antonescu

Antonescu: Băsescu este un preşedinte ilegitim, pe care PNL nu îl recunoaşte

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că PNL respectă decizia CC, dar consideră că Traian Băsescu nu mai este preşedintele României, sau este un preşedinte ilegitim, pe care liberalii nu îl recunosc.

Antonescu: Voi respecta decizia Curţii Constituţionale. Decizia CC este nedreaptă

Preşedintele interimar Crin Antonescu spune că atât el, cât şi PNL vor respecta decizia CC de invalidare a referendumului, deşi o consideră nedreaptă pentru că ignoră votul a opt milioane şi jumătate dintre români.

Antonescu: Nu mă retrag din viaţa politică, pentru că Traian Băsescu a fost demis pe fond

Crin Antonescu a declarat, marţi, la sediul PNL, că nu se retrage din viaţa politică, pentru că "Traian Băsescu a fost demis pe fond" şi că acesta ar trebui să demisioneze.

Boc lui Antonescu: E bine să lăsăm autorităţile statului să spună ce e de făcut în continuare

Fostul premier Emil Boc i-a recomandat preşedintelui interimar, Crin Antonescu, care afirma că sunt şanse mici ca Traian Băsescu să se întoarcă la Cotroceni după referendum, să lase autorităţile statului să spună ce este de făcut în continuare.

Cristian Preda: Antonescu reconfirmă dispreţul faţă de orice majoritate care nu îi este favorabilă

Europarlamentarul PDL Cristian Preda susţine, pe blog că preşedintele interimar, Crin Antonescu, îşi reconfirmă, respingând ipoteza invalidării referendumului de către CC cu cinci voturi la patru, dispreţul faţă de orice majoritate care nu-i este favorabilă.

Antonescu: Băsescu se mândreşte cu prietenia sa cu Viktor Orban. Acest lucru este inacceptabil

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că Traian Băsescu se mândreşte public cu prietenia cu Viktor Orban, iar acest lucru este inacceptabil, ţinând cont de gesturile pe care liderul ungar le-a făcut faţă de România.

Antonescu spune că Parchetul a acţionat politic în cazul listelor BEC, intrând în tabăra lui Băsescu

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, afirmă că Parchetul a acţionat politic şi a intrat în tabăra electorală a lui Traian Băsescu în ziua în care, fără a da explicaţii, "a descins" la BEC şi a luat listele electorale, după ce Curtea Constituţională tocmai se pronunţase.

Antonescu, întrebat dacă Ponta îi mai este încă prieten: Cum încă? Din ce în ce mai mult!

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a comentat, vineri, afirmaţia premierului Victor Ponta privind coabitarea cu Traian Băsescu în contextul revenirii la Cotroceni, el arătând că şeful Guvernului îi este prieten "din ce în ce mai mult" şi că "nu este nicio trădare la mijloc".

Crin Antonescu spune că Traian Băsescu s-a lăsat folosit de Angela Merkel

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, vineri seară, că preşedintele suspendat, Traian Băsescu, s-a lăsat folosit de Angela Merkel, el precizând că România se afla "într-o situaţie foarte convenabilă" pentru cancelarul german.

Antonescu: Scandalul Pivniceru, operaţiune securistică de provincie. Consider că este o persoană „foarte nimerită” pentru a ocupa portofoliul Justiţiei

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că Mona Pivniceru este independentă politic şi foarte nimerită, în continuare, pentru a ocupa portofoliul Justiţiei în Guvern, scandalul în care a fost implicată fiind o "operaţiune securistică de provincie".

Băsescu nu se simte bine, nu va reveni la Cotroceni, susţine Crin Antonescu

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că şansele lui Traian Băsescu de a se întoarce la Cotroceni sunt infime, iar acesta nu va reveni în funcţie, el arătând că decizia Curţii Constituţionale va fi pentru validarea referendumului.

Antonescu spune că mandatele lui Kovesi şi Morar se termină şi trebuie gândită „noua formulă”

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că mandatele procurorului general şi şefului DNA se termină, iar preşedintele, indiferent cine va fi acesta, şi ministrul Justiţiei, trecând prin CSM, trebuie să se gândească "foarte serios la noua formulă".

Antonescu, despre decizia CC: Nu se poate invalidare cu 5 la 4. Nimeni nu va accepta aşa ceva. Subiectul acuzaţiilor de fraudă la referendum a apărut în urma vizitei lui Philip Gordon

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că nimeni nu va accepta ca judecătorii Curţii Constituţionale să invalideze cu cinci voturi la patru referendumul de demitere a lui Traian Băsescu, el precizând că legea obligă ca decizia să fie luată cu şase voturi la trei.

CSM îi răspunde lui Crin Antonescu: Am luat act cu profundă îngrijorare de acuzaţiile formulate. Solicităm neinterferenţa actorilor politici în sfera justiţiei

Consiliul Superior al Magistraturii a răspuns, joi, solicitărilor preşedintelui interimar, Crin Antonescu, arătând că a luat act cu profundă îngrijorare de acuzaţiile formulate de acesta în cazul anchetelor penale privind referendumul şi cerând neinterferenţa actorilor politici în sfera justiţiei.

Ponta: Şi Băsescu, şi Antonescu au impresia că ministrul Justiţiei are puteri mai mari

Premierul Victor Ponta, ministru interimar al Justiţiei, a declarat că atât Traian Băsescu, cât şi Crin Antonescu au impresia că ministrul Justiţiei are puteri mai mari decât în realitate şi a explicat că el nu este şeful procurorilor, dar că îşi va exprima opinia în cadrul şedinţei CSM.

Ponta: DNA nu are competenţa de a ancheta cauze legate de alegeri. Îi voi cere explicaţii lui Kovesi

Premierul Victor Ponta, ministru interimar al Justiţiei, a afirmat că va cere procurorului general, la şedinţa CSM, explicaţii privind acţiunile Parchetului în cazul referendumului, arătând că a fost informat că DNA nu are competenţa de a ancheta cauze legate de alegeri, ci doar probleme de corupţie.

Ponta: Coabitez cu preşedintele care îşi respectă atribuţiile. Băsescu pare că nu vrea să le respecte

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, întrebat despre afirmaţiile lui Crin Antonescu, că el poate coabita, ca premier, cu orice preşedinte care îşi respectă atribuţiile constituţionale, precizând că Traian Băsescu nu şi le-a respectat şi pare că nu vrea să şi le respecte.

Antonescu: Am discutat cu Stroe şi Dobriţoiu, am dreptul să mă informez direct de la miniştri

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că a discutat cu ministrul delegat al Administraţiei, Radu Stroe, şi cel al Apărării, Corneliu Dobriţoiu, el arătând că are dreptul de a se informa direct de la miniştri despre modul în care funcţionează instituţiile gestionate de ei.

Antonescu: Îi cer ministrului Justiţiei, Ponta, să sprijine clarificarea acţiunilor Parchetului

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, miercuri seară, că îi cere ministrului interimar al Justiţiei, premierul Victor Ponta, să sprijine demersul de clarificare a acţiunilor Parchetului în cazul referendumului.

Antonescu: Nu sunt preocupat de modul în care Ponta şi Băsescu pot coabita, nu mă priveşte

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, răspunzând unei întrebări, că nu este preocupat de modul în care premierul Victor Ponta şi preşedintele suspendat, Traian Băsescu, pot coabita.

Antonescu: Nu sunt de acord cu cererea lui Ponta ca Băsescu să nu mai terorizeze cetăţenii

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că nu este de acord cu afirmaţia premierului Victor Ponta, care îi ceruse lui Traian Băsescu să nu mai terorizeze cetăţenii, el precizând că dacă cineva terorizează vreun cetăţean, atunci ministrul Justiţiei trebuie să ia măsuri.

Antonescu: Preşedintele CSM să convoace o şedinţă a forului pe tema anchetelor procurorilor

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că cere preşedintelui CSM să convoace o şedinţă a acestui for pe tema cercetărilor "masive" făcute de procurori pe tema referendumului, prilej cu care s-ar putea discuta şi situaţia ministrului de la justiţie.

Antonescu a discutat la Cotroceni cu Dobriţoiu şi Stroe

Miniştrii liberali ai Apărării şi Administraţiei, Corneliu Dobriţoiu şi, respectiv, Radu Stroe, au discutat, miercuri, la Cotroceni, cu preşedintele interimar, Crin Antonescu.

Antonescu, despre anchetele privind referendumul: Cer procurorului general explicaţii publice în legătură cu natura, mijloacele şi scopul acestor cercetări

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, miercuri seară, că cere procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, să ofere public explicaţii legate de scopul, mijloacele şi natura cercetărilor pe care procurorii le fac "masiv" în ultimele zile în legătură cu desfăşurarea referendumului.

Editorial Marian Sultănoiu: Băsescu e trecutul, Antonescu nu poate fi viitorul

Mă întreb cât de mare e disperarea lui Crin Antonescu de-l duce de mânuţă în penibilul absolut. Ce credibilitate mai poate avea preşedintele unei ţări, membră NATO şi UE - lasă că ţara a bătut, ani de zile, după 90, la toate uşile, geamurile, oberlihturile şi chepengurile celor două structuri, până i s-a permis să intre, decredibilizată fiind de conducerea guvernelor criptocomuniste, producătoare de mineriade şi democraţii originale -, care, cu ton de ţăţică nevricoasă, suduie peste gard imperialismul putred şi găunos, de la Washington, până la Bruxelles şi Berlin.

Antonescu: Ambasadorul SUA este părtinitor. Gordon s-a întâlnit mai întâi cu Băsescu, avea informaţii departe de realitate

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, luni seară, că ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, este "părtinitor", fiind în favoarea lui Traian Băsescu, şi l-a acuzat pe preşedintele suspendat că încearcă un asediu asupra statului de drept. Antonescu i-a acuzat de aceiaşi poziţie favorabilă lui Traian Băsescu şi pe cancelarul german Angela Merkel şi pe preşedintele CE, Jose Manuel Barroso.

Antonescu: Oficialul SUA s-a întâlnit mai întâi cu Băsescu, avea informaţii departe de realitate

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, luni seară, la Antena 3, că reprezentantul Departamentului de Stat al SUA avea informaţii incorecte, el punctând faptul că prima întrevedere a lui Philip Gordon în România a fost cu Traian Băsescu.

Antonescu: CSM pune azi problema cenzurii, parlamentarii nu mai au voie să facă declaraţii publice

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, luni seară, că prin sesizarea făcută de Consiliul Superior de Magistratură către Inspecţia Judiciară privind unele declaraţii ale unor politicieni USL, această instituţie pune problema "cenzurii" în România.

Nicoleta Nicolae, purtător de cuvânt al preşedintelui interimar Crin Antonescu

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui interimar Crin Antonescu este Nicoleta Nicolae, potrivit unui decret semnat, luni, de către Antonescu.

Antonescu: În anii următori avem nevoie de o strategie temeinică în sport, la nivel guvernamental

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, luni, în cadrul ceremoniei de decorare a sportivilor medaliaţi la Jocurile Olimpice de la Londra, că este nevoie de o strategie temeinică în sport, la nivel guvernamental şi instituţional, pentru a valorifica atuurile din sportul românesc.

Antonescu îi decorează pe sportivii români medaliaţi la Jocurile Olimpice

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, îi va decora, luni, la ora 20.00, pe sportivii români medaliaţi la Jocurile Olimpice de la Londra.

Ultimul consilier al lui Băsescu, eliberat din funcţie de Antonescu. Pentru cine a semnat preşedintele interimar decretele de numire

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a semnat, luni, decretele pentru numirea în funcţie a încă doi consilieri prezidenţiali, precum şi pe cel de eliberare din funcţie a ultimului consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu aflat încă la Cotroceni.

Şi Victor Ponta se întâlneşte, luni, cu Philip Gordon

Premierul Victor Ponta se va întâlni luni, la ora 17.00, cu Philip Gordon, asistent pentru afaceri europene şi eurasiatice al secretarului de stat american, Hillary Clinton, întrevederea fiind programată după ce oficialul american va avea o discuţie şi cu preşedintele interimar, Crin Antonescu.

Crin Antonescu se întâlneşte luni cu Philip Gordon, trimisul oficial al SUA la Bucureşti

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, va avea luni, la ora 13.00, o întâlnire cu Philip Gordon, asistent pentru afaceri europene şi eurasiatice al secretarului de stat american, Hillary Clinton. Anunţul a fost făcut de Administraţia prezidenţială.

Crin Antonescu, după amicalul Dinamo – FC Barcelona: Atmosfera pe stadion a fost exemplară

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, sâmbătă seară, după meciul amical Dinamo Bucureşti - FC Barcelona, scor 0-2, că a fost o seară frumoasă şi atmosfera pe Arena Naţională din Capitală a fost exemplară.

Udrea: Fotoliul de la Cotroceni, pe care şi l-a dorit atât de mult, i-a luat minţile lui Antonescu

Deputatul PDL Elena Udrea scrie, sâmbătă, pe blogul său, că fotoliul de la Cotroceni, pe care şi l-a dorit atât de mult şi pe care l-a uzurpat, i-a luat minţile lui Crin Antonescu, ea susţinând că în acest moment psihanaliza este cheia explicării acţiunilor USL.

Antonescu i-a rechemat pe ambasadorii români din Canada şi Grecia, aflaţi la post din 2005

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a semnat, joi, decretele de rechemare a Elenei Sava din calitatea de ambasador al României în Canada şi a lui George Ciamba din calitatea de ambasador în Grecia, cei doi aflându-se la post din anul 2005.

Antonescu: Ideea că aş invita FC Barcelona la Cotroceni, o diversiune grosolană. Voi merge doar la meci

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că ideea vehiculată în presă că ar intenţiona să invite la Cotroceni echipa FC Barcelona este o diversiune grosolană, care nu are niciun fel de urmă de adevăr, el arătând că va merge însă la meci pentru a asista.

Antonescu: Salut acţiunile lui Corlăţean de a risipi confuziile şi dezinformările

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a precizat, miercuri, că salută acţiunile întreprinse de ministrul de Externe, Titus Corlăţean, de a risipi confuziile şi dezinformările apărute în legătură cu pretinsele declaraţii ale unor înalţi oficiali europeni.

Antonescu: Felicit Guvernul pentru că în negocierile cu FMI lucrurile merg foarte bine

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a felicitat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Guvernul, şi cu precădere pe premierul Victor Ponta şi miniştrii Florin Georgescu şi Daniel Chiţoiu, pentru faptul că în negocierile cu FMI lucrurile merg "foarte bine".