antonescu

Antonescu: Suntem siliţi să recurgem la eutanasierea câinilor. Copilul a murit din cauza oamenilor

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, spune că s-a ajuns în situaţia în care eutanasierea pare a fi singura cale de rezolvare a problemei câinilor fără stăpân, apreciind că băieţelul ucis de maidanezi "a murit din cauza oamenilor, şi nu din cauza câinilor".

Antonescu: La ce să facem referendum pe tema câinilor? E clar că oamenii nu vor maidanezi pe străzi

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, joi, la Cluj, că nu este de acord cu organizarea unui referendum în Bucureşti pe tema câinilor vagabonzi, spunând că acest demers "nu are ce să comunice nou despre voinţa cetăţenilor", fiind clar că oamenii vor să nu mai existe câini pe străzi.

Antonescu: Când se va decide intervenţia în Siria vom fi „în prima linie” împreună cu SUA şi aliaţii

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, marţi, la finalul întrevederii cu ministrul adjunct de Externe al Statului Israel, Zeev Elkin, că România se va afla "în prima linie" a unei formule de intervenţie în Siria, atunci când acest lucru se va decide de SUA şi "aliaţi".

Antonescu, despre cazul Vosganian: Nu are niciun rost ca Parlamentul să obstrucţioneze cercetarea

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi că din punctul său de vedere nu are niciun rost ca Parlamentul să obstrucţioneze activitatea de cercetare penală, referindu-se la cazul lui Varujan Vosganian, dar şi că PNL a avut întotdeauna o poziţie de principiu în acest sens.

Antonescu: Programul Senatului să dureze toată săptămâna, o săptămână pe lună să fie în teritoriu

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat luni, în prima şedinţă a sesiunii de toamnă, că ar fi momentul ca Senatul să aibă un program de lucru care "să se întindă pe durata întregii săptămâni, iar activităţii din teritoriu să îi fie alocată o săptămână din lună".

Antonescu: Ne propunem ca până la finele lunii decembrie să adoptăm în Senat proiectul de revizuire

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, luni, în prima şedinţă a sesiunii de toamnă, că una dintre priorităţile legislative importante ale acestei Camere este adoptarea "cel târziu în luna decembrie" a propunerii legislative privind revizuirea Constituţiei.

Antonescu: Vosganian va răspunde tuturor acuzaţiilor, categoric se consideră nevinovat

Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat, luni, că Varujan Vosganian, în cazul căruia DIICOT a solicitat începerea urmăririi penale, va răspunde tuturor acuzaţiilor şi a precizat că în mod "categoric" acesta se consideră nevinovat.

Antonescu: Propun modificarea Regulamentului Senatului, premierul să vină în plen o oră pe lună

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, luni, că va propune modificarea Regulamentului Senatului în sensul introducerii prevederii ca premierul să vină pentru discuţii cu parlamentarii o dată pe lună pentru o oră, precum şi introducerea raportorilor.

Antonescu: În Parlament va trebui să existe o comisie specială pe proiectul Roşia Montană

Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat, luni, că susţine constituirea unei comisii parlamentare speciale pentru analizarea proiectului privind exploatarea de aur de la Roşia Montană şi că este în favoarea votului deschis asupra proiectului de lege.

ONG-uri îi cer explicaţii lui Antonescu, după ce a zis că detestă feminismul

Societatea de Analize Feministe AnA, Asociaţia Front şi Centrul de Studii în Idei Politice îi cer explicaţii lui Crin Antonescu în legătură cu afirmaţia acestuia că "detestă feminismul" şi îl provoacă la o dezbatere legată de problemele femeilor din România.

Antonescu susţine modificarea rapidă a legislaţiei în privinţa judecătorilor de la ÎCCJ

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică seară, că susţine modificarea rapidă a legislaţiei astfel încât la Curtea Supremă să nu mai poată ajunge magistraţi care nu au experienţă ca judecători.

Antonescu, tinerilor USL: Când România va împlini 100 de ani veţi putea spune că e ţara voastră

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut, sâmbătă, la Constanţa, în faţa tinerilor USL, că peste cinci ani vor putea afirma că România este ţara lor, fără "false complexe", şi că atunci când ţara noastră va deveni "cu adevărat o naţiune de cetăţeni", va avea o clasă politică mai bună.

Antonescu: Eu nu vreau să fiu candidat. Eu voi fi PREŞEDINTELE ROMÂNIEI indiferent de incantaţii

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut, sâmbătă, în discursul ţinut în faţa tinerilor din USL că nu vrea să fie candidat la preşedinţie, ci să fie preşedintele României, iar acest lucru se va întâmpla chiar dacă "vrăjitorii" şi "astrologii" au incantaţii împotriva acestui lucru.

REUNIUNEA USL. Ce făcea Radu Mazăre în timpul discursului lui Antonescu: „Un gest normal. Nu e prima dată când o face”

Primarul oraşului Constanţa Radu Mazăre, s-a fotografiat, sâmbătă, alături de un grup de tinere, chiar în timpul discursului rostit de preşedintele PNL, Crin Antonescu, la reuniunea de la Constanţa a tineretului USL, liberalul precizând ulterior că nu a fost deranjat de gestul social-democratului.

Ponta: N-am prieteni dictatori, ca alţii prin Siria. Antonescu: Victor mă are pe mine… că în afară nu

Premierul Victor Ponta şi preşedintele PNL, Crin Antonescu, au avut, sâmbătă, în cadrul reuniunii grupurilor parlamentare ale USL, schimburi ironice de replici legate de cei cu "prieteni dictatori" şi de faptul că participarea la eveniment a senatorilor şi deputaţilor a fost modestă.

Antonescu: Dacă nu vom ieşi din logica de partid privind activitatea Guvernului, USL va eşua

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, în cadrul grupurilor parlamentare USL, că în situaţia în care nu se va ieşi din capcana "logicii de partid" privind activitatea Guvernului, proiectul USL va eşua, deoarece marea problemă este legată de nivelul de aşteptare generat la alegeri.

Antonescu: Deseori regret că nu sunt femeie, dar detest feminismul

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, în deschiderea reuniunii OFL, că deseori regretă că nu este femeie, însă detestă feminismul, despre care consideră că riscă să "desfigureze femeia", făcând totodată o comparaţie cu "masculii" din PNL implicaţi în bătăliile politice.

Antonescu: Miniştrii vor comunica mai intens. Chiţoiu şi-a îndeplinit misiunea ca vicepremier

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la finalul Delegaţiei Permanente a partidului de la Mamaia că miniştrii PNL vor avea o comunicare mai intensă în perioada următoare, precizând că în cazul funcţiei de vicepremier Daniel Chiţoiu şi-a îndeplinit misiunea politică.

Roberta Anastase: Crin Antonescu este un analfabet politic. România nu poate să aibă, la 23 de ani de la Revoluţie, un preşedinte precum Antonescu

Vicepreşedintele PDL Roberta Anastase a declarat, vineri, la Şcoala de vară a TDL, că liderul PNL Crin Antonescu este un "analfabet politic".

Antonescu: Tăriceanu a exprimat ideea ca agenda PNL să fie cât mai bine conturată. Suntem de acord

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, după şedinţa BPN de la Mamaia, că fostul lider liberal Călin Popescu-Tăriceanu a exprimat în reuniune ideea ca agenda PNL să fie cât mai bine conturată, fapt cu care toţi participanţii au fost de acord, neexistând un caracter polemic al discuţiilor.

Antonescu: Oricând pot surveni remanieri. Nu suntem în această situaţie acum

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, după şedinţa BPN, de la Mamaia, răspunzând unei întrebări, că oricând pot surveni remanieri pe parcursul guvernării, el subliniind că o astfel de situaţie nu există în acest moment.

Antonescu: Dacă va fi nevoie, ne vom adresa şi CSM în privinţa activităţii DNA

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că dacă va fi necesar va fi adresată o solicitare şi CSM în ceea ce priveşte activitatea DNA, precizând că "dacă e nevoie" pot face obiectul cercetărilor toţi membrii PNL, dar e nevoie de un răspuns asupra sesizărilor deja primite de DNA.

Antonescu: Nu împărtăşesc opinia lui Tăriceanu despre PNL şi candidatura la Preşedinţie

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că nu împărtăşeşte opinia fostului premier Călin Popescu Tăriceanu potrivit căreia energiile PNL s-au concentrat aproape exclusiv pe candidatura la Preşedinţie, menţionând că este vorba despre "o falsă problemă".

Antonescu: La întâlnirea de luni s-a vorbit un pic despre situaţia actuală, proiecte în Parlament

Copreşedintele USL Crin Antonescu a declarat, marţi, că întâlnirea de luni, de la sediul PNL, a fost una privată, în care "s-a vorbit un pic" despre situaţia actuală, proiectele de toamnă în Parlament, la guvernare şi nu despre DNA sau o eventuală candidatură a lui Dan Voiculescu la europarlamentare.

Antonescu: E nevoie de o mai mare implicare a statului în raport cu românii din afara graniţelor

Preşedintele Senatului Crin Antonescu a declarat, la Reuniunea diplomaţiei, că România trebuie să intensifice relaţiile cu ţările din vecinătatea estică, să se adapteze la schimbările din Orientul Mijlociu, Africa şi să continue demersurile pentru obţinerea unui mandat în Consiliul de Securitate ONU

Turcan despre gestul lui Antonescu: Intră în şirul lung al atitudinilor nepoliticoase ale politicienilor

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a apreciat că atitudinea lui Crin Antonescu de a părăsi Palatul Cotroceni înainte de discursul lui Traian Băsescu la depunerea jurământului noului ministru al Transporturilor "intră în şirul lung al atitudinilor nepoliticoase şi neinstituţionale" ale politicienilor.

Antonescu: Temele economice invocate de Băsescu sunt reale, dar nu şi evaluarea asupra Guvernului

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni seară, că temele economice invocate de preşedintele Traian Băsescu sunt "reale", însă nu împărtăşeşte evaluarea acestuia asupra activităţii Guvernului Ponta, deşi este "departe de a spune că Guvernul a făcut tot ce trebuia".

Antonescu: În PNL nu sunt infractori. Voi cere Ministerului Justiţiei o situaţie a anchetelor pe vechea guvernare

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că în partidul pe care îl conduce nu se află "infractori", cum a susţinut Traian Băsescu, însă la începerea sesiunii parlamentare va interpela Ministerul Justiţiei pentru ca DNA să prezinte o situaţie a anchetelor legate de "vechea guvernare".

Antonescu: Plecarea mea a fost gest nepoliticos, dar discursul lui Băsescu era fără legitimitate

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, luni, că gestul său de a părăsi ceremonia de la Palatul Cotroceni pentru învestirea Ramonei Mănescu la Ministerul Transporturilor a fost unul nepoliticos, dar cu scopul de arăta că discursul lui Traian Băsescu era lipsit de legitimitate.

Băsescu, despre plecarea lui Antonescu de la Cotroceni: Nu o să fie preşedinte niciodată

Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, luni, cum califică plecarea lui Crin Antonescu de la Cotroceni înainte de sfârşitul ceremoniei de depunere a jurământului de învestitură de către Ramona Mănescu, el răspunzând: "Nu o să fie niciodată preşedinte, nu ştie ce înseamnă să fii preşedinte".

Antonescu a plecat de la ceremonia jurământului Ramonei Mănescu înainte de discursul lui Băsescu

Crin Antonescu, liderul PNL şi preşedintele Senatului, a plecat de la ceremonia de depunere a jurământului de către noul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, desfăşurată la Palatul Cotroceni, înainte ca şeful statului, Traian Băsescu, să îşi ţină discursul specific pentru aceste ceremonii.

Antonescu: N-am discutat cu Ponta, dar cred sincer că Săpunaru e o propunere cu multe şanse

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, pentru "Gândul", că nu a discutat cu premierul Victor Ponta despre nominalizarea pentru Transporturi, precizând însă că "crede sincer" că Nini Săpunaru este o "propunere cu multe şanse de nominalizare" în BPN al PNL.

Ponta nu este de acord cu numirea lui Săpunaru la Transporturi şi a cerut o altă nominalizare

Premierul Victor Ponta nu este de acord cu propunerea ca Nini Săpunaru să preia postul de ministru al Transporturilor şi i-a cerut preşedintelui PNL, Crin Antonescu, o altă nominalizare pentru acest portofoliu, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse politice.

Antonescu: PNL propune duminică un lider liberal pentru Transporturi. Stroe nu pleacă de la Interne

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că PNL va propune, duminică, un lider liberal pentru şefia Transporturilor, precizând că numele vehiculate în presă pentru portofoliu sunt incorecte şi că Radu Stroe nu va trece de la Interne la ministerul condus acum interimar de către premier.

Antonescu: Dezavuez campania publică de compromitere politică a lui Ovidiu Silaghi

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, menţionează, într-un comunicat transmis luni, că dezavuează "campania publică de compromitere politică a lui Ovidiu Silaghi", arătând totodată că justiţia "trebuie să îşi facă datoria şi să facă lumină" în privinţa acuzaţiilor aduse vicepreşedintelui PNL.

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, despre Crin Antonescu: Este una dintre cele mai mari catastrofe pe scena politică. Are ieşiri antidemocratice şi lipsă de viziune

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, a declarat, sâmbătă, că liderul PNL, Crin Antonescu, este "una dintre cele mai mari catastrofe pe scena politică", având în ultima perioadă ieşiri antieuropene şi antidemocratice, iar un astfel de comportament denotă "lipsă de viziune".

Primul discurs de campanie al lui Antonescu, în 31 august, la Constanţa

O manifestare la care este anunţată prezenţa a aproximativ 2.500 de persoane şi la care urmează ca liderul PNL Crin Antonescu să lanseze primele mesaje de campanie va fi organizată în 31 august, la Constanţa, la eveniment urmând să participe şi Victor Ponta şi Daniel Constantin.

Antonescu: Deşi tot mai contestat, Viktor Orban vorbeşte apăsat în UE. Băsescu ne-a pus la colţ

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că, în vreme ce premierul Ungariei, Viktor Orban, este tot mai contestat, acesta "vorbeşte apăsat" în UE, iar România cu Traian Băsescu a ajuns "monitorizată la nesfârşit" şi depinde de alegerile electorale din alte state UE.

Oprea: Administraţia Prezidenţială a luat notă de debusolarea de vacanţă a lui Antonescu

Administraţia Prezidenţială a luat notă de "debusolarea de vacanţă" a preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, şi apreciază ca "tardivă" implicarea acestuia în subiectul participării unor lideri politici din Ungaria la activităţi pe teritoriul României, declară Bogdan Oprea.

Ungureanu: Antonescu, un produs expirat al politicii post-decembriste, un personaj marginal

Preşedintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, marţi, că liderul PNL Crin Antonescu este "doar un produs expirat al politicii post-decembriste", pe care îl invită la o dezbatere publică "pe orice subiect".