anglia

Povestea românului declarat cel mai bun student din Anglia: „În ţară nu am fost băgat în seamă”. Studiază inteligenţa artificială la Cambridge

Andrei Mărgeloiu, un tânăr de 22 de ani, din Târgu-Jiu, a fost admis la programul de masterat al Universităţii din Cambridge şi studiază inteligenţă artificială. În 2019, el a absolvit Facultatea de Informatică a University College London (UCL), iar în primul an a fost declarat cel mai bun student.

Regina Elisabeta a Angliei a postat pe Linkedin o propunere de job. Salariul oferit de Palatul Buckingam

Regina Elisabeta a Angliei a postat o propunere de job pe Linkedin în care se caută un specialist pentru gestionarea conturilor de social-media ale Maiestăţii Sale, pentru o sumă impresionantă, relatează New York Times

Alegeri în Marea Britanie. Care este cel mai bun scenariu pentru românii din UK

Marea Britanie organizează joi alegeri parlamentare, zeci de mii de secţii de votare s-au deschis la ora locală 7.00 (ora României, 9.00) într-un scrutin solicitat de premierul în exerciţiu Boris Johnson.

Cum a ajuns un român, la 18 ani, cel mai tânăr patron al unei echipe de fotbal din Anglia: ”Îmi iubesc ţara, mă voi întoarce”

Mihai Alexandru Rădoi este cel mai tânăr patron al unei echipe de fotbal din Anglia. Are 18 de ani şi deţine Chingford United FC, formaţie înscrisă în divizia a 13-a. A plecat din Târgu Jiu în 2007, împreună cu părinţii, dar este convins că, într-o zi, se va întoarce în România.

Tragedie în Anglia. Un bărbat, care şi-ar fi pierdut minţile după ce a câştigat la loto, a făcut ceva îngrozitor

David Stokes, un bărbat în vârstă de 43 de ani, şi-ar fi pierdut minţile după ce a câştigat 40.000 de lire sterline la loterie, transmite publicaţia New York Post.

Record în fotbal: Cine este primul jucător englez care înscrie în toate meciurile dintr-o campanie de calificare

Harry Kane (26 de ani), atacantul legitimat la Tottenham Hotspur, a stabilit un record la echipa naţională a Angliei, duminică, devenind primul jucător care înscrie în toate meciurile dintr-o campanie de calificare pentru un turneu final.

Challandes, selecţioner Kosovo, despre Sterling: E imposibil de oprit, doar să-i rupem piciorul

Selecţionerul echipei naţionale din Kosovo, Bernard Challandes, a avut chef de glume la conferinţa de presă susţinută înaintea ultimului meci din preliminariile pentru EURO 2020, contra primei reprezentative a Angliei.

Echipa naţională de fotbal care va disputa meciul cu numărul 1.000 din istorie. În ultimele şapte întâlniri, formaţia nu a învins România

Echipa naţională a Angliei va disputa, împotriva Muntenegrului, meciul cu numărul 1000 din cei 147 de ani de istorie.

Inundaţii severe în Marea Britanie. O femeie, luată de o viitură, a murit

Cel puţin o persoană a murit, vineri, în urma inundaţiilor produse în Marea Britanie, anunţă serviciile de intervenţie, citate de agenţia Reuters.

Africa de Sud este noua campioană mondială la rugby. „Springboks” s-au impus în faţa Angliei cu 32-12, în finala din Japonia

Africa de Sud a învins Anglia cu 32-12 în finala Cupei Mondiale de Rugby din Japonia, astfel că şi-a trecut în cont al treilea titlu mondial din istorie. "Springboks" au egalat astfel recordul Noii Zeelande.

Englezii au sfidat celebrul ritual „Haka” al naţionalei Noii Zeelande. Amenda primită de sportivi

Echipa Angliei de rugby a fost amendată în urma comportamentului jucătorilor în timpul ceremoniei haka al naţionalei Noii Zeelande, înaintea startului meciului de sâmbătă, din semifinalele Cupei Mondiale, jucat în Yokohama.

Anglia a învins Noua Zeelandă şi s-a calificat în finala Cupei Mondiale de rugby

Echipa naţională a Angliei a învins Noua Zeelandă, sâmbătă, la Yokohama, scor 19-7, şi s-a calificat în finala Cupei Mondiale de rugby.

Şase suporteri bulgari, arestaţi după incidentele grave de la meciul Bulgaria – Anglia: Le-au strigat englezilor că sunt maimuţe şi au făcut salutul nazist

Cincisprezece suporteri bulgari au fost reţinuţi după scandările rasiste din meciul dintre Anglia şi Bulgaria, scor 6-0, din preliminariile pentru Euro 2020. Dintre aceştia, şase au fost arestaţi.

Momente stânjenitoare în timpul meciului Bulgaria-Anglia. Mai mulţi jucători ai Angliei au fost ţinta unor atacuri rasiste – VIDEO

Jucătorii echipei naţionale a Angliei au avut parte de momente stânjenitoare la meciul jucat, în deplasare, în faţa selecţionatei Bulgariei din preliminariile pentru Campionatul European din 2020.

Un suporter englez a murit în Sofia chiar înaintea meciului Bulgaria – Anglia. Microbistul ar fi consumat droguri

Un suporter al echipei naţionale de fotbal a Angliei a decedat, luni, în Sofia, înaintea meciului cu Bulgaria, din preliminariile Campionatului European din 2020.

Ameninţat pentru că a ales să joace la naţională: „Suntem în anul 2019 şi se întâmplă săptămână de săptămână”

Mijlocaşul irlandez, Declan Rice (20 de ani), jucătorul lui West Ham, a avut parte de ameninţări venite din partea suporterilor irlandezi, după ce a ales să joace pentru reprezentativa Angliei, ţara în care s-a născut.

George Puşcaş, după transferul la Reading: E un vis să joc în Anglia

George Puşcaş a devenit noul jucător al echipei Reading, miercuri seară. Atacantul român a semnat un contract valabil pentru următoarele cinci sezoane cu echipa din liga a doua engleză, iar la scurt timp a acordat un interviu noului său club.

Patru persoane reţinute şi trei arestate după ce au furat cărţi de patrimoniu. Prejudiciul depăşeşte 2 milioane de euro

Patru persoane au fost reţinute de poliţiştii români, iar alte trei arestate în baza unor mandate internaţionale, într-un dosar care vizează furtul unor cărţi de patrimoniu şi bunuri electronice, în care prejudiciul depăşeşte 2 milioane de euro.

Imaginile bucuriei, după meciul Anglia-România 2-4, la EURO U21/ Victoria tricolorilor mici, prin ochii suporterilor | GALERIE FOTO, VIDEO

România U21 a învins, la Cesena, 4-2, selecţionata Angliei, în etapa a doua a grupei C de la EURO 2019. Elevii lui Mirel Rădoi s-au impus şi-n prima etapă, 4-1 cu Croaţia, şi sunt pe primul loc în clasament, cu şase puncte.

EURO 2019 U21 | Partida Anglia şi România va fi arbitrată de suedezul Andreas Ekberg/ ORA meciului

Meciul Anglia - România de la EURO 2019 U21, care va avea loc vineri, de la ora 19:30, va fi arbitrat de suedezul Andreas Ekberg.

Duminică la 17:00 se decide campioana în Premier League. Antrenorul lui Manchester City nu vrea să afle ce se petrece la Liverpool

Antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, nu vrea să afle în timpul meciului echipei sale cu Brighton, hotărâtor pentru titlu, ce se petrece la Liverpool, acolo unde "cormoranii" evoluează împotriva celor de la Wolverhampton.

Jucătorul lui Chelsea, Danny Drinkwater, a condus beat şi a provocat un accident

Danny Drinkwater, jucătorul echipei Chelsea, a fost pus sub acuzare de poliţiştii britanici după ce a condus în stare de ebrietate şi a provocat un accident.

Adam Johnson, condamnat la închisoare pentru activitate sexuală cu o minoră, a fost eliberat

Adam Johnson (31 de ani) a fost eliberat vineri dimineaţă, 2 martie, din închisoare, după ce a ispăşit trei dintre cei şase ani primiţi pentru corupere de minori şi activităţi sexuale cu o minoră în vârstă de doar 15 ani.

Usain Bolt, în centrul unui scandal în Marea Britanie. Cel mai bun sprinter din istorie a plecat dintr-un club fără să plătească

Usain Bolt (32 de ani) se află în centrul unui scandal, în presa tabloid din Anglia, după ce a petrecut o noapte în club, în Londra, şi a refuzat să plătească după ce s-a terminat petrecerea. Fostul sprinter nu a apucat să fugă, pentru că angajaţii localului au acţionat la timp.

Anglia – Franţa 44-8, în Turneul celor 6 Naţiuni la rugby

Cel mai aşteptat meci al etapei a doua din Turneul celor 6 Naţiuni la rugby s-a jucat duminică pe stadionul Twickenham din Londra, unde Anglia a primit vizita ”Cocoşilor” francezi.

Aterizare cu emoţii. Pilotul unei aeronave „se răzgândeşte” în ultima clipă | VIDEO

O aeronavă British Airways a avut probleme la aterizarea pe aeroportul Heathrow, din cauza vântului prea puternic. Marea Britanie şi Irlanda au fost lovite de furtuna „Erik”, transmite The Guardian.

Suporter englez, reţinut de poliţie pentru că purta un tricou cu echipa adversă la un meci de fotbal. Bărbatul ar putea primi până la 15 ani în închisoare

Un bărbat din Marea Britanie a fost arestat şi este momentan reţinut în Emiratele Arabe Unite, după ce a purtat un tricou al echipei de fotbal din Qatar. Bărbatul se afla un meci de fotbal, transmite BBC.

„Ciudăţenii” formate în urma unui fenomen meteo foarte rar: Seamănă cu nişte căpiţe de fân | FOTO

S-ar părea că un fenomen meteorologic rar este „autorul” unor „căpiţe” din zăpadă, formate pe un câmp din Wiltshire, situat în sudul Angliei. Cele şase „căpiţe de zăpadă” au fost fotografiate de Brian Bayliss, relatează BBC.

Cazul fostului canotor român ucis la Londra: Autorităţile din Anglia nu permit repatrierea corpului neînsufleţit

Cazul morţii lui Tudor Simionov, fostul canotor român ucis la Londra, în noaptea de Revelion, se complică, iar familia sa are de suferit. Apropiaţii doreau să-l înmormânteze pe 28 ianuarie, dar autorităţile din Anglia nu permit, încă, repatrierea corpului neînsufleţit.

Noi pedepse pentru „Upskirting”, o infracţiune inspirată de telefoanele mobile. Ce sentinţe vor primi „violatorii” intimităţii

„Upskirting” – practica de a filma sau fotografia sub fusta unei femei, fără permisiunea acesteia – este pe cale de a fi scoasă în afara legii. Legislaţia a trecut de Camera Lorzilor din Parlamentul Regatului Unit, iar aceasta prevede o sentinţă de doi ani de închisoare, relatează postul de ştiri american CNN.

Prinţul George a învăţat un un obicei de Craciun NEPLĂCUT de la tatăl lui, prinţul William. Pedeapsa pe care ar putea-o primi micuţul în acest an

Prinţul George, care nu a împlinit încă cinci ani, este un copil îndrăzneţ, cu un compartament similar cu cel al unchiului lui Harry când era mic.

Destin frânt. Absolvent de facultate din Gorj, mort într-un accident în Anglia, unde muncea pentru un trai mai bun

Un tânăr absolvent de facultate din oraşul Rovinari, judeţul Gorj, a murit după ce maşina în care era s-a ciocnit cu un alt autoturism, în Anglia, acolo unde a plecat la muncă pentru că în România nu şi-a găsit serviciu. Mama acestuia nu are bani pentru repatriere.

S-a prăbuşit în studioul de televiziune. Fostul selecţioner al Angliei a fost dus de urgenţă la spital, în ziua în care împlinea 61 de ani

Fostul selecţioner al Angliei, Glenn Hoddle, a fost dus de urgenţă la spital, sâmbătă, în ziua în care împlinea 61 de ani. Fotbalistul s-a prăbuşit într-un studio de televiziune, în timp ce se pregătea să intre în direct, transmite Daily Mail.

Gică Hagi, mărturisire emoţionantă: Am avut oferte din Anglia, dar m-am dus la Galata, pentru că erau mai mulţi bani

Gică Hagi (53 de ani) a rememorat cu plăcere deciziile care l-au făcut unul dintre cei mai apreciaţi fotbalişti ai lumii. Actualul patron al Viitorului a recunoscut că şi-ar fi dorit să ajungă în Anglia, fiind ofertat în anumite puncte-cheie ale carierei sale.

Arbitrajul video va fi implementat în unul dintre cele mai puternice campionate de fotbal din lume

Decizie istorică în fotbalul englez. Federaţia a decis să implementeze VAR în Premier League, conform surselor SkySports.

INEDIT: Actorul celebru care a făcut parte din echipa de sărituri în apă a Angliei în tinereţe | VIDEO

Puţină lume ştie că Jason Statham a făcut parte, în tinereţe, din echipa de sărituri în apă a Angliei, timp de 12 ani. De asemenea, în perioada adolescenţei, actorul de filme de acţiune a jucat fotbal şi a practicat artele marţiale.

Bărbatul care a fost infectat cu HIV când avea 8 ani şi nu a putut spune nimănui. În 2008 s-a căsătorit, iar apoi a devenit tată

Un băiat care locuia în Rugby, Anglia, pe numele său Matt Merry, nu îşi poate aminti perfect cuvintele mamei sale când i-a spus că are HIV. Tot ce îşi aminteşte este că nu a ştiut cum să reacţioneze, cel puţin nu la început, în faţa mamei sale, transmite BBC.

Un fost mare fotbalist al clubului Chelsea s-ar putea retrage din activitate pentru a urma o carieră în televiziune

Fostul căpitan al lui Chelsea, John Terry, a părăsit-o pe Aston Villa după doar un sezon petrecut în Championship. Ajuns la 37 de ani, fundaşul ar putea să pună carierei de fotbalist şi să ia loc în platou.

Finala mică de la CM 2018 | Anglia şi Belgia joacă sâmbătă pentru un loc pe podium

Belgia şi Anglia, care s-au mai întâlnit la Cupa Mondială 2018 din Rusia în grupe, vor juca sâmbătă pentru locul 3, la Sankt Petersburg. Meciul este programat să înceapă la ora 17.00.

Andru Nenciu (Prosport), după Anglia – Croaţia 1-2, una dintre cele mai frumoase partide de la Cupa Mondială din Rusia. “Pentru toţi cei care..!”

Pentru toţi supraestimaţii din naţionala României care nu mai reuşesc de ani buni să profite de o lovitură liberă şi să ducă prima reprezentativă în avantaj, aşa cum o făceau Hagi, Mateuţ, Rotariu, Munteanu, Gâlcă, Mutu, există Kieran Trippier, englezul care bate perfect loviturile libere. Cel care în 2015, potrivit The Guardian, îşi ridica în curtea casei un steag imens al Angliei, pentru a-şi arăta iubirea pentru ţara sa.