america

VIDEO | Melanie Oudin, surpriza plăcută a tenisului feminin, şi-a anunţat retragrea la doar 25 de ani: Să lupţi împotriva celor mai buni din lume este dificil

Este cu doar patru zile mai mare decât Simona Halep. Miniona (1,68 m) născută pe 23 septembrie 1991, la Marrietta, a explodat însă în circuit cu patru ani mai devreme decât Simona, lăsând întreaga Americă natală cu gura căscată în 2009, printr-o serie fantastică de victorii la Dementieva, Şarapova şi Nadia Petrova, care au dus-o până în faza sferturilor de finală de la US Open. Melanie Oudin, căci despre ea e vorba, nu a jucat însă niciun meci pe 2017, nu mai are clasament WTA, iar la finalul săptămânii trecute a anunţat că se retrage din sportul alb, scrie ProSport.

COMENTARIU Trump în Polonia: europeni, să facem America măreaţă din nou!

Au avut dreptate lideri UE să se alarmeze (mă gândesc în primul rând la germani).

VIDEO Reţeaua CNN este acuzată ca l-a şantajat pe creatorul filmuleţului în care Donald Trump bate sigla companiei

Una dintre cele mai populare reţele de ştiri din Statele Unite a fost acuzată de şantaj după ce l-a urmărit pe creatorul controversatului filmulet postat la începutul săptămânii de preşedintele Donald Trump, scrie Independent.

Jennifer Lopez, alături de Alex Rodriguez, la repetiţiile pentru concertul de 4 iulie, dedicat zilei Americii

Jennifer Lopez a participat vineri la repetiţiile şi înregistrărie dedicate concertului de Ziua Americii, din 4 iulie. Alături de artistă s-a aflat şi Alex Rodriguez, fostul jucător profesionist de baseball, cei doi formând un cuplu din luna februarie a acestui an.

Top 10 invenţii care au revoluţionat lumea. Una aparţine unui român

Carla Hayden, bibliotecara Congresului din Statele Unite ale Americii, a întocmit o listă a inovaţiilor care au schimbat lumea, informează National Geographic.

Emmanuel Macron, ironie la adresa lui Donald Trump după anunţul retragerii SUA din Acordul climatic: „Să facem planeta noastră măreaţă din nou!”

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, s-a declarat dezamăgit de decizia lui Donald Trump de a scoate Statele Unite ale Americii din Acordul climatic de la Paris, însă nu a ratat ocazia de a face puţin haz pe seama acestei decizii. Într-un discurs publicat pe reţelele de socializare, Macron a „împrumutat” sloganul lui Trump - „Să facem America măreaţă din nou” - aducându-i o mică modificare şi ajungând la varianta „Să facem planeta noastră măreaţă din nou”.

De ce ar putea intra America într-un război comercial cu Germania. Semnele care prevestesc fragmentarea comerţului global şi a lumii

Preşedintele american Donald Trump ar putea împinge America spre un război comercial cu Germania, acesta fiind doar unul din tr-o serie de şocuri care vor fragmenta comerţul global şi lumea.

Statele Unite ale Americii acuză Iranul de „provocări alarmante”

Secretarul de Stat Rex Tillerson a acuzat Iranul de ”provocări alarmante continue” care urmăresc destabilizarea Orientului Mijlociu şi subminarea intereselori Americii în acea regiune, informează BBC.

PREMIERĂ în sport. CAMPIONATUL MONDIAL de FOTBAL 2026 ar putea fi găzduit de TREI ţări

O ofertă comună din partea Statelor Unite, Canada şi Mexic pentru a găzdui Campionatul Mondial din 2026 ar putea fi finalizată anul acesta pentru a fi depusă la Fifa, informează The Guardian.

Descoperirea care răstoarnă toate cunoştinţele despre geografie. S-a găsit un nou continent

Geologii considerau că există doar şapte continente, Europa, Asia, Africa, Australia, America de Nord, America de Sud şi Antarctica. Un nou studiu relevă că există un al şaptelea continent numit ”Zealandia”, care nu a fost descoperit până acum.

VIDEO BBC a transmis live pe Facebook de la protestul din Piaţa Victoriei. „Urmărim din America. Când terminaţi puteţi veni şi pe la noi, avem nevoie de nişte demisii“

Jurnaliştii de la BBC au transimis LIVE, miercuri, de la protestul din Piaţa Victoriei. Câteva mii de persoane au protestat în Piaţa Victoriei pentru aş arăta nemulţumirea faţă de guvernul Grindeanu.

FOTO Cea mai infiorătoare colecţie de haine. Este inspirată din povestea celui mai faimos criminal din America

Ai plăti vreodată sute sau chiar milioane de dolari ca să porţi cel mai mare coşmar al tău? Ei bine, Kayla Arena şi Toby Barron au creat cea mai înspăimântătoare şi ciudată linie de piese vestimentare care arată ca şi cum ar fi făcută din piele de om, scrie ONE.

De ce părăsesc oamenii „America lui Trump”

Nu au glumit când au spus că vor pleca din America dacă Trump va câştiga alegerile. BBC prezintă poveştile unor oameni care părăsesc „ţara tuturor posibilităţilor” temându-se de deciziile preşedintelui ales.

VIDEO O femeie din America este alergică la soţul ei

Johanna Watkins are 29 de ani, este căsătorită şi dacă se apropie de soţul ei riscă să-şi piardă viaţa. Femeia suferă de sindromul MCAD (mast cell activation disorder) ceea ce înseamnă că este algerică la aproape tot ce o încojoară.

VIDEO Legăturile neştiute dintre filmele Pixar. Ce au în comun Nemo şi Ratatatouille

Fanii Pixar au elaborat o serie de teorii privind legături între diferite producţii ale studioului. Ei sunt convinşi că filme ca „În căutarea lui Nemo“ şi „Ratatatouille“ au loc în acelaşi univers, chiar dacă la prima vedere nu au nimic în comun. Dacă aceste teroii au fost multă vreme doar deliciul fanilor, Pixar s-a hotărât să pună capăt speculaţiilor prezentând un videoclip care arată exact cum sunt aceste filme sunt interconectate.

Liviu Dragnea: Camera va suporta costul deplasării în SUA. Nu înţeleg supărarea, o să încerc să fiu mut

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a precizat luni că deplasarea sa în SUA la învestirea preşedintelui Donald Trump va fi plătită de acest for legislativ, el arătând că nu înţelege supărarea legată de această vizită şi că va încerca să fie ''mut''.

FOTO Fiul împăratului Iulian, stabilit în America, va fi încoronat înainte de funeraliile tatălui

Iulian Rădulescu junior, fiul autointitulatului împărat al romilor Iulian I, va fi încoronat împărat, sâmbătă, înainte de plecarea cortegiului funerar de acasă către cimitir, decizia fiind luată de consiliul imperial, transmite corespondentul MEDIAFAX.

VIDEO Rapperul Kanye West a avut o întâlnire cu Donald Trump.

Rapperul Kanye West a avut o întâlnire cu viitorul preşedinte al Americii, Donald Trump. Trump l-a numit pe West un „om bun“ şi le-a spus jurnaliştilor că sunt „prieteni de mult timp“, scriu cei de la CNN.

Filmul „Sieranevada” se află în campanie de promovare pentru Oscar, la categoria ”cel mai bun film străin” – VIDEO

Lungmetrajul „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, este propunerea României la Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină şi se află, în această perioadă, în plină campanie de promovare în Statele Unite ale Americii.

Cum faci un bărbat să plângă de fericire? Spune-i că va deveni tată – VIDEO

Un bărbat din America a avut parte de cea mai frumoasă surpriză din viaţa lui. Când a văzut ce i-a pregătit iubita sa a început să plângă.

VIDEO O fetiţă din America a primit cel mai minunat cadou din lume

Ce poate fi mai frumos decât un copil fericit ? O fetiţă din America al cărui tată este militar a primit cadoul vieţii ei.

FOTO Melania Trump şi Michelle Obama, soţiile celor doi „preşedinţi”, au luat ceaiul împreună la Casa Albă

Melania Trump, viitoarea primă-doamnă a Americii a luat ceaiul cu Michelle Obama la Casa Albă, în timp ce soţul său discuta cu Barack Obama, în Biroul Oval.

Bucuria de a înscrie un gol nu a durat prea mult pentru acest fotbalist. Motivul absurd pentru care a primit cartonaş galben

Kei Kamara a ţinut să marcheze înscrierea unui gol printr-un moment de...twerking, fapt ce i-a adus un cartonaş galben.

Europa în „Era Trump“: Teama de protecţionism şi de bariere comerciale macină companiile nemţeşti, iar NATO ar trebui să se aştepte la „şantaje“ din partea Americii

În urmă cu 27 de ani, pe 9 noiembrie, nemţii dărâmau Zidul Berlinului - începutul unei Europe unite şi libere. Pe 9 noiembrie 2016, Europa îşi vede principalul aliat politic, militar şi economic cedând puterea unui personaj care a promis că va ridica ziduri, fizice şi comerciale, relatează Ziarul Financiar.

Donald Trump, portretul celui de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii – GALERIE FOTO

Candidatul republican, Donald Trump, a câştigat scrutinul prezidenţial din Statele Unite, depăşind pragul de 270 de electori federali, conform proiecţiilor realizate de agenţia de ştiri Associated Press.

ALEGERI SUA. Incidente în timpul votului: O secţie din California a fost închisă temporar după un incident armat / UPDATE: Cel puţin un mort şi 3 răniţi – VIDEO

O secţie de votare din statul american Florida a fost evacuată pentru scurt timp, marţi, din cauza unui pachet suspect, anunţă presa locală, iar o secţie din California a fost închisă temporar după un incident armat, cel puţin patru persoane fiind rănite. UPDATE În urma incidentului armat, cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte trei sunt rănite.

Pălării din sticle de plastic, ziare sau şerveţele, la o paradă în centrul Timişoarei – GALERIE FOTO

Pălării cumpărate din America sau Australia, altele realizate în România din materiale reciclabile, precum sticle de plastic, ziare sau şerveţele au fost prezentate, vineri, în centrul Timişoarei, în cadrul unei parade, transmite corespondentul MEDIAFAX.

FOCUS Cum priveşte România un tânâr în care s-au investit mii de euro şi care stă „pe tuşă” – FOTO

Cristinel Stoica Popa, 28 de ani, este unul dintre "copiii de aur" ai României, şcolit la Harvard şi Stanford în America, în China, Germania, Chille şi Honduras, în care s-a investit peste jumătate de milion de dolari, dar care s-a întors acasă pentru a schimba lumea.

COMENTARIU: Triumful gimnastelor americane la Jocurile Olimpice de la Rio şi inteligenţa românească: Soţii Karolyi, antrenorii Nadiei Comăneci – VIDEO

Echipa de gimnastică feminină a Americii a triumfat marţi, în concursul pe echipe de la Jocurile Olimpice. Şi-au apărat titlul câştigat la Londra acum patru ani, fără să aibă, în mod direct, adversar. Americancele sunt imbatabile, cu execuţiile lor perfecte. Cine e, de fapt, în spatele succesului?

Dacă arta ar putea vota – GALERIE FOTO

Mai mulţi artişti au decis să ofere o viziune artistică lumii întregi cu privire la alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii, notează The Huffington Post.

America se pregăteşte să trimită o undă de şoc pe pieţele financiare. Ce spune şefa FED

Janet Yellen, şefa Rezervei Federale Americane, a semnalat că cel mai probabil banca centrală din SUA va creşte dobânda de referinţă în scurt timp, dacă economia americană continuă să ia avânt, potrivit The Wall Street Journal.

Hacker-ul care a intrat în bazele de date NASA: „Am găsit dovezi că America are nave spaţiale de război”

Gary McKinnon, hacker-ul care a intrat în bazele de date NASA, crede că a găsit suficiente dovezi pentru a afirma că americanii au un program spaţial secret condus de Marină, informează Business Magazin.

Topul celor mai VIOLENTE oraşe din lume – GALERIE FOTO

A fost publicat topul celor mai violente oraşe din lume în 2015, clasament realizat în funcţie de numărul de crime săvârşite într-o localitate raportat la numărul de locuitori. Şi în 2015, la fel ca în anii precedenţi, cele mai violente oraşe se află în America Latină, dar în top 50 se află şi oraşe din Africa şi Statele Unite.

Virusul Zika se propagă într-un ritm exploziv, avertizează OMS

Virusul Zika se propagă într-un ritm exploziv, a avertizat, joi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de site-ul cotidianului Le Figaro.

Primul caz de febră Zika în Danemarca

Un turist danez care a vizitat America de Sud şi Centrală a fost diagnosticat cu febră Zika, unul dintre cazurile raportate în Europa, informează site-ul The Local.

Conducerea Camerei va face 11 deplasări externe în 2016. Destinaţii: Asia de Sud-Est, America Latină

Conducerea Camerei Deputaţilor va face, anul viitor, câte o vizită oficială în Caucaz - Asia Centrală, Asia de Sud-Est - Oceania, America de Nord, America Latină, va merge de două ori în Orientul Mijlociu şi Africa şi de cinci ori în Europa, în vreme ce deputaţii au în program peste 450 de reuniuni.

Evacuări masive în patru ţări din America de Sud din cauza inundaţiilor

Aproape 140.000 de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele în Paraguay, Argentina, Uruguay şi Brazilia din cauza unor inundaţii extinse, după mai multe zile de ploi torenţiale în regiunea celor patru ţări, relatează AP în pagina electronică.

Preşedintele Klaus Iohannis îşi va petrece sărbătorile de iarnă în Florida

Preşedintele Klaus Iohannis îşi va petrece sărbătorile de iarnă în Statele Unite ale Americii, în Florida, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

TOPUL celor mai periculoase 15 ţări pentru turişti în 2016 – FOTO

În contextul ameninţărilor teroriste şi a valului de imigranţi, International SOS a publicat o hartă care prezintă gradul de risc pentru turişti în fiecare ţară de pe glob. Cele mai periculoase ţări, care nu le sunt recomandate celor care pleacă în vacanţă, sunt cele din Orientul Mijlociu şi din Africa.

Donald Trump spune că poartă armă pentru că „îi place să fie imprevizibil” – VIDEO

Donald Trump a declarat, în timpul unei dezbateri electorale televizate, că poartă armă pentru că "îi place să fie imprevizibil", relatează The Independent.