arabia saudit

Hassan Rouhani promite evitarea protestelor violente la reprezentanţele diplomatice din Iran

Preşedintele Iranului, Hassan Rouhani, a cerut autorităţilor judiciare să îi judece urgent pe autorii atacurilor comise în cursul protestelor organizate la ambasada Arabiei Saudite din Teheran, în tentativa de a diminua tensiunile cu principalul adversar regional, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Criza dintre Arabia Saudită şi Iran se adânceşte. Aliaţi sunniţi ai Arabiei îşi întrerup sau reduc relaţiile cu Iranul şiit

Arabia Saudită şi aliaţii săi sunniţi şi-au întrerupt sau redus nivelul relaţiilor diplomatice cu Iranul şiit, agravând criza declanşată de execuţia unui demnitar şiit şi provocând temeri cu privire la o escaladare într-o regiune devastată deja de mai multe războaie, relatează AFP online.

Rusia se oferă să joace rol de mediator între Iran şi Arabia Saudită

Rusia exprimă disponibilitatea de a invita miniştrii de Externe ai Iranului şi Arabiei Saudite la negocieri, pe fondul amplificării tensiunilor dintre cele două ţări.

Casa Albă îndeamnă Iranul şi Arabia Saudită să reia cooperarea

Preşedinţia Statelor Unite a îndemnat Iranul şi Arabia Saudită să depăşească tensiunile şi să coopereze în continuare pentru soluţionarea conflictului din Siria.

TENSIUNI în Orientul Mijlociu – Arabia Saudită suspendă traficul aerian şi relaţiile comerciale cu Iranul, după întreruperea relaţiilor diplomatice: „Situaţia ar putea deveni extrem de periculoasă în următoarele săptămâni” – FOTO, VIDEO

Arabia Saudită a anunţat că a decis să-şi întrerupă relaţiile diplomatice cu Iranul, în urma atacării Ambasadei saudite din Teheran de către manifestanţi care protestau faţă de execuţia şeicului Nimr Baqr al-Nimr, un virulent critic al regimului saudit, decizie care ar putea contribui la apariţia unui conflict militar în zonă, potrivit unui expert citat de CNN.

Ambasada Arabiei Saudite în Iran, incendiată de protestatari în urma execuţiei şeicului Nimr al-Nimr – VIDEO

Ambasada Arabiei Saudite în Teheran a fost atacată şi incendiată, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, de manifestanţi înfuriaţi de executarea liderului şiit Nimr al-Nimr în Arabia Saudită, relatează publicaţia Le Figaro.

TENSIUNI în Orientul Mijlociu: Iranul ameninţă Arabia Saudită că va plăti „un preţ mare” pentru executarea şeicului Nimr al-Nimr/ Parlamentar: Serveşte intereselor ISIS

Ministerul iranian al Afacerilor Externe a acuzat Arabia Saudită că susţine terorismul şi elimină opozanţii regimului după executarea de sâmbătă a şeicului şiit Nimr al-Nimr, care a provocat un val de indignare în întrega comunitate şiită din Orientul Mijlociu, transmite agenţia de presă Reuters.

Liderul Statului Islamic îndeamnă la o revoltă în Arabia Saudită şi promite ATACURI în Europa, SUA şi Rusia

Liderul grupării jihadiste Statul Islamic (SI) Abu Bakr al-Baghdadi a îndemnat la o revoltă în Arabia Saudită şi a promis atacuri în Israel, într-o înregistrare audio postată online sâmbătă.

Liderul Statului Islamic îndeamnă la o revoltă în Arabia şi promite atacuri în Israel

Liderul grupării jihadiste Statul Islamic (SI) Abu Bakr al-Baghdadi a îndemnat la o revoltă în Arabia Saudită şi a promis atacuri în Israel, într-o înregistrare audio postată online sâmbătă.

Arabia Saudită a interceptat o rachetă lansată de pe teritoriul Yemenului

Unităţi din cadrul apărării antiaeriene saudite au interceptat luni, la Jazan (sud-vest), un oraş de la frontiera cu Yemenul, o rachetă lansată de pe teritoriul ţării vecine, a anunţat coaliţia împotriva rebelilor yemeniţi condusă de Arabia Saudită, relatează AP în pagina electronică.

LUPTA împotriva ISIS: Arabia Saudită anunţă formarea unei coaliţii militare islamice de 34 de ţări împotriva terorismului: „Vrem să luptăm împotriva acestei boli” – FOTO, VIDEO

Arabia Saudită a anunţat marţi formarea unei coaliţii militare islamice de 34 de ţări pentru a lupta împotriva terorismului, potrivit unui comunicat comun publicat de agenţia oficială SPA, transmite Reuters în pagina electronică.

Premieră pentru Arabia Saudită: O femeie a fost aleasă consilier municipal la Mecca, în primul scrutin saudit în care femeile au putut alege şi candida

Salma bent Hizab al-Oteibi a fost aleasă în regiunea Mecca (vest), în primele alegeri în care femeile au putut atât să aleagă, cât şi să candideze, în Arabia Saudită, un regat ultraconservator, au anunţat duminică autorităţile electorale locale, relatează AFP în pagina electronică.

Germania acuză Arabia Saudită că susţine islamului radical

Vicecancelarul Germaniei, Sigmar Gabriel, a criticat Arabia Saudită pentru susţinerea acordată fundamentaliştilor religioşi musulmani, pe fondul temerilor privind finanţarea unor moschei islamiste din Europa, informează EUObserver.

ATAC ARMAT în California: Bărbatul care a comis atacul a călătorit în Arabia Saudită, unde s-a căsătorit – FOTO

Bărbatul care a comis atacul armat soldat cu 14 morţi la San Bernardino, în statul american California, a călătorit în Arabia Saudită la începutul acestui an şi s-a întors de acolo căsătorit cu femeia care a participat alături de el la masacrul de miercuri, relatează Associated Press.

TRAGEDIA DE LA MECCA: Bilanţul busculadei produse în septembrie în Arabia Saudită a ajuns la 1.958 de morţi

Bilanţul busculadei produse pe 24 septembrie în complexul musulman de pelerinaje din Mina a ajuns la 1.958 de morţi, anunţă surse oficiale citate de site-ul cotidianului Le Figaro.

O instanţă din SUA respinge acuzaţiile privind implicarea Arabiei Saudite în complotul 11 septembrie

O instanţă din Statele Unite a respins, din lipsă de probe, acuzaţii privind implicarea Arabiei Saudite în atentatele din 11 septembrie 2001, soldate cu aproape 3.000 de morţi, informează BBC News online.

Liderul suprem iranian îndeamnă Arabia Saudită să ceară scuze pentru busculada de la Mina

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei a îndemnat Arabia Saudită să prezinte scuze pentru busculada în care au murit sute persoane joi, în timpul pelerinajului anual la Mecca, relatează BBC News online.

TRAGEDIA DE LA MECCA: Bilanţul busculadei a crescut la 769 de morţi şi 934 de răniţi

Bilanţul busculadei care a avut loc joi, în timpul pelerinajului anual de la Mecca, a ajuns la 769 de morţi şi 934 de răniţi, a anunţat sâmbătă ministrul saudit al Sănătăţii Khalid al-Falih, relatează Reuters în pagina electronică.

TRAGEDIA DE LA MECCA: Sute de mii de musulmani continuă pelerinajul, după busculada soldată cu 717 morţi – FOTO, VIDEO

Sute de mii de credincioşi musulmani continuă vineri pelerinajul la Mecca, la o zi după busculada soldată cu cel puţin 717 morţi, în urma căreia regele saudit a ordonat revizuirea măsurilor de securitate, relatează agenţia DPA în pagina electronică.

TRAGEDIE LA MECCA: Peste 717 persoane au murit şi 805 au fost rănite într-o busculadă produsă în timpul pelerinajului anual. IMAGINI VIDEO de la locul dezastrului

Peste 717 persoane de diferite naţionalităţi au murit şi alte 805 au fost rănite, în urma unei busculade produse joi în timpul pelerinajului anual la Mecca, a anunţat Protecţia civilă saudită, citată de Reuters în pagina electronică.

Circa 1.000 de pelerini, evacuaţi în Mecca dintr-un hotel din cauza unui incendiu

Aproximativ 1.000 de pelerini musulmani asiatici au fost evacuaţi, joi seară, dintr-un hotel situat în oraşul saudit Mecca, din cauza unui incendiu de amploare, anunţă autorităţile saudite, citate de site-ul agenţiei AP.

Firma familiei lui Osama ben Laden, „responsabilă parţial” de prăbuşirea macaralei la Mecca

Autorităţile saudite au anunţat că gigantul saudit Binladin Group, aparţinând familiei lui Osama ben Laden, este "parţial responsabil" de prăbuşirea unei macarale, vineri, pe Marea Moschee de la Mecca, accident în urma căruia 107 persoane au murit, relatează BBC News Online.

Inginer saudit: Prăbuşirea macaralei la Mecca a fost un „act al lui Allah”

Prăbuşirea macaralei la principala moschee din oraşul saudit Mecca, incident soldat cu peste 100 de morţi, a fost "un act al lui Allah", crede un reprezentant al grupului saudit care se ocupă de extinderea centrului de pelerinaje.

Arabia Saudită susţine că a primit circa 2,5 milioane de refugiaţi sirieni

Arabia Saudită a primit aproximativ 2,5 milioane de sirieni de la izbucnirea conflictului, a comunicat un oficial din cadrul Ministerului Saudit de Externe ca reacţie la sugestiile că statele bogate din zona Golfului Persic ar trebui să facă mai mult pentru refugiaţi, scrie The New York Times.

TRAGEDIA de la Mecca: Bilanţul accidentului se ridică la cel puţin 107 morţi şi sute de răniţi – VIDEO

Cel puţin 107 persoane au murit, iar alte 238 au fost rănite după prăbuşirea macaralei prin acoperişul Marii Moschei de la Mecca, conform bilanţului anunţat sâmbătă de autorităţile saudite.

Tragedie la Mecca: Cel puţin 65 de persoane au murit după prăbuşirea unei macarale. Alte aproximativ 80 de persoane au fost rănite – VIDEO

Cel puţin 65 de oameni au murit după prăbuşirea unei macarale la principala moschee din oraşul saudit Mecca, anunţă autorităţile locale, citate de BBC News online. Alţi aproximativ 80 de oameni au fost răniţi în incident, potrivit Serviciului saudit pentru protecţia civilă.

Rusia şi Arabia Saudită recomandă regimului din Siria să reia dialogul cu opoziţia

Rusia şi Arabia Saudită au stabilit o serie de măsuri pentru a ajuta regimul Bashar al-Assad să reia dialogul cu toate grupurile opoziţiei pentru depăşirea războiului civil din Siria, anunţă Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de site-ul publicaţiei The Wall Street Journal.

MAE condamnă atacul terorist din Arabia Saudită. Aurescu: „Cea mai profundă simpatie poporului saudit”

MAE condamnă atacul terorist comis joi la o moschee din oraşul Abha, din sud-vestul Arabiei Saudite, soldat cu morţi şi răniţi din rândul membrilor forţelor de securitate şi al civililor.

ATAC TERORIST la o moschee din Arabia Saudită: Cel puţin 15 persoane au fost ucise. Atentatul, revendicat de un grup afiliat reţelei Stat Islamic – VIDEO

Cel puţin 15 persoane au murit, iar alte câteva zeci au fost rănite într-un atac terorist care a vizat joi o moschee şiită din Arabia Saudită, informează Al Jazeera.

Complot terorist, dejucat în Arabia Saudită. Sute de membri ai grupului Stat Islamic au fost arestaţi

Serviciile de securitate din Arabia Saudită au arestat, sâmbătă, 431 de presupuşi membri ai reţelei teroriste Stat Islamic suspectaţi că pregăteau atacuri la moschei şiite, informează BBC News online.

Barack Obama a discutat cu şeful diplomaţiei saudite despre acordul nuclear cu Iranul

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, s-a întâlnit, vineri, cu ministrul de Externe al Arabiei Saudite, Adel al-Jubeir, în contextul în care Administraţia de la Riyad este preocupată de acordul marilor puteri cu Iranul în domeniul nuclear, informează site-ul ziarului USA Today.

Fostul ministru saudit de Externe, prinţul Saud Al Faisal, a decedat la vârsta de 75 de ani

Fostul ministru de Externe al Arabiei Saudite, prinţul Saud Al Faisal, a decedat joi la vârsta de 75 de ani, au anunţat familia sa şi o sursă oficială, relatează Le Figaro în pagina electronică.

Arabia Saudită va creşte producţia de petrol pentru a face faţă cererii globale

Arabia Saudită este pregătită să crească producţia de petrol în următoarele luni pentru a face faţă cererii în creştere la nivel mondial, afirmă un oficial din industrie citat de Reuters.

Arabia Saudită dispune un armistiţiu umanitar temporar în Yemen

Arabia Saudită a dispus un armistiţiu umanitar privind raidurile efectuate în Yemen, ameninţând însă că insurgenţii huthi vor fi atacaţi oriunde dacă nu respectă încetarea focului, inclusiv în regiunile saudite situate la frontieră, informează Reuters.

Militari din coaliţia condusă de Arabia Saudită, văzuţi pe străzi din oraşul yemenit Aden

Un "număr limitat" de militari din cadrul coaliţiei conduse de către Arabia Saudită a fost văzut pentru prima dată, duminică, pe străzi din Aden, în sudul Yemenului, alături de combatanţi care înfruntau rebeli şiiţi huthi, potrivit unor oficiali locali, relatează AFP în pagina electronică.

Ponta, în Arabia Saudită: Principala problemă este lipsa de promovare, am cam dispărut după 1990

Autorităţile române vor încerca să convingă oamenii de afaceri din Arabia Saudită să investească în agricultură, sistemul sanitar, proiecte energetice şi imobiliare, principala problemă fiind lipsa de promovare a României în ultimii 25 ani în această ţară, a declarat premierul Victor Ponta.

François Hollande va efectua o vizită la Riyadh pe 4 şi 5 mai

Preşedintele francez François Hollande va efectua, pe 4 şi 5 mai, o vizită la Riyadh, capitala Arabiei Saudite, unde va asista, în calitate de invitat de onoare, la un summit al Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG), a anunţat marţi Palatul Elysée, relatează Le Figaro în pagina electronică.

Arabia Saudită anunţă că a arestat 93 de presupuşi membri SI şi a dejucat un atentat la Ambasada SUA

Arabia Saudită a arestat 93 de persoane suspectate că fac parte din gruparea Statul Islamic (SI), inclusiv două persoane care ar fi plănuit un atentat cu maşină capcană, dejucat, la Ambasada Statelor Unite din Riyadh, a anunţat marţi Ministerul de Interne, relatează Reuters în pagina electronică.

Prinţ saudit, criticat după ce a promis maşini de lux piloţilor militari care bombardează Yemenul

Un membru al familiei regale din Arabia Saudită şi-a atras critici după ce le-a promis autoturisme de lux piloţilor avioanelor de vânătoare care bombardează poziţii ale insurgenţilor din Yemen, informează BBC News online.

Coaliţia condusă de Arabia Saudită a reluat bombardamentele în Yemen

Avioanele de război ale coaliţiei conduse de Arabia Saudită au bombardat obiective ale rebelilor din Yemen, în pofida anunţului autorităţilor de la Riyadh conform căruia au încheiat campania de bombardamente.