anastase

Ce îi cere PNL Prahova lui Ciucă: Mircea Roşca preşedinte în locul lui Dumitrescu, Roberta Anastase la Senat

După demisia lui Iulian Dumitrescu din funcţia de preşedinte al PNL Prahova, organizaţia judeţeană îi cere lui Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, ca Mircea Roşca să preia şefia interimară, tot el să deschidă lista pentru Camera Deputaţilor, iar Roberta Anastase la Senat.

Roberta Anastase, notificată că a fost exmatriculată de la doctoratul la Ştiinţe Politice

Roberta Anastase a fost notificată că a fost exmatriculată de la doctoratul de la Facultatea de Ştiinţe Politice, pentru că nu a susţinut teza timp de şapte ani, însă rectorul Universităţii Bucureşti a aprobat o nouă amânare, deşi este ilegal, afirmă decanul FSPUB, Cristian Preda.

Roberta Anastase, al doilea mandat consecutiv la redistribuire

În Prahova, 11 deputaţi şi 5 senatori au fost aleşi, pe 11 decembrie, pentru următorul mandat, dintre care 5 deputaţi şi doi senatori de la PSD şi 3 deputaţi şi un senator de la PNL, Roberta Anastase obţinand al doilea mandat consecutiv la redistribuirea naţională, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Roberta Anastase, în concediu prenatal. Atribuţiile sale în PNL Prahova, preluate de George Ionescu

Roberta Anastase, copreşedinte al PNL Prahova, a intrat în concediu prenatal, fiind însărcinată în opt luni cu primul său copil, astfel că atribuţiile sale din organizaţia judeţeană a PNL au fost preluate de deputatul George Ionescu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Roberta Anastase: Vom ataca la toate instanţele posibile ordonanţa privind primarii

Vicepreşedintele PDL Roberta Anastase spune că ACL va contesta la ”toate instanţele posibile” Ordonanţa de Urgenţă privind aleşii locali, ea spunând că ”ceea ce s-a întâmplat până acum se va agrava” şi că ”presiunile pe primari au devenit insuportabile”.

Anastase: E absolut necesară o alianţă de dreapta. Cu PNL discutăm când se hotărăşte să facă opoziţie

Vicepreşedintele PDL Roberta Anastase afirmă că o alianţă politică de dreapta este "absolut necesară" pentru susţinerea unui candidat unic la Preşedinţie, ea spunând că PNL poate fi parte a discuţiilor pentru această alianţă "dacă se hotărăşte să facă opoziţie".

Anastase: Schimbarea miniştrilor e o recunoaştere a incompetenţei. Eu aş fi remaniat tot Guvernul

Vicepreşedintele PDL Roberta Anastase a afirmat, vineri, că schimbarea unor miniştri liberali este "o recunoaştere a incompetenţei", că tot Guvernul ar trebui remaniat şi că aşteaptă plecarea din Guvern a Ramonei Mănescu, în urma atitudinii sale în cazul accidentului aviatic din Apuseni.

Anastase: Când vrăjitorul Ponta ghiceşte în cărţi, românilor le apare o nouă taxă

Vicepreşedintele PDL Roberta Anastase îl ironizează pe premierul Victor Ponta spunând că acesta este "un vrăjitor" care , "de câte ori ghiceşte în cărţi, românilor le apare o nouă taxă", ea susţinând că dacă Ponta nu ar fi girat reţele de corupţie românii nu ar trebui să plătească taxe noi.

Anastase: În afară de istericale, ONG-urile pentru protecţia animalelor nu au făcut nimic

Deputatul PDL Roberta Anasase acuză că organizaţiile non-guvernamentale care se ocupă de protecţia animalelor nu au făcut nimic "în afară de istericale", precizând că ea nu a votat legea privind eutanasierea câinilor.

Anastase: Antonescu să vorbească despre opoziţie când trece în opoziţie

Vicepreşedintele PDL Roberta Anastase îi recomandă liderului PNL Crin Antonescu "să vorbească de opoziţie când trece în opoziţie", ea acuzând că PNL îşi are "garnitura de miniştri care înghit tot ce se întâmplă sau împart prăjiturica", iar seara liderul lor "ţine discursuri anti-Ponta la televizor".

Anastase: Nu sunt împotriva exploatării de la Roşia Montană, dar nu cu orice preţ

Vicepreşedintele PDL Roberta Anastase spune că nu este împotriva exploatării miniere de la Roşia Montană, "dar nu cu orice preţ", precizând că proiectul de lege trebuie retras din Parlament, iar Guvernul să îşi asume responsabilitatea "fie într-o direcţie, fie în alta".

Roberta Anastase: Crin Antonescu este un analfabet politic. România nu poate să aibă, la 23 de ani de la Revoluţie, un preşedinte precum Antonescu

Vicepreşedintele PDL Roberta Anastase a declarat, vineri, la Şcoala de vară a TDL, că liderul PNL Crin Antonescu este un "analfabet politic".

Anastase: Există suspiciuni că Ponta a încercat să acopere subiectul legat de Silaghi

Vicepreşedintele PDL Roberta Anastase spune că la nivelul PDL există "suspiciuni" conform cărora premierul Victor Ponta a făcut declaraţiile cu privire la disponibilitatea de dialog cu PDL pentru a "acoperi" subiectul legat de deputatul Ovidiu Silaghi, cercetat de DNA.

Anastase: Guvernul e în general în concediu – la televiziuni, la raliuri sau în alte locuri plăcute

Vicepreşedintele PDL Roberta Anastase a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că membrii Guvernului sunt "în general în concediu", pe care îl petrec "la televiziuni, la raliuri sau în alte locuri cu siguranţă plăcute".

Anastase, întrebată despre darul de nuntă: Voi trece totul în declaraţia de avere

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Roberta Anastase spune că nu doreşte să intre în detalii privind banii şi cadourile pe care le-a primit la nunta sa, menţionând însă că va trece aceste lucruri în declaraţia de avere.

Roberta Anastase a primit donaţie teren şi o casă în Mogoşoaia

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Roberta Anastase a primit anul acesta, ca donaţie, peste o mie de metri pătraţi de teren şi o casă în construcţie în localitatea Mogoşoaia, judeţul Ilfov, cei care i-au donat parlamentarului terenul şi casa fiind părinţii săi.

Blaga, Ialomiţianu şi Igaş, despre nunta Robertei Anastase: Colega noastră a arătat impecabil

Democrat liberalii Vasile Blaga, Gheorghe Ialomiţianu şi Traian Igaş au declarat, luni dimineaţă, că s-au simţit foarte bine la nunta colegei lor, Roberta Anastase, şi că mireasa "a arătat impecabil".

Roberta Anastase s-a căsătorit la domeniul Ştirbey. Evenimentul a avut 400 de invitaţi

Vicepreşedintele PDL Roberta Anastase, fostă preşedintă a Camerei Deputaţilor, s-a cununat, duminică, la domeniul Ştirbey, cu omul de afaceri Victor Farca, la eveniment fiind invitate 400 de persoane.

Roberta Anastase, la căsătoria civilă: Acest moment nu-l egalează pe niciunul de până acum

Vicepreşedintele PDL Roberta Anastase s-a căsătorit, vineri, la Ploieşti, cu omul de afaceri Victor Farca, la ceremonie, care a fost oficiată de primarul social-democrat al oraşului, Anastase purtând o rochie lungă, albă, despre care a spus că nu a fost cumpărată special pentru acest eveniment.

Roberta Anastase se căsătoreşte cu omul de afaceri Victor Farca la Ploieşti

Vicepreşedintele PDL Roberta Anastase şi Victor Farca se vor căsători civil, vineri, la Ploieşti, iar ceremonia, care va avea loc în incinta Palatului Administrativ din Ploieşti, va fi oficiată de către primarul municipiului, Iulian Bădescu, fost coleg de partid cu Anastase.

Anastase: La nuntă, voi avea invitaţi şi de la USL. Culorile nunţii vor fi corai şi ivoire

Deputatul PDL Roberta Anastase a declarat marţi că va avea invitaţi la nunta sa şi oameni politici din foarte multe partide, chiar şi din USL, că rochia sa de mireasă va avea culoarea "ivoire", iar culorile nunţii vor fi "corai şi ivoire".

Roberta Anastase: Nunta e pe 30 iunie, naşii nu sunt oameni politici, ci apropiaţi de-ai noştri

Deputatul PDL Roberta Anastase a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că nunta sa va avea loc în data de 30 iunie, la Palatul Ştirbey şi că naşii nu sunt oameni politici, ci apropiaţi de-ai săi.

Roberta Anastase se căsătoreşte pe 30 iunie. Traian Băsescu ar urma să-i fie naş

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Roberta Anastase, în prezent deputat şi vicepreşedinte al PDL, se va căsători în 30 iunie, naşi urmând a-i fi, potrivit unor surse, preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa Maria.

Corpul de Control al Guvernului: Tatăl Robertei Anastase a încasat prime de 30.000 euro la Conpet

Guvernul va sesiza DNA după ce Corpul de Control a constatat că, în calitate de consilier şef al directorului general şi de şef de departament la Conpet Ploieşti, Corneliu Anastase, tatăl fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor Roberta Anastase, a încasat în patru ani prime de circa 30.000 euro.

Anastase, despre votul său împotriva Adrianei Săftoiu: Argumentele au vizat omul, sper să fie infirmate

Deputatul PDL Roberta Anastase, singura persoană care a votat în BPN al PDL împotriva numirii Adrianei Săftoiu în funcţia de purtător de cuvânt al partidului, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că argumentele ei au vizat "omul Adriana Săftoiu" şi "speră ca viitorul să le infirme".

Vosganian: Anastase, cunoscută specialistă în aritmetică neeuclidiană. Anastase: Sunt glume proaste

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, luni, la dezbaterea moţiunii simple privind Oltchim, că primul semnatar al moţiunii este Roberta Anastase, "cunoscută specialistă în aritmetică neeuclidiană", iar Anastase i-a replicat că are o prestaţie lamentabilă şi face glume proaste.

Anastase: Indexarea pensiilor ar trebui să fie 6%, nu 4%. Câmpeanu: Pensionarii au fost minţiţi de PDL

Deputatul PDL Roberta Anastase şi ministrul Muncii Mariana Câmpeanu au avut, marţi,în plen, un schimb de replici, Anastase arătând că indexarea punctului de pensie ar trebui să se facă cu 6%, nu cu 4% cât propune Guvernul, în timp ce Câmpeanu a susţinut că pensionarii au fost minţiţi de PDL.

Anastase: Obiectivul PDL nu trebuie să fie schimbarea echipei

Deputatul PDL Roberta Anastase a declarat, vineri, că obiectivul democrat-liberarilor nu trebuie să fie schimbarea unei echipe cu alta, pentru că "realitatea demonstrează că atunci când s-a schimbat echipa Boc cu o altă echipă partidul nu a crescut, ci a scăzut cu 10 procente".

Roberta Anastase a pierdut alegerile, contracandidatul său obţinând peste 52 la sută din voturi

Candidatul USL Paul Dumbrăvanu a câştigat alegerile în Colegiul uninominal 11 Ploieşti Vest, obţinând peste 52 la sută şi învingând-o astfel pe Roberta Anastase, conform datelor furnizate de co-preşedintele USL Prahova, Mircea Roşca.

Roberta Anastase: După şase luni de guvernare Ponta orice colegiu poate deveni un fief PDL

Preşedintele PDL Prahova, Roberta Anastase, a afirmat, luni, la depunerea candidaturii sale pentru un nou mandat de deputat, că după şase luni de guvernare Ponta orice colegiu poate deveni fief PDL, Anastase precizând că îşi doreşte să câştige, dar că în caz contrar "nu e niciun fel de problemă".

Roberta Anastase şi-a anunţat candidatura la Parlament într-un ziar PDL distribuit gratuit în Ploieşti

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Roberta Anastase şi-a anunţat candidatura pentru încă un mandat de deputat în acelaşi colegiu uninominal din Ploieşti în care a fost aleasă în 2008, prin intermediul unui ziar editat de PDL în 10.000 de exemplare şi distribuit gratuit în Ploieşti.

PDL a decis să nu conteste şi revocarea Robertei Anastase de la şefia Camerei

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, luni, că partidul a decis să nu depună contestaţie privind revocarea Robertei Anastase din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, ci va contesta doar revocarea preşedintelui Senatului.

Anastase: Am transmis conducerii PDL că nu consider oportună contestarea revocării mele la CC

Deputatul PDL Roberta Anastase precizează că a transmis conducerii partidului faptul că nu consideră oportună contestarea la CC a revocării sale din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, susţinând că actuala majoritate trebuie să răspundă pentru îndeplinirea promisiunilor făcute.

Curtea Constituţională respinge sesizările lui Blaga şi Anastase legate de revocarea din funcţiile de la Parlament

CC a respins, luni, sesizările formulate de Vasile Blaga şi Roberta Anastase, susţinute de PDL, privind revocările din funcţiile de preşedinţi ai Senatului şi, respectiv, Camerei Deputaţilor.

Contestaţiile lui Blaga şi Anastase privind revocarea lor din funcţii, în 10 iulie la CC

Contestaţiile lui Vasile Blaga şi a Robertei Anastase privind revocarea lor din funcţiile de preşedinte a Senatului, respectiv preşedinte a Camerei Deputaţilor, vor fi luate în discuţie de Curtea Constituţionali în 10 iulie, a comunicat miercuri, pentru MEDIAFAX, Biroul de presă al CC.

Anastase: E de datoria mea să atac la Curtea Constituţională decizia de revocare a preşedintelui Camerei

Roberta Anastase, proaspăt revocată din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a declarat, marţi seară, că este de datoria ei să apere instituţia preşedintelui Camerei şi să atace la Curtea Constituţională decizia luată prin vot de deputaţi.

Roberta Anastase, revocată din funcţie. Valeriu Zgonea, noul preşedinte al Camerei Deputaţilor

Liderul grupului PSD din Cameră, Valeriu Zgonea, a fost ales în funcţia de preşedinte al acestui for legislativ, cu 161 voturi "pentru" şi niciun vot "împotrivă", după ce Roberta Anastase a fost revocată, grupul UDMR fiind prezent, dar neparticipând la vot.

Zgonea: Plenul Camerei a fost convocat pentru revocarea Robertei Anastase

Liderul deputaţilor PSD, Valeriu Zgonea, a anunţat, marţi seară, că Biroul Permanent al acestui for a decis convocarea plenului Camerei Deputaţilor pentru revocarea din funcţie a preşedintelui acestei Camere, Roberta Anastase, urmând alegerea unui nou preşedinte.

Comisia juridică a avizat revocarea din funcţie a Robertei Anastase.

Comisia juridică a avizat, marţi, în absenţa reprezentanţilor PDL, revocarea din funcţie a Robertei Anastase, în unanimitate de voturi.

PDL părăseşte şedinţa Comisiei juridice. Ziariştii, invitaţi afară din sală pentru a se da votul

Deputaţii PDL au părăsit, marţi, şedinţa Comisiei juridice în care urma să se discute despre cererea USL de revocare din funcţie a Robertei Anastase, după ce au solicitat o amânare a lucrărilor comisiei până miercuri dimineaţă pentru ca Anastase să-şi formuleze apărarea.