ana ularu

Thrillerul „Siberia”, cu Keanu Reeves şi actriţa româncă Ana Ularu, are premiera în SUA

Thrillerul "Siberia", de Matthew Ross, cu Keanu Reeves în rolul principal şi în care joacă şi actriţa româncă Ana Ularu, are premiera vineri în cinematografele din America de Nord.

Filmul „Inferno”, din seria „Codul lui Da Vinci”, în care joacă şi Ana Ularu, a avut premiera mondială. Când va apărea în România – VIDEO

"Inferno", filmul laureatului premiului Oscar, Ron Howard, cel de-al treilea lungmetraj din seria ecranizărilor "Codul lui Da Vinci", în care Tom Hanks este protagonist şi în care joacă şi românca Ana Ularu, a avut premiera mondială sâmbătă, în Florenţa, potrivit Reuters.

Filmul „Inferno”, cu Tom Hanks şi actriţa română Ana Ularu, va avea premiera în oraşul lui Dante – VIDEO

Premiera filmului "Inferno",al treilea din franciza cinematografică de adaptări după romanele lui Dan Brown despre cercetătorul în simbologie, Robert Langdon, cu Tom Hanks şi actriţa româna Ana Ularu în distribuţie, va avea premiera în Florenţa, oraşul natal al poetului Dante Aligheri, potrivit Reuters.

„Emancipare”, cu Ana Ularu, în premieră, la Teatrul de Comedie

Spectacolul "Emancipare", în regia lui Radu Iacoban, din a cărui distribuţie face parte şi actriţa Ana Ularu, va avea premiera oficială, pe 18 februarie, de la ora 19.00, la Sala Nouă a Teatrului de Comedie.

Ana Ularu a încheiat filmările la „Inferno”: Tom Hanks este o legendă cu mare respect pentru actorie

Actriţa Ana Ularu a încheiat recent filmările pentru lungmetrajul "Inferno", regizat de Ron Howard, în care deţine rolul secundar Vayentha, şi a declarat pentru MEDIAFAX că partenerul său de platou Tom Hanks - protagonistul peliculei - este "o legendă, cu mare respect pentru actorie".

Filmul „Serena”, cu Ana Ularu, disponibil pe Google Play, iTunes şi Amazon, înainte de lansarea din SUA

Filmul "Serena", cu Ana Ularu, Jennifer Lawrence şi Bradley Cooper în distribuţie, este disponibil pentru închiriere pe Google Play, iTunes şi Amazon Instant Video, cu trei săptămâni înainte de lansarea sa în cinematografele din Statele Unite ale Americii, informează variety.com.

Ana Ularu, despre filmul „Index zero”, care a avut premiera la Roma: A fost un succes uriaş

Actriţa Ana Ularu, care joacă rolul principal în filmul SF "Index Zero", ce a avut premiera mondială pe 24 octombrie, la Festivalul de la Roma, a declarat că evenimentul din capitala Italiei a fost un succes uriaş, iar experienţa aceasta a fost una dintre cele mai fericite din viaţa sa.

Filmul „Index zero”, cu Ana Ularu, în premieră mondială la Festivalul de Film de la Roma

Lungmetrajul "Index Zero", de Lorenzo Sportiello, cu actorii Simon Merrells şi Ana Ularu, va avea premiera mondială pe 24 octombrie, la Festivalul Internaţional de Film de la Roma, care va debuta joi, potrivit site-ului oficial al evenimentului.

Ularu, despre rolul din „Chosen”, cu Harvey Keitel: Personajul meu este o luptătoare, un fel de soldat

Actriţa Ana Ularu, unul dintre personajele principale din drama "Chosen", regizată de cineastul bosniac Jasmin Dizdar, recompensat la Festivalul de Film de la Cannes din 1999, a declarat, pentru MEDIAFAX, că rolul ei din această peliculă este cel al unei luptătoare, "un fel de soldat".

Ana Ularu joacă alături de Harvey Keitel într-un film regizat de un cineast premiat la Cannes

Actriţa română Ana Ularu joacă alături de starul american Harvey Keitel în filmul "Chosen", o dramă despre Holocaust, regizată de cineastul bosniac Jasmin Dizdar, recompensat la Festivalul de Film de la Cannes din 1999, informează screendaily.com.

Filmul „Serena”, cu Bradley Cooper şi Ana Ularu, din 24 octombrie în cinematografele din Marea Britanie – VIDEO

Lungmetrajul "Serena", de Susanne Bier, care îi are în distribuţie pe actorii Jennifer Lawrence, Bradley Cooper şi Ana Ularu, va fi lansat în cinematografele din Marea Britanie pe 24 octombrie.

Ana Ularu şi George Mihăiţă, în juriul competiţiei Galei Tânărului Actor – HOP 2014

Ana Ularu şi George Mihăiţă se numără printre personalităţile care fac parte din juriul competiţiei ediţiei din acest an a Galei Tânărului Actor - HOP, care se va desfăşura în perioada 9 - 12 septembrie, la Costineşti, informează Uniunea Teatrală din România (UNITER), organizatorul evenimentului.

Cannes 2014: Scurtmetrajul „L1-L5”, cu Ana Ularu, în secţiunea Short Film Corner

Scurtmetrajul "L1-L5", regizat de Letiţia Roşculeţ şi produs de Cloud9film, care o are în rolul principal pe Ana Ularu, a fost selectat la Cannes, în secţiunea Short Film Corner, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Ana Ularu, alături de Jennifer Lawrence şi Bradley Cooper în „Serena”: În acest film joc o supravieţuitoare. Cooper, un partener generos – FOTO

Actriţa Ana Ularu a declarat pentru MEDIAFAX că în lungmetrajul "Serena", al danezei Susanne Bier, ce va fi lansat anul acesta, joacă rolul unei "supravieţuitoare", iar partenerii săi de platou Jennifer Lawrence şi Bradley Cooper au fost extraordinari şi generoşi în timpul filmărilor.

Luminiţa Gheorghiu şi Ana Ularu sunt mamă şi fiică în filmul „Sunt o babă comunistă”

Luminiţa Gheorghiu şi Ana Ularu, două actriţe apreciate la nivel internaţional, joacă împreună în acelaşi proiect cinematografic, revenind pe marile ecrane, din 23 august, în cel mai recent film regizat de Stere Gulea, "Sunt o babă comunistă", informează MediaPro Distribution.

Ana Ularu joacă în cel mai recent film al regizoarei premiate cu Oscar Susanne Bier

Ana Ularu filmează zilele acestea la Praga, pe platourile celei mai recente pelicule semnate de regizoarea daneză Susanne Bier, câştigătoarea de anul trecut a premiului Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină ("In a Better World"), informează managementul actriţei.

Ana Ularu – premiul criticii elveţiene pentru interpretare, la Locarno, pentru rolul din „Periferic”

Actriţa Ana Ularu a primit, joi, trofeul Boccalino - premiul criticii elveţiene pentru cea mai bună actriţă, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Locarno, pentru rolul din filmul "Periferic", de Bogdan George Apetri, aflat în competiţia oficială a evenimentului.