apple

Apple a avut profit record, de 18 miliarde de dolari, în perioada octombrie-decembrie

Apple a înregistrat un profit record, de 18 miliarde de dolari, în primul trimestru al anului fiscal 2015, în urcare cu 38% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, datorită vânzărilor noilor modele de iPhone-uri lansate în luna septembrie a anului trecut.

Apple a majorat preţurile aplicaţiilor vândute prin App Store. Care sunt noile tarife

Apple a majorat preţurile aplicaţiilor software comercializate prin intermediul App Store, din Canada până în Europa, fiind una dintre cele mai ample reacţii de acest tip a Apple la fluctuaţiile de curs valutar.

GADGETURILE anului 2015: Ce dispozitive inteligente vor fi la modă anul viitor – FOTO, VIDEO

De la căciuli muzicale până la tricouri care vor monitoriza bătăile inimii, tot ce părea de domeniul fantasticului în trecut, iată că vor deveni lucruri reale în 2015, informează CNN. Şi, ceea ce este şi mai important, este că toate aceste invenţii vor fi în pas cu moda, pentru a putea fi purtate cu plăcere de oricine.

Ce PREŢURI au iPhone-urile vândute în Rusia, din cauza deprecierii rublei

Apple a crescut preţurile iPhone-urilor vândute în Rusia cu 35%, din cauza deprecierii rublei, după ce săptămâna trecută a suspendat temporar vânzările online, pentru a revizui preţurile.

Apple a cheltuit peste 56 de miliarde de dolari în 12 luni pentru răscumpărarea de acţiuni

Apple a cheltuit peste 56 de miliarde de dolari pentru răscumpărarea de acţiuni într-o perioadă de 12 luni încheiată la sfârşitul trimestrului al treilea, cel mai mult în rândul companiilor incluse în indicele Standard&Poor’s 500, potrivit datelor deţinute de compania de analiză financiară FactSet.

Apple a suspendat vânzările online în Rusia, din cauza fluctuaţiilor „extreme” ale rublei

Apple a suspendat vânzările online în Rusia, din cauza fluctuaţiilor "extreme" ale rublei, întrucât preţurile trebuie revizuite, după ce moneda rusă a scăzut cu 19% faţă de dolar pe parcursul şedinţei de marţi.

Viralele anului 2014: Zece momente care au „blocat” internetul în acest an – FOTO, VIDEO

Mai multe momente au avut potenţial de viralizare pe internet în 2014, dar sunt unele care s-au dovedit cu adevărat memorabile, episoade ca provocarea găleţii cu gheaţă sau publicarea fotografiilor nud cu vedete fiind subiect de discuţii şi controversă timp de săptămâni sau luni întregi.

Apple a crescut preţurile iPhone-urilor vândute în Rusia cu 25%, din cauza devalorizării rublei

Apple a crescut preţurile telefoanelor iPhone vândute în Rusia cu 25%, din cauza devalorizării rublei, riscând să piardă cotă de piaţă, la numai o zi după ce Samsung Electronics a redus preţurile smartphone-urilor sale, transmite Bloomberg.

Capitalizarea Apple urcă la un nou record, de 701 miliarde dolari

Capitalizarea gigantului american Apple, care deţine deja de trei ani titlul de cea mai valoroasă companie din lume, a urcat marţi la peste 701 miliarde de dolari, un nou nivel record.

Cum arată prima tabletă Nokia – FOTO

Nokia a prezentat marţi tableta N1, primul echipament de acest tip al companiei finlandeze, care urmează să fie dezvoltat în parteneriat cu Foxconn, producătorul IPad-urilor Apple, Nokia marcând astfel reintrarea pe piaţa dispozitivelor de larg consum, relatează Financial Times.

Microsoft a devenit a doua mare companie listată pe bursă la nivel mondial, devansând Exxon Mobil

Microsoft a devenit a doua mare companie din lume după valoarea de piaţă, cu o capitalizare de peste 410 de miliarde de dolari, depăşind Exxon Mobil, ale cărei acţiuni au scăzut pe fondul îngrijorărilor legate de preţul petrolului, în timp ce Apple rămâne lider la o distanţă importantă.

Apple vrea să introducă un ecran 3D în viitorul model iPhone 7

Apple vrea să introducă în viitorul model iPhone 7 un ecran 3D care să poată fi folosit fără ochelari, potrivit unor surse citate de publicaţia Economic Daily News din Taiwan.

Apple vrea să atragă 2,8 miliarde euro printr-o emisiune de obligaţiuni

Apple vrea să atragă marţi, 4 noiembrie, 2,8 miliarde euro (3,5 miliarde dolari) prin vânzarea de obligaţiuni denominate în euro cu scadenţe de 8, respectiv 12 ani, la cele mai reduse randamente plătite vreodată în plasamentele efectuate de companii în moneda unică europeană.

Apple ar putea lansa o nouă emisiune de obligaţiuni, parţial în euro

Compania americană Apple pregăteşte o nouă emisiune de obligaţiuni, iar o parte dintre acestea ar putea fi denominate în euro, o premieră pentru gigantul IT, potrivit Wall Street Journal, care citează surse apropiate situaţiei.

Apple şi Alibaba nu exclud să colaboreze la transformarea telefoanelor în instrumente de plată

Directorul general al Apple, Tim Cook, şi cel al Alibaba, Jack Ma, nu exclud să colaboreze în proiecte care că transforme telefoanele în instrumente de plată, relatează Bloomberg.

Apple are profit în creştere şi vânzări cu 16% mai mari la iPhone-uri, în ultimul trimestru

Apple a înregistrat vânzări şi profit în creştere în cel de-al patrulea trimestru fiscal, perioada iulie-septembrie, faţă de acelaşi interval din 2013, peste estimările analiştilor, pe fondul avansului de 16% al vânzărilor de iPhone-uri şi al încă unei scăderi a numărului de iPad-uri comercializate.

Apple a lansat iPad Air 2 şi iPad mini 3, precum şi două noi modele de iMac-uri. Cum arată şi ce funcţii au noile dispozitive – FOTO

Apple a prezentat noi versiuni de iPad-uri, iPad Air 2 şi iPad mini 3, mai subţiri şi cu senzori tactili, şi iMac-uri, cu ecrane îmbunătăţite şi procesoare mai rapide, după ce, în septembrie, a lansat pe piaţă două modele de iPhone, cu ecrane mai mari, precum şi un smartwatch.

Apple şi Facebook plătesc pentru congelarea ovulelor angajatelor lor

Companiile Apple şi Facebook plătesc pentru servicii de recoltare şi congelare a ovulelor angajatelor care vor să amâne momentul în care vor avea un copil, într-o cursă pentru a atrage cei mai buni specialişti în rândurile salariaţilor lor.

Telefoanele iPhone 6 şi iPhone 6 Plus vor fi disponibile în România din 31 octombrie

Telefoanele iPhone 6 şi iPhone 6 Plus vor intra la vânzare în România pe 31 octombrie, pe parcursul acestei luni aparatele urmând să fie introduse în 36 de state şi teritorii din Europa, Asia, Orientul Mijlociu, America Latină şi Africa, a anunţat luni Apple.

Apple întârzie producţia iPad-urilor cu ecran mare, din cauza cererii ridicate de iPhone-uri

Furnizorii Apple au decis să amâne producţia de masă a tabletelor cu ecran mare, de 12,9 inci, pentru începutul anului viitor, întrucât furnizorii se confruntă cu dificultăţi în satisfacerea cererii mari de iPhone-uri, informează The Wall Street Journal.

Jennifer Lawrence a vorbit pentru prima dată despre scandalul pozelor nud: Publicarea fotografiilor mele intime este o infracţiune de natură sexuală

Actriţa Jennifer Lawrence, una dintre zecile de celebrităţi ale căror fotografii private au fost furate şi publicate pe internet în septembrie, a vorbit pentru prima dată despre scandalul privind furtul de imagini şi a catalogat acţiunea drept infracţiune de natură sexuală.

Facebook vrea să se extindă în domeniul sănătăţii, pentru a ţine pasul cu Apple şi Google

Facebook îşi pregăteşte intrarea pe piaţa îngrijirii sănătăţii, prin crearea de comunităţi de suport şi dezvoltarea unor aplicaţii pentru prevenirea unor boli, în încercarea de a ţine pasul cu competitiorii Apple şi Google.

Apple va lansa la 16 octombrie noile iPad-uri

Apple va lansa la 16 octombrie noua generaţie de iPad-uri, compania încercând astfel să accelereze vânzarea de tablete, după succesul avut de cele două modele de iPhone scoase pe piaţă în septembrie, informează Bloomberg.

Apple şi Fiat ar putea datora retroactiv taxe de mai multe sute de milioane de euro, potrivit UE

Apple şi Fiat ar putea datora autorităţilor din Irlanda şi Luxemburg taxe retroactive în valoare de mai multe sute de milioane de euro, potrivit Comisiei Europene, care a explicat marţi de ce consideră ilegal sprijinul de care au beneficiat aceste companii din partea guvernelor acestor state.

Directorul FBI critică politica de protecţie a datelor implementată de Apple şi Google

Directorul FBI, James Comey, a criticat joi politica de protecţie a datelor implementată de Apple şi Google, pentru a-şi asigura clienţii în urma dezvăluirilor privind metodele de spionaj ale serviciilor americane de informaţii.

RECORD pentru Apple: Peste 10 milioane de noi iPhone-uri, vândute în weekend-ul de debut

Apple a vândut în primul weekend de la lansarea pe piaţă, în 19 septembrie, un număr record de peste 10 milioane de noi iPhone-uri, cumpărătorii luând cu asalt magazinele clasice şi virtuale pentru a cumpăra telefoanele cu ecrane mari ale companiei.

Cozi interminabile la debutul comercial al iPhone 6

Mii de cumpărători au stat ore în şir la coadă vineri să cumpere noile iPhone 6, pe care Apple le-a lansat la începutul lunii septembrie şi care au fost puse vineri spre vânzare în magazinele din SUA, Marea Britanie, Australia, Hong Kong, Singapore, Franţa, Germania şi Japonia.

Apple şi Google consolidează securitatea dispozitivelor mobile, pe fondul spionajului NSA

Companiile Apple şi Google au dispus măsuri de consolidare a securităţii dispozitivelor mobile, pe fondul dezvăluirilor privind metodele de spionaj utilizate de serviciile secrete americane.

Trupa U2 colaborează cu grupul Apple pentru a dezvolta un format muzical care să combată pirateria

Rockerii irlandezi din trupa U2 colaborează cu inginerii grupului Apple pentru a dezvolta un format muzical revoluţionar care va fi capabil să combată în mod eficient pirateria online, informează contactmusic.com.

Apple lansează noua generaţie de iPad-uri la jumătatea lui octombrie

Apple va lansa o nouă generaţie de iPad-uri la jumătatea lunii octombrie, în demersul de înnoire a liniei de produse oferite clienţilor săi, după ce la începutul lui septembrie compania americană a scos pe piaţă două noi modele de iPhone, relatează Bloomberg.

Apple a lansat o aplicaţie care permite abonaţilor iTunes să şteargă albumul trupei U2

Grupul Apple, confruntat cu polemica generată de descărcarea automată a celui mai recent album al trupei U2 în conturile iTunes, a lansat luni o procedură care permite ştergerea materialului discografic "Songs of Innocence" din conturile utilizatorilor care nu doresc acest disc.

Cazuri suspecte de leucemie la o fabrică din China care produce iPhone

Mai multe decese din cauza leucemiei au avut loc în rândul unor angajaţi la o fabrică din China unde se produc milioane de iPhones, în timp ce Apple a anunţat că desfăşoară o anchetă.

Timpul de aşteptare pentru cumpărarea iPhone 6 Plus a ajuns deja la aproape patru săptămâni

Timpul de aşteptare pentru achiziţia iPhone 6 Plus, cu ecran de 5,5 inci, a ajuns la trei-patru săptămâni, la numai câteva ore după ce noul smartphone Apple a devenit disponibil pentru pre-comenzi, potrivit site-ului companiei, relatează Bloomberg.

OMUL ZILEI: Tânărul care a atras toată atenţia la lansarea noilor telefoane Apple – FOTO, VIDEO

Apple a prezentat marţi trei noi produse - iPhone 6, iPhone 6 Plus şi Apple Watch - în cadrul unui eveniment care a avut loc la Flint Center for the Performing Arts, în apropiere de sediul central al Apple din Cupertino, însă se pare că show-ul a fost "furat" de altcineva.

APPLE a lansat nu unul, ci două iPhone-uri, şi un ceas. Ce funcţii au iPhone 6 şi iPhone 6 Plus. Cum arată şi ce poate face Apple Watch – FOTO

Apple a prezentat marţi iPhone 6, reproiectat cu ecrane mai mari faţă de modelele precedente, cu colţuri rotunjite şi carcasă mai subţire, într-un eveniment care indică direcţia spre care se îndreaptă compania sub conducerea lui Tim Cook.

Apple anunţă întărirea măsurilor de siguranţă după furtul fotografiilor private a zeci de vedete

Compania americană Apple va lua măsuri suplimentare de siguranţă pentru protejarea conturilor online ale utilizatorilor săi după ce fotografii nud din conturile mai multor vedete au fost furate şi publicate pe internet, a anunţat preşedintele grupului, Tim Cook.

IKEA a parodiat Apple la lansarea noului catalog de produse – VIDEO

IKEA a parodiat Apple la lansarea noului catalog de produse, realizând un filmuleţ de prezentare a materialului care este asemănător cu cele folosite pentru prezentarea produselor Apple.

Oameni aşteaptă la coadă în faţa magazinului Apple din New York pentru un iPhone 6 care deocamdată nu există – VIDEO

Apple urmează să anunţe lansarea iPhone 6 abia pe 9 septembrie, dar unii oameni deja au făcut comenzi pentru noul telefon şi aşteaptă în faţa reprezentanţei din New York, fiind pregătiţi cu scaune şi saci de dormit.

Apple confirmă compromiterea conturilor unor vedete, dar neagă existenţa unei breşe de securitate

Compania Apple a confirmat compromiterea conturilor iCloud ale unor vedete, dar spune că nu a descoperit nicio dovadă că accesarea fără drept a acestora a fost efectuată prin utilizarea de către atacatori a unei breşe de securitate din sistemele sale.

Cazul fotografiilor nud publicate ilegal: FBI şi Apple au demarat anchete. Ce spune Apple despre spargerea a sute de conturi iCloud ale vedetelor

Apple a declarat că "investighează în mod activ" afirmaţiile potrivit cărora o breşă de securitate a serviciului său iCloud ar fi putut ajuta la furtul fotografiilor nud cu Jennifer Lawrence şi "alte 100 de celebrităţi". Totuşi, la două zile de la scurgerea imaginilor personale, compania nu a dat nicio asigurare pentru milioanele de clienţi cu privire la securitatea lor.