arbitri

Echipa de futsal FC Craiova s-a retras din campionat

Finanţatorul echipei de futsal FC Craiova, Sorin Croitoru, a anunţat că formaţia din Bănie a luat decizia de a se retrage din acest sezon al primei divizii, fiind nemulţumită de arbitrajele de care a avut parte, mai ales în play-off.

Vizita medicală făcută de arbitrul Tudor la INMS a durat aproape cinci ore

Arbitrul Alexandru Tudor a efectuat, miercuri dimineaţă, vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă (INMS), pe parcursul a aproape cinci ore.

Cristian Balaj şi Alexandru Tudor vor arbitra în Cupa UEFA

Arbitrii români Cristian Balaj şi Alexandru Tudor vor conduce la centru partide din 16-imile de finală ale Cupei UEFA, informează site-ul oficial al forului continental.

Vasile Simionaş: Vom pune şi noi presiune pe arbitri

Vicepreşedintele clubului Politehnica Iaşi, Vasile Simionaş, a declarat, luni, că gruparea ieşeană îşi va schimba din retur atitudinea faţă de arbitri, pe care va încerca să pună presiune.

Fostul preşedinte al Comisiei de Arbitri din Bulgaria, acuzat de trucare de meciuri

Parchetul din Sofia a anunţat, miercuri, că a emis un act de acuzare pentru abuz de putere împotriva fostului preşedinte al Comisiei Arbitrilor, Borislav Alexandrov, suspectat că a încercat să influenţeze rezultatele a şapte meciuri din prima divizie.

Istvan Kovacs va arbitra partida Steaua Bucureşti – Unirea Urziceni

Arbitrul Istvan Kovacs va conduce la centru partida dintre echipele Steaua Bucureşti şi Unirea Urziceni, din etapa a XVII-a, ultima a turului Ligii I, care se va disputa luni, de la ora 20.30.

Alexandru Tudor va arbitra partida Universitatea Craiova – Steaua

Arbitrul Alexandru Tudor va conduce la centru meciul dintre echipele Universitatea Craiova şi Steaua Bucureşti, programat vineri, de la ora 20.45, pe Stadionul Ion Oblemenco, în etapa a XVI-a a Ligii I.

Marius Avram va arbitra meciul Dinamo – Unirea Urziceni

Arbitrul Marius Avram va conduce la centru partida Dinamo Bucureşti - Unirea Urziceni, programată duminică, la ora 21.00, în etapa a XV-a a Ligii I.

Alexandru Deaconu arbitrează meciul Dinamo – Steaua

Partida Dinamo - Steaua, care va avea loc, sâmbătă, de la ora 21.00, în etapa a XIII-a a Ligii I, va fi arbitrată de o brigadă avându-l la centru pe Alexandru Deaconu.

Preşedintele CCA: Se pune o presiune anapoda asupra arbitrilor

Preşedintele CCA, Gheorghe Constantin, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că atacurile unor oameni de fotbal la adresa arbitrilor produc o presiune "anapoda" asupra acestora.

Brigadă din Italia la meciul Steaua – Galatasaray

Meciul Steaua - Galatasaray, din manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Italia, condusă la centru de Matteo Simone Trefoloni, acelaşi care a oficiat, în 2007, la meciul tur al "roş-albaştrilor" cu BATE Borisov, din aceeaşi fază a competiţiei.

Alexandru Tudor va arbitra derbiul Rapid – Dinamo

Arbitrul FIFA Alexandru Tudor va conduce la centru derbiul etapei a V-a a Ligii I, Rapid - Dinamo, care se va disputa duminică, de la ora 20.45, pe stadionul "Giuleşti-Valentin Stănescu", informează site-ul oficial al Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Arbitrii şi observatorii meciurilor de sâmbătă din Liga I

Arbitrii şi observatorii meciurilor care se vor disputa, sâmbătă, în etapa a IV-a a Ligii I:

Laurent Duhamel va arbitra meciul Galatasaray – Steaua

Meciul Galatasaray Istanbul - Steaua Bucureşti, programat miercuri, de la ora 21.15, în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Franţa, avându-l la centru pe Laurent Duhamel, informează site-ul ajansspor.com.

Arbitrii şi observatorii partidelor de duminică din Liga I

Arbitrii şi observatorii partidelor care vor avea loc duminică, în prima etapă a Ligii I:

Arbitrii şi observatorii partidelor de sâmbătă, din prima etapă a Ligii I

Arbitrii şi observatorii partidelor care vor avea loc, sâmbătă, în prima etapă a Ligii I, sezonul 2008/20009:

Delegările se vor face în funcţie de gradul de rudenie, afacerile şi locul de muncă al arbitrilor

CCA a anunţat, miercuri, că delegările la partidele din Liga I, sezonul 2008-2009, se vor face ţinându-se cont de gradul de rudenie, afacerile şi locul de muncă al arbitrilor, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.

CCA va delega arbitrii în viitoarea ediţie a Ligii I

Secretarul general al LPF, Valentin Alexandru, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă organizată la sfârşitul Adunării Generale, că arbitrii care vor oficia în viitoarea ediţie a Ligii I vor fi delegaţi de Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA).

Trei arbitri români la meciuri din Cupa UEFA şi Liga Campionilor

Trei arbtitri români, Ovidiu Haţegan, Augustus Constantin şi Cristian Balaj, au fost anunţaţi de către Comisia Centrală a Arbitrilor că vor oficia la meciuri contând pentru tururile preliminare ale cupelor europene.

Arbitrii meciurilor de luni, marţi şi miercuri de la Euro-2008

UEFA a anunţat arbitrii meciurilor de luni, marţi şi miercuri de la Euro-2008:

Norvegianul Tom Henning Ovrebo va arbitra partida Italia – România

Partida Italia - România, care va avea loc, vineri, de la ora 19.00, la Zurich, în etapa a doua a grupei C a Campionatului European, va fi arbitrată de o brigadă din Norvegia avându-l la centru pe Tom Henning Ovrebo, informează site-ul oficial al UEFA.

UEFA a deschis o procedură împotriva clubului FC Porto

UEFA a deschis o procedură împotriva clubului FC Porto, sancţionat de liga portugheză pentru tentativă de corupere a arbitrilor, pentru a verifica dacă gruparea lusitană poate fi admisă să participe la viitoarea ediţie a Ligii Campionilor.

Aurelian Bogaciu va arbitra meciul Rapid – Dinamo

Arbitrul Aurelian Bogaciu va conduce la centru meciul Rapid - Dinamo, care va avea loc, sâmbătă, de la ora 20.30, pe stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu, în etapa a XXXII-a a Ligii I.

Augustus Constantin va arbitra partida Unirea Urziceni – Rapid

Arbitrul Augustus Constantin va conduce la centru meciul Unirea Urziceni - Rapid, care va avea loc, miercuri, de la ora 20.30, în etapa a XXXI-a a Ligii I.

Sebastian Colţescu arbitrează meciul Dinamo – Unirea Urziceni

Arbitrul Sebastian Colţescu va conduce la centru meciul Dinamo - Unirea Urziceni, care va avea loc, duminică, de la ora 20.30, în etapa a XXX-a a Ligii I.

Cristian Balaj arbitrează meciul Oţelul Galaţi – Steaua

Arbitrul Cristian Balaj va conduce la centru meciul Oţelul Galaţi - Steaua Bucureşti, care va avea loc, sâmbătă, de la ora 17.00, în etapa a XXX-a a Ligii I.

Chivorchian: Un arbitru condamnat pentru tâlhărie nu are ce căuta în fotbal

Preşedintele Consiliului Director al clubului Poli Timişoara, Gheorghe Chivorchian, l-a criticat în termeni duri pe centralul Marius Martiş, care a condus meciul cu Oţelul, spunând că un arbitru condamnat pentru tâlhărie nu are ce căuta în fotbal.

Gabriel Stan e îngrijorat de presiunile oficialilor clubului Ceahlăul asupra arbitrilor

Antrenorul echipei UTA, Gabriel Stan, este îngrijorat de presiunile oficialilor clubului Ceahlăul Piatra Neamţ înaintea partidei din cadrul etapei a XXVII-a a Ligii I, declarând, vineri, că speră ca formaţia sa să nu fie dezavantajată.

Sandu îi ameninţă pe arbitri cu excluderea dacă nu procedează ca Deaconu

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, l-a dat exemplu arbitrilor din lotul A pe Alexandru Deaconu, care a deschis "noi orizonturi în fotbalul românesc" prin suspendarea meciului Rapid-Steaua, şi i-a ameninţat pe aceştia că-i va exclude din activitate dacă nu vor proceda la fel ca arbitrul bucureştean.

Lupescu: Copos a legalizat şpaga în arbitraj

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că principalul acţionar al FC Rapid, George Copos, este cel care a legalizat şpaga în arbitraj şi a adăugat că nu-i acuză acum pe arbitri că fură.

Dragomir: Dacă aş fi la FRF aş aduce arbitri străini la Rapid – Steaua şi CFR Cluj – Rapid

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că dacă ar fi în locul conducătorilor FRF ar aduce arbitri străini la meciurile importante, precum Rapid - Steaua şi CFR Cluj - Rapid, pentru a elimina suspiciunile.

Farul depune memoriu împotriva arbitrilor de la meciul cu Dinamo

Antrenorul echipei Farul Constanţa, Ion Marin, a declarat, luni, că gruparea de pe Litoral va depune un memoriu împotriva brigăzii de arbitri de la meciul cu Dinamo, scor 0-0, din etapa a XXII-a a Ligii I.

Cristian Balaj va arbitra meciul Rapid – Poli Ştiinţa Timişoara

Arbitrul Cristian Balaj va conduce la centru partida Rapid - Poli Ştiinţa Timişoara, care va avea loc, duminică, pe stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu, de la ora 20.30, în etapa a XXII-a a Ligii I.

Dragomir despre delegarea arbitrilor: Sunt greşeli impardonabile, de copii

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că în procesul de delegare a arbitrilor la meciurile din Liga I, condus de directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, apar "greşeli impardonabile, de copii".

Ceahlăul va depune un memoriu împotriva arbitrului Ionel Ivan

Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Ceahlăul Piatra Neamţ, Viorel Măstăcăneanu, crede că echipa sa a fost dezavantajată de arbitrul Ionel Ivan în meciul pierdut, scor 1-2, contra echipei Dinamo, şi precizează că va depune un memoriu împotriva acestuia.

Dragomir: Dacă vor fi greşeli de delegări, va fi balamuc şi ei vor răspunde

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, după ce FRF a anunţat că delegările arbitrilor vor fi decise în continuare de directorul general Ionuţ Lupescu, că în cazul în care se vor face greşeli, cei care vor răspunde vor fi oficialii federali.

Becali: Nu mă afectează decizia FRF referitoare la delegări, pentru că am încredere în Lupescu

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că decizia FRF de păstrare a modalităţii de delegare a arbitrilor şi neînlocuirea acesteia cu tragerea la sorţi nu îl afectează, deoarece are încredere în directorul general Ionuţ Lupescu.

FRF: Delegările arbitrilor vor fi făcute în continuare de Lupescu

FRF consideră că toate discuţiile care se poartă în jurul delegării arbitrilor, precum şi scrisorile formulate în acest sens de LPF şi de cluburile participante în Liga I contravin reglementărilor forurilor fotbalistice internaţionale, rămânând în vigoare hotărârea Comitetului Executiv din vară.

Lupescu către arbitrii: Lăsaţi echipele să-şi decidă singure supremaţia

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, oficialul care face delegările arbitrilor, le-a transmis acestora un mesaj înainte de începerea returului, solicitându-le să nu se amestece în lupta echipelor din Liga I, să fie echidistanţi şi corecţi.

LPF a cerut oficial FRF să accepte delegarea arbitrilor prin tragere la sorţi

LPF a trimis, luni, la FRF, o adresă semnată de preşedintele Dumitru Dragomir, prin care cere Comitetului Executiv să aplice solicitarea a 14 cluburi prim-divizionare de a modifica sistemul de delegare a arbitrilor, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, secretarul general al ligii, Valentin Alexandru.