anchet

Angajata unei creşe, înregistrată în timp ce agresează o fetiţă: „Stai pe oliţă că îţi întorc capul la spate”

Angajata unei creşe din Piatra Neamţ a fost înregistrată de mama unei fetiţe de doi ani când vorbea urât şi chiar bătea copiii. Potrivit mamei, fetiţa a fost închisă în baie şi a fost agresată, iar pe înregistrare se aude cum angajata îi spune copilei „Stai pe oliţă că îţi întorc capul la spate”.

Guvernul american investighează compania ce deţine aplicaţia chinezească TikTok, din motive de securitate naţională

Guvernul american a deschis o anchetă, din motive de securitate naţională, privind achiziţia de către compania ByteDance Technology Co, care deţine aplicaţia TikTok, a platformei de socializare online Musical.ly, pentru suma de 1 miliard de dolari, potrivit unor surse citate de Reuters.

Preşedintele ALDE Olt, declaraţii la DNA, într-un dosar în care a fost audiat şi Paul Stănescu

Preşedintele ALDE Olt şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Olt, Ioan Ciugulea susţine că a fost chemat la DNA pentru a da declaraţii într-un dosar deschis acum mai bine de 3 ani, în care a fost audiat şi Paul Stănescu.

Anchetă la o şcoală din Dâmboviţa, unde un profesor a fost acuzat că ar fi mângâiat şi sărutat elevi

Conducerea Şcolii Gimnaziale Pucioasa, judeţul Dâmboviţa a deschis o anchetă internă după ce unul dintre profesori a fost acuzat că ar fi mângâiat şi sărutat elevi. În paralel şi poliţiştii fac verificări, pentru purtare abuzivă şi hărţuire sexuală, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Două angajate de la Protecţia Copilului Vrancea, anchetate după ce au cerut brânză şi pătrunjel de la o familie

Două angajate ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vrancea sunt anchetate pentru că au cerut şi primit de la un beneficiar de servicii sociale un borcan de brânză şi câteva legături de pătrunjel.

Camera Reprezentanţilor din SUA va vota săptămâna aceasta pe tema formalizării anchetei care ar putea conduce la demiterea lui Donald Trump

Membrii Camerei Reprezentaţiilor urmează să voteze asupra unei rezoluţii ce propune formalizarea anchetei ce îl vizează pe preşedintele SUA, Donald Trump, ce ar putea conduce la demiterea liderului de la Casa Albă, a anunţat Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, relatează postul CNN.

Ancheta privind demiterea preşedintelui SUA: Camera Reprezentanţilor a emis noi citaţii pentru a obţine mărturii împotriva lui Donald Trump

Democraţii din Camera Reprezentanţilor au emis vineri alte trei citaţii ca parte a anchetei care îl vizează pe preşedintele Donald Trump, căutând să-i oblige pe înalţii funcţionari din biroul de buget al Casei Albe şi din Departamentul de Stat să depună mărturie, potrivit Reuters.

Democraţii au fixat obiectivul de finalizare a anchetei care îl vizează pe Trump pentru decembrie

Parlamentarii democraţi speră să finalizeze ancheta ce îl vizează pe Donald Trump până la sfârşitul anului şi dezvăluie două articole pentru pentru punerea sub acuzare a preşedintelui - abuzul de putere şi obstrucţionarea justiţiei, au declarat mai mulţ parlamentari şi consilieri pentru Reuters.

Parlamentarii republicani perturbă ancheta privind punerea sub acuzare a lui Donald Trump

Parlamentarii republicani, încurajaţi de preşedintele Donald Trump să devină mai duri în lupta cu încercările democraţilor de a-l pune sub acuzare, au perturbat miercuri ancheta din Camera Reprezentanţilor şi a împiedicat un oficial al Pentagonului să depună mărturie, potrivit Reuters.

Medic din Ialomiţa, acuzat că a bruscat un copil în timpul unui consult medical. Poliţia face anchetă

Poliţiştii din Ialomiţa fac cercetări pentru purtare abuzivă, după ce un părinte a sunat la 112 şi a reclamat că un medic i-a bruscat fetiţa de 5 ani, în timpul controlului medical. Incidentul ar fi avut loc la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vicelider PMP cere înfiinţarea unei comisii de anchetă în cazul TAROM: Răzvan Cuc să răspundă penal

Viceliderul deputaţilor PMP Petru Movilă va depune luni o solicitare de înfiinţare a unei comisii de anchetă privind cazul TAROM, după ce fosta şefă a instituţiei l-a acuzat pe Răzvan Cuc că i-a cerut să ţină avioanele la sol în ziua moţiunii, pentru a împiedica parlamentarii să voteze.

Cazul pădurarului de 37 de ani din Maramureş, executat în stil mafiot de hoţii de lemne | Procuror: Se iau în calcul mai multe variante de anchetă

Procurorii din Maramureş care anchetează cazul pădurarului împuşcat susţin că sunt luate în calcul mai multe variante de anchetă şi că, în momentul de faţă, nu se poate emite vreo concluzie clară cu privire la ce s-a întâmplat.

Donald Trump cere ca numele denunţătorului din ancheta privind discuţia sa cu Volodimir Zelenski să fie făcut public

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a cerut luni ca numele oficialului care a făcut denunţul care a dus la declanşarea anchetei privind discuţia sa cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, să fie făcut public, potrivit Reuters.

Nou caz de abuz în învăţământul românesc: Profesor de sport, reclamat la poliţie după ce ar fi lovit cu palma cinci elevi

Poliţiştii din Botoşani fac cercetări, după ce un părinte a reclamat faptul că un profesor de la o şcoală gimnazială din oraş ar fi lovit cu palma cinci elevi. O anchetă în acest caz va fi demarată şi la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Anchetă redeschisă, după acuzaţii de viol la adresa regizorului Luc Besson

Acuzaţiile de viol la adresa regizorului francez Luc Besson aduse de actriţa Sand Van Roy vor fi reanalizate, a decis un judecător de la o instanţă din Paris, potrivit Le Figaro.

Preşedintele SUA vrea să se „întâlnească” cu denunţătorul său în cazul Ucraina, avertizând că vor fi „consecinţe majore”

Donald Trump a declarat duminică că merită să se întâlnească cu denunţătorul anonim care a depus o plângere cu privire la comportamentul său în timpul unei conversaţii cu omologul său din Ucraina, în urma căreia a fost demarată o anchetă parlamentară pe numele său, potrivit DPA.

Procurorul-şef anticorupţie din Ucraina spune că nu există nicio anchetă pe numele lui Biden

Şeful agenţiei anticorupţie din Ucraina a declarat vineri că nu a fost deschisă nicio anchetă pe numele fostului vicepreşedinte american Joe Biden sau a fiului său, chiar dacă preşedintele american Donald Trump a făcut presiuni pentru ca acest lucru să se întânple, potrivit Associated Press.

Fostul vicecancelar austriac Heinz-Christian Strache, acuzat de fraudă, cu trei zile înainte de alegerile parlamentare

Procurorii austrieci au informat joi că fostul vicecancelar Heinz-Christian Strache este acuzat de fraudă, cu doar trei zile înaintea alegerilor parlamentare din această ţară, informează site-ul agenţiei de presă DPA.

Caz şocant în Bacău. Un bărbat ar fi încercat să răpească o fetiţă de pe stradă

Poliţiştii din Bacău fac cercetări într-un dosar de tentativă de lipsire de libertate, după ce tatăl unei fete a sunat la 112 şi a spus că un bărbat ar fi vrut să îi răpească fiica de pe stradă.

Florin Cîţu: Cererea pentru înfiinţarea Comisiei de anchetă a execuţiei bugetare pe 2018 a fost trimisă la Comisia de regulament

Senatorul Florin Cîţu a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că cererea pentru înfiinţarea Comisiei de anchetă a execuţiei bugetare pe 2018, a fost trimisă la Comisia de regulament. Cîţu a declarat că o decizie din partea comisiei de regulament va fi anunţată, cel mai probabil, săptămâna viitoare.

Anchetă la o şcoală, după ce o profesoară de limba română a reclamat că a fost lovită şi sechestrată

Procurorii din Târgu-Jiu au început o anchetă, după ce o profesoară de limba română de la o şcoală gimnazială din oraş a reclamat că a fost lovită, sechestrată şi apoi şantajată de directoarea adjunctă a unităţii. Dascălul a depus o plângere şi împotriva inspectorului şcolar general.

IPJ Iaşi confirmă oficial ancheta, după apariţia scrisorii în care este reclamat şeful Serviciului de Acţiuni Speciale

Reprezentanţii IPJ Iaşi confirmă oficial ancheta după apariţia unei scrisori a luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Iaşi, legată de şeful lor. În scrisoare, şeful SAS este reclamat că obligă angajaţii să meargă la o anumită sală de sport şi îi pune să se lupte între ei.

Anchetă internă la IPJ Iaşi, în urma unor reclamaţii împotriva şefului SAS

Luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Iaşi au sesizat conducerea instituţiei, nemulţumiţi de comportamentul şefului lor direct. Potrivit unor surse din Poliţie, conducerea IPJ a declanşat deja o anchetă internă în acest caz.

Cântăreţul Patrick Bruel, acuzat de exhibiţionism şi hărţuire sexuală în timpul unui masaj. O tânăra, afectată psihic de acest comportament | VIDEO

Cântăreţul francez Patrick Bruel este vizat de o anchetă preliminară pentru exhibiţionism şi hărţuire sexuală, după acuzaţiile unei angajate de la un hotel din Corsica, pe care acesta le neagă, a anunţat procurorul de Ajaccio, Eric Bouillard, citat de Le Parisien.

Probe prelevate din secţia de prematuri a unui spital, după ce doi bebeluşi s-au îmbolnăvit

Mai multe probe au fost recoltate din Compartimentul de Prematuri al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Vaslui, după ce doi bebeluşi s-au îmbolnăvit. Aceştia au prezentat vărsături şi intoleranţă la mâncare, iar medicii aşteaptă rezultatele analizelor de laborator.

Anchetă la Serviciul de Ambulanţă Galaţi după ce un şofer de salvare a fost filmat când scuipă spre un gălăţean/ VIDEO

Conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi a început o anchetă, după ce pe Facebook a apărut o filmare în care şoferul unei salvări pare să scuipe un cetăţean care îi reproşează faptul că a ajuns târziu la o solicitare făcută prin 112.

Anchetă de amploare în Argeş, după ce mama unei victime a proxeneţilor s-a plâns, la Caracal, că autorităţile nu iau măsuri

O anchetă de amploare are loc în Argeş după ce mama unei victime a proxeneţilor s-a plâns la Caracal că autorităţile nu iau măsuri. Femeia a spus că şi-a salvat fata de 15 ani de mai multe ori din mâinile traficanţilor, care le droghează pe fete şi apoi le folosesc pentru prostituţie.

Anchetă la Jandarmeria Caracal, după ce mai mulţi jandarmi şi-au făcut selfie cu doi tineri evadaţi

Inspectoratul de Jandarmi Olt a început o anchetă la Detaşamentul Caracal după ce mai mulţi jandarmi şi-au făcut selfie cu doi tineri evadaţi din Centrul Educativ Buziaş, judeţul Timiş, pe care i-au prins.

Situaţie revoltătoare într-un centru de plasament. O adolescentă a fost agresată sexual de un supraveghetor

O fată de 14 ani, aflată într-un centru de plasament din Bârlad, judeţul Vaslui, susţine că a fost agresată sexual de unul dintre supraveghetori. Bărbatul a fost mutat deja într-un serviciu al DGASPC Vaslui în care nu sunt îngrijiţi copii, iar Poliţia a început o anchetă.

Anchetă la 112 Ialomiţa. Unui apelant, care sesiza un accident cu un mort şi doi răniţi, i s-ar fi răspuns „Închide domnule, că ţii linia ocupată”

Poliţiştii din judeţul Ialomiţa au început o anchetă după ce un dispecer a preluat apelul unui bărbat din comuna Reviga şi i-ar fi spus „Închide domnule, că ţii linia ocupată!”. Apelantul sesiza un şofer beat, implicat ulterior într-un accident cu un mort şi doi răniţi.

Poliţia şi Ambulanţa Vaslui, acuzate că au ajuns târziu la un accident în care un copil de 4 ani a fost lovit mortal

Poliţia şi Ambulanţa Vaslui sunt acuzate că au ajuns după 30 de minute la un accident în care un copil de 4 ani a fost lovit mortal. Intervenţia poliţiştilor este anchetată de conducerea IPJ Vaslui. Ambulanţa spune că echipa locală era la un alt caz şi a trimis maşină din Bârlad.

DIICOT a disjuns dosarul Caracal: A transmis SIIJ să ancheteze faptele privind apelurile la 112 ale Alexandrei

Procurorii DIICOT anunţă că au disjuns dosarul Caracal şi au transmis către Secţia de anchetare a magistraţilor cauza care vizează neglijenţă în serviciu, în privinţa apelurilor pe care le-a efectuat Alexandra la 112. La Caracal, DIICOT urmează să fie scanate gropile cimentate şi pereţii.

George Maior este citat pe 30 august la Secţia de anchetă în dosarul Codruţei Kovesi – surse

Fostul şef SRI, George Maior, este citat pentru vineri, 30 august, de către procurorii Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ), în dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa, în care Laura Codruţa Kovesi are calitatea de inculpat, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Cazul Epstein: O anchetă privind acuzaţii de pedofilie, deschisă în Franţa

O anchetă privind acuzaţii de pedofilie şi alte infracţiuni ce ar avea legătură cu cele aduse miliardarului american Jeffrey Epstein - care, recent, s-a sinucis în închisoare, în timp ce era anchetat pentru trafic de minori - a fost deschisă în Franţa, potrivit Associated Press.

Un bărbat din Vaslui a murit aşteptând Ambulanţa, după ce medicul s-a speriat de doi pechinezi. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor

Un medic de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă din Vaslui a întârziat la o solicitare motivând că nu poate intra în curtea pacientului, unde erau doi câini. Bolnavul a murit, iar medicul nu a făcut nicio manevră de resuscitare, declarând decesul. O anchetă se desfăşoară la Ambulanţa Vaslui.

Cazul fetei găsite plină de sânge pe o stradă din Galaţi: Dosar pentru abuz în serviciu pentru poliţiştii care nu au ajutat-o

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi au deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu în cazul poliţiştilor care nu au ajutat fata plină de sânge, cercetările fiind făcute in rem, la sesizarea unei organizaţii non-profit, transmite corespondentul MEDIAFAX

Ce răspuns senin a avut femeia din Suceava bănuită că şi-a ucis 3 bebeluşi

Femeia din Poiana Negrii, judeţul Suceava, în gospodăria căreia a fost găsit un bebeluş mort, într-o pungă, iar apoi resturile a încă doi bebeluşi, le-a spus anchetatorilor că mai are trei copii şi că pe cei din urmă nu i-a mai vrut.

Anchetă în Vrancea, în urma unui apel la 112 în care poliţistul i-ar fi spus unei fete că nu are echipaje disponibile

Poliţiştii din Vrancea au început o anchetă, după ce o operatoare de la serviciul de urgenţă 112 care a preluat apelul de urgenţă al unei tinere care ceruse ajutor, a spus că nu are echipaje disponibile pentru a-i oferi asistenţă. Fata sunase pentru a anunţa că a fost şicanată în trafic de mai mulţi bărbaţi, care au urmărit-o până acasă.

Cazul şocant din Suceava: Primele concluzii arată că bebeluşul găsit asfixiat în pungă s-a născut viu şi a fost ucis de mamă

Primele concluzii ale anchetatorilor în cazul bebeluşului găsit asfixiat într-o pungă, într-o gospodărie din Dorna Candrenilor, judeţul Suceava, arată că micuţul s-a născut viu şi că a fost ucis de mamă, aceasta fiind cercetată, transmite corespondetul MEDIAFAX.

Caz şocant la Suceava: Bebeluş, găsit mort într-o pungă în gospodăria unei femei | FOTO

Este anchetă la Suceava, unde un bebeluş a fost găsit mort, asfixiat într-o pungă, în gospodăria unei femei din Dorna Candrenilor, inginer la o multinaţională. Cazul a fost semnalat de un poliţist din sat, care a văzut femeia gravidă, iar marţi a sesizat că aceasta nu mai are burtă, dar nici copil.