apia

Buda: Ministrul Agriculturii să prelungească termenul de depunere la APIA a cererilor de subvenţii

Eurodeputatul PNL Daniel Buda îi cere ministrului Agriculturii prelungirea termenului de depunere a cererilor pentru subvenţiile în agricultură, întrucât fermierii întârzie acum din cauza unor probleme informatice la APIA, în caz contrar acesta considerând că ministrul "pune piedici" agricultorilor.

Şeful APIA Arad, trimis în judecată pentru coflict de interese

Şeful APIA Arad, Gheorghe Alda, a fost trimis în judecată pentru conflict de interese, după ce a aprobat plăţi către o societate la care soţia sa este asociat, Alda afirmând însă că drepturile au fost acordate legal, iar semnătura sa a ţinut doar de procedură.

Vânzările de autoturisme au crescut în primele patru luni cu 15,7%

Piaţa auto, unde sunt incluse autoturismele şi vehiculele comerciale, a crescut în primele patru luni cu 16,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, livrările de autoturisme fiind mai mari cu 15,7%, a anunţat marţi Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Piaţa auto românească a crescut în 2014, după 6 ani de declin. Producţia a scăzut cu 4,8%

Piaţa auto românească a crescut în 2014, după şase ani de scăderi accentuate, vânzările de autoturisme şi vehicule comerciale urcând cu 21,5%, la 100.330 unităţi, dar livrările sunt departe de recordul din 2007, producţia a scăzut cu 4,8% faţă de 2013, iar exporturile au urcat cu doar 0,4%.

Percheziţii DNA la APIA Mehedinţi, într-un dosar vizând fraude cu fonduri europene. Mai mulţi primari, printre care cel din Baia de Aramă, şi angajaţi ai APIA, vizaţi în dosar

Procurorii DNA fac percheziţii, joi dimineaţă, la sediul APIA Mehedinţi, precum şi la locuinţele mai multor persoane vizate într-un dosar privind fraude cu fonduri europene, afirmă surse judiciare, citate de corespondentul MEDIAFAX. Mai mulţi primari din Mehedinţi şi angajaţi ai centrului judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) ar fi vizaţi în dosarul privind fraude cu fonduri europene.

DNA: Două grupări din APIA Botoşani acţionau ilegal în sprijinirea co-interesată a unor fermieri

Procurorii DNA au constatat că în APIA Botoşani existau două grupări de funcţionari care sprijineau ilegal anumiţi fermieri agreaţi pentru a obţine subvenţii agricole fără drept, în acest caz fiind implicat şi primarul oraşului Săveni, care ar fi primit ilegal subvenţii pentru 20 de hectare de teren

Guvernul adoptă săptămâna viitoare OUG privind APIA pentru ca toţi fermierii să primească subvenţii

Guvernul va adopta săptămâna viitoare, o dată cu reunirea Parlamentului în sesiunea de toamnă, o ordonanţă de urgenţă privind funcţionarea APIA, astfel încât toţi fermierii să poată primi în continuare subvenţiile care le revin, a anunţat, marţi, premierul Victor Ponta.

Constantin: Situaţii suspecte descoperite în cinci sau şase judeţe, după cazul de la APIA Suceava

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, vineri, că după cazul privind acordarea ilegală de subvenţii agricole de la APIA Suceava Corpul de Control a verificat 25 de judeţe, găsind “situaţii suspecte” în cinci sau şase dintre acestea, care au fost trimise spre analiză la DNA.

Bistriţa: Trei funcţionari ai APIA, audiaţi după ce procurorii au găsit bani şi caş în birourile lor

Trei funcţionari de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) Bistriţa-Năsăud au fost ridicaţi, vineri, de la sediul instituţiei şi duşi la audieri, după ce, în urma unor percheziţii în birourile acestora, procurorii DNA au găsit diverse sume de bani şi caş de la stână.

Şeful APIA va fi cercetat sub control judiciar, şi nu în arest la domiciliu

Curtea de Apel Suceava a înlocuit, joi, măsura arestării preventive în cazul şefului APIA, Gheorghe Benu şi adjunctului APIA Suceava, Delia Moldoveanu, aceştia urmând să fie cercetaţi sub control judiciar în dosarul privind acordarea ilegală de subvenţii agricole, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Alte şase persoane, între care şeful APIA Suceava, urmărite penal în dosarul subvenţiilor nelegale

Alte şase persoane, între care directorul APIA Suceava, Eugen Mogoş, sunt urmărite penal în dosarul privind acordarea nelegală de subvenţii agricole, în care mai sunt cercetaţi directorul general al APIA, Gheorghe Benu, şi adjunctul APIA Suceava, Delia Moldoveanu.

Contestaţia DNA la arestarea la domiciliu a şefului APIA va fi judecată joi la Curtea de Apel Suceava

Curtea de Apel Suceava va judeca, joi, contestaţiile depuse de DNA Suceava la măsura arestării la domiciliu a şefului APIA, Gheorghe Benu, şi a adjunctului APIA Suceava, Delia Moldoveanu, inculpaţi în dosarul privind acordarea nelegală de subvenţii agricole, transmite corespondentul MEDIAFAX.

DNA Suceava a contestat deciziile instanţei în cazul inculpaţilor din dosarul subvenţiilor agricole

DNA Suceava a contestat, vineri, măsurile dispuse de Tribunalul Suceava privind cercetarea sub control judiciar sau arestul la domiciliu, în cazul celor patru inculpaţi pentru care a cerut arestarea preventivă în dosarul acordării ilegale de subvenţii agricole, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şeful APIA şi adjunctul APIA Suceava, în arest la domiciliu în dosarul subvenţiilor agricole ilegale

Directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, Dorel Gheorghe Benu, şi directorul adjunct al APIA Suceava, Delia Moldoveanu, vor fi cercetaţi în arest la domiciliu în dosarul acordării ilegale de subvenţii agricole, a decis, vineri, Tribunalul Suceava.

Instanţa a amânat luarea unei decizii privind arestarea şefului APIA şi a adjunctului APIA Suceava

Consilierul judeţean Ioan Piticari şi medicul veterinar Toma Neculai, reţinuţi în dosarul acordării ilegale de subvenţii agricole, vor fi cercetaţi sub control judiciar, a decis, joi seară, Tribunalul Suceava, care a amânat însă luarea unei decizii în cazul şefului APIA şi adjunctului APIA Suceava.

IPS Pimen consideră că scandalul subvenţiilor de la APIA Suceava are rolul să lovească în biserică

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Pimen Suceveanul, a declarat, joi, la mănăstirea Dragomirna, unde se află împreună cu vicepremierul Liviu Dragnea, că scandalul subvenţiilor ilegale de la APIA are rolul să lovească în biserică.

Directorul general APIA, directorul adjunct APIA Suceava şi un veterinar, REŢINUŢI în cazul subvenţiilor agricole ilegale

Directorul executiv adjunct al APIA Suceava, Delia Moldovean, şi medicul veterinar concesionar Toma Neculai au fost reţinuţi de DNA Suceava, miercuri seară, după câteva ore de audieri, în cazul privind acordarea ilegală de subvenţii agricole. Directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, Dorel Gheorghe Benu, a fost de asemenea reţinut, miercuri noapte, de procurorii DNA Suceava.

Stareţul Mănăstirii Putna despre cazul subvenţiilor agricole: Dacă este ceva nelegal, se va dovedi

Stareţul Mănăstirii Putna, Velnic Melchisedec, a declarat, miercuri seară, că în cazul anchetei la APIA Suceava privind subvenţiile agricole, dacă este ceva nelegal, se va dovedi, el arătând că mănăstirea nu a făcut altceva decât să obţină subvenţii pentru suprafeţele pe care le deţine.

Directorul executiv al APIA Suceava, la ieşirea de la DNA: Nu mă simt vinovat de nimic

Directorul executiv al APIA Suceava, Eugen Mogoş, a ieşit, miercuri seară, de la audierile de la DNA Suceava, în dosarul privind acordarea ilegală de subvenţii agricole, declarând că nu se simte vinovat de nimic şi că nu poate da alte amănunte întrucât ancheta este în desfăşurare.

DOSARUL SUBVENŢIILOR AGRICOLE: Urmărire in rem pentru abuz în serviciu, luare de mită, spălare de bani

Procurorii DNA au început urmărirea penală in rem în dosarul privind acordarea ilegală de subvenţii agricole, pentru infracţiunile de abuz în serviciu, dare şi luare de mită, înşelăciune, spălare de bani şi prezentarea de documente sau declaraţii false pentru a obţine pe nedrept fonduri europene.

Şeful IPJ Suceava, suspectat că la solicitarea unui preot a intervenit pentru o persoană de la APIA

Inspectorul şef al IPJ Suceava, Ioan Crap, este suspectat de abuz în serviciu, întrucât, la solicitarea unui preot, ar fi intervenit la un poliţist de la rutieră să nu-i reţină permisul auto şi să nu amendeze o persoană cu funcţie de conducere la APIA Suceava, potrivit DNA.

Patriarhia: APIA nu poate refuza unităţilor bisericeşti statutul de fermier activ

Reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) nu pot refuza statutul de fermier activ, al cărui sens nu este încă definit legal, unităţilor bisericeşti care deţin în proprietate şi cultivă terenuri agricole, arată Patriarhia, într-un comunicat remis, joi, MEDIAFAX.

Fostul director adjunct al APIA, arestat la domiciliu

Fostul director general adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Aurel Pană, va sta în arest la domiciliu pentru 30 de zile, în urma unei decizii definitive a Curţii de Apel Bucureşti, care a înlocuit măsura arestului preventiv.

Fostul director al APIA Satu Mare, trimis în judecată pentru că a luat mită de la fermieri

Fostul director al APIA Satu Mare, Viorel Pintea, a fost trimis în judecată, fiind acuzat că a luat mită de la fermieri 5.500 de euro, 3.000 de lei şi bunuri în valoare de 36.000 de lei, pentru a nu dispune controale la activităţile agricole ale acestora sau pentru a-i ajuta să obţină subvenţii.

Foşti şi actuali edili, precum şi şefi din APIA, trimişi în judecată pentru fapte de corupţie în decembrie 2013

Mai mulţi foşti şi actuali edili, precum şi directori din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), au fost trimişi în judecată, în decembrie, pentru fapte de corupţie, informează DNA, într-o centralizare a dosarelor trimise instanţelor în ultima lună din 2013.

PIAŢA AUTO a scăzut în primele zece luni cu 9,8%, deşi a avut creşteri în perioada iulie-octombrie

Piaţa auto a scăzut în primele zece luni cu 9,8%, segmentul autoturismelor înregistrând o reducere de 8,3%, deşi în ultimele patru luni, iulie-octombrie, au fost raportate creşteri faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a anunţat Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Fostul şef al APIA Caraş Severin şi un fost primar de comună, deferiţi justiţiei pentru corupţie

Fostul şef al APIA Caraş-Severin, Romică Pavel Anculia. şi fostul primar al comunei Slatina Timiş din judeţuul Caraş-Severin, Roma Gheorghe, au fost deferiţi justiţiei împreună cu reprezentantul unei firme pentru fraudarea de fonduri europene, prejudiciul fiind de 64.500 de lei, potrivit DNA.

Constantin despre dosarul APIA: Eu sper să nu aibă niciun fel de influenţă asupra Bruxelles-ului

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, vineri, la Alba Iulia, într-o conferinţă de presă, că speră ca dosarul APIA, în care directorul adjunct al instituţiei, Aurel Pană, a fost arestat pentru fapte de corupţie, "să nu aibă niciun fel de influenţă asupra Bruxelles-ului".

Dosarul APIA: Pană şi Voinea rămân în arest. Instanţa le-a respins recursul faţă de măsura preventivă

Directorul general adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Aurel Pană, şi Mugur George Voinea, membru PC şi director al unei firme, care sunt acuzaţi de fapte de corupţie, rămân în arest, potrivit unei decizii luate vineri de Curtea de Apel Bucureşti.

STENOGRAME în dosarul de corupţie Pană – Voinea: Cei doi au pus muzică în maşină, sperând să nu fie interceptaţi

Directorul general adjunct al APIA, Aurel Pană, şi George Mugur Voinea au pus muzică în maşina cu care l-au plimbat pe directorul societăţii Argus, Ioan Păuna, pentru a nu fi interceptaţi când discutau cu acesta, pe ton ameninţător, despre contractele prin care trebuia ascunsă mita.

Conducerea Argus: Nu am influenţat în mod fraudulos sau imoral rezultatul licitaţiei APIA

Conducerea Argus Constanţa susţine că "nu a influenţat în mod fraudulos sau imoral" rezultatul licitaţiei organizată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), al cărei director general adjunct, Aurel Pană, a fost reţinut pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Directorul general adjunct al APIA, Aurel Pană, şi Mugur George Voinea, arestaţi preventiv

Directorul general adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Aurel Pană, şi Mugur George Voinea, membru PC şi director al unei firme, care sunt acuzaţi de fapte de corupţie, au fost arestaţi preventiv, miercuri seară, printr-o decizie a Tribunalului Bucureşti.

Numele unui fost secretar de stat şi al directorului general APIA, în cazul de corupţie Pană-Voinea

Numele unui fost secretat de stat în Ministerul Agriculturii, Gheorghe Albu, al directorului APIA, Dorel Benu, şi al directorului Camerei de Comerţ Constanţa, Ion Dănuţ Jugănaru, apar în dosarul de corupţie al membrilor PC Aurel Pană şi George Voinea, potrivit ordonanţei de punere sub acuzare.

Daniel Constantin a dispus un control de urgenţă la APIA, în urma solicitării premierului

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a dispus Corpului de Control efectuarea de urgenţă a unui control extins la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) cu privire la întreaga activitate a directorului general adjunct, Aurel Pană, reţinut pentru fapte de corupţie.

Directorul general adjunct al APIA şi un membru PC, REŢINUŢI pentru corupţie. Procurorii DNA cer arestarea lor

Procurorii DNA i-au reţinut pe directorul general adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Aurel Pană, şi pe Mugur George Voinea, membru PC şi director al unei firme, şi cer miercuri Tribunalului Bucureşti arestarea lor preventivă pentru fapte de corupţie.

Directorul general adjunct al APIA şi un membru PC, URMĂRIŢI PENAL într-un dosar de luare de mită

Directorul general adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Aurel Pană, şi Mugur George Voinea, membru PC şi director al unei firme, sunt urmăriţi penal de procurorii anticorupţie, într-un dosar de luare de mită şi trafic de influenţă.

APIA: Principiile proiectului pentru timbrul de mediu sunt corecte, măsurabile şi elimină confuziile

Principiile proiectului privind timbrul de mediu sunt corecte, măsurabile şi elimină confuziile, încurajând totodată achiziţia de autovehicule cât mai puţin poluante, apreciază Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România (APIA).

Numeroase persoane defavorizate nu au primit făină şi ulei în 2012 din cauza unei firme bulgare. APIA: Situaţia rezilierii contractelor a fost comunicată Comisiei Europene

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură anunţă, sâmbătă, că a transmis notificările de reziliere a contractelor cu Viem Corporation Eood, care nu a livrat făina şi uleiul pentru persoanele defavorizate, a stabilit cuantumul penalităţilor şi a comunicat situaţia şi Comisiei Europene.

Fostul director al APIA Caraş-Severin, deferit justiţiei pentru însuşire ilegală de bani

Fostul director al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) Caraş-Severin, Romică Pavel Anculia, va fi judecat pentru că şi-a însuşit bani din fondurile europene destinate lucrărilor de curăţire şi întreţinere a pajiştilor, informează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Vânzările de vehicule au scăzut în primele patru luni cu 12% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut

Vânzările de vehicule au scăzut în primele patru luni cu 12% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, la 27.254 unităţi, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), care a anunţat, totodată, că a revizuit în scădere estimarea privind vânzările din 2012.