ancheta

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Braşov, noiembrie 1987: ”Bă, ştii cine e ăla? – Ceauşescu! – Bă, ăla e tovarăşul Ceauşescu, f… mama ta! A luat tabloul din cui şi mi a zis: Ţine l cu nasul! A trebuit să sprijin tabloul lui Ceauşescu pe perete numai cu nasul, pînă n am mai putut”

Astăzi s-au împlinit 34 de ani de la revolta muncitorilor de la Braşov, o zi comemorată an de an, după 1989, de participanţi şi de autorităţile locale. E un moment eroic uitat, sau prea puţin cunoscut de români, dar care e deja o ”marcă înregistrată” a oraşului: cel în care cîteva sute de muncitori de la Uzina de Autocamioane au ieşit în dimineaţa zilei de 15 noiembrie 1987 în marş pe străzile oraşului, devenind treptat cîteva mii. Din piepturile lor au izbucnit lozinci, ”Vrem pîine”, ”Jos comunismul”, ”Jos Ceauşescu”. A fost clipa în care românii au văzut că ”se poate”, ziua care avea să detoneze apoi explozia mulţimii din decembrie 1989. A fost repetiţia generală, pentru Revoluţia română.

Anchetă a procurorilor în urma incidentului de la spitalul din Târgu Cărbuneşti

Procurorii au deschis dosar penal, iar cercetările se fac in rem, nefiind vizată o persoană, ci doar fapta. Dosarul va fi trimis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Cele două victime sunt femei, în vârstă de 55, respectiv 55 de ani, din Robinari. Acestea erau internate la secţia ATI a Spitalului din […]

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / A treia ispită. BOR şi ancheta RECORDER

Am stat să cumpănesc bine, înainte de a scrie cele de mai jos. Documentarul RECORDER face mult rău, dar poate aduce şi un mare bine. E a treia ”ispită” pe care Biserica o are de înfruntat. Am urmărit, cred, aproape toate reacţiile la această anchetă, asupra a ceea ce jurnaliştii agenţiei numesc ”corupţia din BOR”. […]

OMS îşi pune speranţele în noul său grup consultativ ştiinţific. Ar putea fi „ultima noastră şansă” de a determina originile virusului SARS-CoV-2

  Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat miercuri că grupul său consultativ nou format privind agenţii patogeni periculoşi ar putea fi „ultima noastră şansă” de a determina originile virusului SARS-CoV-2 şi a îndemnat China să furnizeze date de la primele cazuri, potrivit Reuters.   Miercuri, OMS a numit cei 26 de membri propuşi pentru Grupul […]

Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, este vizat de o nouă anchetă anticorupţie

Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, este vizat de o nouă investigaţie anticorupţie, au confirmat miercuri seară procurorii austrieci, în timp ce şeful Guvernului de la Viena a respins acuzaţiile, catalogându-le drept „false”. Parchetul austriac pentru combaterea infracţionalităţii economice şi corupţiei (WKStA) a anunţat că Sebastian Kurz, cancelar şi lider al Partidului Popular Austriac (ÖVP), este investigat […]

Pandora Papers. „Iubita lui Putin”, avere de 100 de milioane de dolari

O simplă studentă care şi-a plătit studiile datorită slujbei de chelneriţă a devenit brusc milionară, cu conturi offshore şi  u acţiuni la bănci importante. Iar fiica a seamănă misterios cu şeful statului. Ori de câte ori ies ştiri despre active ascunse în diferitele paradisuri fiscale, lista beneficiarilor include întotdeauna nume ruseşti. Şi, foarte des, nume […]

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Document: Klaus Iohannis, vinovat moral pentru incendiile de la Matei Balş şi Constanţa

În seara de sîmbătă, 14 noiembrie 2020, zece persoane şi-au pierdut viaţa într-un incendiu izbucnit la ora 18.30, în secţia ATI de la spitalul din Piatra Neamţ. Alte zece au murit ulterior. A început, imediat, un şir întreg de şedinţe şi analize, o anchetă a procurorilor. Preşedintele Klaus Iohannis şi-a luat angajamente, în primele zile după tragedie, în discursuri ferme, a prezidat şedinţe de guvern, dar n-a mai făcut nimic pentru remedierea situaţiei, deşi avem documente care arată că i s-a arătat, la cerea lui, ”pas cu pas”, ce trebuie întreprins. Dar spitalele au continuat să ardă.

Rezultate anchetă: Biserica Catolică Franceză a avut aproximativ 3.000 de pedofili în rândurile sale

Biserica Catolică Franceză a avut aproximativ 3.000 de pedofili în rândurile sale în ultimii 70 de ani, a declarat într-un interviu publicat duminică şeful unei comisii independente care investighează scandalul abuzurilor sexuale .

Falimentul City Insurance. USR PLUS cere comisie de anchetă pentru modul în care a acţionat Autoritatea de Supraveghere Financiară

„Răul deja a fost făcut, cel mai mare asigurător de pe piaţa românească a intrat în faliment şi paguba este enormă. Prioritatea în momentul de faţă este să împiedicăm ca un nou episod City Insurance să mai aibă loc”, a sintetizat senatoarea USR PLUS Silvia Dinică obiectivul imediat pe care îl are Comisia Economică din […]

Florin Cîţu, despre ancheta privind dozele de vaccin: Justiţia funcţionează

Potrivit premierului Florin Cîţu, vaccinul a fost contractat în condiţiile în care autorizarea, eficacitatea şi capacitatea de producţie erau încă incerte, însă Comisia Europeană şi statele membre şi-au asumat contractarea unui număr mai mare de doze decât necesarul pentru blocul comunitar, dată fiind situaţia pandemică. „În momentul de faţă, Comisia Europeană a asigurat accesul la […]

Vlad Voiculescu, după ce DNA a anunţat că anchetează achiziţia vaccinurilor: Decizia de a comanda vaccinurile a fost luată de premier, fără acordul MS

Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, susţine că ancheta DNA cu privire la modul în care s-au făcut achiziţiile de vaccinuri este bine-venită. El spune că decizia de a comanda vaccinurile a fost luată de premier, fără a consulta Ministerul Sănătăţii.

Cîţu: „O să cer o anchetă/analiză pentru că vreau să ştiu cum a fost pregătit valul 4”

Premierul Florin Cîţu a declarat marţi, la Sinaia, că va cere o anchetă/analiză cu privire la modul în care a fost pregătit sistemul sanitar pentru valul 4 al pandemiei de Covid.

Olaf Scholz, favorit pentru a deveni cancelar german, va fi audiat în Parlament în ancheta financiară

Ministrul de Finanţe al Germaniei, politicianul social-democrat Olaf Scholz, favorit în sondajele de opine pentru a o înlocui pe Angela Merkel în funcţia de cancelar, va fi audiat în Parlament, în contextul investigaţiei privind neglijenţă în gestionarea unor cazuri de spălare de bani. Olaf Scholz, vicecancelar, ministru de Finanţe şi candidat al Partidului Social-Democrat (SPD) […]

Anchetă după dezvăluirea că producătorul unui test prenatal utilizat de milioane de femei ar avea legături cu armata chineză

Comisarul pentru confidenţialitate al Canadei a declarat că informaţiile publicate de Reuters cu privire la legăturile cu armata chineză ridică întrebări importante şi  „extrem de sensibile”. Comisia analizează problema. Autorităţile de reglementare din Slovenia şi Germania au declarat că examinează testul în lumina normelor Uniunii Europene privind protecţia datelor. Reuters a artătat în iulie că […]

Fostul ministru francez al Sănătăţii a fost inculpat în ancheta privind gestionarea pandemiei

Agnès Buzyn, fost ministru al Sănătăţii în Franţa, a fost pusă sub acuzare, vineri seară, în investigaţia privind gestionarea pandemiei de coronavirus, afirmă surse judiciare citate de cotidianul Le Figaro. Agnès Buzyn a fost audiată vineri la Curtea de Justiţie a Republicii în cadrul anchetei privind gestionarea pandemiei. La finalul audierilor, Agnès Buzyn a fost […]

Germania a lansat o anchetă privind atacuri cibernetice lansate din Rusia asupra unor parlamentari

Autorităţile germane au lansat, joi, o investigaţie referitoare la atacuri cibernetice lansate din Rusia care au vizat conturile online ale unor parlamentari germani, cu două săptămâni înaintea scrutinului legislativ federal. „Putem confirma lansarea unei anchete în cazul unor suspiciuni privind activităţi ale serviciilor străine”, a transmis Parchetul Federal din Germania, conform Agenţiei France-Presse şi cotidianului […]

PSD solicită comisie parlamentară de anchetă privind creşterea preţului la energie

„Am finalizat solicitarea de constituire a comisiei de anchetă privind creşterea preţului la gaze, la energie, solicitare care va fi depusă la primul Birou Permanent Reunit. Vom chema la audieri pe ministrul Energiei, Consiliul Concurenţei, ANRE şi Protecţia Consumatorului. Românii trebuie să afle de ce au ajuns să plătească un preţ la energie mai mare […]

Subiectele la Bacalaureat, publicate pe reţele de socializare. A fost deschisă o anchetă

Poliţiştii din Braşov au fost sesizaţi că în mediul online, pe un site de socializare, ar fi fost postate două fotografii conţinând subiectele la disciplina „Anatomie” din cadrul examenului de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2021. Fotografiile ar fi fost realizate în timpul examenului. „În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub […]

O asistentă medicală ar fi înlocuit serul anti-COVID-19 cu o soluţie salină. 8.600 de persoane au fost puse în pericol

Autorităţile din nordul Germaniei au făcut apel la mii de oameni pentru a se vaccina iar, după ce o anchetă a poliţiei a constatat că o asistentă medicală de la Crucea Roşie i-ar fi ”vaccinat” cu o soluţie salină.

SUA consideră „periculos” şi „iresponsabil” refuzul Chinei de a permite ancheta OMS privind pandemia

Administraţia Joseph Biden a catalogat, joi seară, drept „periculos” şi „iresponsabil” refuzul Chinei de a permite continuarea anchetei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind originile pandemiei. „Suntem profund dezamăgiţi” de refuzul Chinei. „Poziţia Chinei este iresponsabilă şi, sincer, periculoasă. Nu este momentul să fie obstrucţionate aceste demersuri”, a declarat joi seară Jen Psaki, purtătoarea de […]

Directorul dispozitivului de securitate al reşedinţei prezidenţiale din Haiti a fost arestat

Directorul dispozitivului de securitate de la reşedinţa prezidenţială din Haiti a fost arestat preventiv, în cadrul investigaţiei privind asasinarea preşedintelui Jovenel Moise, afirmă surse citate de CNN. Dimitri Herard, directorul Unităţii Generale de Securitate de la Palatul Prezidenţial Naţional din Haiti, a fost interogat la sediul Parchetului General şi a fost transferat în arest preventiv […]

„Noroc” transformat în bucluc. Ce a păţit un tânăr care a găsit o geantă cu zeci de mii de lei

Un tânăr din Horezu a găsit o geantă în care se aflau bani şi în prezent este cercetat penal deoarece nu a anunţat Poliţia.

Un prinţ saudit este vizat de o anchetă pentru sclavie modernă: „Femeile dormeau pe podea”

Un membru al familiei regale saudite este vizat de o anchetă pentru sclavie modernă deschisă în 2019 de către parchetul Nanterre, relatează Le Figaro.   Şapte dintre angajaţii acestui prinţ saudit, majoritatea de origine filipineză, au depus o plângere în octombrie 2019 pentru sclavia modernă, a confirmat procuratura Nanterre, precizând că o plângere mai veche […]

Directorul financiar al Trump Organization s-a predat autorităţilor americane. Compania fostului preşedinte al SUA, anchetată pentru posibile infracţiuni fiscale

Allen Weisselberg, mult timp un apropiat al lui Trump, a ajutat la conducerea imperiului imobiliar al acestuia în timpul mandatului prezidenţial. Conform presei americane, Weisselberg şi Trump Organization urmează să fie puşi sub acuzare joi, în cadrul anchetei derulate de procurorul Cyrus Vance. Într-o declaraţie, un purtător de cuvânt al Trump Organization a spus că […]

Spectatoarea care a provocat unul dintre cele mai mari accidente din istoria Turului Franţei a fost arestată

Spectatoarea, care a cauzat unul dintre cele mai mari accidente din istoria Turului Franţei, a fost arestată, după ce s-a prezentat la un sediu al poliţiei din Landerneau, duminică, a declarat, pentru Reuters, o sursă apropiată investigaţiei. Femeia, în vârstă de 30 de ani, se află în custodia poliţiei din Landerneau, Brittany, în nord-vestul Franţei, […]

Un pesticid toxic a fost descoperit în îngheţată. În Europa este interzis de 10 ani

Un pesticid toxic a fost depistat în produse ca îngheţata, biscuiţi şi paste, în lanţul de magazine Carrefour din Franţa. 7.000 de produse alimentare ar conţine acest pesticid, respectiv oxidul de etilenă. Oxidul de etilenă este un produs cancerigen care se regăseşte în multe materii prime alimentare. Brânzeturi, pâine, prăjituri, îngheţată. Săptămâna aceasta, peste 90 […]

Bode,despre cazul Arad: „Structurile MAI sunt în contact cu parteneri externi pentru portofoliu de autori”

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a transmis, marţi, că toate structurile care lucrează la cazul asasinatului de la Arad, în care a murit omul de afaceri Ioan Crişan, sunt în contact cu partenerii externi pe strângerea de date legate de cazuistică, în privinţa unui portofoliu de posibili autori.

Autorităţile germane investighează Porsche cu privire la datele privind consumul de combustibil

Autoritatea auto germană KBA a început o anchetă împotriva Porsche, suspectând că producătorul auto a oferit date incorecte despre consumul de combustibil pentru autovehiculele pe benzină, informează Reuters.

Răfuială în plină stradă la Galaţi. Un bărbat a fost înjunghiat şi a ajuns în stare gravă la spital

Surse apropiate anchetei spun că bărbatul are antecedente penale şi este posibil ca atacul să fie o răzbunare a unor rivali. El a fost aşteptat de o persoană necunoscută lângă bloc şi a fost înjunghiat cu un cuţit în burtă şi în gât. Victima a fost transportată în stare critică la spital. „A fost un […]

Prima plângere penală în dosarul pacienţilor COVID-19 morţi la TIR-ul ATI de la „Victor Babeş”

A fost înregistrată prima plângere penală în cazul tragediei de la spitalul Victor Babeş din Bucureşti. Anunţul a fost făcut de avocatul familiei uneia dintre cele trei persoane decedate pe 12 aprilie.  „Vorbim, aşadar, de o primă plângere penală, depusă de familia uneia dintre victime unde statul se face vinovat de moartea unor persoane”, a […]

CNSAS a sesizat Parchetul General pentru a ancheta recrutarea a sute de copii de către Securitate. Sulfina Barbu: Analiza a început acum 2 ani

Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii a sesizat Parchetul General pentru a începe o anchetă privind recrutarea, în timpul comunismului, a mii de elevi.

Cum se negocia şpaga la Sibiu

Ies la iveală noi detalii de la Sibiu, acolo unde 25 de poliţişti sunt anchetaţi că ar fi primit mită. Agenţii cereau bani şi alte foloase pentru a-i ierta pe şoferii care încălcau legea. Iar maniera în care o făceau nu era lăsată la voia întâmplării.  „Exista chiar o târguială între agent şi contravenient. Amenda […]

Bill Gates, băgat în bucluc de o aventură de acum 20 de ani

Microsoft a confirmat că a lansat o anchetă în ceea ce îl priveşte pe Bill Gates cu puţin timp înainte ca acesta să părăsească funcţia din conducerea companiei.   Bill Gates şi-a înşelat soţia cu o angajată a companiei Microsoft. Potrivit Business Insider, dezvăluirile femeii, care a susţinut că a avut relaţii intime cu miliardarul […]

Microsoft a investigat o „relaţia intimă” a lui Bill Gates cu o angajată, înainte de plecarea acestuia din consiliul de administraţie

Citând surse nenumite, jurnalul a precizat că membrii consiliului de administraţie care au analizat problema au angajat o firmă de avocatură la sfârşitul anului 2019 pentru a efectua o anchetă după ce un inginer Microsoft a afirmat într-o scrisoare că a avut o relaţie sexuală cu Bill Gates ce s-a întins pe mai mulţi ani. […]

Ellen DeGeneres spune ”adio” după 19 ani de televiziune

Ellen DeGeneres a anunţat că show-ul său se va încheia în 2022, după 19 sezoane. Contractul realizatoarei este valabil până în 2022 şi nu are de gând să îl prelungească: ”oricât de grozav este acest show şi oricât de distractiv este, nu mai reprezintă o provocare”.

Anchetă la Poliţia din Arad, după ce un poliţist ar fi bătut o femeie pentru că nu purta mască

Poliţia Arad a transmis, miercuri seara, că, prin apel la 112, s-a anunţat că pe raza localităţii Buteni o femeie este agresată de poliţişti. „La faţa locului a fost solicitat un echipaj SMURD, care a preluat o femeie de 50 de ani, aceasta fiind transportată la spitalul orăşenesc Ineu în vederea acordării de îngrijiri medicale”, […]

Anchetă în Italia. O româncă de etnie romă ar putea fi Denise Pipitone, fata dispărută în urmă cu 16 ani din faţa casei

O româncă de 19 ani care trăieşte în Scalea, Cosenza, ar putea fi Denise Pipitone, fata dispărută din faţa casei în 2004, din Sicilia, când avea aproape 4 ani.

Ion Cristoiu: Cum s-a înmormântat mediatic şi politic Scandalul Ursul Arthur la un telefon primit de liderii politici şi de moguli

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, în cazul uciderii ursului Arthur, tăcerea presei şi a partidelor contravine flagrant intereselor minim profesionale, în condiţiile în care ministrul Mediului, Tanczos Barna, promisese că prezintă joi rezultatele preliminare ale anchetei şi suspectează o înţelegere menită să îngroape scandalul la comanda unei instituţii băgată până în gât în această afacere. […]

Raportul Inspecţiei Judiciare: Premierul Florin Cîţu, ministrul Justiţiei, Stelian Ion, co-preşedinţii USR-Plus, Dacian Cioloş şi Dan Barna, dar şi alţi politicieni ai Puterii – ca Vlad Voiculescu şi Rareş Bogdan – au afectat independenţa Justiţiei în dosarul „10 august”

Inspecţia Judiciară a finalizat raportul privind „apărarea independenţei autorităţii judecătoreşti în ansamblul său faţă de afirmaţiile din spaţiul public referitoare la modul de instrumentare a dosarului intitulat generic „10 AUGUST” şi a decis că liderii politici din zona coaliţiei de guvernământ au afectat independenţa autorităţii judecătoreşti în ansamblul său. „Prin declaraţiile publice, postările pe reţele […]

Ion Cristoiu: Afacerea Ursul Arthur: Afacere de corupţie sau afacere de stat?

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, în scandalul uciderii ursului Arthur, anunţul privind deschiderea unui dosar penal in rem este un mod de a măslui ancheta deoarece implicările depăşesc cu mult un simplu caz de braconaj, fiind vorba despre acţiunea unui grup de crimă organizată, motiv pentru care dosarul ar trebui preluat de DIICOT. Redăm integral […]