angajati

Pandemia şi comoditatea. Angajaţii vor să revină la birou, sub anumite condiţii

La birou, acasă sau în ambele părţi? Cum ai prefera să lucrezi? Conform unui sondaj BestJobs munca de acasă câştigă mai mulţi adepţi iar 60% din respondenţi spun că angajatorii nu ar trebui sa renunte la birou, însă ar trebui schimbat stilul acestora.  Horaţiu Didea conduce Workspace Studio, o companie care se ocupă cu amenajarea […]

Noi tendinţe pe piaţa muncii: concediu spontan pentru angajaţi

O nouă tendinţă îşi face simţită prezenţa pe piaţa muncii: zilele de concediu spontane. Acordate de companii pentru a compensa orele de muncă peste program frecvente în pandemie, zilele de concediu spontane sunt considerate mană cerească de angajaţi şi sunt văzute drept un cadou bine-meritat de la angajatori. Specialiştii sunt de părere că astfel de […]

Tragedia de la TIR-ul de ATI „Victor Babeş”. Cei doi angajaţi găsiţi vinovaţi au fost arestaţi la domiciliu

Procurorii au cerut arestare preventivă pentru cei doi angajaţi de la Spitalul „Victor Babeş”, însă instanţa a decis, miercuri, arestarea la domiciliu pentru 30 de zile. Tragedia de la Victor Babeş, în care au murit 3 pacienţi din unitatea mobilă ATI, s-a petrecut din cauza unei erori umane. Avocatul familiei uneia dintre victime spune, însă, […]

Argentinienii au dat-o iarăşi pe tango, ca să uite de COVID

După mai mult de un an în care lumea nu a putut să se bucure de unul dintre cele mai emblematice şi romantice dansuri, iubitorii de tango uită de distanţarea socială pentru a dansa din nou în mijlocul celui de-al doilea val COVID-19.    NATALIA FURES – dansatoare profesionistă: ”Nimic nu poate umple acel gol. […]

Explozii în SUA şi Rusia, în aceeaşi zi. Zeci de oameni au fost răniţi

După atâtea incendii grave în lume produse din cauze neştiute, au mai fost încă două, în Rusia şi SUA.   Luni dimineaţă s-a produs o explozie la o uzină chimică  din nordul statului Illinois, SUA. Aceasta a declanşat incendii masive care s-au răspândit şi au determinat evacuări. Aproximativ 70 de angajaţi care se aflau la […]

Timişoara: Fabrică de baterii pentru maşini electrice, investiţie care aduce 1000 de locuri de muncă

Valoarea investiţiei este anunţată la câteva luni distanţă de anunţul celor de la Ford care au anunţat că din 2024 la Craiova va fi produs primul automobil electric din România. Prin investiţia companiei Dräxlmaier, de 200 de milioane de euro în următorii şase ani în e-mobilitate, Timişoara se poziţionează ca un jucător important pe piaţa […]

Problemele de la locul de muncă. Un sfert dintre angajaţi au avut dispute cu personalul IT – STUDIU

Potrivit unui comunicat al companiei, echipele IT tind să fie de acord cu astfel de cerinţe şi permit ca două treimi (64%) din personal (76% în România) să nu-şi actualizeze anumite programe software sau OS. Acest lucru a fost dezvăluit într-un studiu comandat de Kaspersky pentru a explora atitudinile şi obiceiurile angajaţilor faţă de actualizări. […]

Argentinienii au ieşit în stradă, ca să-şi salveze afacerile lovite de pandemie

Proprietarii de restaurante din Buenos Aires au ieşit în stradă, ca să-şi salveze afacerile. Restricţiile coronavirusului sunt încă în vigoare în Argentina, iar criza economică a lovit districtele alimentare. „Gastronomia moare” sau „10 familii depind de acest venit” sunt câteva dintre mesajele cu care s-au afişat angajaţii în piaţa Serrano din districtul alimentar Palermo. La […]

PNRR nu a fost lipsit de incidente. Ghinea: Trei angajaţi de la Ministerul Fondurilor Europene au căzut cu liftul, două etaje

Ghinea a spus, după prezentarea în detaliu a PNRR, că a avut momente de cumpănă, mai ales în ultimele zile, când s-a lucrat până noaptea târziu. „În ultimele zile am stat până târziu la Minister. Au fost şi momente … Sâmbătă seara, de pildă, ca să dau un element de picanterie, la ora 11 PM […]

Piaţa muncii se activează. Mii de CV-uri noi şi de 3 ori mai mulţi candidaţi contactaţi în luna mai

Piaţa muncii dă semne că îşi revine după perioada grea cauzată de pandemie, potrivit BestJobs, care a analizat activitatea angajatorilor, dar şi a candidaţilor şi a concluzionat că se observă o intensificare a pieţei muncii în luna mai, faţă de luna aprilie. Astfel, în luna mai, 4.000 de noi candidaţi şi-au completat CV-ul pe platformă, […]

Schimbări la Primăria Capitalei. Nicuşor Dan: Renunţăm la condica de prezenţă. Accesul angajaţilor se face pe bază de card nominal

Din 3 iunie Primăria Capitalei introduce sistemul de acces pe bază de card nominal pentru toţi angajaţii care lucrează în PMB. „Interacţiunea cu cetăţenii trebuie să devină cât mai transparentă, iar problemele acestora să fie rezolvate în timp cât mai scurt. Prin implementarea acestui sistem modern şi sigur, ne dorim o monitorizare cât mai clară […]

Angajaţii vor putea sta la birou fără mască, dacă sunt vaccinaţi. 48% dintre ei vor ca vaccinarea să fie obligatorie

De marţi, angajaţii pot sta fără mască la serviciu, cu două condiţii: să aibă cel mult cinci colegi de birou şi să fie toţi vaccinaţi. Toţi s-ar simţi mai în siguranţă dacă şi colegii ar fi vaccinaţi. Asta este şi concluzia unui studiu Best Jobs.   Jumătate dintre respondenţi au spus că s-ar simţi în […]

STUDIU Pandemia a schimbat percepţia populaţiei cu privire la locul de muncă. Ce vor angajaţii de la angajatori

Pandemia a schimbat felul în care muncesc mulţi dintre angajaţi şi mai ales locul de unde fac acest lucru.   Un studiu făcut de englezi a scos la iveală dorinţele angaţilor din toată lumea, cu 16.000 de angajaţi intervievaţi, din 16 ţări, de la firme care au cel puţin 500 de salariaţi.   Este unul […]

Agenţia Spaţială Europeană – ESA caută astronauţi în România

Astăzi, dar în 1975 a luat naştere Agenţia Spaţială Europeană. Aceasta se pregăteşte acum să ajute NASA să ducă astronauţi înapoi pe Lună. Când te gândeşti la zbor în Spaţiu, îţi vine mai întâi în minte NASA. Agenţia Spaţială Europeană vrea să schimbe acest lucru. Creată în urmă cu 46 de ani şi cu sediul […]

Înapoi la birou. Ce aşteptări au angajaţii din România

După un an şi jumătate de lucru în cea mai mare parte de la distanţă sau în sistem hibrid, angajaţii din România spun că biroul va avea un rol important în viaţa lor la job şi după ce va trece pandemia. Aproape 88% dintre ei cred că biroul lor va exista şi în viitor, cei […]

Kate şi William, la plimbare cu Land Roverul bunicului

ŞTIRILE STORY DUCELE ŞI DUCESA DE CAMBRIDGE ÎN LAND ROVER   Ducele şi Ducesa de Cambridge şi-au făcut apariţia la un eveniment în Land Roverul care a aparţinut bunicului lui William.   Kate şi William au adus un tribut Ducelui de Edinburgh, participând la cinema-ul de tip drive-in din Palatul Holyrood cu maşina construită în […]

Firmele nu au voie să-şi concedieze angajaţii, invocând pandemia. Există, însă, şi excepţii

Concedierea personalului pe motivul pandemiei este ilegală. Instanţele pot obliga reintegrarea şi despăgubiri egale cu salariile indexate.   Într-adevăr, angajatorii pot concedia din personal dacă volumul de muncă a scăzut sau un anumit post devine irelevant.   Înainte de pandemie, HoReCa avea 400.000 de angajaţi, acum sunt 280.000. Industria ospitalităţii a fost greu lovită de […]

Studiu. Unul din cinci angajaţi a pierdut un apel, pretinzând că dispozitivele se actualizează

Unul din cinci angajaţi din România s-a prefăcut că dispozitivul lui instalează actualizări şi de aceea nu au reuşit să participe la un apel sau la o întâlnire, potrivit unui sondaj Kaspersky.

Cel mai important criteriu luat în calcul la angajare, în România. STUDIU

Următoarele cele mai importante criterii alese de angajaţi, după salariu, sunt atmosfera plăcută la locul de muncă şi siguranţa locului de muncă. Pachetul salarial este în continuare criteriul principal pe care angajaţii români îl au în vedere în alegerea unui angajator (74%), urmat de atmosfera plăcută la locul de muncă (69%) şi siguranţa locului de […]

Rata de angajaţi din învăţământ vaccinaţi se apropie de 60%. Ministerul Educaţiei a publicat raportul complet

Ministerul Educaţiei face publice rezultatele vaccinării angajaţilor din învăţământul preuniversitar de stat şi din învăţământul superior de stat şi privat.

Înapoi la birou, după luni întregi de muncă de acasă. Ce se întâmplă în firmele mici, dar şi în marile companii

A venit relaxarea, aşa că următoarea discuţie de la job este: revenim sau nu la birou? Momentan, acest lucru rămâne la latitudinea fiecarui angajator.   Vlad lucrează într-o companie de retail şi spune că sunt avantaje şi dezavantaje pentru fiecare dintre opţiuni. Acasă, el duce dorul socializării şi, în plus, nici programul nu prea e […]

Studiu BestJobs: 52% dintre angajaţi consideră că lucrează mai bine singuri decât în echipă

Mai mult de jumătate dintre angajaţi spun că au rezultate mai bune când lucrează singuri, arată un studiu realizat pe platforma BestJobs.

HP împarte puterea în firmă în mod egal între femei şi bărbaţi

Gigantul din IT HP  şi-a propus să atingă trei obiective până în 2030, legate de diversitate. În primul rând,  conducerea companiei ar urma să aigurată atât de femei cât şi de bărbaţi, fifty-fifty, iar în departamentele tehnice ar urma să fie angajate mai multe femei. La nivel global compania are peste 50.000 de angajaţi. 31% […]

Confuzie în România: porţi sau nu mască la birou?

Dacă porţi sau nu mască la birou, rămâne un mister. Premierul şi Prefectul capitalei nu s-au pus de acord pe acest subiect. Florin Cîţu a spus că nu este luată o decizie încă, deşi ieri, Alin Stoica a declarat că angajatorii vor fi cei care decid referitor la purtarea măştii în interior. „Prin medicul de […]

Munca de acasă este noua normalitate pentru mulţii români, dar acesta vine şi cu provocări

Munca remote te-a dat peste cap şi nu ai mai putut delimita munca de timpul liber. Asta li s-a întâmplat multor salariaţi după instaurarea pandemiei. Venirea la birou, cel puţin hibrid, le-ar permite angajaţilor să restabilească graniţele dintre viaţa profesională şi timpul liber. Această graniţă s-a erodat în timpul pandemiei, iar munca de la birou […]

Angajaţii aeroportului Milano Malpensa au dansat Jerusalema de bucurie că s-au întors la muncă VIDEO

Angajaţii aeroportului Milano Malpensa au sărbătorit reluarea zborurilor într-un mod inedit.  În conformitate cu distanţarea socială şi cu măşti pe faţă, zeci de muncitori au dansat pe celebra piesa Jerusalema, bucuroşi că au revenit la muncă.  Au dansat pe pistă, dar şi în interior, în Terminalul plecări sau la sosiri. Astfel că turiştii care au […]

Unu din patru români lucrează în multinaţionale. Ce arată cifrele INS

În România, în anul 2019, un procent de 28,1% din numărul total de salariati şi-au desfăşurat activitatea în întreprinderi ce fac parte din grupuri multinaṭionale controlate din străinătate, anunţă Institutul Naţional de Statistică.

Unul din doi angajaţi nu se aşteaptă să primească primă de Paşte anul acesta Sondaj

Conform unui sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs, 26% din angajaţii chestionaţi sunt siguri că vor primi şi în acest an primă de Paşte, în timp ce 18% nu ştiu dacă angajatorul îi va recompensa cu vreun bonus de sărbători. Dintre cei care sunt convinşi să vor avea primă, aproape 28% se aşteaptă ca […]

Restaurantele rămân închise la interior. Sectorul de HoReCa a pierdut 120.000 de angajaţi în pandemie

Chiar dacă Bucureştiul s-a mai relaxat şi restricţiile suplimentare pentru weekend au fost scoase, iar sălile de sport au fost redeschise, restaurantele rămân închise la interior.  Antreprenorii din HoReCa rămân astfel fără încă o gură de oxigen. Radu Ionescu are un restaurant în Capitală şi ne-a explicat ce ar însemna pentru el sau pentru colegii […]

Veşti proaste pentru salariaţi: Valoarea tichetelor de masă rămâne la acelaşi nivel pentru primul semestru al anului 2021

Ministerul Muncii a lansat în dezbatere, în dezbatere publică, un proiect de Ordin pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul I al anului 2021, care prevedea ca valoarea maximală a tichetelor de masă să rămână neschimbată până în septembrie 2021. În această săptămână a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul […]

În 2021 se numără concedierile. Care sunt industriile care au pierdut cei mai mulţi angajaţi

Pierderea locului de muncă este una dintre cele mai mari temeri pe care le are populaţia de un an încoace. Criza sanitară a adus României o rată a şomajului de 5,7%. În februarie aveam un total de 478 de mii de şomeri. Statistica oficială arată că anul trecut în România s-au pierdut 81 de mii […]

Suspiciuni de fraudă: Mii de dosare de pensie sunt verificate în Mehedinţi

Judeţul Mehedinţi pare locul tuturor posibilităţilor. După ce am aflat că orbii pot conduce maşini, medici cu salarii de zeci de mii de lei iau pensii de handicap, iar bugetul local se amăgeşte cu aproape 7 milioane de lei din amenzile prostituatelor, autorităţile din judeţ ne spun acum, că, de ani de zile, mii de […]

Obligativitatea întocmirii fişei postului, eliminată pentru microîntreprinderi

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat, joi, că Guvernul a adoptat în prima lectură două ordonanţe de urgenţă care simplifică relaţiile de muncă prin digitalizare şi debirocratizare. O ordonanţă de urgenţă include prevederi privind folosirea semnăturii electronice, încheierea contractelor de muncă în relaţiile cu instituţiile statului pentru angajator sau angajaţi şi să posibilitatea angajatorului să […]

Studiu. În ce departamente aplică cel mai mult cei care îşi caută un loc de muncă

Din cele 1,4 milioane de aplicări înregistrate pe eJobs.ro în luna martie a acestui an, aproape 700.000 au fost alocate poziţiilor deschise în departamentele de vânzări din cadrul companiilor care angajează în prezent. Acesta este departamentul care atrage cei mai mulţi candidaţi atât din rândul specialiştilor cu experienţă medie (2–5 ani), cât şi din rândul […]

Cererea pentru cursurile virtuale de educaţie financiară a explodat / S&P: Circa 80% din populaţia României nu este educată financiar

Poţi învăţa cum să-ţi gestionezi finanţele chiar de la locul de muncă.  Pandemia de Sars Cov2  şi criza economică aferentă acesteia ne-a arătat că trebuie să fim mai atenţi la cât cheltuim sau şi mai important, la câţi bani punem deoparte pentru zile negre. Firma de consultanţă financiară Schwab a raportat o creştere de 53% […]

Măsuri de criză. Reprezentanţii HoReCa din Cluj au format o Organizaţie Patronală şi îşi cer drepturile

Loviţi aspru de pandemie, reprezentanţii din domeniul HoReCa din Cluj şi-au unit forţele într-o Organizaţie Patronală prin care cer soluţii clare şi anularea restricţiilor. Cu pierderi de peste 70% anul trecut, repezentanţii din domeniul HoReCa din Cluj cer autorităţilor să se renunţe la rata de 3 la mie. Ei spun că la Cluj numărul infectărilor a […]

Angajări la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar. Unitatea medicală caută un medic şi 16 asistenţi

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr.Carol Davila” are nevoie de specialişti şi a lansat un anunţ privind angajarea pe perioadă determinată a unui medic şi a 16 asistenţi medicali.

Noi tensiuni între „Sănătate” şi „Educaţie”. Testarea copiilor în şcoli a devenit o luptă între Vlad Voiculescu şi Sorin Cîmpeanu

Testarea copiilor în şcoli a devenit o luptă între Vlad Voiculescu şi Sorin Cîmpeanu. Sorin Cîmpeanu îşi doreşte reluarea cursurilor cu prezenţă fizică în toate şcolile, la începutul lunii mai, cu respectarea a patru condiţii simultan: Respectarea regulilor de protecţie sanitară în şcoli. Susţinerea continuării campaniei de vaccinare a personalului din învăţământ. Testele non-invazive să […]

Angajatorul poate plăti facturile de utilităţi ale angajaţilor care lucrează de acasă. IATĂ ce spune legea

Lucrezi de acasă? Dacă da, să ştii că poţi primi bani în plus de la angajatorul tău, pentru plata facturilor sau pentru cumpărarea de echipamente de lucru. Compania la care lucrezi îţi poate da bani pentru utilităţi, fără ca tu să fii nevoit să aduci documente justificative. Acest lucru e prevăzut într-o lege de anul trecut. […]

Reacţia sindicaliştilor de la metrou după declaraţiile ministrului Cătălin Drulă: „Vă promitem că nu stăm cu mâinile în sân”

După declaraţiile publice de vineri seara ale ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, sindicaliştii au reacţionat pe pagina de Facebook şi spun că au fost ameninţaţi de acesta că nu va exista un dialog. „Domnule ministru, sindicatul suntem noi, respectiv toţi salariaţii Metrorex. Dacă dumneavoastră ne ameninţaţi noi ne vedem nevoiţi să vă promitem că nu stăm […]