Lista celor 333 de abateri pentru care nu mai primeşti amendă din prima. Ce prevede proiectul de lege a PREVENŢIEI pus în dezbatere
08:44, 31 Mart. 2017
Hărţuirea sexuală a angajaţilor, vânzarea de lucrări de diplomă sau doctorat pentru plagiatori, abateri de la regimul silvic pedepsite mai aspru de anul trecut pentru a evita infrigementul, precum şi nedeclararea în termen a veniturilor sunt printre cele 333 de contravenţii care nu vor mai fi sancţionate decât cu avertisment şi nu cu amendă dacă este vorba de prima abatere, iar în 90 de zile se remediază. Prevederile se regăsesc în proiectul de lege al prevenţiei pus, joi, în dezbatere publică de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat. Cele 333 de contravenţii sunt doar în stadiul de propunere, lista finală urmând a se decide după 1 mai, când expiră termenul dezbaterii publice.