anchet

Fragmentul descoperit pe Insula Réunion aparţine Boeingului care efectua zborul MH370

Bucata de aripă de avion descoperită la sfârşitul lui iulie pe o plajă, pe Insula Réunion, aparţine Boeingului companiei Malaysia Airlines dat dispărut în martie 2014, a anunţat joi procurorul Parisului, relatează Reuters în pagina electronică.

Suspiciuni de fraudă la bacalaureat în Drobeta Turnu Severin. Procurorii au deschis o anchetă

Procurorii au declanşat o anchetă în cazul lucrărilor mai multor elevi care au susţinut examenul de bacalaureat la Colegiul Pedagogic ”Ştefan Odobleja” din Drobeta Turnu Severin, după ce reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi au sesizat nereguli la proba de limba română.

Vaslui: Anchete ale Poliţiei şi DGASPC după ce trei băieţi cu dizabilităţi ar fi fost abuzaţi sexual

Poliţiştii din Vaslui şi Direcţia pentru Protecţia Copilului au deschis anchete în cazul a trei adolescenţi cu dizabilităţi dintr-un centru de plasament din Bârlad, care ar fi fost abuzaţi sexual de un bărbat de 47 de ani, în schimbul unor sume de bani sau dulciuri.

El Khazzani, prezentat în faţa justiţiei marţi seara după patru zile de arest preventiv

Ayoub El Khazzani, suspectat că a vrut să comită un masacru într-un tren Thalys şi al cărui profil şi trecut sunt învăluite în numeroase zone de umbră, urmează să fie deferit marţi seara justiţiei, la exprirarea celei de a patra zi de arest preventiv, relatează AFP în pagina electronică.

Vaslui: Anchetă a Poliţiei după ce mai mulţi copii s-ar fi uitat la filme porno şi ar fi mimat scene

Poliţia Vaslui a deschis o anchetă şi a sesizat Protecţia Copilului în cazul mai multor copii cu vârste între cinci şi zece ani, după ce părinţii unuia dintre aceştia au reclamat că minorii ar fi vizionat filme porno în locuinţa unuia dintre ei şi ar fi mimat apoi scene din acele filme.

CRONOLOGIE: Firul evenimentelor de la dejucarea atacului terorist în trenul Thalys

Ayoub El Khazzani, imobilizat vineri de pasageri la bordul unui tren Thalys pe ruta Amsterdam-Paris, este "uluit" de acuzaţiile de terorism formulate împotriva sa, el voind de fapt să jefuiască pasagerii, declară duminică o avocată care l-a asistat, relatează AFP, care prezintă filmul evenimentelor.

Ancheta privind atacul din Thalys se concentrează asupra trecutului şi anturajului lui El Khazzani

Anchetatorii francezi îl interogau duminică pe Ayoub El Khazzani - imobilizat vineri seara de pasageri salutaţi ca eroi la bordul unui tren Thalys - încercând să afle ce plănuia, dacă avea complici, şi scotocind trecutul acestui tânăr islamist care pare că a călătorit mult, relatează AFP online.

ITM Vaslui: Bucata de deget găsită în carnea tocată nu este de la vreun angajat al procesatorului

Bucata de deget găsită de un bărbat, asistat social, în punga cu carne tocată primită de la Primăria Bârlad, ca raţie alimentară, în urmă cu aproximativ zece zile, nu este de la vreun angajat al firmei care a procesat carnea, susţin reprezentaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM).

ATENTATUL de la Bangkok: „Un străin neidentificat”, căutat de autorităţile thailandeze – VIDEO

Poliţia thailandeză a difuzat miercuri un portret robot al bărbatului considerat principalul suspect în atentatul comis la Bangkok, filmat de camere de supraveghere în timp ce lăsa un rucsac în mijlocul mulţimii, în faţa unui sanctuar, cu câteva minute înaintea exploziei, relatează Le Monde online.

ATENTATUL din Bangkok: Poliţia thailandeză oferă recompensă pentru informaţii despre autor

Poliţia thailandeză oferă recompensă pentru orice informaţii despre autorul atentatului de luni din Bangkok, apreciind că acesta nu a acţionat singur, ci "face parte dintr-o reţea", relatează Associated Press în pagina electronică.

ATENTATUL din Bangkok: Autorităţile thailandeze caută un tânăr suspect

Autorităţile thailandeze, care nu exclud nicio pistă după atentatul de la sanctuarul religios Erawan din centrul capitalei Bangkok, soldat cu 22 de morţi, au anunţat marţi că îl caută pe un "suspect" reperat în înregistrări ale unor camere de supraveghere, relatează Reuters în pagina electronică.

Maghiari rămâne sub control judiciar, măsură luată şi faţă de colegii lui din dosar

Ofiţerul de poliţie Marius Maghiari, acuzat că ar fi încercat să muşamalizeze un accident pe care l-a provocat, cu ajutorul mai multor colegi, rămâne sub control judiciar şi nu poate lua legătura cu ceilalţi inculpaţi, care au fost şi ei puşi sub control judiciar, a hotărât Tribunalul Bucureşti.

Anchetă în cazul unei adolescente de 17 ani găsită moartă într-un parc din Craiova. Surse din Poliţie: Avea muşcături de câini

Poliţiştii şi procurorii de la Parchetul Tribunalului Dolj au deschis o anchetă în cazul unei adolescente de 17 ani găsită moartă în Parcul ”Nicolae Romanescu” din Craiova, care fusese dată dispărută de părinţi de la sfârşitul lunii iulie, iar în acest caz sunt luate în calcul ”toate pistele”.

EXPLOZIILE DIN CHINA: Focul continuă să ardă la Tianjin, unde Beijingul a trimis experţi militari în chimie

Focul continua să ardă vineri, după 36 de ore de la cele două explozii uriaşe - soldate cu 50 de morţi - care au zguduit oraşul Tianjin, unde a fost trimisă o echipă de experţi militari în chimie pentru a detecta eventuale gaze toxice şi unde salvatorii poartă costume de protecţie, relatează BBC.

Ancheta privind accidentul de pe Autostrada Soarelui: Şoferul autocarului avea alcoolemie zero

Şoferul autocarului care s-a răsturnat pe Autostrada Soarelui, accident în care o adolescentă şi o femeie din Ucraina au murit şi alţi peste 50 de ucraineni au fost răniţi, avea alcoolemie zero, potrivit rezultatelor probelor biologice, care au fost trimise anchetatorilor.

Bucată de deget, găsită într-o pungă de carne tocată dată de Primăria Bârlad unui asistat social

Autorităţile din Vaslui fac o anchetă după ce un bărbat, care este asistat social, a reclamat la Poliţie că a găsit o bucată de deget în punga de carne tocată pe care a primit-o de la Primăria Bârlad la sfârşitul săptămânii trecute, ca raţie alimentară pentru week-end.

PRĂBUŞIREA MH17: Anchetatori civili urmează să analizeze o reconstituire a avionului din fragmentele aduse din Ucraina

Anchetatori civili ai incidentului în urma căruia zborul MH17 a fost doborât anul trecut în Ucraina urmează să se întâlnească, săptămâna aceasta, cu reprezentanţi ai Biroului olandez pentru Securitate în Olanda şi să analizeze o reconstituire a avionului.

Văr al lui Bashar al-Assad, arestat preventiv în ancheta privind o crimă

Armata siriană l-a arestat pe un văr al preşedintelui Bashar Al-Assad, în investigaţia privind moartea unui colonel împuşcat după o dispută în trafic.

Germania a abandonat ancheta împotriva jurnaliştilor de la Netzpolitik.org, acuzaţi de trădare – VIDEO

Autorităţile germane au abandonat anchetarea pentru trădare a jurnaliştilor Markus Beckedahlde şi Andre Meister de la blogul Netzpolitik.org, anunţând că "secretele" dezvăluite de site nu au reprezentat o ameninţare la adresa securităţii naţionale, relatează Euronews.

ACCIDENTUL de pe A2: Poliţiştii cercetează cauzele răsturnării autocarului. Ipoteză: Şoferul, aflat acum în comă, ar fi adormit la volan – VIDEO

Poliţiştii iau în calcul mai multe variante care au dus la producerea accidentului de pe Autostrada Soarelui, în urma căruia două persoane au murit şi alte 48 au fost rănite, inclusiv varianta că şoferul bulgar care conducea autocarul cu ucraineni şi care se află acum în comă ar fi adormit la volan, potrivit IGPR.

DISPARIŢIA zborului MH370: Franţa mobilizează noi mijloace în cadrul căutărilor în zona Insulei Réunion

Franţa mobilizează noi mijloace cu scopul de a continua căutările în zona Insulei Réunion, unde a fost descoperită o bucată de aripă de avion care aparţine, probabil, Boeingului 777 al Malaysia Airlines care efectua zborul MH370, dispărut în martie 2014, a anunţat Guvernul, relatează Reuters online.

Un bărbat, plasat în arest preventiv după accidentarea mortală a copilului român la Paris

Două persoane au fost arestate, iar una a fost plasată în detenţie joi, după ce un copil român a fost accidentat mortal de o camionetă, ai cărei ocupanţi au fugit de la locul accidentului marţi, la Paris, relatează postul Europe1 în pagina electronică.

DISPARIŢIA zborului MH370: Astăzi începe analizarea fragmentului de Boeing 777 găsit pe Insula Réunion – VIDEO

Experţi şi anchetatori încep miercuri după-amiaza, la Toulouse, să analizeze fragmentul de Boeing 777 găsit în Réunion, cu scopul de a-i stabili originea şi posibilitatea să provină din avionul care asigura zborul MH370, dispărut misterios deasupra Oceanului Indian în 2014, relatează AFP online.

Anchetă în Marea Britanie privind acte de pedofilie comise de fostul premier Edward Heath

Autorităţile britanice au declanşat o investigaţie privind cazuri vechi de pedofilie în care ar fi fost implicat fostul premier conservator britanic Edward Heath, informează BBC News online.

DISPARIŢIA zborului MH370: Justiţia franceză insistă asupra „imperativului transparenţei” faţă de familiile victimelor

Judecătorii de instrucţie au insistat luni asupra "imperativului transparenţei" datorat familiilor victimelor zborului MH370, într-o reuniune organizată după descoperirea unor fragmente care ar putea proveni din aeronava Malaysia Airlines, potrivit unei surse judiciare, relatează Reuters online.

DISPARIŢIA zborului MH370: Anchetatorii se întâlnesc la Paris, înainte de expertiza fragmentului de Boeing 777

Experţi în aeronautică francezi şi malaysieni, jandarmi şi judecătorul participă luni - după cinci zile de la descoperirea unui fragment de aripă de Boeing 777 - la Paris, la o reuniune cu scopul de a-şi coordona acţiunea în cadrul anchetei cu privire la dispariţia MH370, relatează AFP online.

Accidentul aviatic din Brăila: Copilotul avionului spune că aparatul a intrat într-un viraj necontrolat

Copilotul avionului prăbuşit în Brăila le-a spus anchetatorilor că aparatul de zbor a intrat într-un viraj necontrolat la scurt timp de la decolare şi nu a mai putut fi redresat, ancheta urmând a stabili dacă s-au respectat dispoziţiile şi cerinţele tehnice, potrivit procurorului Virgil Luparu.

DISPARIŢIA zborului MH370: Fragmentul de Boeing 777 găsit în Réunion a fost adus în Franţa pentru expertiză

Fragmentul de avion descoperit săptămâna aceasta pe o plajă din Réunion a fost adus cu un zbor comercial Air France pe Aeroportul Orly, la Paris, sâmbătă dimineaţa, de unde urma să fie trimis la Toulouse pentru a fi expertizat, relatează postul TF1 în pagina elecronică.

Firme din România, implicate în activităţi ilegale pentru reconstrucţia postseismică în Italia

Firme din Italia şi România au angajat muncitori români plătiţi cu salarii aflate sub standardele italiene pentru lucrări de reconstrucţie postseismică în provincia L'Aquila, în cadrul unor contracte de 22,5 milioane de euro, un om de afaceri român fiind dat în urmărire, relatează presa italiană.

Medicamentele scumpe pentru cancer pot fi eliberate doar după avizul comisiilor de specialitate

Medicamentele Avastin, Herceptin, Interferon, Zoladex şi Tarceva, indicate în dosarul privind înţelegeri între medici şi companii farmaceutice privind prescrierea unor tratamente scumpe pentru cancer în schimbul unor recompense, se eliberează doar cu aprobarea comisiilor de specialitate.

Aleksandr Litvinenko a declarat pe patul de moarte că a fost otrăvit la ordinul lui Vladimir Putin

Fostul agent FSB Aleksandr Litvinenko, otrăvit în 2006 cu poloniu, a declarat pe patul de moarte că a fost omorât de Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, conform achetei desfăşurate în Marea Britanie, informează site-ul cotidianului The Telegraph.

Medicii care sprijineau producători de medicamente, recompensaţi cu vacanţe în Franţa, Canada, SUA

Medicii care prescriau preferenţial anumite medicamente ar fi fost recompensaţi de producătorii de medicamente cu excursii şi vacanţe în Franţa, Canada şi SUA, numai în 2014 o firmă plătind unui operator de turism peste 4,1 mil.lei, care reprezenta "mită mascată" pentru doctori, spun surse judiciare

Nicolae Bănicioiu: Anchete ca cea privind prescrierile anumitor medicamente sperăm să descurajeze corupţia

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat, marţi, că speră ca anchete ca cea privind prescrierile anumitor medicamente să descurajeze faptele de corupţie şi a condamnat practicile prin care medicii pot fi influenţaţi de companii farmaceutice.

Cadavrul unui bărbat, găsit în Lacul Tăbăcărie din Constanţa

Cadavrul unui bărbat de 42 de ani a fost găsit, sâmbătă dimineaţă, în Lacul Tăbăcărie din municipiul Constanţa, poliţiştii deschizând o anchetă în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Doi inspectori generali cer o anchetă penală privind emailul personal folosit de Hillary Clinton

Doi inspectori generali au cerut Departamentului american de Justiţie să deschidă o anchetă penală privind o eventuală utilizare eronată a datelor guvernamentale în legătură cu emailul personal folosit de Hillary Clinton în timp ce era secretar de Stat, relatează New York Times în ediţia online.

Anchetă a DSP Sibiu în cazul celor 13 copii dintr-o tabără, care au ajuns la spital cu toxiinfecţie

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sibiu a deschis o anchetă în cazul celor 13 copii, majoritatea în vârstă de opt ani, aflaţi într-o tabără la Dumbrăveni, care au ajuns, miercuri, la spital cu toxiinfecţie alimentară, inspectorii sanitari prelevând probe de la unitatea de cazare.

Parchetul ICCJ face verificări la parchetele din Vaslui în cazul fetei violate de şapte tineri

Doi procurori de la Parchetul Înaltai Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) fac verificări la Parchetul Judecătoriei Vaslui şi la Parchetul Tribunalului Vaslui în cazul fetei violate de şapte tineri, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Biroului de Presă al PICCJ.

Directorul DGASPC Sector 6, audiat în cazul copilului cu dizabilităţi legat de o uşă

Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 6, Marius Lăcătuş, a fost audiat de procurori, miercuri, în cazul copilului cu dizabilităţi dintr-un complex de servicii sociale care a fost legat de supraveghetori de o uşă.

O companie rusă de armament ar putea simula condiţiile în care a fost doborât avionul în Ucraina

Producătorul rus de armament Almaz-Antei a anunţat disponibilitatea de a detona o rachetă Buk în apropierea fuselajului unui avion Boeing scos din uz, pentru o simulare în cadrul anchetei privind doborârea avionului malaysian în iulie 2014, în estul Ucrainei, informează site-ul agenţiei TASS.

Ceaiul pregătit la Spitalul de Pediatrie Piteşti, care urma să fie dat copiilor, conţinea detergent

Ceaiul pregătit la începutul acestei săptămâni pentru copiii internaţi la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, dar care nu a mai fost distribuit întrucât un medic a constatat că avea un gust înţepător conţinea detergent, au arătat analizele toxicologice făcute la solicitarea DSP Argeş.