anglia

Boris Johnson anunţă noi restricţii antiepidemice

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a anunţat, miercuri seară, noi restricţii antiepidemice valabile doar în regiunea Anglia, pe fondul creşterii numărului de îmbolnăviri COVID-19.

A fost descoperită o nouă specie de dinozaur. Cum a fost numit acesta

Simmonds a găsit iniţial oasele în 1978 pe Insula Wight, o insulă din largul coastei de sud a Angliei. Specimenele au fost depozitate în Muzeul Dinosaur Isle din Sandown, pe Insula Wight, până când au fost examinate peste 40 de ani mai târziu pentru un alt studiu, potrivit CNN.   „Este destul de comun ca […]

Anglia va impune vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19 pentru personalul sanitar

Potrivit BBC, anunţul în acest sens urmează să se facă mai târziu. Termenul limită va fi stabilit pentru primăvara anului viitor, în aşa fel încât personalul sanitar nevaccinat să aibă timp să îşi facă ambele doze, au declarat pentru BBC surse de la Whitehall. Între 80.000 şi 100.000 de angajaţi din sănătate din Anglia nu […]

Încă o umilinţă acasă pentru Manchester United: după 0-5 cu Liverpool, 0-2 cu Manchester City

Managerul norvegian Ole Gunnar Solskjaer primise un ultimatum, înaintea jocurilor cu Tottenham, Atalanta Bergamo şi Manchester City. Înaintea acestei serii, Manchester pierduse umilitor acasă, 0-5 cu Liverpool. După ce a câştigat cu 3-0 jocul cu londonezii, „diavolii” au remizat norocos la Bergamo, 2-2 smuls în prelungiri, şi a pierdut azi cu campioana din Premier League. […]

O carte pe zi: „Ascensiunea” de Nikos Kazantzakis

O carte pe zi: „Ascensiunea” de Nikos Kazantzakis. „Acest roman inedit al lui Nikos Kazantzakis, istoria dublului său, Kosmas, între Creta şi Anglia după 1945, conţine interogaţiile spirituale şi literare emblematice ale întregii sale opere.“ — La Croix.

Un medic român trage un semnal de alarmă privitor la utilizarea antibioticelor în cazurile COVID-19

Un medic român din Liverpool susţine că utilizarea antibioticelor în tratarea pacienţilor COVID-19 nu aduce beneficii şi poate avea efecte adverse.

VIDEO Fotbal total în Anglia: Manchester United – Liverpool 0-5. Meci perfect pentru egipteanul Mo Salah

Trupa condusă de norvegianul Ole Gunnar Solskjaer a suferit una dintre cele mai mari umilinţe din istoria clubului, iar titlul în Premier League pare doar un vis şi în acest sezon. Liverpool a punctat prin Keita (5), Jota (13) şi Salah (38, 45+5 şi 50) Mo Salah nu va uita acest meci. A realizat hattrick-ul […]

Anglia fără suporteri în tribune din cauza tulburărilor din finala Euro 2020

Echipa naţională a Angliei a primit interdicţie de a juca următoarele două meciuri pe teren propriu cu prezenţa spectatorilor în tribune, după tulburările din timpul finalei Euro 2020, dintre Anglia şi Italia, de pe Wembley, din luna iulie, a anunţat luni UEFA, într-un comunicat, citată de Reuters.

„Criza porcilor” în Anglia: „Am omorât 120.000 de animale din cauza Brexitului”

„Niciodată în istoria acestei ţări nu a trebuit să exterminăm animale perfect sănătoase din cauza intransigenţei unui guvern care refuză să accepte lucrători cu abilităţile necesare”, acuză  Meryl Ward, care conduce ferma familiei din Lincolnshire. Situaţia de astăzi „este de neînţeles, nebună”, spune Ward. Puţini muncitori cu experienţă ar fi suficienţi, a subliniat el, pentru […]

Marea Britanie: Armata va livra benzină începând de luni

Militarii vor începe de luni să livreze benzină în Marea Britanie, a anunţat Guvernul, conform BBC.

A murit lui Roger Hunt, atacantul Angliei campioană mondială în ’66

Roger Hunt a fost al doilea cel mai mare marcator din istoria Liverpool. A încetat din viaţă astăzi: avea 83 de ani

Anglia şi-a propus să stopeze transmiterea virusului HIV până în 2030

Cifrele arată progresul Angliei în lupta cu HIV, virus pe care doreşte să-l elimine definitiv. Numărul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 şi 74 de ani, din această ţară, cu HIV diagnosticat a crescut de la 83.500 în 2013 la 92.800 în 2019. Cercetarea, făcută de experţi de la Universitatea Cambridge şi Public Health England, […]

Bucurie pe stadioanele din Anglia. O interdicţie care datează din 1989 va fi anulată în 2022

Fanii din Premier League şi Championship, primele două divizii ale fotbalului englez, vor putea reveni la vechiul obicei de a a urmări meciurile în picioare, în anumite zone ale stadioanelor, în siguranţă. Se va întâmpla de la 1 ianuarie 2022, ca parte a unui proiect-pilot şi numai după ce vor fi respectate o serie de […]

Rio Ferdinand şi-a revenit miraculous după alcool şi după moartea soţiei

„Când eram tânăr, eram nebun, puteam să petrec toată ziua bând. La West Ham era o cultură a alcoolului. Beam întotdeauna după jocuri. Şi am scăpări de memorie din acea perioadă, oamenii mă întreabă despre rezultatele unor jocuri şi nu-mi amintesc de ele. A fost o cultură diferită, nebună: am trăit între fotbal, alcool şi […]

Anglia, la picioarele Emmei Răducanu, după victoria de la New York

„Te felicit pentru triumful de la US Open. E o realizare remarcabilă la o vârstă atât de tânără şi e dovada muncii tale extraordinare şi a dedicării. N-am nicio îndoială că performanţa ta ieşită din comun, alături de cea a adversarei, Leylah Fernandez, va inspira următoarea generaţie a jucătorilor de tenis. Îţi trimit cele mai […]

Rasism, fluierături şi obiecte aruncate în teren la meciul Ungaria-Anglia

La Budapesta, pe Puskas Arena, suporterii Ungariei au tratat cu ostilitate vizita de joi seară a Angliei. Iar asta ar putea să-i coste noi etape de suspendare şi amenzi usturătoare. Ungaria are deja o pedeapsă de executat. Va trebui să joace trei jocuri cu porţile închise, după ce UEFA i-a găsit vinovaţi pe suporteri de […]

Cluburile de noapte din Anglia au început să ceară la intrare certificatul de vaccinare

Premierul Boris Johnson a anunţat, la începutul acestei luni, că persoanele care frecventează cluburi de noapte şi alte locaţii unde se adună mulţimile vor trebui să fie complet vaccinate până la finalul lunii septembrie. Unii proprietari de cluburi de noapte au spus că abonamentele Covid sunt „irealizabile” şi că nu le vor cere clienţilor. Alţii, […]

Patrick Vallance: 60% din persoanele internate cu COVID-19 nu sunt vaccinate

„În ceea ce priveşte numărul de persoane din spital care nu au fost vaccinate, ştim că aproximativ 60% din oameni sunt internaţi cu COVID-19. Ne aşteptăm să fie peste 1.000 de persoane pe zi care să fie internate cu COVID-19 din cauza creşterii infecţiilor”. Dar ratele ar trebui să fie mai mici decât au fost […]

Lupta anti-COVID. A venit ”Ziua libertăţii” în Anglia: purtarea măştii nu mai este obligatorie

Majoritatea restricţiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus au fost ridicate în Anglia luni, redenumită ”Ziua libertăţii” în pofida unei creşteri a numărului de contaminări, care îi îngrijorează pe mulţi oameni de ştiinţă şi responsabili politici, relatează AFP. Începând de la miezul nopţii în Anglia, sălile de spectacol şi stadioanele se pot redeschide la capacitate […]

EURO 2020: 10 bărbaţi sunt căutaţi pentru violenţă, după incidentele de la finala Anglia-Italia

Poliţia din Londra a publicat imagini cu persoane căutate în legătură cu violenţele şi dezordinea de la finala Euro 2020 dintre Anglia şi Italia, disputată pe stadionul Wembley, pe 11 iulie. UEFA a informat marţi că a deschis proceduri disciplinare şi a acuzat Asociaţia de Fotbal din Anglia (FA) pentru tulburările din timpul finalei Euro […]

Cifre dramatice în pandemie: 7.000 de persoane au murit în Anglia din cauza bolilor provocate de consumul în exces de alcool

În Anglia a crescut semnificativ consumul nesăbuit de alcool la domiciliu, a declarat Serviciu Naţional de Sănătate din Marea Britanie, într-un nou raport făcut public. Aproape 7.000 de persoane au murit din cauza bolilor specifice alcoolului în 2020, a declarat joi guvernul britanic, citând noi date publicate de instituţie. Numărul anual al acestor decese a […]

Cinci persoane au fost arestate, după insultele rasiste adresate fotbaliştilor din naţionala Angliei. Poliţia: „Îi vom lua pe toţi”

Mai întâi a fost condamnarea fermă, unanimă, pe toate palierele societăţii britanice, urmată de un motto de solidaritate naţională, apoi anchetele Scotland Yard. Iar acum au venit arestările plus un mesaj puternic: toleranţă zero faţă de fanii englezi care au adus insulte rasiste celor trei jucători din echipa naţională care au ratat penalty-uri în finala […]

Scandal după finala Euro 2020. Dezamăgirea suporterilor, vizibilă în postări rasiste pe reţelele sociale. Un agent imobiliar a fost arestat

Poliţia din Manchester l-a arestat miercuri pe Andrew Bone, un agent imobiliar Savills în vârstă de 37 de ani. După eşecul englezilor la Euro 2020, acesta a postat pe Twitter un mesaj rasist, făcând referire la fotbaliştii minoritari etnic din echipa naţională a Angliei.   Bărbatul s-a prezentat la secţia de poliţie Cheadle Heath în […]

Euro 2020, între dragoste pentru fotbal, ură şi rasism. Marcus Rashford a fost „ţinta” unui act de vandalism după victoria Italiei în faţa Angliei

Sportul în general, dar cu precădere fotbalul, are darul de a strânge oamenii într-o comunitate unită, pasionată până la limite greu de bănuit. Iar un astfel de ataşament emoţional vine şi cu reversul monedei, atunci când echipa încasează înfrângeri dureroase.   VEZI AICI VIDEO Imaginile care au făcut înconjurul lumii. Bucuria prinţului George la golul marcat […]

Finala EURO 2020: It’s going to Rome – Italia câştigă al doilea titlu european după 53 de ani

Noua campioană a Europei la fotbal este echipa naţională a Italie, care a trecut în finală de reprezentativa Angliei, după prelungiri şi lovituri de departajare, cu scorul general de 4-3, după 1-1 la finalul primelor 90 de minute. Pentru Italia este cel de al doilea trofeu european câştigat.  Finala EURO 2020 a debutat fulminant cu […]

Finala EURO 2020: Italia – Anglia – Declaraţii şi opinii din cele două tabere, înainte de meci

Finala Campionatului European de Fotbal EURO 2020 este evenimentul sportiv central al Europei. Confruntarea dintre Italia şi Anglia e comentată şi prefaţată de experţi, jurnalişti, novici şi chibiţi. Site-ul UEFA.com a publicat opiniile jurnaliştilor şi declaraţii din cele două tabere.

Finala EURO 2020. Vine acasă sau merge la Roma? Ce se va întâmpla cu trofeul EURO 2020 la fotbal

„It’s comming home” sau „It’s going to Rome”, e întrebarea ce stă pe buzele fanilor fotbalului din Europe şi din întreaga lume. Vine acasă, la Londra, sau merge la Roma. Soarta mult râvnitului trofeu al Campionatului European de fotbal EURO 2020 se decide duminică seara pe Wembley, de la ora 22.00.

Premierul Boris Johnson vrea să declare luni zi liberă, pentru ca englezii să-şi revină din mahmureală

Sloganul ”Fotbalul se întoarce acasă” i-a înfierbântat pe englezi, aflaţi la un singur meci de un vis: să devină pentru prima oară campionii Europei, mai ales că selecţionata Albionului nu a disputat nicio finală de turneu continental în istorie, iar ultimul trofeu major l-a câştigat acum 55 de ani. O aşteptare de câteva generaţii merită […]

EURO 2020 Anglia stârneşte controverse. Fostul antrenor de la Arsenal: „În momente din astea, trebuie ca arbitrul să fie convins că a fost penalty”

Anglia s-a calificat în premieră în finala unui Campionat European, dar nu a făcut-o fără controverse.    Până în minutul 90, scorul a fost 1-1. În minutul 102 din prima repriză de prelungire, Raheem Sterling şi Jakim Maehle s-au duelat în careul danezilor, iar arbitrul olandez Danny Makkelie a validat un penalty în avantajul Angliei. […]

Danezii reclamă penalty-ul acordat uşor Angliei. Portughezul Jose Mourinho le dă dreptate nordicilor

Anglia, cu sloganul repetat zilnic ”Fotbalul se întoarce acasă”, a câştigat în prelungiri, miercuri seară, semifinala cu Danemarca, scor 2-1. Decisiv a fost penalty-ul acordat pentru un presupus fault al lui Mahele asupra lui Sterling şi transformat după respingerea portarului Schmeichel de golgheterul Kane. Danezul Hjulmand, selecţionerul naţionalei sale, s-a plâns după meci: „Cu cinci […]

VIDEO Petreceri pe străzi şi în barurile din Anglia, după ce naţionala Albionului s-a calificat în finala Euro 2020

Presa britanică online scrie despre ”sărbători sălbatice” care au izbucnit în toată ţara, ca urmare a faptului că Anglia a învins Danemarca cu 2-1 în semifinalele Euro 2020, ducând echipa la prima lor finală majoră din 1966. Urcaţi pe autobuze, fie despuiaţi la bustul gol prin baruri, fanii bucuroşi au petrecut târziu în noapte, la […]

Anglia – Danemarca 2-1, în semifinalele Euro 2020. Finală cu Italia, duminică, pe Wembley

Anglia a învins Danemarca, miercuri seară, cu 2-1 în prelungiri, după 1-1 la finalul celor 90 de minute. Pe Wembley, Danemarca a deschis scorul la lovitura liberă executată impecabil de jucătorul de la Sampdoria, Mikkel Damsgaard, în minutul 30. A fost primul gol încasat de Anglia la actuala ediţie de Campionat European. Anglia a egalat […]

Ultima semifinală EURO 2020. Meciul Anglia-Danemarca are loc miercuri, pe Stadionul Wembley. Echipe posibile şi aşteptările suporterilor

Reprezentativa „Celor trei lei” va fi plină de încredere, întorcându-se pe Wembley după cea mai categorică victorie obţinută vreodată la un turneu final european, succesul cu 4-0 împotriva Ucrainei. A fost prima dată când Anglia a marcat patru goluri în fazele eliminatorii ale oricărui turneu important, de la Campionatul Mondial din 1966. Echipa lui Gareth […]

Program EURO 2020, 7 iulie. Anglia – Danemarca, a doua semifinală

Anglia pătrunde între primele patru naţionale de la Euro 2020, după un succes convingător sâmbătă seară contra Ucrainei, scor 4-0, în sfertul de finală de la Roma. Anglia, singura mare selecţionată care n-are în palmares titlul european, n-a primit gol în cele cinci meciuri jucate la Campionatul European, dintre care patru le-a jucat pe teren […]

EURO 2020. Suporterii englezi sărbătoresc victoria Angliei împotriva Ucrainei

Sute de englezi s-au bucurat aseară după ce Anglia s-a calificat în semifinala Euro 2020. Au aplaudat şi au scandat fiecare gol. Nici fanii Ucrainei nu au fost supăraţi, desi au fost eliminaţi din Campionatul European. Spun că, în ciuda scorului, faptul că au ajuns în sferuri este o victorie.    Nick, un fan al […]

Danemarca – Anglia, cea de a doua semifinală de la EURO 2020. Leii britanici au surclasat Ucraina

Ultimul sfert de finală de la EURO 2020 a confirmat calculele hârtiei, Anglia învingând categoric reprezentativa Ucrainei, cu 4-0 (1-0), pe Stadio Olimpico, din Roma, calificându-se în semifinala în care va întâlni naţionala Danemarcei.

Euro 2020: Anglia a eliminat Germania cu două goluri în 11 minute

Cu 41.973 de spectatori pe Wembley din Londra, Anglia a răpus, marţi seară, Germania şi merge liniştită în sferturile de finală la Campionatul European, competiţie pe care n-a câştigat-o niciodată în istorie. Raheem Sterling (75) şi Harry Kane (86) au marcat pentru insulari, care în faza următoare vor da peste învingătoarea din duelul Suedia – […]

Program EURO 2020, 29 iunie. Partidă pasionantă pe Wembley, Anglia – Germania

După o zi de luni cu două meciuri fabuloase, marţi se anunţă din nou spectacol la Euro 2020. Pe Wembley din Londra, Anglia şi Germania vor oferi cel mai ofertant meci din faza optimilor de finală. Britanicii sunt acasă, rămâne de văzut cum va arăta suprafaţa de joc din Londra, în legătură cu care organizatorii […]

Momente memorabile din lumea fotbalului: 35 de ani de când Maradona a uimit cu „mâna lui Dumnezeu”

În 1986, pe 22 iunie, lumea fotbalistică a văzut două momente memorabile, ambele ale lui Diego Armando Maradona. Primul a fost „Hand of God”, când Maradona a marcat cu mâna, iar cel de-al doilea a pornit din gheata legendarului fotbalist.  Mâna lui Dumnezeu, cum a fost numită ulterior, l-a păcălit pe arbitrul partidei dintre Argentina […]

Boris Johnson împlineşte 57 de ani. Parcursul profesional al premierului Marii Britanii

De-a lungul carierei sale, Boris Johnson a fost implicat în multe controverse. Unele din ele au stârnit amuzamentul întregii planete, iar altele au atras antipatii. Ca primar al Londrei, a ajuns des pe primele pagini ale ziarelor, iar unele dintre gafele sale sunt memorabile. Parcurs profesional Ce nu ştiu mulţi este că premierul Angliei este […]