ardeleanu

Viorel Ardeleanu, avizat cu unanimitate pentru postul de ambasador la Copenhaga

Viorel Ardeleanu a fost avizat, marţi, în comisiile de politică externă ale Parlamentului, cu unanimitate, pentru postul de ambasador la Copenhaga, el subliniind că relaţia cu Danemarca este foarte importantă pentru România.

Viorel Ardeleanu, propus ambasador al României în Danemarca, ţară care asigură preşedinţia UE

Matei Viorel Ardeleanu, coordonator naţional al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, a fost propus pentru funcţia de ambasador al României în Danemarca şi Islanda, au declarat marţi, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Şeful Serviciului permise şi înmatriculări auto Bacău, cercetat de DNA pentru luare de mită

Şeful Serviciului Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Prefecturii Bacău, Virgil Ardeleanu, este cercetat de DNA pentru luare de mită, după ce, în urma unui flagrant, asupra lui s-ar fi găsit 2.900 de euro, iar în portbagajul maşinii peste 40.000 de euro.