andreea paul

„Forţa femeilor în sport” – o carte inspiraţională lansată la Muzeul Sportului din Bucureşti

Muzeul Sportului din Bucureşti găzduieşte pe data de 9 octombrie, începând cu ora 15:00 lansarea cărţii "Forţa femeilor în sport", în curs de apariţie la Editura Polirom. Cartea este un proiect realizat în colaborare cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR).

Fost prim-vicepreşedinte liberal: PNL e ca un mort întins pe masă cu vată în nas

Fostul prim-vicepreşedinte PNL Andreea Paul a lansat un apel pentru crearea unui grup de reformă al partidului, criticând actuala conducere interimară şi comparând partidul cu ''un mort întins pe masă cu vată în nas şi cu mâinile reci pe piept''.

Andreea Paul a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte PNL

Deputatul PNL Andreea Paul a demisionat luni din funcţia de prim-vicepreşedinte PNL, nemulţumită de faptul că nu a fost suţinută pentru preluarea preşedinţiei PNL Satu Mare, au declarat pentru MEDIAFAX surse din PNL.

Andreea Paul, pe lista de rezerve a PNL pentru primăria sectorului 6 – surse

Surse din PNL au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că prim-vicepreşedintele PNL Andreea Paul ar putea candida la primăria sectorului 6 dacă Adriana Săftoiu va refuza propunerea partidului de a intra în această cursă.

Andreea Paul: PNL nu vrea să facă parte din plutonul de execuţie a conducerii SRTv

Deputatul PNL Andreea Paul a anunţat, marţi, că liberalii nu vor participa la şedinţa comisiilor reunite pentru buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului în care se discută raportul de activitate al TVR pe 2014, spunând că PNL "nu vrea să facă parte din plutonul de execuţie a SRTv".

Andreea Paul (PNL) s-a adresat CNA: Antena 3 şi România TV mi-au defăimat familia în ultimele 3 luni

Deputatul PNL Andreea Paul a transmis Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) o adresă în care spune că, în ultimele 3 luni, în emisiuni difuzate de Antena 3 şi România TV i-a fost defăimată familia, cerând totodată CNA să îi pună la dispoziţie copiile înregistrărilor respectivelor programe.

Andreea Paul: Nu s-au purtat discuţii cu PMP pentru unificarea dreptei

Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul susţine că nu s-a discutat cu PMP privind proiectul de unificare a dreptei, deoarece acest partid nu a manifestat vreo intenţie de a contribui la acest demers, desemnându-şi un candidat propriu la alegerile prezidenţiale.

Andreea Paul: Proiectul lui Tăriceanu nu este de dreapta. Nu face decât să sprijine PSD şi pe Ponta

Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul susţine că proiectul lansat de Călin Popescu Tăriceanu nu este unul de dreapta şi că preşedintele Senatului nu face decât să sprijine proiectul PSD şi candidatura lui Victor Ponta la prezidenţiale.

Andreea Paul (PDL): FMI a cerut măsuri compensatorii la reducerea CAS. Guvernul nu a pregătit nimic

Deputatul PDL Andreea Paul a declarat, marţi, că delegaţia FMI, BM şi CE a solicitat să i se prezinte măsurile compensatorii, respectiv tăierile de cheltuieli sau introducerea de noi taxe, care vor fi aplicate odată cu reducerea CAS, dar Executivul nu a pregătit nicio astfel de măsură.

Andreea Paul: Udrea a absentat de la plenul în care trebuia dat votul în cazul Florin Popescu

Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul a declarat, marţi, că deputaţii PMP au absentat de la şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor în care urma să fie votată solicitarea de ridicare a imunităţii deputatului Florin Popescu, menţionând că Elena Udrea nu a fost prezentă la şedinţă.

Andreea Paul: „Premierul Ponta e un gunoi. Dacă românii nu se trezesc rapid gunoiul va fi preşedinte”

Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul a declarat, luni, că premierul Victor Ponta este "un gunoi" şi că dacă românii nu se trezesc rapid "gunoiul va fi preşedintele ţării".

Andreea Paul: Despre o construcţie pe dreapta discutăm după europarlamentare, pornind de la PDL şi PNL

Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul a afirmat, miercuri, la Târgovişte, că, după alegerile europarlamentare, se va putea discuta despre o "construcţie puternică de dreapta", care va avea ca bază "cei doi piloni de forţă, PDL şi PNL, şi, sigur, şi partiduleţele mai mititele".

Nicolăescu: PNL depune moţiune de cenzură dacă Guvernul nu va reduce până la 1 mai CAS

Deputatul PDL Andreea Paul i-a înmânat, în plen, premierului Victor Ponta 7 proiecte PDL pentru relaxarea fiscală, iar deputatul PNL Eugen Nicolăescu a anunţat că liberalii vor depune moţiune de cenzură dacă Guvernul nu va reduce până la 1 mai CAS şi nu va elimina impozitul pe profitului reinvestit.

Andreea Paul: Elena Udrea se gândeşte la propria candidatură la preşedinţie

Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul a declarat, duminică, la Iaşi, că Elena Udrea se gândeşte la propria candidatură la prezidenţiale şi că este posibil ca, după "trecerea prin acordeonul Boc-MRU-Maior", să intre chiar Udrea în cursa pentru Cotroceni.

Andreea Paul: Pasul făcut azi de Boc nu este surprinzător. Avea alternativa înscrierii în ISP al PDL

Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul susţine că înscrierea lui Emil Boc în Fundaţia Mişcarea Populară nu este o surpriză, dar că primarul din Cluj-Napoca avea alternativa intrării în Institutul de Studii Populare al PDL.

Andreea Paul, despre comisia comună pe cazul Călăraşi: Tema nu are ce căuta în Parlament

Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul a declarat, miercuri, că o comisie parlamentară pe "cazul Călăraşi" este la fel de oportună precum Comisia Roşia Montană şi că PDL a spus de la început că nu are ce căuta această temă în Parlament, deoarece Legislativul nu se poate substitui DNA şi justiţiei.

Andreea Paul: Ponta a promis un milion de locuri de muncă. Hocus-pontus, şomajul a crescut

Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul a declarat, sâmbătă, la Şcoala de vară a TDL, că "vraja" USL a eşuat şi că, în pofida promisiunilor făcute, după cuvântul magic "hocus-pontus", au fost înregistrate numai eşecuri.

Andreea Paul: Acordul cu FMI disciplinează Guvernul dar ratează şansa de relansare fiscală curajoasă

Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul a declarat, joi, că PDL cere transparentizarea scrisorii de intenţie încheiată cu FMI şi consideră că noul acord este bun pentru că ţine Guvernul în frâu, dar ratează şansa unei relansări fiscale curajoase.

Andreea Paul: Dacă privatizarea CFR Marfă ar fi fost corectă, Ponta şi-ar fi asumat-o în nume personal

Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul a declarat, sâmbătă, la Râmnicu Vâlcea, că dacă privatizarea CFR Marfă ar fi fost "una corectă" şi "de succes", Victor Ponta "nu ar mai fi stat pe gânduri s-o plaseze în curtea CSAT", ci "şi-ar fi asumat-o în nume personal".

Andreea Paul: Am semnat moţiunea lui Vasile Blaga

Vicepreşedintele PDL Andreea Paul a declarat, miercuri, că a semnat moţiunea lui Vasile Blaga pentru şefia PDL şi a arătat că pentru perioada care urmează, de reconstrucţie a PDL, este nevoie de acesta în fruntea partidului.

Andreea Paul: Un primar PSD din judeţul Satu Mare l-a bătut pe un viceprimar de la PDL

Vicepreşedintele PDL Andreea Paul afirmă, într-un comunicat remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că viceprimarul PDL al unei localităţi din Satu Mare a fost bătut de către primarul Ghoerghe Copil (PSD), ea precizând că reprezentantul PDL este internat în spital.

Andreea Paul: Când Ponta anunţă demisia USL din Parlament vom fi acolo pentru o demisie colectivă

Vicepreşedintele PDL Andreea Paul a declarat, joi, că de îndată ce premierul Victor Ponta va anunţa data la care USL este dispus să revizuiască Constituţia şi să demisioneze din Parlament, PDL va fi prezent acolo pentru o demisie colectivă.

Andreea Paul: Guvernul Ponta refuză să crească pensiile cu 5%, îşi bate joc de pensionari

Vicepreşedintele PDL Andreea Paul susţine că Guvernul Ponta refuză să crească pensiile, aşa cum prevede legea, cu 5%, şi ascunde un procent fără să le spună adevărul pensionarilor, de care îşi bate joc.

Andreea Paul: Incompetenţa lui Ponta nu poate fi secretizată, bugetul trebuie făcut public

Deputatul PDL Andreea Paul a declarat, luni, că "incompetenţa" premierului Victor Ponta nu poate fi secretizată, precizând că democrat-liberalii solicită ca datele privind bugetul de stat pe 2013 să fie supuse dezbaterii publice.

Andreea Paul: Planul USL oscilează între impostură, prostie şi lovitură de stat

Vicepreşedintele PDL Andreea Paul susţine că planul USL privind înlocuirea Avocatului Poporului, modificarea Legii CC, înlocuirea judecătorilor de la CC, a şefilor Camerelor şi iniţierea procesului de suspendare a preşedintelui " oscilează între impostură, prostie şi lovitură de stat".

Andreea Paul anunţă că a depus la Registratura ASE cerere să-i fie analizată teza de doctorat

Vicepreşedintele PDL Andreea Paul a anunţat că a depus luni dimineaţă la Registratura ASE cererea de a-i fi verificată lucrarea de doctorat de Comisia de etică şi a arătat că "va apăra demnitatea umană şi profesională, dacă este cazul în justiţie", în ipoteza în care comisia ar da verdict de plagiat.

Andreea Paul, acuzată de plagiat: Teza mea de doctorat este scrisă de propria mea persoană

Vicepreşedintele PDL Andreea Paul a declarat, duminică, răspunzând unor acuzaţii apărute în presă, că teza sa de doctorat nu este plagiată şi că nu are nicio emoţie să o supună analizei comisiei de etică.