubul Român de Presă (CRP), Asociaţia Jurnaliştilor din România (AJR) şi Convenţia Organizaţiilor Media (COM) cu privire la aspectele deontologice.

Pensionarii cu venituri peste salariul mediu, obligaţi să opteze în 60 zile între salariu şi pensie

Instituţiile publice care vor angaja pensionari cu venituri mai mari de 1.693 lei, plafon impus de Guvern pentru cumulul pensiei cu salariul de la stat, vor fi amendate cu 2.500-5.000 lei, iar persoanele cu venituri peste limită vor fi obligaţi să aleagă în maxim 60 de zile între pensie şi salariu.

Amenzi record aplicate de Garda Financiară Constanţa pentru comercializarea de ţigări netimbrate

Două societăţi comerciale din judeţul Constanţa au fost amendate cu câte 200.000 de lei de către comisarii Gărzii Financiare, deoarece comercializau ţigări netimbrate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Maşini înmatriculate cu acronimele unor instituţii pentru evitarea amenzilor

Prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, ca peste 300 de maşini din judeţ au numere de înmatriculare care sunt, de fapt, prescurtări sau acronime ale unor instituţii ale statului, şoferii sperând că, astfel, vor scăpa de amenzi.

Introducerea de ghiocei în Ungaria este o infracţiune

Autorităţile ungare au informat, miercuri, autorităţile de frontieră din Arad că introducerea de ghiocei pe teritoriul acestui stat constituie infracţiune, întrucât această plantă este protejată de lege.

Gribenco, amendat în 2007 şi 2008 de poliţiştii de la circulaţie

Serghei Gribenco, unul dintre suspecţii în cazul dublului asasinat de la Braşov, a fost amendat de Poliţia Rutieră în 2007, în judeţul Braşov şi în 2008 în judeţul Prahova.

Amenzi pentru agenţii economici care nu securizează transporturile de valori

Poliţiştii buzoieni au demarat ample controale la casele de schimb valutar, la casele de amanet şi la bănci, după jafurile armate de la o filială clujeană a Băncii Transilvania şi, respectiv, de la o casă de schimb valutar din Braşov.

Dan Diaconescu a cerut CNA să „reanalizeze” două amenzi acordate OTV

Dan Diaconescu a cerut CNA să "reanalizeze" două decizii ale Consiliului, în urma cărora OTV a fost amendat cu 5.000 de lei, pentru "incidentul cu tomberonul", şi cu 10.000 de lei, pentru prezentarea cazului Dianei Maloş, găsită spânzurată într-un copac, în Suceava.

Firme care vând mâncare în patru mall-uri bucureştene, amendate de inspectori sanitari

Inspectorii sanitari au verificat 30 de unităţi unde se comercializează produse alimentare din patru complexe comerciale din Capitală şi au aplicat amenzi în valoare de aproape 50.000 de lei pentru încălcarea normelor de igienă şi au suspendat activitatea unei unităţi pentru că nu avea apă caldă.

Amenzi de aproape 1,3 milioane de lei pentru jucării considerate periculoase

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi de aproape 1,3 milioane de lei pentru deficienţe privind comercializarea jucăriilor, se ararată într-un comunicat remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX.

Torje, Ropotan şi Pulhac, amendaţi pentru că au petrecut după înfrângerea cu Braşovul

Preşedintele Consiliului Executiv al FC Dinamo, Nicolae Badea, a declarat, luni, pentru site-ul oficial al grupării "alb-roşii", că fotbaliştii Gabriel Torje, Adrian Ropotan şi Cristian Pulhac au fost amendaţi cu câte 5000 de euro, deoarece au petrecut după înfrângerea cu FC Braşov.

Rapid şi Steaua, amendate în urma incidentelor din etapa a XIV-a

Cluburile Rapid şi Steaua au fost amendate de către Comisia de Disciplină a FRF, cu câte 40.000 de lei, respectiv 50.000 de lei, şi au primit avertisment ca urmare a incidentelor de la meciul direct, disputat în etapa a XIV-a a Ligii I.

Doi bucureşteni, amendaţi pentru paint-ball cu afişe electorale

Doi bucureşteni au fost amendaţi, vineri dimineaţă, de poliţişti pentru că au tras cu o armă cu bile cu vopsea în afişe electorale aplasate pe mai multe străzi din sectorul 1 al Capitalei, informează surse judiciare.

Focşani: Un cerşetor, pe primul loc în topul datornicilor

Reprezentanţii Primăriei Focşani au întocmit un top al datornicilor persoane fizice, care au de achitat amenzi de zeci sau chiar sute de mii de lei la bugetul local, pe primul loc situându-se un bărbat care trăieşte din cerşit şi care are de achitat peste 260.000 de lei.

Bancpost renunţă la un comision care nu era prevăzut în contracte

Bancpost a anunţat, luni, că renunţă la comisionul de 0,59 la sută din sold care nu era prevăzut în contractele cu clienţii, după ce Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat banca, săptămâna trecută, cu 60.000 de lei, a declarat preşedintele autorităţii, Dan Vlaicu.

Ungaria construieşte drumuri din amenzile date şoferilor români

Autorităţile de control rutier din Ungaria au aplicat de la începutul anului şoferilor şi transportatorilor români amenzi în valoare de peste 20 milioane euro, fonduri folosite la construcţia de drumuri, potrivit Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT).

Mititelu, suspendat şase luni şi amendat cu 300.000 de lei

Finanţatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a fost suspendat, miercuri, de către Comisia de Disciplină a FRF, pentru şase luni şi amendat cu 300.000 de lei ca urmare a declaraţiilor calomnioase făcute la adresa arbitrajului din meciul cu FC Argeş, scor 1-1, din etapa a X-a.

Fără introduceri sau majorări de comisioane pe durata unui credit – propunere legislativă

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a iniţiat un proiect de ordonanţă de urgenţă care reglementează relaţia dintre clienţi şi bănci, stabilind ca băncile să nu poată introduce sau mări comisioanele pe durata derulării unui contract, iar dobânda să fie calculată transparent.

Opt fani rapidişti au primit amendă şi interdicţie de a intra pe stadioane, după incidentele de joi

Opt suporteri rapidişti au primit amendă de câte 400 de lei şi interdicţie de a mai intra pe arenele sportive timp de un an, după ce au fost implicaţi în incidentele de joi seară, de la finalul partidei Rapid-VfL Wolfsburg.

Pedeapsa cu închisoarea ar putea fi înlocuită cu un sistem de amenzi

Minorii ar putea răspunde penal pentru infracţiuni începând cu vârsta de 12-13 ani, iar pedeapsa cu închisoarea ar putea fi înlocuită, în funcţie de gravitatea faptei, cu un sistem de amenzi calculate inclusiv în raport cu situaţia patrimonială a infractorului.

Oprescu pune bucureştenii săptămânal la spălat trotuarul

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a semnat, vineri, o dispoziţie de primar prin care obligă bucureştenii să-şi cureţe curţile şi spaţiile verzi de lângă blocuri şi să spele săptămânal trotuarele.

Românce, amendate la Roma pentru practicarea prostituţiei pe străzi

Prostituatele, majoritatea românce, şi clienţii lor au primit primele amenzi la Roma, odată cu intrarea în vigoare, marţi, a unui decret care interzice prostituţia pe străzi şi care a fost emis de noul primar de dreapta al capitalei italiene, relatează miercuri presa italiană.

Un focşănean are 964 de amenzi neplătite

Un focşănean deţine recordul de amenzi primite şi neplătite, el datorând peste 2,6 milioane de lei în contul a 964 de amenzi, majoritatea date de poliţiştii de la Circulaţie.

ANPC a dat amenzi de peste un milion de lei în această vară, pe litoral

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat 502 de comercianţi de pe litoralul românesc, cuantumul amenzilor ridicându-se la peste un milion de lei, în perioada 1 iulie- 31 august.

Lipsa rovinietei, nesancţionată până la 1 septembrie

Şoferii vor putea circula din nou fără să fie amendaţi pentru lipsa rovinietei, până la 1 septembrie, din cauza problemelor cu distribuţia noilor modele, o astfel de decizie fiind adoptată şi la finele lunii iulie, pentru aproape două săptămâni.

Gândul: Regele amenzilor rutiere – vrânceanul Ionuţ P. îşi bate joc de Poliţie

Vrânceanul Ionuţ P., de 27 de ani, este campionul absolut al abaterilor rutiere. Într-un an şi jumătate, el a acumulat 29 de sancţiuni (amenzi cu puncte de penalizare), dintre care şase atrag în mod automat suspendarea permisului.

Operatori economici de pe litoral, amendaţi de ANPC

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat 448 de operatori economici din staţiunile de pe litoral, dintre care 262 au fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale, în valoare de peste 600.000 de lei.

ANI aplică primele amenzi celor care nu şi-au declarat averile

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a aplicat primele 68 de amenzi contravenţionale persoanelor care nu şi-au depus în termenul prevăzut de lege declaraţiile de avere şi de interese, informează instituţia, marţi, printr-un comunicat.

Şoferii vor fi din nou amendaţi, începând de vineri, pentru lipsa rovinietei

Şoferii vor fi din nou amendaţi, începând de vineri, dacă vor fi depistaţi fără roviniete, întrucât noile modele sunt disponibile pe piaţă, potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

ANPC a dat peste 700 de amenzi în urma unui control la nivel naţional

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat peste 700 de amenzi, în valoare de aproximativ 1,8 milioane de lei, oprind de la comercializare 2.300 de kilograme de alimente, în urma unui control la nivel naţional privind calitatea alimentelor.

Hipermarketuri, amendate de ANPC

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat, în urma unor controale la hiper şi supermarketuri, peste 100 de amenzi în valoare de aproximativ 500.000 de lei şi au oprit de la vânzare aproximativ 1.400 de kilograme de alimente care erau improprii consumului.

Şoferii nu vor fi amendaţi pentru lipsa rovinietelor, până la 31 iulie

Ministerul Transporturilor (MT) va suspenda, în perioada 21-31 iulie, aplicarea amenzilor în cazul şoferilor depistaţi fără roviniete, ca urmare a introducerii unor noi modele, operaţiune din cauza căreia pot exista puncte de distribuţie fără stocuri de roviniete.

ANPC a închis temporar trei tabere şcolare

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au închis temporar trei tabere şcolare şi au aplicat 35 de amenzi în valoare totală de 30.000 de lei, pentru neregulile găsite în urma unor controale.

Proiect de lege pentru protecţia cetăţenilor în relaţia cu băncile

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor vrea să elaboreze un proiect de lege cu măsuri de protecţie a celor care folosesc serviciile financiar-bancare, după ce în urma unor controale la instituţii bancare au fost găsite nereguli în relaţia client-bancă, mai multe bănci fiind amendate.

Gândul: Amenzile rutiere, desfiinţate de Judecătoria Sectorului 2

Un avocat din Bucureşti e pe punctul de a trage pe dreapta amenzile Poliţiei Rutiere.

Zeci de permise de conducere suspendate, de 1 Mai, pe drumurile de pe litoral

Un număr de 40 de permise au fost reţinute, de 1 Mai, de poliţiştii Serviciului Rutier Constanţa, pentru depăşirea vitezei regulamentare pe drumurile de pe litoral, "campionul" vitezomanilor fiind un tânăr de 24 de ani din Ialomiţa, care a condus beat, cu aproape 200 de kilometri la oră.