aparare

Discuţii între Rusia şi Statele Unite pe tema stabilităţii strategice

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a discutat, miercuri, prin telefon, cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, pe tema stabilităţii strategice şi problemelor internaţionale, anunţă Administraţia de la Moscova. „Părţile au discutat despre rezultatele consultărilor bilaterale pe tema stabilităţii strategice şi despre probleme referitoare la securitatea mondială şi regională”, a transmis Ministerul Apărării de […]

Disensiuni între SUA şi Marea Britanie. Lloyd Austin contestă rolul misiunilor militare britanice în Asia

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a contestat, marţi, decizia Guvernului Marii Britanii de a efectua misiuni militare în Asia, argumentând că există riscul de a fi neglijată apărarea în Europa, conform cotidianului Financial Times. „Avem interese pe glob şi vrem să ne asigurăm că vom colabora pentru a aborda aceste interese”, a declarat Lloyd […]

Preşedintele Ucrainei l-a demis pe comandantul Forţelor Armate. Motivul din spatele deciziei

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a decis, marţi după-amiază, demiterea comandantului Forţelor Armate, general-colonelul Ruslan Khomchak, pe fondul disensiunilor pe care acesta le are cu ministrul Apărării, Andriy Taran. „Volodimir Zelenski nu are dubii asupra patriotismului lui Ruslan Khomchak, nici asupra loialităţii acestuia faţă de jurământul militar sau asupra abilităţilor sale profesionale. Dar preşedintele vrea să […]

Procurorii cer 30 de ani pentru Chauvin în cazul uciderii lui Floyd. Avocaţii apărării caută să obţină probaţiunea inculpatului

Procurorii solicită o condamnare de 30 de ani pentru fostul ofiţer de poliţie din Minneapolis, acuzat de crimă în cazul morţii lui George Floyd. Însă avocaţii apărării se luptă pentru a obţine probaţiunea lui Derek Chauvin, care în opinia lor şi-ar fi ispăşit deja pedeapsa şi având în vedere circumstanţele, merită reabilitat. Chauvin este programat […]

Emil Kirjas, vicepreşedinte al Mişcării Liberale Internaţionale, despre strategii de securitate: „Facem o mare greşeală dacă avem impresia că America ne va rezolva problemele!”/ „Biden are o poziţie foarte clară faţă de Moscova!”

Invitat în emisiunea „InSecuritate”, de la Aleph News, Emil Kirjas, vicepreşedinte al Mişcării Liberale Internaţionale, vorbeşte despre politica şi retorica lui Joe Biden, considerând că oferă, în actualul context de securitate, linişte guvernelor europene.   Invitatul lui Bogdan Nicolae găseşte esenţială şi inspirată decizia preşedintelui american de a participa la summitul NATO din iunie, achiesând […]

Bugetul apărării al SUA caută să descurajeze China şi finanţează arsenalul nuclear

Bugetul, care va fi trimis vineri Congresului, va conţine investiţii în pregătirea trupelor, pentru zona spaţială, pentru iniţiativa de descurajare din Pacific, care contracarează acumularea militară chineză din regiune, precum şi pentru arsenalul nuclear, au spus sursele citate. O alocare suplimentară de 38 de miliarde de dolari au Biroul Federal de Investigaţii, Departamentul pentru Energie […]

Războiul israeliano-palestinian: raidurile de duminică noapte au făcut alte victime

Israelienii nu se lasă. Avioanele lor de război au declanşat o serie de atacuri în mai multe locaţii din oraşul Gaza acum câteva ore. Exploziile au zguduit oraşul timp de 10 minute. Au fost mai dure decât cele cu o zi în urmă, în care au fost ucişi 42 de palestinieni. Într-o scurtă declaraţie, Forţa […]

Războiul civil din Siria. Mai multe atacuri aeriene şi rachete au fost direcţionate de Israel spre Damasc

Israelul a lansat un atac cu rachete asupra suburbiilor din capitala siriană Damasc. Riposta apărării antiaeriene a fost precisă şi a doborât câteva rachete înainte de a-şi atinge scopul. Ultimele atacuri ale Israelului au avut loc pe 28 februarie, atunci când mai multe rachete au lovit suburbiile sudice ale Damascului. Până acum, 380 de mii […]

Uniunea Europeană insistă pentru consolidarea autonomiei strategice în materie de apărare

Uniunea Europeană va continua acţiunile pentru consolidarea autonomiei strategice în materie de securitate şi apărare, anunţă Consiliul European, după summitul desfăşurat prin videoconferinţă. „Menţinem angajamentul de implementare a Agendei Strategice 2019-2024 prin urmărirea unui parcurs orientat mai mult în sens strategic şi prin intensificarea capacităţii Uniunii Europene de a acţiona autonom. În mod specific, în […]

Ungaria, prima ţară din UE care a cumpărat vaccinul chinezesc Sinopharm

Guvernul de la Budapesta se joaca de-a alba-neagra cu UE. După ce au aprobat vaccinarea cu Sputnik, fără avizul Uniunii, acum s-au înarmat şi cu vaccinul chinezesc. Devin astfel prima ţară din blocul comunitar care ia această decizie.  „ Este o zi importantă astăzi, deoarece începem să ne vaccinăm cu vaccinuri chinezeşti. Lucrul ăsta îmi […]

Militarii Batalionului 288 Apărare Antiaeriană Milcov din Focşani vor face o misiune NATO în Polonia

MApN anunţă că militarii detaşamentului „Sky Guardians” din Batalionul 288 Apărare Antiaeriană „Milcov” din Focşani vor pleca în Polonia la baza militară din Bemowo Piskie pentru a participa la misiunea de asigurare a prezenţei înaintate consolidate pe flancul nord-estic al Alianţei. Misiunea reprezintă o premieră. „Este o premieră pentru rachetiştii şi artileriştii antiaerieni vrânceni să […]

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Justiţie într-un picior

Piciorul rănit este avocatul sau mai degrabă, funcţia lui în cadrul unui proces judiciar. Statul se apără prin poliţie, procurori, judecători, un întreg sistem, căruia i se opune doar dreptul individului, indiferent ce ar fi făcut, de fi apărat la rându-i. Pentru starea de sănătate a societăţii, în general, dreptul la apărare al individului este […]

Jens Stoltenberg: NATO intensifică măsurile de contracarare a atacurilor biologice

Alianţa Nord-Atlantică va intensifica, în contextul efectelor pandemiei, măsurile de apărare împotriva atacurilor cu arme biologice sau chimice, afirmă secretarul general NATO, Jens Stoltenberg. Deşi subliniază că pandemia nu este generată de un virus dezvoltat în laborator, Jens Stoltenberg atrage atenţia că actuala criză evidenţiază riscurile atacurilor biologice sau chimice. În acest context, Jens Stoltenberg […]

SpaceX a lansat racheta Falcon 9 pentru o misiune secretă a guvernului SUA

SpaceX a lansat sâmbătă Falcon 9, o misiune clasificată pentru Biroul Naţional de Recunoaştere (NRO). Lansarea a avut loc de la complexul de lansare spaţială 39 de la Kennedy Space Center, Florida. Aproximativ opt minute de la lansare, o parte din Falcon 9 s-a întors în zona de debarcare 1 a Cape Canaveral, marcând cea […]

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, are COVID-19. Generalul s-a izolat într-un spaţiu din sediul MApN

Generalul-locotenent Daniel Petrescu, şeful Statului Major al Apărării a fost testat pozitiv, joi, la infecţia cu SARS-CoV-2, anunţă Ministerul Apărării Naţionale. Generalul Petrescu este asimptomatic şi s-a izolat într-un spaţiu al MApN.

Marea Britanie majorează semnificativ bugetul destinat apărării

Guvernul Boris Johnson a anunţat, joi, cea mai mare suplimentare a bugetului destinat apărării de după încheierea Războiului Rece, în contextul reconfigurării rolului Marii Britanii după retragerea din Uniunea Europeană. Premierul Boris Johnson a anunţat suplimentarea bugetului destinat apărării cu 16,5 miliarde de lire sterline (18,4 miliarde euro) în următorii patru ani, conform agenţiei de […]

Iohannis, nouă şedinţă de gestionare a epidemiei COVID-19. Premierul, precum şi Alexandru Rafila, printre invitaţi

Preşedintele Klaus Iohannis va susţine o conferinţă de presă la ora 19.00, după ce la ora 15.00 a convocat o şedinţă de evaluare a măsurilor luate în criza COVID, la care ar urma să participe premierul Ludovic Orban, miniştrii Sănătăţii şi Apărării, şeful DSU, Raed Arafat, precum şi Alexandru Rafila, dar şi manageri ai mai […]

Monitorul Apărării şi Securităţii | România plăteşte 175 milioane dolari pentru modernizarea avioanelor F-16

Departamentul de Stat al SUA a aprobat cererea României de a moderniza avioanele F-16 pentru un cost de 175,4 milioane de dolari, conform unui comunicat al Agenţiei pentru Cooperare în Domeniul Apărării şi Securităţii.

VIDEO | Liviu Mihaiu: To be or not to be…de stânga sau de dreapta

Vă propun un exerciţiu pă persoană ideologică. Să vedeţi în care din ele vă regăsiţi… Stânga are în centrul preocupărilor sale apărarea drepturilor omului simplu, justiţia socială, egalitatea (nu numai de şanse, ci şi în drepturi), nediscriminarea oamenilor după rasă, naţionalitate sau sex, libertatea de expresie. Ea este expresia politică a altruismului, a iubirii omului […]

Conferinţa „Black Sea and Balkans Security Forum” 2020

Conferinţa „Black Sea and Balkans Security Forum” - organizată de către New Strategy Center în parteneriat cu MApN şi MAE - are loc în zilele de 4 şi 5 septembrie, la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, din Bucureşti.

SUA îşi va spori prezenţa militară în România

România este un aliat cheie al Statele Unite, a declarat ambasadorul SUA la Bucureşti, sâmbătă.  Prin urmare, o parte dintre militarii care urmează să fie retraşi din Germania, ar putea ajunge în România. „Sunt sigur că mulţi dintre voi aţi auzit recent că România va găzdui un număr substanţial de trupe americane suplimentare, ca rezultat […]

Rusia este tratată, oficial, ca inamic al României. Ambasadorul Rusiei la Bucureşti: „Pe frontul de vest nimic nou”

Moscova a avut prima reacţie la noua Strategie Naţională de Apărara e a Ţării, document care a ajuns, recent, la Parlament. Este „un document al unui stat NATO”, a declarat ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin, în cadrul unei conferinţe care a avut loc online. „Pentru NATO, cel mai important este să primească resurse […]

Ion Cristoiu: România cerşeşte prezenţa unor trupe străine pe teritoriul naţional. Alte ţări o negociază la sînge

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu atrage atenţia că, deşi prezenţa unor trupe străine pe teritoriul ţării e posibilă, dar numai în urma unor negocieri la sânge, noua Strategie de apărare a ţării o transformă într-un obiectiv ce pare rezultatul unor angajamente personale ale preşedintelui Iohannis. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro.   “Consiliul Suprem de […]

Strategia lui Iohannis de Apărare a Ţării cuprinde corupţie, dar nu prea | DOCUMENT

În Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru 2020-2024, transmisă de Klaus Iohannis către Parlament, capitolul corupţie este foarte puţin menţionat. Nu mai sunt amintite nici serviciile secrete în această schemă privind lupta împotriva corupţiei. La capitolul „Riscuri”, Iohannis subliniază aici se încadrează şi „dificultăţile de ordin economic, perpetuarea economiei subterane şi a corupţiei, nivelul […]

MApN: Două bombardiere americane B-1B Lancer, în premieră la un antrenament în România

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că două bombardiere americane B-1B Lancer au participat, vineri, pentru prima dată, la un antrenament în spaţiul aerian al României, alături de aeronave ale Forţelor Aeriene Române. Potrivit unui comunicat al MApN, antrenamentul a inclus misiuni de interceptare şi escortă executate cu aeronave de tip MiG-21 Lancer şi F-16 Fighting […]

COMENTARIU Florin Jipa: Noua Strategie Naţională de Apărare, vorbe multe şi bani puţini

A fost mai degrabă o lecţie despre strategie şi nu au fost atinse elementele principale ale unei strategii, precum obiectivele naţionale de securitate, evaluarea mediului internaţional, definirea ameninţărilor, riscurilor şi vulnerabilităţilor societăţii. Nici modalităţi clare pentru asigurarea securităţii nu au fost detaliate.    Era de aşteptat ca măcar o evaluare succintă a mediului de securitate […]

Coronavirus. Statele Unite au mobilizat o unitate militară secretă pentru protejarea Washingtonului

Armata americană a mobilizat o unitate specială pentru operaţiuni de protejare a capitalei SUA, Washington D.C., în situaţii de necesitate, inclusiv cu caracter militar ofensiv, asociate evoluţiei crizei pandemiei, afirmă surse citate de revista Newsweek. Primarul Districului Columbia (D.C.), în care se află oraşul Washington, a ordonat luni prelungirea cu o lună a stării de […]

Primii pacienţi infectaţi cu SARS-CoV 2 au fost internaţi în spitalul MApN din Otopeni

Primii 7 pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19 au ajuns în spitalul modular construit de Ministerul Apărării în 5 zile. De altfel, în perioada următoare, până la 70 de persoane care au fost confirmate pozitiv cu SARS CoV 2 vor putea primi îngrijiri medicale în spitalul de tip ROL 2. Unitatea medicală modulară va prelua, conform procedurilor […]

Scandal în Prahova. Doi poliţişti, chemaţi în urma unui conflict, ameninţaţi cu moartea şi loviţi cu furca

Doi poliţişti şi un poliţist local, chemaţi, joi seara, în ajutor în urma unui scandal izbucnit între trei persoane din Vâlcăneşti, au fost ameninţaţi cu moartea şi loviţi cu furca şi pumnii.

MApN a primit al treilea lot de 35 de izolete concepute şi produse în România

O comisie de recepţie formată din specialişti ai Departamentului pentru armamente şi ai Direcţiei Medicale a MApN, a recepţionat ieri al treilea lot de 35 de izolete de concepţie şi producţie românească.   Producţia acestora va continua şi în cursul săptămânii viitoare pentru livrarea lotului nr. 4, reprezentând restul de 20 de izolete din totalul […]

Militarii de la batalionul de intervenţie la dezastre au decontaminat stăzile din Suceava

După ce au decontaminat spitalul din Suceava, militarii specializaţi în Intervenţie la dezastre au trecut şi la străzile din oraşul în care sunt cele mai multe cazuri de îmbolnăviri cu COVI19. Noaptea trecută, pe străzile din Suceava au trecut autospecialele Batalionului 202 Apărare CBRN, care au „spălat” cu soluţii dezinfectante. Militarii din Huşi, îmbrăcaţi în […]

Studiu Harvard: Poluarea ne lasă fără apărare în faţa coronavirusului

În plină epidemie, Bucureştiul s-a trezit dimineaţă cu un fum înecăcios. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât un studiu recent făcut la Harvard arată că aerul poluat are legătură directă cu ratele mari de decese din cauza COVID. Medicul toxicolog Radu Ţincu explică fenomenul. „Particulele poluante din aer, atât cele de tip PM […]

Ameninţare de război în plină pandemie. Şi din cauza ei. „Dacă oamenii noştri încep să moară, nici voi nu o sa mai respiraţi”

Liderul grupării militante palestiniene Hamas din Fâşia Gaza, Yahya Sinwar, a ameninţat autorităţile israeliene la o televiziune arabă.

Militarii români îţi arată cum te poţi proteja de coronavirus | VIDEO

Ministerul Apărării a postat pe Facebook un video în care militarii arată, pas cu pas, cum poţi preveni infectarea cu coronavirus. De la evitarea contactelor şi până la dezinfectarea suprafeţelor, militarii sunt filmaţi cum te poţi proteja de coronavirus.  „Staţi acasă! Şi atunci când nu se poate şi trebuie neapărat să vă deplasaţi respectaţi regulile! […]

Sfânta Corona există şi a primit ca sarcină apărarea de epidemii

Sf. Corona ar fi trăit în secolul al II-lea fiind martirizată împreună cu Sf.Victor pe teritoriul actual al Siriei, în timpul lui Marc Aureliu. Corona, care avea doar 16 ani, a fost arestată pentru că încerca să îl încurajeze pe Victori, soldatul roman torturat din cauză că era creştin. Viaţa sfintei notează faptul că ar […]

România, printre statele UE cu cel mai mare procent din PIB alocat apărării

România se numără printre statele membre UE cu cel mai mare procent din PIB alocat apărării în 2018, când a alocat 1,7%, potrivit datelor Eurostat publicate luni.

MONITORUL APĂRĂRII | Macron, convins că UE trebuie să decidă o strategie de apărare comună. Puterea nucleară a Franţei are „dimensiune europeană”

Ţările europene trebuie să decidă împreună care sunt interesele comune de securitate, a declarat vineri preşedintele francez, Emmanuel Macron, amintind că Franţa este o putere nucleară şi că interesele ţării au o "dimensiune europeană".

Apărarea antiaeriană siriană a interceptat rachete „lansate” de Israel

Sistemele antiaeriene ale armatei siriene au interceptat mai multe rachete despre care se crede ar fi fost lansate de forţele israeliene şi care vizau ţinte aflate în apropierea Damascului, a anunţat duminică mass-media siriană de stat, relatează Reuters.

MONITORUL APĂRĂRII | Viitorul forţelor de operaţii speciale în 2020. Opinia colonelului Daniel Ilie, fost şef al Componentei pentru Operaţii speciale VIDEO

Colonelul inginer Daniel Ilie, fost şef al Componentei pentru Operaţii speciale, a atras atenţia că în 2020 România trebuie să realizeze o nouă strategie de apărare, în condiţiile în care ultima expiră în 2019, iar un model pentru realizarea unei noi abordări ar putea fi stategia militară a NATO care a fost semnată în luna mai şi care identifică două tipuri de ameninţări majore.

MONITORUL APĂRĂRII | Previziuni 2020. Colegiul redacţional al MAS, ANALIZĂ asupra subiectelor majore ale anului viitor în materie de apărare şi securitate VIDEO

Colegiul redacţional al Monitorului Apărării şi Securităţii, format din militari de carieră şi experţi în apărare, foşti comandanţi şi diplomaţi, a analizat principalele teme din 2020 care vor domina agenda mondială a reuniunilor internaţionale de securitate şi apărare de anul viitor.