anm

Serii ale unui medicament popular pentru copii, retrase de pe piaţă în România. Ce ar putea exista într-un flacon, potrivit producătorului

Mai multe serii ale medicamentului Debridat sunt retrase de pe piaţa din România, după ce firma producătoare a anunţat că într-un flacon ar putea exista un corp străin metalic, anunţă, miercuri, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).

Prognoză nouă pentru Capitală, emisă de ANM. De când încep ninsorile

Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală, valabilă până sâmbătă dimineaţă, interval în care vremea va fi deosebit de rece, cu ploi temporare. Potrivit ANM, vineri seară ar putea să apară lapoviţa şi ninsoarea.

Prognoză specială pentru Bucureşti | Frig şi ploaie în timpul zilei, iar noaptea, lapoviţă. Temperaturile scad cu 10 grade

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat, joi, prognoza pentru Bucureşti, iar de vineri sunt anunţate ploi în timpul zilei şi condiţii de lapoviţă în timpul nopţii. Temperaturile maxime, în weekend, vor fi de 5 - 6 grade în Capitală.

Prognoză specială pentru Capitală: ANM anunţă vreme închisă, ploi şi temperaturi tot mai scăzute

Meteorologii au emis prognoză specială pentru Capitală valabilă până vineri dimineaţă, interval în care vremea va fi închisă, cu vânt puternic şi, temporar, va ploua. Potrivit ANM, temperaturile vor fi în scădere, cu maxime de 6 grade anunţate pentru ziua de vineri.

Directorul ANM: Discutăm despre scenariul ca iarna aceasta să fie cea mai grea din ultimii 100 de ani

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că în fiecare perioadă a acestui an s-a discutat despre scenariul ca iarna această să fie cea mai grea din ultimii 30 de ani sau din ultimii 100 de ani.

Ministrul care s-ar bucura să primească vestea că va ninge, de la ANM: Să intre urşii în hibernare – VIDEO

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a declarat, marţi, la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) că s-ar bucura dacă meteorologii l-ar suna „indiferent de ora târzie din noapte” să îi spună că ninge, pentru că aşa ar intra şi urşii în hibernare.

Prognoză specială pentru Capitală. ANM anunţă vreme deosebit de caldă pentru următoarele zile

Meteorologii au emis o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până joi, interval în care vor fi înregistrate temperaturi cu mult peste cele specifice acestei perioade a anului, valorile maxime ajungând la 22 de grade. Joi, vremea se va răci, însă tot se va menţine neobişnuit de caldă.

Informare METEO: Ploi puternice pentru sud-vestul ţării. Rafalele de vânt vor depăşi 100 km/h

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi o informare de ploi puternice, valabilă în sud-vestul ţării de miercuri până joi. Zona de munte şi sudul Banatului vor intra sub cod galben de vânt puternic, cu rafale de 100 km/h.

Prognoza meteo pentru perioada 11-24 noiembrie: ANM anunţă temperaturi cu 10 grade peste media normală

Temperaturile se menţin mult mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, până în 24 noiembrie. Potrivit estimărilor publicate luni de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabile pentru intervalul 11-24 noiembrie, temperaturile depăşesc şi cu 10 grade media normală.

Prognoza METEO pentru următoarele zile: ANM anunţă vreme caldă până în 14 noiembrie. Zonele în care sunt aşteptate ploi

Temperaturile se menţin mult mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, până în 14 noiembrie. Potrivit estimărilor publicate luni de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabile pentru intervalul 4-17 noiembrie, probabilitatea pentru ploi este mare.

Prognoză specială pentru Capitală: Meteorologii anunţă vreme deosebit de rece şi ploi. Maximele nu vor depăşi 5 grade Celsius

Meteorologii au emis o prognoză specială pentru Capitală, fiind anunţate temperaturi scăzute cu maxime de 5 grade şi minime de 2 grade pentru ziua de joi. ANM anunţă şi ploi temporare cu vânt care va amplifica senzaţia de rece.

Informare METEO: Vreme deosebit de rece în toată ţara, până vineri. ANM anunţă temperaturi negative

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi o informare meteo de vreme deosebit de rece, valabilă în toată ţara. În jumătatea de nord a ţării sunt aşteptate temperaturi negative.

Prognoza METEO pentru următoarele zile: Frig în cea mai mare parte a ţării, până pe 4 noiembrie. Ce temperaturi anunţă ANM

Temperaturile vor scădea în cea mai mare parte a ţării până în 4 noiembrie. Potrivit estimărilor publicate luni de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabile pentru intervalul 28 octombrie - 10 noiembrie, urmează câteva zile de frig, apoi temperaturile vor urca. La munte se anunţă ninsori.

Prognoza METEO: Vreme frumoasă pentru ultimul weekend din octombrie, cu maxime de până la 25 de grade. Când scad temperaturile

Meteorologii anunţă vreme frumoasă pentru zilele de sâmbătă şi duminică, cu temperaturi mai mari decât normalul perioadei, fiind aşteptate valori de până la 25 de grade. Potrivit ANM, o uşoară răcire a vremii este aşteptată la începutul săptămânii viitoare.

METEO #azi 15 octombrie 2019: Temperaturi ridicate în timpul zilei, ceaţă densă la noapte. Cum va fi vremea în Bucureşti

Astăzi vremea va fi frumoasă şi caldă azi, dar dimineaţa în est şi sud-est va fi ceaţă densă, transmite ANM.

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vreme caldă până pe 21 octombrie, apoi frig şi ploi

Temperaturile se menţin mult mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, până în 21 octombrie. Potrivit estimărilor publicate luni de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabile pentru intervalul 14 - 27 octombrie, urmează alte câteva zile de căldură, apoi vin ploile şi frigul.

Prognoza METEO: Un val de aer cald străbate în această perioadă România. Cum va fi vremea în weekend

Un val de aer cald străbate România, iar temperaturile cresc până aproape de 28 de grade în aproape toată ţara în acest weekend. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că şi săptămâna viitoare temperaturile vor fi peste valorile normale ale perioadei.

Scenariu pesimist de la ANM: Clima României ar putea suferi schimbări majore în următoarele decenii. Cu cât vor creşte temperaturile

Clima României ar putea suferi schimbări semnificative în următoarele decenii, a declarat marţi Elena Mateescu, director general al ANM, la o conferinţă de profil.

Informare METEO. Meteorologii anunţă frig până marţi în toată ţara/ Cod GALBEN de ploi puternice în Dobrogea

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat vineri informarea emisă joi, anunţând ploi în toată ţara. Vremea se menţine rece în întreaga ţară până marţi. Judeţele Constanţa şi Tulcea se vor afla până sâmbătă dimineaţă sub cod galben de ploi puternice.

Informare METEO. ANM anunţă trei zile de ploi, vânt şi frig în toată ţara/ Prognoză specială pentru Capitală

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri o informare de ploi, vânt şi frig, valabilă la nivelul întregii ţări de joi până sâmbătă dimineaţa.

ALERTĂ METEO: ANM anunţă ploi în toată ţara şi cod galben de vreme rea în 4 judeţe

Patru judeţe se vor afla sub cod galben de ploi, vijelii şi grindină, de joi până vineri dimineaţă. ANM anunţă vreme rea în toată ţara.

ALERTĂ METEO: Informare meteo de ploi în toată ţara, până vineri dimineaţă

ANM a emis o informare meteo de vremea rea, în vigoare până vineri dimineaţă în toată ţara. Cantităţile de apă vor depăşi 30 - 40 l/mp în Moldova, Dobrogea şi Muntenia.

ANM: Vremea se răceşte. Diferenţe de peste 10 grade între Nordul şi Sudul ţării, în weekend

Vremea se răceşte, sâmbătă, în jumătatea de Nord a ţării, în timp ce în Sud va fi o vreme de vară, cu 32 de grade Celsius în zona Olteniei, spun meteorologii, care anunţă că, de duminică, vremea se răceşte şi în Sud, iar în Capitală, temperaturile scad de la 30 de grade sâmbătă, la 25, duminică.

Meteorologii anunţă vreme caniculară în weekend. Sunt aşteptate temperaturi de până la 36 grade/ Cum va fi vremea pe litoral

Meteorologii anunţă că, în weekend, vremea va fi călduroasă, cu temperaturi ce pot ajunge până la 36 de grade, fiind anunţate însă şi precipitaţii slabe din punct de vedere cantitativ în zonele de munte. Şi în Capitală va fi vreme caniculară.

Meteorologii anunţă trei zile de disconfort termic şi instabilitate atmosferică. Temperaturile ajung la 36 de grade

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă trei zile de disconfort termic şi instabilitate atmosferică, cu temperaturi de 36 de grade, dar şi ploi, vânt şi grindină.

ANM, prognoză specială pentru Capitală: Vreme caniculară, cu disconfort termic ridicat

Meteorologii au emis, luni, o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până joi, interval în care vremea se va menţine caniculară în special în orele amiezii. Temperaturile maxime vor ajunge la 36 de grade.

Val de CĂLDURĂ peste România: Disconfort termic începând de miercuri/ Temperaturile vor ajunge la 37 de grade Celsius

Meteorologii au emis, miercuri, o informare meteo, anunţând trei zile de disconfort termic în toată ţara, cu temperaturi de 37 de grade.

15 august. Prognoză specială pentru Capitală, emisă de ANM: Vreme instabilă, cu averse şi vânt. Temperatura maximă

Meteorologii au emis o prognoză specială pentru Capitală valabilă de joi dimineaţă până vineri la ora 9:00, interval în care cerul va fi variabil, însă sunt aşteptate perioade cu averse şi descărcări electrice.

ANM, prognoză pentru 2 săptămâni: Caniculă în următoarele zile, urmată de vreme răcoroasă

Meteorologii anunţă, pentru primele zile ale acestei săptămâni, vreme caniculară în aproape toată ţara, cu temperaturi ce ajung la 37 de grade, urmând ca, la mijlocul săptămânii, să se răcorească. Însă, începând de săptămâna viitoare, vremea se va încălzi din nou, arată ANM.

ALERTĂ ANM: Cod galben de ploi şi vijelii în Capitală şi mai multe judeţe din ţară / VIDEO

Meteorologii au emis, duminică, cod galben de ploi şi vijelii pentru mai multe judeţe din ţară, între care şi Ialomiţa, Ilfov şi Dâmboviţa. Potrivit ANM, se vor semnala descărcări electrice, vânt, grindină de mici dimensiuni şi averse.

Vreme instabilă şi averse sunt anunţate astăzi de meteorologii. De duminică, ploile dispar, dar temperaturile vor fi mai scăzute

Meteorologii anunţă, pentru ziua de sâmbătă, vreme instabilă cu averse şi descărcări electrice, iar de duminică deşi ploile dispar, temperaturile vor fi mai scăzute decât cele normale, informează reprezentanţii ANM.

Alertă ANM de furtuni, în două judeţe din sudul ţării

Meteorologii au emis, luni dimineaţă, cod galben de ploi pentru judeţele Călăraşi şi Ilfov, valabil până la ora 10:30. Potrivit ANM, se vor semnala averse şi descărcări electrice.

Meteo #azi 17 iulie: Temperaturile cresc uşor în toată ţara/ Regiunile în care sunt aşteptate averse, descãrcãri electrice şi vijelii

Vremea se va încãlzi uşor în cea mai mare parte a ţãrii. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Temperaturile maxime se vor situa între 22 de grade în estul Transilvaniei şi 32 de grade în sud-vestul Olteniei, informează ANM.

Vreme răcoroasă şi uşor instabilă/ Prognoza METEO pentru următoarele trei zile

La noapte, cerul va fi mai mult senin, exceptând regiunile sud-estice, unde vor fi înnorãri şi averse, posibil însoţite şi de descãrcãri electrice, informează ANM.

Vremea va fi răcoroasă. Zonele în care vor fi condiţii de ploaie/ Prognoza METEO pentru următoarele trei zile

La noapte, cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului local în regiunile vestice şi în zona Carpaţilor Meridionali şi doar izolat în rest, informează ANM.

Vremea va fi răcoroasă. Ploi şi vijelii în mai multe judeţe/ Prognoza METEO pentru următoarele trei zile

La noapte, cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului local în regiunile vestice şi în zona Carpaţilor Meridionali şi doar izolat în rest, informează ANM.

Nouă alertă ANM: Cod galben de ploi şi vijelii pentru Capitală

Meteorologii au emis, luni seară, cod galben de ploi şi vijelii pentru Capitală, valabil până la ora 19:30. Potrivit ANM, se vor semnala descărcări electrice, averse şi grindină de mici dimensiuni.

ANM a restrâns Codul GALBEN de furtuni. Judeţele afectate

Meteorologii au actualizat, luni, codul galben de vijelii şi au restrâns numărul judeţelor aflate sub atenţionare. Astfel, dacă iniţial atenţionarea era valabilă pentru toată ţara, acum sunt vizate doar şapte judeţe, respectiv Argeş, Braşov, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Harghita şi Prahova.

ANM a actualizat avertizarea METEO. Cod portocaliu de furtună în Capitală/ Apă acumulată pe un bulevard, ISU intervine

Metorologii au prelungit avertizarea pentru Bucureşti şi au emis, de data aceasta, cod portocaliu de ploi şi vijelii, valabil până la 11:30. Aversele vor fi semnalate în special în nordul şi estul Capitalei.

Nouă avertizare METEO: Cod PORTOCALIU de ploi şi grindină în 18 judeţe şi în Bucureşti până joi noaptea

Pentru 18 judeţe din ţară şi pentru Capitală, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, atenţionare cod portocaliu de ploi şi grindină, valabilă până joi noaptea.