anm

Vreme mai rece decât cea normală în această săptămână. Temperaturile cresc de săptămâna viitoare

Vremea este mai rece decât cea normală în această săptămână, dar temperaturile medii cresc în mai multe zone din ţară de săptămâna viitoare, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată marţi de ANM.

Avertizare ANM: Ceaţă, gheţuş şi chiciură în nordul Moldovei şi al Ardealului

Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei.” Sunt vizate localităţile Vatra Dornei, Şaru Dornei, Dorna Candrenilor, Pojorâta, Dorna-Arini, Iacobeni, Panaci, Poiana Stampei şi Coşna, toate din judeţul Suceava. Codul galben este […]

Vreme schimbătoare în România până în prima parte a lunii decembrie

Potrivit ANM, în săptămâna 11– 18 noiembrie valorile termice vor fi uşor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile sudice şi sud-estice, dar şi deficitar în cele nordice, centrale şi la munte, iar în rest va fi în general apropiat de cel […]

Ceaţă în mai multe zone ale României. A fost emis cod galben

Potrivit avertizării este „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m”. Sunt vizate judeţul Caraş-Severin, în zonele în care se află localităţile Moldova Nouă, Bozovici, Pojejena, Prigor, Sicheviţa, Răcăşdia, Grădinari, Sasca Montană, Lăpuşnicu Mare, Bănia, Dalboşeţ, Coronini, Forotic, Eftimie Murgu, Gârnic, Lăpuşnicel, Şopotu Nou, Vărădia, Socol, Berlişte, Cărbunari, Naidăş, […]

Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni

Temperaturile vor fi mai coborâte decât cele specifice în următoarele două săptămâni, în timp ce mediile valorilor termice vor fi uşor peste cele specifice în săptămâna 11-18 noiembrie, se arată în prognoza publicată vineri de ANM.

Avertizare ANM: Cod galben de ceaţă în sudul ţării

Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri, valabilă marţi dimineaţă în mai multe localităţi sudul ţării.

Vremea se răceşte în toată ţara: Unde va ploua şi când vom avea temperaturi de îngheţ

BANAT La începutul intervalului, media maximelor va creşte uşor şi se va situa, în data de 14 octombrie, în jurul a 20 de grade, apoi va scădea şi va ajunge să atingă 15…16 grade, între 18 şi 20 octombrie. Va urma o încălzire treptată, astfel că în 22 şi 23 octombrie maximele termice vor ajunge […]

Prognoză ANM: Vremea se încălzeşte zilele următoare

Vremea se încălzeşte zilele următoare, se arată în prognoza pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de ANM.

Jumătate din ţară, sub cod galben de ploi

Jumătatea de est a ţării este sub cod galben de ploi, sâmbătă, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Vreme caldă, vineri, în Capitală. În weekend, vremea se răceşte şi devine instabilă

Vremea va fi caldă vineri în Capitală, iar maximele vor ajunge la 29 de grade Celsius. Potrivit prognozei emise de ANM, în weekend se răceşte şi vremea devine instabilă.

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 11 judeţe

Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de vânt puternic, valabil vineri în 11 judeţe din ţară. De asemenea, vineri seara va intra în vigoare o altă avertizare de ploi care vizează 8 judeţe.

Octombrie 2024 aduce căldură neobişnuită şi ploi în România

Octombrie 2024 se anunţă mai cald decât în mod obişnuit în România, iar prognoza meteo arată temperaturi peste medie şi multe ploi în intervalul 7 - 21 octombrie.

Avertizare meteo: Ploi şi vânt puternic în următoarele zile

Începând de joi până luni dimineaţă, temporar va ploua la început în Banat, Crişana şi Maramureş, apoi în Transilvania, Oltenia şi nord-vestul Munteniei. Sâmbătă vor fi ploi în majoritatea regiunilor, iar duminică în jumătatea de est a teritoriului. Vor fi averse, însoţite pe spaţii mici de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau […]

Motivele pentru care judeţul Galaţi este deosebit de vulnerabil în faţa ploilor abundente aşteptate

„Judeţul Galaţi este acum foarte vulnerabil. Solul este îmbibat, deci nu se mai absorbe nimic din ceea ce urmează să plouă. Râurile sunt şi ele pline,” a declarat Georgescu, duminică, la Antena 3 CNN. Pentru Galaţi a fost emis un cod roşu de ploi torenţiale, care va intra în vigoare la miezul nopţii şi va […]

România se pregăteşte de ploile masive din weekend. Coduri emise de ANM şi INHGA. A fost convocat Comitetul pentru situaţii de urgenţă

Potrivit prognozelor, România urmează să se confrunte cu ploi abundente şi instabilitate atmosferică în următoarele zile. Mai multe zone din ţară se află sub avertizare de cod galben şi portocaliu. Mircea Fechet, ministrul mediului, a convocat vineri Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă.

Prognoza ANM: Temperaturi în cădere liberă şi ploi torenţiale în weekend

Un val de vreme severă va lovi România în următoarele zile, cu punctul culminant aşteptat duminică şi luni, spune Elena Mateescu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Trei judeţe intră sub cod galben de ceaţă. Vizibilitatea scade sub 50 de metri

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă densă în localităţi din judeţele Suceava, Covasna şi Harghita, valabile în următoarele ore.

Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni: Toamnă cu temperaturi mai ridicate decât cele normale

Sfârşitul lunii septembrie şi începutul lunii octombrie aduce temperaturi mai ridicate decât cele normale în majoritatea regiunilor ţării, potrivit prognozei pentru următoarele 4 săptămâni, transmise, vineri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Avertizare ANM: Cod galben de averse şi intensificări ale vântului în estul şi sud-estul României

Prima avertizare cod galben de averse însemnate cantitativ este valabilă joi, în intervalul orar 10.00-21.00. Sunt afectate judeţele Neamţ, Bacău, Vaslui, Galaţi, Vrancea, Tulcea şi Constanţa. În intervalul menţionat, vor fi perioade cu averse, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15…20 l/mp şi izolat de peste […]

Cod galben de averse în judeţul Galaţi

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de averse. Aceasta este valabilă marţi după amiaza în mai multe zone din judeţul Galaţi.

Vremea după inundaţiile din estul ţării: Temperaturile urcă de marţi. Prognoza meteo pentru două săptămâni

Vremea se încălzeşte de marţi în aproape toată ţara, se arată în prognoza pentru următoarele două săptămâni publicată luni de ANM.

Judeţul Galaţi, sub avertizare Cod portocaliu de ploi

Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de ploi, valabilă în 30 de localităţi din judeţul Galaţi, până luni, la ora 01.00.

Galaţiul şi Vasluiul nu scapă de ploi torenţiale. Avertizare cod galben emisă de ANM

Potrivit ANM, în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Vaslui şi Galaţi va ploua însemnat cantitativ începând de duminică, de la ora 16, până luni, la ora 10. Cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp. Este cod galben de ploi şi în Banat, Crişana, sud-vestul Transilvaniei, local în zona […]

ANM emite Cod roşu de averse torenţiale pentru trei localităţi din judeţul Iaşi. Mai multe localităţi din Vaslui, şi ele vizate

Meteorologii au emis o avertizare Cod roşu de ploi abundente şi pentru trei localităţi din judeţul Iaşi, dar şi pentru mai multe localităţi din judeţul Vaslui, valabilă sâmbătă, până la ora 14.00.

Codul roşu de ploi abundente se extinde în judeţul Vaslui: Alte şapte localităţi sunt vizate

Meteorologii au emis, sâmbătă dimineaţă, o avertizare Cod roşu de ploi abundente, valabilă până la ora 11.00, pentru alte şapte localităţi din judeţul Vaslui.

România, sub avertizare de ploi torenţiale

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, avertizări cod galben şi cod portocaliu pentru aproape toată ţara. Doar litoralul şi sudul ţării scapă de vremea rea.

Vreme schimbătoare până la mijlocul lunii octombrie. Temperaturile vor fluctua şi va ploua

Meteorologii anunţă că vremea va fi schimbătoare până la mijlocul lunii octombrie. Temperaturile vor fluctua destul de mult şi va ploua în mai multe regiuni ale României.

Avertizare ANM: Cod galben de ceaţă în vestul şi sud-vestul ţării

Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m”. Sunt vizate localităţile Arad, Pecica, Sântana, Chişineu-Criş, Nădlac, Curtici, Şiria, Vladimirescu, Vinga, Macea, Secusigiu, Zimandu Nou, Zăbrani, Ghioroc, Şimand, Şagu, Semlac, Sintea Mare, Fântânele, Livada, Felnac, Zărand, Şeitin, Iratoşu, Covăsinţ, Şofronea, Grăniceri, Păuliş, Socodor, Zădăreni, Peregu […]

Ploi şi temperaturi scăzute, miercuri, în Capitală

Vremea este destul de rece, miercuri, în Capitală şi sunt perioade de ploi cu descărcări electrice, potrivit ANM.

Cod galben de ploi în Bucureşti şi alte 20 de judeţe din ţară

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis marţi o avertizare cod galben de ploi în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, jumătatea de sud a Moldovei, estul şi sud-estul Transilvaniei şi nord-estul Olteniei.

Cod portocaliu de ploi şi vijelii în sudul litoralului. Avertizare de inundaţii pe râuri

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri dimineaţa, o avertizare cod portocaliu de ploi, cu tunete şi fulgere, în sudul litoralului.

Prognoza ANM pentru Bucureşti: Caniculă cu maxime de 33 de grade

În Bucureşti, vremea se menţine călduroasă, iar maximele vor ajunge la 33 de grade Celsius, potrivit prognozei emise de ANM.

Alertă de praf din Asia Centrală: România, sub asediul particulelor fine din deşertul Karakum

România va fi traversată, începând de marţi, 3 septembrie, ora 19.00, şi până joi, 5 septembrie, ora 23.00, de o masă de aer încărcată cu particule de praf provenite din deşertul Karakum.

Vremea se menţine caldă în prima parte a lunii septembrie. Prognoza ANM

Banat Vremea va fi caniculară în primele zile ale intervalului când media maximelor se va situa în jurul valorii de 35 de grade. În perioada 5 – 10 septembrie, deşi în scădere de la o zi la alta, valorile medii ale maximelor vor caracteriza o vreme călduroasă, acestea urmând a se încadra între 30 şi […]

Canicula se reîntoarce în Capitală. Termometrele vor urca la 35 de grade

Temperaturile maxime vor ajunge la 35 de grade Celsius în Capitală, potrivit unei prognoze speciale pentru Bucureşti emise de ANM.

Cod galben de averse torenţiale şi de intensificări ale vântului în Constanţa şi Tulcea

Potrivit ANM vor fi „averse torenţiale care vor acumula 15…25 l/mp, descarcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină.” Sunt vizate localităţile Năvodari, Ovidiu, Mihail Kogălniceanu, Lumina, Cogealac, Nicolae Bălcescu, Corbu, Mihai Viteazu, Istria, Săcele, Pantelimon, Târguşor, Fântânele şi Grădina din judeţul Constanţa, dar şi Babadag, Sarichioi, Jurilovca, Baia, Topolog, Casimcea, Slava Cercheză, Nalbant, Mihai Bravu, […]

Prognoză specială pentru Bucureşti. Până luni, vremea va fi călduroasă, dar este posibil să plouă

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o prognoză specială pentru Bucureşti. Până luni, vremea va fi călduroasă, dar este posibil să plouă, spun specialiştii. Vreme caldă va fi şi marţi, precizează experţii.

ANM. Cod galben de temperaturi ridicate, local caniculă, în nordul, vestul şi sud-vestul României

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că în mai multe zone ale României va fi deosebit de cald duminică şi luni. Specialiştii au emis cod galben valabil în Banat, Crişana, Maramureş, vestul Transilvaniei, jumătatea de vest a Olteniei şi nord-estul Moldovei.

Caniculă în sudul ţării: ANM a emis atenţionări cod galben şi portocaliu

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, atenţionări cod galben şi cod portocaliu de caniculă pentru mai multe judeţe din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.

România, împărţită între caniculă şi furtuni. Au fost emise Coduri galben şi portocaliu

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, avertizări cod galben şi cod portocaliu de caniculă în aproape toată ţara şi o altă avertizare cod galben de furtuni în Banat, Crişana, Maramureş şi în vestul şi nord-vestul Transilvaniei.