arad

Coloană de camioane pe cinci kilometri pe autostrada Nădlac-Arad

O coloană de circa cinci kilometri de TIR-uri s-a format, miercuri, pe autostrada Nădlac-Arad, în zona punctului de trecere a frontierei Nădlac-Csanadpalota, după ce în Ungaria a fost interzisă, marţi, circulaţia camioanelor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

DSP Arad: Nu avem timp de pierdut în cazul Maternităţii – expertizată cu risc seismic de gradul 4. GALERIE FOTO

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Arad consideră că nu mai este timp de pierdut în cazul Matenităţii din Arad, a cărei clădire a fost expertizată cu risc seismic de gradul 4 şi este improprie desfăşurării actului medical.

O adolescentă din Arad a născut singură în casă. Bebeluşul a murit

O adolescentă din localitatea arădeană Mănăştur a născut singură, miercuri, în toaleta locuinţei în care se afla, însă bebeluşul - un băieţel de 2,7 kilograme - nu a supravieţuit, iar poliţiştii au început o anchetă în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O femeie a murit după ce locuinţa sa a luat foc, în centrul Aradului

O femeie în vârstă de 82 de ani a murit, luni, după ce locuinţa sa situată în centrul oraşului Arad a luat foc, victima fiind găsită intoxicată cu fum, iar medicii nu au reuşit să o resusciteze, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Trafic blocat pe DN 7, în judeţul Arad, unde s-a răsturnat un TIR încărcat cu biscuiţi

Traficul rutier pe DN 7 este blocat, marţi după-amiază, la ieşirea din localitatea Săvârşin, judeţul Arad, după ce un TIR încărcat cu biscuiţi s-a răsturnat, blocând ambele sensuri ale drumului, pe care s-au format cozi de autoturisme de aproximativ doi kilometri.

Comisia Europeană a acceptat candidatura oraşului Arad pentru titlul „Capitală Verde a Europei” în 2018

Comisia Europeană a aprobat candidatura oraşului Arad pentru titlul "Capitală Verde a Europei" în 2018, anunţând lista celor şapte localităţi de pe continent ale căror candidaturi au fost acceptate în urma depunerii dosarelor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ZIUA ARMATEI 2015: Mai multe evenimente au avut loc în Bucureşti şi în ţară. Iohannis, prezent la Monumentul Eroilor de la Păuliş – GALERIE FOTO

Manifestaţii prilejuite de Ziua Armatei au avut loc, duminică, în mai multe oraşe din ţară, preşedintele Klaus Iohannis fiind prezent, pe parcursul zilei, la evenimente desfăşurate în judeţul Arad.

Fabrica de seringi de unică folosinţă Sanevit Arad, scoasă la licitaţie cu 7,4 milioane euro

Fabrica de seringi de unică folosinţă Sanevit 2003 Arad a fost scoasă la licitaţie de Ministerul Economiei, la preţul de 32.684.998 lei, adică aproximativ 7,4 milioane de euro, însă societatea nu mai produce nimic de mai mulţi ani şi are doar câţiva angajaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Peste 50 de milioane de euro vor fi cheltuiţi pentru proiectul Arad – Capitală Culturală Europeană – FOTO

Administraţia locală din Arad va cheltui peste 50 de milioane de euro în competiţia pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021, dosarul de candidatură fiind finalizat, iar banii urmează a fi investiţi în infrastructura culturală şi în "oferta pentru Europa", a anunţat primarul Gheorghe Falcă.

Arad: „Condiţii de lagăr” la Psihiatrie, sesizate după externarea unui italian care s-a sinucis – FOTO

Imagini cu izolatorul de la Psihiatrie Arad, unde a fost internat un italian care ulterior s-a sinucis, au fost postate pe internet de prieteni ai săi, care reclamă "condiţii de lagăr" în acea cameră, directorul spitalului susţinând că doar acolo sunt astfel de condiţii, iar clădirea va fi refăcută.

ACCIDENT RUTIER, la Arad: Trei TIR-uri s-au ciocnit pe DN 7. Doi şoferi au fost răniţi grav

Trei TIR-uri s-au ciocnit, joi, pe DN 7, în zona localităţii arădene Milova, iar doi dintre şoferi au fost răniţi grav şi transportaţi la spital, în timp ce traficul a fost complet blocat două ore, la ora transmiterii acestei ştiri circulându-se, alternativ, pe o bandă din cele două.

Mii de familii din Arad au apă potabilă doar câteva ore pe zi, din cauza secetei

Câteva mii de familii din 29 de sate din judeţul Arad au apă potabilă din reţea doar câteva ore pe zi, atât din cauza unei restricţii la furnizare impuse de uzina locală pe fondul secetei, cât şi din cauza presiunii slabe cauzate de consumul dublat, pentru că oamenii îşi udă mai mult grădinile.

Cod galben de inundaţii, emis de hidrologi în patru judeţe. Care sunt râurile vizate

Hidrologii au emis o atenţionare de cod galben de inundaţii care vizează râuri din judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Alba şi Arad.

CAMPANIE de promovare a mersului pe două roţi: Centrul Aradului, împânzit de biciclete decorative agăţate de stâlpi şi copaci – GALERIE FOTO

Centrul municipiului Arad este decorat, de câteva zile, cu biciclete agăţate de stâlpi de iluminat sau de copaci, ori amplasate în mijlocul spaţiilor verzi, în cadrul unei campanii de promovare a mersului pe două roţi, care va dura până în luna octombrie.

Arădeanul acuzat de uciderea soţului unei prezentatoare tv, condamnat la 14 ani de închisoare

Curtea de Apel Timişoara l-a condamnat la 14 ani de închisoare pe arădeanul arestat în luna martie după ce şi-a bătut crunt patronul, Valentin Costea, soţul unei cunoscute prezentatoare tv din oraş, care ulterior a murit în spital, majorându-i acestuia cu două luni pedeapsa dată de Tribunalul Arad.

ACCIDENT în Arad: DN7, blocat după ce un TIR şi o autobasculantă s-au ciocnit. Unul dintre şoferi a murit – FOTO

DN 7 este blocat, joi dimineaţă, iar şoferul unei autobasculante a murit pe loc, după ce maşina pe care o conducea a fost izbită frontal de un TIR al cărui şofer a pierdut controlul volanului din cauză că nu a adaptat viteza într-o curbă, în condiţiile în care şoseaua era umedă în urma unei ploi.

Rezultate BAC 2015. Notele din judeţul ARAD

Promovabilitatea la bacalaureat în judeţul Arad este de 59,88%, cu nouă procente mai mare decât anul trecut, când a fost 50,66%, în timp ce la un liceu din judeţ niciun candidat nu a luat examenul.

Se deschide cel mai mare cinema în aer liber din România: Inaugurarea, marcată cu filme de Oscar

Cel mai mare cinema în aer liber din România va fi deschis, marţi, într-un parc din centrul Aradului, unde vor fi proiectate, timp de şase zile, inclusiv filme de Oscar, între care ”The Theory of everything”, iar intrarea va fi liberă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Premierul Victor Ponta s-ar putea întoarce în ţară până în 11 iulie/Plumb: Doar medicii pot decide când Ponta se întoarce în ţară

Premierul Victor Ponta intenţionează să participe, în 11 iulie, la deschiderea punctului de frontieră Nădlac (România)-Csanadpalot (Ungaria), dar prezenţa sa la eveniment este condiţionată de acordul medicilor care îl vor examina din nou săptămâna viitoare, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale

Judeţul Arad va exporta apă potabilă în Ungaria. Va fi construită o conductă cu 10 milioane de euro

Judeţul Arad va exporta apă potabilă în Ungaria, iar în acest sens va fi construită, începând cu luna iulie, o conductă de 33 de kilometri între Arad şi Bekes, în baza unui parteneriat semnat încă din 2011, investiţia de zece milioane de euro fiind suportată de partea ungară.

Mall-ul Galleria Arad, părăsit după închiderea hipermarketului Cora. Cum arată centrul comercial – GALERIE FOTO

Gradul de ocupare a mall-ului Galleria Arad se va reduce la 50%, de la 1 iunie, după închiderea hipermarketului Cora, care funcţionează de câteva zile cu rafturile goale, fiind aprovizionat doar cu alimente perisabile, în timp ce la produsele care se mai află la vânzare sunt reduceri semnificative.

Un primar din Arad şi trei oameni de afaceri, reţinuţi în dosarul de fraudare de fonduri europene

Primarul localităţii Zăbrani (Arad), Marian Toader, şi trei oameni de afaceri arădeni au fost reţinuţi, marţi seară, de DNA Timişoara, în urma percheziţiilor făcute în dosarul de evaziune fiscală şi fraudare de fonduri europene, cu un prejudiciu estimat la trei milioane de euro.

Trafic deviat pe autostradă de la Nădlac spre Arad din cauza a sute de camioane aflate lângă vamă

Traficul rutier a fost deviat, marţi, de la Nădlac spre Arad, de pe DN7 pe autostrada A1, din cauza unei coloane de camioane ce se întinde pe o distanţă de zece kilometri, automarfarele staţionând pe şosea pentru controlul de la graniţă.

Percheziţii în judeţul Arad într-un dosar de evaziune fiscală şi fraudare de fonduri europene

Procurorii DNA din Timişoara au descins, marţi dimineaţă, la locuinţele unor oameni de afaceri din judeţul Arad şi la locuinţa primarului din localitatea Zăbrani, într-un dosar de evaziune fiscală şi fraudare de fonduri europene, cu un prejudiciu estimat la trei milioane de euro.

Arad: Locuinţe inundate şi maşini avariate de crengi şi copaci, în urma unei furtuni – FOTO

Locuinţe de pe mai multe străzi din municipiul Arad au fost inundate, în noaptea de duminică spre luni, în urma unei furtuni care a rupt şi copaci sau crengi, ce au căzut peste autoturisme şi cablurile reţelei de electricitate, provocând avarii.

Doi morţi şi trei răniţi, după ce două maşini s-au ciocnit frontal pe DN 79A, în Arad

Doi bărbaţi şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi, după ce maşinile în care se aflau s-au ciocnit frontal, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN 79A, în judeţul Arad, traficul fiind blocat pe această şosea două ore.

Clase de învăţământ dual cu burse de până la 500 de lei pentru elevi, înfiinţate la Arad

Elevii unui grup şcolar din Arad vor putea învăţa în sistem dual, începând din toamnă, fiind înfiinţate clase de meserii pentru sudori şi operatori maşini, elevii urmând să câştige burse de până la 500 de lei pe lună şi să aibă locuri de muncă asigurate la finalizarea studiilor.

Cadavrul mumificat al unei femei, găsit într-o locuinţă din Arad, ţinut ascuns de fiu de două luni

Cadavrul unei femei moarte în urmă cu aproximativ două luni a fost găsit mumificat, miercuri seară, într-o locuinţă din centrul Aradului, unde era ţinut ascuns de către fiul decedatei, pe care poliţiştii l-au găsit beat şi nu l-au putut audia, acesta adormind de câteva ori în timpul audierii.

Arad: O furtună a rupt copaci, a avariat maşini şi a lăsat 48 de localităţi fără electricitate

O furtună a produs mai multe paube, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în judeţul Arad, unde au fost rupţi copaci, au fost avariate maşini şi acoperişuri, iar 48 localităţi au rămas fără energie electrică.

Arad: Două autocare şi cinci maşini, implicate într-un accident pe DN7, două persoane fiind rănite

Două autocare cu muncitori şi cinci maşini au fost implicate, vineri dimineaţă, într-un accident în lanţ produs pe DN7, la intrarea în municipiul Arad, unde şoseaua era acoperită cu polei, iar două persoane au fost rănite, între care un pasager din autocar.

Falcă: MApN semnează protocolul prin care cedează administraţiei locale Cetatea Aradului

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) va semna un protocol cu Primăria Arad, căreia ar urma să îi cedeze Cetatea Aradului, în care funcţionează o bază militară, consilierii locali aprobând, luni, forma de protocol care a fost convenită între părţi, a anunţat primarul Gheorghe Falcă.

Arad: Cozi la depozitul unde se distribuie alimentele de la Uniunea Europeană – FOTO

Aproape o treime dintre beneficiarii alimentelor provenite de la Uniunea Europeană şi le-au ridicat în mai puţin de două zile, la Arad, fiind vorba despre peste 2.000 de persoane care s-au prezentat, de miercuri dimineaţă, la depozitul unde are loc distribuirea ajutoarelor şi unde s-au format cozi.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE Arad: Iohannis a câştigat detaşat, cu 68,24% din voturi – rezultate parţiale BEJ

Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a câştigat alegerile în judeţul Arad, cu 68,24% din voturi, arată rezultatele parţiale prezentate de Biroul Electoral Judeţean Arad după centralizarea datelor din o treime din secţiile de votare din judeţ, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Stradă închisă în Arad după ce un bărbat a aruncat de la balcon zeci de ghivece, oale şi sticle – FOTO

O stradă din municipiul Arad a fost închisă circulaţiei, marţi, după ce timp de aproximativ o jumătate de oră un bărbat a aruncat de la balconul locuinţei sale zeci de ghivece cu plante, oale sau sticle, iar pompierii au fost nevoiţi să spargă uşa pentru a-l imobiliza pe arădean.

REZULTATE FINALE ALEGERI PREZIDENŢIALE Arad: Iohannis – 44,55%, Ponta – 29,48%, Udrea – 4,92%

Candidatul ACL Klaus Ionhannis a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale în judeţul Arad, unde 44,55 % dintre alegători i-au acordat votul, în timp ce candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a obţinut 29,48% din voturi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Arad: Un camion bulgăresc s-a răsturnat pe autostradă. Traficul a fost blocat – FOTO

Un camion din Bulgaria care transporta produse alimentare s-a răsturnat, marţi, pe centura în regim de autostradă a Aradului, iar o parte din marfă s-a răsturnat pe şosea, astfel că traficul a fost blocat timp de 30 de minute.

Arad: O femeie şi doi copii, loviţi pe trecerea de pietoni de un microbuz; unul dintre copii a murit

O femeie şi doi copii au fost loviţi, sâmbătă seară, pe o trecere de pietoni de pe DN 7, în localitatea arădeană Bârzava, de un microbuz condus de un cetăţean ungar, unul dintre copii, în vârstă de un an, care se afla în braţele femeii, murind din cauza leziunilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Arad: Suporterii unguri au aruncat cu petarde şi cutii de bere din tren la intrarea în ţară. Jandarmerie: Au fost incidente minore

Aproape 800 de suporteri unguri au venit în România cu trenul, în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar în gările din Curtici şi Arad au aruncat cu petarde, cutii şi sticle de bere şi au scandat de la ferestre ”Ungaria! Ungaria”, însă forţele de ordine nu au aplicat sancţiuni.

Lotul 2 al autostrăzii Nădlac-Arad va fi construit de asocierea Astaldi-Max Boegl, pentru 25 milioane de euro

Asocierea italo-germană Astaldi - Max Boegl va finaliza lucrările la cel de-al doilea lot al autostrăzii Nădlac-Arad, între Pecica şi Arad, pentru 110,7 milioane de lei, (25,1 milioane de euro) cu TVA.

EFECTELE OUG 55: Preşedintele PNL Buzău spune că şeful CJ Buzău a părăsit PNL şi „a bătut palma cu PSD”. Numeroşi primari şi consilieri „au schimbat tabăra”

Preşedintele PNL Buzău, deputatul George Scutaru, a confirmat, joi, că şeful Consiliului Judeţean Buzău, Cristi Bîgiu, vicepreşedinte al filialei liberale, a părăsit partidul şi "a bătut palma cu PSD", el apreciind că astfel Bîgiu a cedat presiunilor şi promisiunilor social-democraţilor.