angajare

AMOFM Bucureşti: Peste 11.000 de persoane angajate de la începutul anului, 1.530 au sub 25 de ani

Peste 11.000 de bucureşteni şi-au găsit, de la începutul anului, un loc de muncă prin serviciul public de ocupare, 1.530 având până în 25 de ani, informează, vineri, Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti.

Vrei să lucrezi ca translator la Comisia Europeană? Ce condiţii trebuie să îndeplineşti

Locurile de muncă în instituţiile europene au devenit un obiectiv pentru mulţi dintre români. Deşi probele de concurs sunt dificile, iar România nu stă foarte bine la numărul de funcţionari în birourile de la Comisia Europeană, joburile scoase la concurs sunt ofertante, iar concurenţa este acerbă. O nouă sesiune de înscrieri pentru interpreţi şi translatori a început în acesta lună şi se încheie pe 12 august.

Ce nu ar trebui să spui într-un interviu de angajare

Te intimidează ideea unui interviu de angajare? Ai emoţii înaintea unei întâlniri importante de afaceri? Te gândeşti cu teroare la momentul negocierii? Nu te simţi stăpân pe tehnicile tale de convingere? Iată câteva trucuri care îţi vor folosi în situaţiile mai sus menţionate.

O firmă daneză caută grădinari în România, pentru muncă în seră. Ce salariu se oferă

O firmă daneză caută să angajeze, prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vaslui, 15 grădinari sau ajutori de grădinari care să lucreze în sere moderne, pentru un salariu lunar de 1.400 de euro, în paralel urmând să studieze gratuit şi la un colegiu din oraşul Kold.

40 de români se pot angaja într-un hotel din Dubai. Ce posturi sunt disponibile

Reprezentanţii ansamblului hotelier de cinci stele Jumeirah Emirates Towers, aflat în centrul de afaceri al oraşului Dubai, vor să angajeze 40 de români pe posturi de chelner, barman, cameristă şi asistent relaţii cu clienţii.

Ai vrea să lucrezi pentru prinţul William şi soţia sa? Vezi ce posturi oferă

Prinţul William şi soţia sa, Kate, care se vor muta în lunile următoare la Kensington Palace, au dat un anunţ prin care caută personal calificat pentru a-i servi.

Care este compania cu cei mai tineri şi fericiţi angajaţi

Facebook are cei mai tineri şi mai multumiţi angajati, în rândul marilor companii americane de IT, arată un studiu al companiei de cercetare a pieţei PayScale din Seattle, potrivit Incont.ro.

Peste 4.500 de persoane au aplicat pentru angajare la o fabrică de componente auto de la Balş

Peste 4.500 de persoane din judeţele Dolj şi Olt au depus aplicaţii pentru a fi angajate la fabrica de componente auto care va fi construită de compania International Automotive Components (IAC) la Balş (Olt), 300 dintre aceste solicitări fiind evaluate de responsabilii de la resurse umane.

Cum să te angajezi înr-un proiect european pe un salariu minim de 1.000 de euro

Febra proiectelor europene finanţate din fondurile pentru resurse umane a umplut site-urile de recrutare cu anunţuri de angajare pentru poziţii precum manager de proiect, expert implementare, responsabil financiar sau asistent de proiect în cadrul proiectelor finanţate prin programul de dezvoltare a resurselor umane POS DRU, care derulează în prezent peste 2.000 de proiecte în care sunt implicaţi 20.000 de oameni.

Spaniolii caută din nou muncitori români. Vezi în ce domenii poţi să te angajezi

O companie de electronice care produce piese pentru sectorul auto a depus pe portalul european de joburi EURES o ofertă pentru 20 de ingineri cu experienţă pentru proiectarea şi producerea de piese în domeniul auto, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. În acelaşi timp, angajatorii spanioli au postat pe site-urile de recrutare oferte de joburi pentru români în agricultură, turism sau în IT.

Angajatorii din Germania au nevoie de salariaţi. Ce job poţi să-ţi găseşti

Germania se confruntă cu un deficit acut de forţă de muncă, în condiţiile în care şomajul a scăzut la minimul ultimilor 18 ani. Aşa că orice român care vrea să se angajeze o poate face, după ce-şi găseşte un job care i se potriveşte şi după ce obţine un permis de muncă. Iar oferta este dintre cele mai generoase din toate ţările europene, informează Incont.ro.

ANOFM: Peste 90.000 de persoane încadrate în muncă în primele trei luni ale anului

Peste 90.000 de persoane au fost angajate în primele trei luni ale anului, prin Programul de ocupare a forţei de muncă, reprezentând 27,28 la sută din numărul total programat pentru anul 2011, informează, miercuri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Vrei să te angajezi în străinătate? Cum să nu iei „ţeapă” de la firma de intermediere!

Gândeşte-te de două ori înainte de a apela la firmele de intermediere pentru un loc de muncă în străinătate şi, mai ales, verifică atât firma care intermediază plecarea, cât şi angajatorul. Citeşte cu atenţie contractul pe care îl semnezi şi nu da bani înainte de a ajunge la destinaţie şi de a te asigura că sunt îndeplinite condiţiile din contract. Acestea sunt doar câteva sfaturi date de autorităţi, în condiţiile în care fraudele în domeniul intemedierii de forţă de muncă în străinătate s-au înmulţit în ultima perioadă.

Programe de internship pentru tinerii fără experienţă în muncă. Unul din trei candidati este ca si angajat

În condiţiile în care piaţa muncii din România s-a contractat în ultimii ani, ca urmare a crizei economice, tinerii care şi-au căutat un loc de muncă s-au lovit de o problemă majoră: lipsa experienţei. În timp ce angajatorii îşi recrutează salariaţii dintre cei care au cât mai multă experienţă, absolvenţii se plâng de faptul că nu pot acumula experienţa cerută dacă nimeni nu le dă şansa angajării. Companiile au găsit însă o soluţie pentru această situaţie, majoritatea multinaţionalelor prezente în România oferind din ce în ce mai multe programe de internship sau de trainee.

Imprimă-ţi CV-ul pe tricou sau postează-l pe Facebook. Metode inedite de a-ţi căuta un job

Te-ai plictisit să tot trimiţi CV-uri şi să nu te cheme nimeni la interviu? Poate că s-au plictisit şi angajatorii să citească aceleaşi pagini albe umplute cu o multitudine de informaţii, despre tine şi despre locurile de muncă anterioare. De ce nu încerci ceva cu totul şi cu totul deosebit şi poate ai mai multe şanse să fii sunat de angajator?

Care sunt cele mai grele întrebări care ţi-ar putea fi puse la un interviu de angajare pentru Google, Facebook sau Apple

Nu e uşor să te angajezi la firme precum Facebook, Google sau Apple. Dacă aplici pentru un job la ei, te poţi trezi că eşti întrebat câte semafoare sunt în oraş. În 2010 s-au făcut atât de puţine angajări încât, pentru a fi sigure că vor coopta pe cine trebuie, firmele şi-au înăsprit cerinţele interviurilor de angajare.

Penitenciarul Jilava vrea să angajeze un medic generalist sau un specialist în medicină de familie

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) scoate la concurs un post de medic la închisoarea bucureşteană Jilava, examenul urmând să aibă loc la o dată care nu a fost încă anunţată şi fiind precedat de o testare psihologică, informează, joi, penitenciarul.

Lista companiilor care fac angajări în această primăvară. Cum să lucrezi pentru Microsoft, Google, BCR şi Dacia

Echipa Microsoft România se măreşte cu 50 de persoane în 2011. Şi alte mari firme se pregătesc de recrutări în această primăvară, printre care Google, IBM, Coca-Cola HBC şi BCR.

Încep târgurile de joburi. Cum să faci un CV care să nu fie ignorat

La acest început de an, angajatorii le dau veşti bune celor care îşi caută un loc de muncă, aceştia fiind dispuşi să facă mai multe angajări decât în anii anteriori. De exemplu, potrivit celui mai nou studiu privind intenţiile de angajare, unul din cinci patroni vrea să facă recrutări în următoarele trei luni, număr în creştere comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cum te angajezi după un an de şomaj! Ponturi să-i impresionezi pe angajatori!

Ai rămas fără loc de muncă şi, oricât de multe CV-uri trimiţi, nu te cheamă nimeni la interviu? Sau dacă te duci la interviu nu te mai sună nimeni după aceea? Să cauţi un loc de muncă luni întregi, poate chiar un an, şi să nu te angajeze nimeni, poate fi o încercare din punct de vedere psihologic pentru oricare dintre noi. Iar cifrele sunt cât se poate de dure: mai mult de un sfert dintre cei fără job îşi caută un loc de muncă de mai bine de un an, iar peste 40% dintre angajati se aşteaptă să fie daţi afară în viitorul apropiat.

Sute de mii de locuri de muncă libere în Germania! Cum te angajezi?

Cererea de forţă de muncă din Germania a atins cel mai înalt nivel din ultimii şase ani, ceea ce i-a făcut pe angajatori să scoată la concurs pe piaţa europeană a muncii peste 300.000 de posturi pentru care caută salariaţi pe portalul de recrutare EURES.

Şeitan: Am ajuns într-un sistem în care nu competenţa devine regula, ci aspectul social

Fostul ministru al Muncii, Mihai Şeitan, a declarat, marţi, la un seminar privind modificările din legislaţia muncii, că aspectul social primează competenţei atunci când se fac concedieri, iar statul nu reuşeşte să facă o reformă susţinută din cauza perpetuării incompetenţei

Google caută programatori din România. Află cum te poţi angaja şi cât ai putea câştiga

Google a venit în România pentru a angaja programatori care vor lucra în sucursalele din Europa. Cu cât eşti mai bine pregătit, cu atât şansele de a face parte din echipa Google sunt mai mari, spun reprezentanţii companiei, informează Stirileprotv.ro.

Cele mai grele întrebări de la interviu: „De ce ai fost dat afară?” sau „Ai accepta o tăiere de salariu?”. Ce răspunzi

Nimic nu se compară cu sentimentele pe care le ai când eşti la interviul de angajare şi recrutorul îţi adresează întrebări, la care habar nu ai să răspunzi. Singura modalitate prin care poţi face faţă unei astfel de situaţii este să te duci la interviu pregătit, adică să te documentezi despre întrebările la care vei fi nevoit să răspunzi în timpul interviului şi să-ţi pregăteşti răspunsurile din vreme.

Botiş: Văduvele minerilor care au murit la Uricani vor fi angajate la CNH

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a declarat, la Petroşani, că văduvele minerilor care şi-au pierdut viaţa în explozia de la Mina Uricani vor fi angajate în Compania Naţionale a Huilei.

ANOFM: Peste 370.000 de persoane au fost angajate, în 2010, prin Programul de Ocupare

Peste 370.000 de persoane au fost încadrate în muncă, anul trecut, prin Programul de Ocupare a Forţei de Muncă, iar peste un milion au beneficiat de măsuri active de stimulare a ocupării, informează, joi, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Companiile IT caută specialişti. Vezi care este condiţia de angajare

Cei care au terminat o facultate de informatică şi au experienţă în programare şi în web design sunt norocoşii lui 2011 când vine vorba de angajare. Încă de la începutul anului, marile companii au anunţat sute de poziţii pentru care caută angajaţi, în general specialişti cu experienţă şi care mai ştiu şi o altă limbă străină, pe langă engleză.

Ce facultate să faci ca să ai şanse de angajare? Vezi aici ce meserii se caută!

Ai terminat o facultate de inginerie, matematică, farmacie, informatică sau medicină veterinara? Atunci ai toate şansele să lucrezi în domeniul tău! Potrivit unui studiu despre corelarea sistemului de învatamant cu piaţa muncii, acestea sunt profesiile în care cei mai mulţi dintre absolvenţi îşi găsesc un job în domeniul pentru care s-au pregătit. Dacă, în schimb, ai urmat o facultate de limba şi literatura română, de istorie, administraţie publică sau geografia turismului, cel mai probabil vrei lucra într-un domeniu care nu are nicio legatură cu profesia ta, potrivit www.incont.ro.

Ce fac studenţii după ce termină facultatea? Mai mult de jumătate se califică la locul de muncă

Absolvenţii consideră că mai mult de jumătate (55%) dintre cunoştinţele şi abilităţile de care au nevoie la locul de muncă au fost deprinse chiar la serviciu, aproximativ o treime (32%) fiind deprinse în facultate, iar 14% în alte împrejurări, potrivit unui studiu CNCFPA.

Nu-ti găseşti job pe site-urile de recrutare? Alte metode de a te angaja rapid!

Căutarea unui loc de muncă înseamnă cercetarea în amănunt a pieţei muncii, dar şi perseverenţă şi iar perseverenţă. Iar într-o lume care se mişcă cu viteza luminii ar trebui să ne mişcăm la fel. Crezi că să cauţi în fiecare zi pe site-urile cu anunţuri de angajare este de ajuns pentru a-ţi găsi jobul visat? Specialiştii spun că este doar o etapă...necesară, dar nu şi suficientă.

Au dat Spania şi Italia pe Marea Britanie şi Germania! Unde vor românii să se angajeze şi ce le oferă piaţa

Dacă până în urmă cu doi ani destinaţiile preferate de români pentru a se angaja ca să câştige ceva mai mulţi bani decât în ţară au fost Italia şi Spania, gusturile s-au mai schimbat între timp. Şi nu pentru că s-ar fi plictisit de peisajele latine, dar cele două state au fost, alături de România, dintre cele mai lovite de criza economică mondială. Aşa că, fie că au intrat în şomaj acolo şi au fost nevoiţi sp se întoarcă în ţară, fie că au rămas fără job acasă, românii se îndreaptă acum către alte ţări ale Europei, care dau semne de revenire economică. În top conduc Marea Britanie şi Germania.

„Câte semafoare sunt în oraş?” şi alte întrebări ciudate adresate la interviul de angajare!

Pe o piaţă a muncii în continuă contracţie, este din ce în ce mai greu să-ţi găseşti un loc de muncă. Iar când angajatorii au de unde alege, folosesc tot felul de trucuri pentru a face departajarea între candidaţi. Aşa se face că marile companii adresează candidaţilor unele întrebări care îi lasă pe aceştia cu gura căscată.

Statul îţi dă bani să te muţi de-acasă ca să te angajezi! Cât primeşti şi cum beneficiezi de stimulente?

În condiţiile în care în România indemnizaţia de şomaj este ca şi inexistentă, iar angajările încă nu s-au reluat ca înainte de venirea crizei, cei care sunt în căutarea unui loc de muncă nu mai au nicio speranţă de la stat. Există însă posibilitatea ca şomerii să beneficieze de ceva mai mulţi bani de la stat, dar pentru asta trebuie îndeplinite anumite condiţii.

H&M recrutează până la sfârşitul anului! Vezi pe ce poziţii poţi să te angajezi!

După ce în ultimele două luni retailerul suedez de îmbrăcăminte H&M a făcut recrutări pentru poziţiile de director de magazin, manager de departament sau pentru merchandiser (activităţi de promovare), compania, care va intra pe piaţa din România în primăvara anului 2011, caută acum asistenţi de vânzări, potrivit www.incont.ro.

Vrei să creezi aplicaţii şi jocuri pentru iPhone şi iPad? Vezi ce firme angajează specialişti IT!

Într-un an în care angajările au fost în continuare blocate şi cei fără un job au fost nevoiţi să aştepte de la câteva luni până la un an până să se angajeze, cei mai norocoşi au fost specialiştii în IT. Marile companii internaţionale din domeniu au intrat în România şi au făcut angajări masive, pe salarii deloc de neglijat. Vestea bună este că şi pe final de an site-urile de recrutare abundă de anunţuri în IT. Iar piaţa muncii din domeniu ţine pasul cu moda: cei mai căutaţi sunt programatorii şi specialiştii care să dezvolte tehnologii pentru iPhone şi iPad sau ingineri de software pentru Android.

Te-ai angaja în India, China sau Taiwan? Află aici unde ai oportunităţi de angajare în străinătate

Dacă nu ai job sau simţi că nu eşti plătit aşa cum ai vrea în România, o alternativă o reprezintă străinătatea. Spre deosebire de piaţa muncii de la noi, angajatorii din alte ţări susţin că sunt pregătiţi să reia încadrările de la începutul anului viitor. Vestea bună este că, în 32 din cele 39 de ţări analizate, managerii au în vedere creşteri al numărului de angajaţi, arată ultimul studiu Manpower, privind perspectivele angajării.

Poţi să te angajezi la UE şi fără studii superioare! Au început deja recrutările!

Ultima competiţie din acest an pentru joburi în instituţiile europene oferă o şansă şi celor care nu au studii superioare. Deschisă pe 17 noiembrie, selecţia se derulează pe durata unei luni şi se adresează celor care vor să lucreze în secretariat. Pentru a avea şanse să te angajezi, trebuie să ştii una dintre cele trei limbi agreate de UE – engleză, franceză sau germană, şi trebuie să ai cel puţin trei ani de experienţă în domeniul secretariatului.

Cum să-l convingi pe angajator că eşti omul pe care îl caută

Dacă tocmai ai ieşit de pe băncile şcolii şi n-ai lucrat nicio zi în facultate sau dacă eşti de mult timp în şomaj şi nu-ţi găseşti nicio slujbă care să se potrivească cu ceea ce ai facut anterior, tinzi să spui la interviul de angajare că nu ai experienţă.

HP România vrea să angajeze 600 de oameni la centrul de consultanţă din Bucureşti

Hewlett Packard (HP) intenţionează să angajeze anul viitor 600 de oameni la centrul de servicii Global eBusiness Operations (GeBOC) din Bucureşti, cifră similară cu cea din 2010, a declarat, joi, directorul general al centrului GeBOC, Alexander Weigl.

„Eşti prea bun, nu te angajăm!” De ce se tem angajatorii de candidaţii supracalificaţi?

În general te gândeşti că, cu cât eşti mai bun şi ai mai multă experienţă, ai şi mai multe şanse să-ţi găseşti un job cât mai repede. Se pare, însă, că în practică, supracalificarea poate fi un handicap şi se poate întoarce împotriva ta, potrivit www.incont.ro.