antonescu

Anastase: Antonescu să vorbească despre opoziţie când trece în opoziţie

Vicepreşedintele PDL Roberta Anastase îi recomandă liderului PNL Crin Antonescu "să vorbească de opoziţie când trece în opoziţie", ea acuzând că PNL îşi are "garnitura de miniştri care înghit tot ce se întâmplă sau împart prăjiturica", iar seara liderul lor "ţine discursuri anti-Ponta la televizor".

Zgonea, întrebat dacă există o problemă în USL: Nu, nu am auzit, o să discutăm la grup

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a fost întrebat, marţi, dacă există o problemă în USL, el răspunzând: "Nu. N-am auzit. O să discutăm la grup", precizând şi că "dacă vrei să ai o echipă care să funcţioneze şi să lupte pentru tine, trebuie să fii ponderat" cu mesajele date.

Zgonea: Antonescu este un coleg foarte bun, a avut o reacţie emoţională. USL e o alianţă pragmatică

Preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că preşedintele Senatului, liderul liberal Crin Antonescu, "este un coleg foarte bun" şi că alianţa USL este "pragmatică".

Ponta: USL nu se rupe, voi discuta cu liderii locali ai PSD. În 24 ore nu am apucat să discut cu Antonescu

Liderul PSD, premierul Ponta a declarat, după întâlnirea de la Guvern cu parlamentarii PSD, că USL nu se rupe şi că va avea, săptămâna viitoare, o întâlnire cu liderii PSD din teritoriu, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional, adăugând că nu a "apucat" în ultimele ore să discute cu Antonescu.

Antonescu: Ponta şi PSD să se hotărască. Dacă se rupe USL, premierul ar trebui să demisioneze

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că Victor Ponta ar trebui să se hotărască dacă îi mai susţine candidatura la prezidenţiale, liberalul precizând şi că, dacă USL se rupe, Ponta ar trebui să demisioneze din funcţia de premier.

Antonescu: În principiu sunt de acord că Parlamentul nu poate adopta o lege pentru o companie

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, într-o intervenţie la Realitatea TV, că în principiu este de acord cu afirmaţia preşedintelui Băsescu potrivit căreia Parlamentul nu poate adopta o lege care să se refere la o companie.

Ponta: Dacă Antonescu spune că n-are nevoie de sprijin PSD pentru Preşedinţie, nu-l susţinem cu forţa

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat că afimaţia liderului PNL Crin Antonescu privind faptul că nu are nevoie de sprijinul PSD pentru alegerile prezidenţiale nu este "cea mai deşteaptă strategie", iar PSD nu îl va susţine "cu forţa" dacă acesta va lua o decizie în acest sens.

Antonescu a participat la deschiderea anului şcolar la unitatea de învăţământ unde e elevă fiica sa – FOTO

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi-a însoţit fiica, luni, la festivitatea de deschidere a anului şcolar, la unitatea de învăţământ din capitală unde aceasta este elevă în clasa a VII-a, el fiind invitat de către directoarea şcolii să adreseze câteva cuvinte celor prezenţi.

Antonescu:Vom discuta asupra riscurilor de neconstituţionalitate din proiectul privind Roşia Montană

Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat, luni, că asupra riscurilor de neconstituţionalitate în cazul proiectului privind Roşia Montană va exista o discuţie în Parlament, dar, spre deosebire de Traian Băsescu, el nu poate preciza ce va hotărî Curtea Constituţională.

Antonescu: A devenit evident că Ponta susţine proiectul privind Roşia Montană

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, luni, că "a devenit evident" că Victor Ponta susţine proiectul privind Roşia Montană, liderul PNl apreciind totodată că premierul a fost mai puţin atent la nuanţe când a spus că trimite comisia parlamentară acolo.

Antonescu: Lucrările oricărei comisii se desfăşoară în Parlament, nu în mină, nu în Piaţa Universităţii

Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat, luni, că nu poate spune dacă membrii comisiei parlamentare speciale se vor deplasa la Roşia Montană, deşi e de dorit, el menţionând însă că lucrările oricărei comisii se desfăşoară în Parlament, nu în mină sau în Piaţa Universităţii.

Antonescu: Dacă mă duc acum la Roşia Montană, s-ar putea ca minerii să intre la loc. Nu ăsta e scopul

Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat, luni, că nu merge acum la Roşia Montană, pentru că e posibil ca dacă merge acolo minerii să intre din nou în subteran în semn de protest, ceea ce nu e de dorit.

Antonescu: Dau Guvernului nota 8, miniştrilor PNL – 7.Stroe trebuia să discute Codul rutier şi în PNL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri seară, că acordă activităţii Guvernului de până în prezent nota 8, iar miniştrilor PNL nota 7, reclamând lipsa de comunicare a acestora pe politicile publice şi exemplificând prin cazul ministrului de Interne, Radu Stroe, care nu a consultat PNL.

Antonescu: Am încredere mai mică în Ponta decât la episodul Kovesi. Situaţia din USL este „complicată”. REPLICA premierului

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri seară, că are încredere "mai mică" în premierul Victor Ponta după episodul legat de Roşia Montană, mai mică inclusiv decât cea din momentul desemnării Laurei Codruţa Kovesi la DNA, precizând că în prezent situaţia din USL este "complicată".

Antonescu, despre folosirea termenului „parşivel”: Am făcut un diminutiv; Asocierea cu Blaga era parşivă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că a folosit diminutivul "parşivel" în cazul premierului Victor Ponta pentru că nu este "un om rău", dar asocierea PNL cu PDL şi Vasile Blaga era "incorectă" şi "parşivă".

Antonescu revine asupra proiectului RMGC: Avizarea a fost făcută de Chiţoiu şi Barbu din partea PNL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că proiectul privind Roşia Montană a fost avizat din partea PNL de doi miniştri, şi nu de unul singur aşa cum a afirmat luni, respectiv de ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, şi cel al Culturii, Daniel Barbu.

Antonescu: L-am întrebat pe Ponta dacă nu doreşte să retragă proiectul RMGC, n-a fost favorabil

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat că în cadrul USL l-a întrebat pe Victor Ponta dacă nu doreşte să retragă proiectul privind Roşia Montană şi apoi să-l asume în termenii Guvernului, dacă esteconvins de utilitatea şi necesitatea acestuia, precizând că premierul "nu a fost favorabil" variantei.

Antonescu: PSD a convenit să revenim la Comisia parlamentară specială pentru Roşia Montană

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, după întâlnirea cu Victor Ponta, că PSD a convenit să se revină la constituirea unei Comisii parlamentare speciale pentru Roşia Montană şi retragerea procedurii de urgenţă pentru proiectul de lege.

Întâlnire Ponta-Antonescu s-a încheiat. Premierul a plecat fără a face declaraţii

Întâlnirea dintre Victor Ponta şi Crin Antonescu s-a încheiat, premierul plecând, la ora transmiterii acestei ştiri, fără a face declaraţii.

Şedinţă de urgenţă a USL, în acest moment. Reacţia lui Ponta la atacul lui Antonescu: Nu m-aţi auzit în trei ani criticându-l în public

Liderii USL, în frunte cu Victor Ponta şi Crin Antonescu, au o întâlnire, la ora transmiterii acestei ştiri, la cabinetul preşedintelui Senatului. La discuţii mai participă Daniel Chiţoiu, Radu Stroe, Dan Radu Ruşanu şi Liviu Dragnea.

Iohannis, întrebat despre conflictul Ponta-Antonescu: Nu e nici primul, nici ultimul. USL va continua

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, consideră că recentele controverse între liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu sunt datorate "lipsei de comunicare", apreciind că "nu este nici primul, nici ultimul" conflict dintre cei doi, dar că "USL va continua".

Antonescu, atac dur la Ponta: Premierul a început un joc destul de parşivel. Cred că vrea tare proiectul de la Roşia Montană, dar nu asumă răspunderea

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a lansat, joi, un atac dur la adresa partenerului din USL, premierul Victor Ponta, pe subiectul Roşia Montană, acuzându-l că nu şi-a asumat responsabilitatea pe proiectul iniţiat de Guvern, că a fentat discuţia legată de exproprieri şi face un joc "parşivel".

Ponta: Nu am o relaţie tensionată cu Antonescu. Trebuie dezbatere pe Roşia Montană, apoi decizie

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că nu are o relaţie tensionată cu Crin Antonescu, că este de acord cu afirmaţia acestuia privind necesitatea unei dezbateri în Parlament privind Roşia Montană, dar nu înţelege de ce acesta şi-a exprimat poziţia înainte de dezbatere.

Antonescu: N-am discutat cu Ponta de 4 zile, am transmis că e necesară o reuniune USL pe RMGC

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că nu a mai discutat cu premierul Victor Ponta de patru zile şi că i-a transmis acestuia, prin intermediul miniştrilor PNL, că este necesară o reuniune USL pe subiectul proiectului Roşia Montană deoarece "sunt lucruri de clarificat".

Antonescu, despre depăgubirile în cazul RMGC: Parlamentul nu va vota niciodată sub asemenea ameninţări

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că Parlamentul nu va vota niciodată o lege precum cea privind Roşia Montană sub ameninţări legate de eventualele despăgubiri, precizând că a făcut un apel public ca premierul sau miniştrii să clarifice acest subiect.

Geoană: E neplăcut să-l aud pe Antonescu dând indicaţii preţioase PSD.Antonescu: Să nu se sperie Geoană, nu sunt Traian Băsescu

Senatorul PSD Mircea Geoană spune, într-un comunicat transmis miercuri, că "este neplăcut" să-l audă pe Crin Antonescu dând "indicaţii preţioase" aliatului de guvernare PSD, el menţionând totodată că o "campanie electorală pe seama PSD" reprezintă un gest neaşteptat din partea liderului PNL.

Antonescu: Am cerut amânarea deciziei în Guvern pe Roşia Montană, nu s-a putut. N-am discutat în USL

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat miercuri că în ceea ce priveşte proiectul Roşia Montană a solicitat amânarea unei decizii în Guvern, dar acest lucru "nu s-a putut", iar la nivelul USL nu au existat discuţii sau decizii pe proiect şi nici nu a fost informat cu privire la eventuale despăgubiri.

Antonescu: Am înţeles, indirect, că PSD susţine proiectul Roşia Montană. Să-şi exprime poziţia

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, la Realitatea TV, că a înţeles, "indirect", că poziţia PSD este, de fapt, de susţinere a proiectului Roşia Montană, el precizând că acest lucru nu este o problemă, dar social-democraţii ar trebui să îşi facă publică poziţia.

Antonescu: Constituirea Comisiei pe Roşia Montană nu are nicio legătură cu poziţia exprimată de mine

Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat, luni, că ideea înfiinţării comisiei speciale privind proiectul Roşia Montană nu are nicio legătură cu poziţia exprimată împotriva demarării proiectului, precizând că el însuşi a pledat pentru constituirea acestui for.

Antonescu: Suntem la guvernare, dar nu suntem la putere câtă vreme DNA şi ANI schimbă miniştri

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că liberalii sunt la guvernare dar nu sunt "la putere" atâta vreme cât instituţii ca DNA sau ANI "schimbă sau numesc" miniştri sau Curtea Constituţională amâna aplicarea unor legi cum este cea a referendumului.

Antonescu: Proiectul exploatării de la Roşia Montană nu poate fi susţinut, trebuie respins

Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat, luni, că el consideră că proiectul exploatării de la Roşia Montană nu poate fi susţinut şi, în opinia sa, acesta ar trebui respins, el apreciind că sentimentul public contrar e mai important decât datele tehnice.

Antonescu, întrebat cine este liderul opoziţiei: Cred că tot eu. Suntem la guvernare, nu la putere

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost întrebat, duminică seară, într-o emisiune televizată, cine este liderul opoziţiei, el răspunzând: "Cred că tot eu", şi explicând ulterior: "Suntem la guvernare, într-o majoritate parlamentară, dar nu suntem la putere. Mă refer la mine şi la PNL cel puţin".

Antonescu: Referendumul privind câinii fără stăpân e inutil, ce să mai discutăm, chiar e jenant

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, apreciază că referendumul privind eutanasierea câinilor fără stăpân, aprobat de CGMB pentru 6 octombrie, este "inutil", el întrebându-se la ce mai este bun acesta când foarte probabil săptămâna aceasta legea se va adopta în Camera Deputaţilor.

Antonescu îi felicită pe manifestanţi: Cred că e un semn sănătos de civism

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat că îi felicită pe cei care manifestează, arătând că, indiferent de tema sau de opţiunea pentru care se iese în stradă la un moment dat, atâta vreme cât aceasta se face paşnic, în forme civilizate, crede că "este un semn sănătos de civism".

Crin Antonescu: A fost diferenţă clară de valoare. România va ajunge la baraj

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat vineri seară, după victoria naţionalei României din meciul cu Ungaria, scor 3-0, în grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014, că diferenţa de valoare a fost clară şi că după părerea sa tricolorii vor ajunge la baraj.

Antonescu: Dacă proiectul privind Roşia Montană nu are avizul Ministerului Justiţiei, cred că nu-l putem lua în discuţie

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, luni, răspunzând unei întrebări, că, dacă proiectul de lege privind Roşia Montană nu are avizul ministrului Justiţiei, el crede că acesta nu poate fi luat în discuţie în Parlament.

Antonescu: Îl consider nevinovat pe Vosganian. Am văzut în dosar o înşiruire de interpretări

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, spune că îl consideră nevinovat pe ministrul Economiei, Varujan Vosganian, suspectat de complot şi subminarea economiei naţionale, pentru că a văzut în dosarul acestuia "o înşiruire de interpretări şi supoziţii" şi nicio dovadă concretă.

Antonescu: Susţin votul nominal în Parlament la proiectul de lege privind Roşia Montană

PNL va lua o decizie politică privind proiectul minier de la Roşia Montană ţinând cont şi de impactul social al acestuia, nu doar de cel economic, spune liderul PNL, Crin Antonescu, precizând că el susţine votul nominal la dezbaterea în Parlament a proiectului de lege.

Antonescu, aşteptat de manifestanţi ce se împotrivesc intervenţiei în Siria şi proiectului Roşia Montană

Aproximativ 15 persoane l-au aşteptat, joi la prânz, pe liderul PNL, Crin Antonescu, la ieşirea din sediul filialei Cluj a partidului, scandând lozinci împotriva unui eventual război în Siria şi împotriva proiectului minier de la Roşia Montană.

Antonescu: E mai logic ce a propus Băsescu privind câinii, măcar o luăm pe o cale

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, la Cluj-Napoca, referindu-se la problema câinilor fără stăpân, că "este mai logic" ceea ce a propus Traian Băsescu, respectiv adoptarea unei OUG, apreciind că astfel "măcar o luăm pe o cale", în opinia sa referendumul propus de Oprescu fiind inutil.