arest

Sile Pietroi şi Gică Boxeru, eliberaţi din arest

Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, eliberarea din arest preventiv a lui Vasile Fierbântu, zis "Sile Pietroi", şi a lui Gică Pârvulescu, zis "Gică Boxeru, cercetaţi pentru infracţiuni cu violenţă.

Cluj: Candidatul liberal arestat pentru trafic de influenţă rămâne în arest

Candidatul liberal la Camera Deputaţilor în colegiul Turda, Virgil Pop, arestat, marţi, pentru trafic de influenţă, va fi cercetat în continuare în stare de arest, după ce judecătorii Curţii de Apel Cluj au respins, joi, recursul înaintat de acesta la măsura arestării preventive.

Prahova: Tânăr arestat după ce a fost prins în flagrant în timp de vindea cannabis

Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv după ce, în urmă cu zece zile, a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă, în Câmpina, ţigări de cannabis.

Adolescent de 16 ani, arestat preventiv după ce ar fi comis 48 de furturi

Un tânăr de 16 ani din localitatea Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost arestat preventiv pentru 19 zile de Judecătoria Sânnicolau Mare, după ce poliţiştii au stabilit că acesta ar fi comis 48 de furturi.

Un tânăr a fost arestat după ce l-a ameninţat cu moartea pe Sarkozy

Un tânăr din Franţa a fost arestat după ce l-a ameninţat cu moartea pe preşedintele Nicolas Sarkozy, într-un mesaj electronic, informează Corriere della Sera în ediţia online.

Vâlcea: Mandate de arestare pentru 17 suspecţi de fraude informatice

Magistraţii Tribunalului Vâlcea au emis, în noaptea de joi spre vineri, mandate de arestare preventivă pe numele a 17 persoane din cele 80 acuzate că au pătruns ilegal în sisteme informatice şi au organizat licitaţii fictive pe internet, înşelând sute de cetăţeni străini.

Craiova: Presupuşi membri ai unei reţele internaţionale, arestaţi

Doi tineri, presupuşi membri ai unei reţele internaţionale, au fost arestaţi, joi după-amiază, de magistraţii Tribunalului Dolj, după ce au fost prinşi în flagrant pe o stradă din Craiova în timp ce comercializau peste 200 de grame de haşiş, drogurile fiind procurate din Italia.

Cei 20 de tineri cercetaţi în cazul Malware rămân în arest

Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au respins, duminică, recursul celor 20 de hackeri cercetaţi în cazul Malware împotriva deciziei de prelungire cu 29 de zile a mandatelor de arestare preventivă, astfel că aceştia rămân în arestul Poliţiei Judeţene Vâlcea.

ICCJ: Acuzaţii din scandalul permiselor rămân în arest

Cele 22 de persoane acuzate în scandalul permiselor emise fraudulos de autorităţile din Argeş rămân în arest, după ce instanţa supremă a respins recursurile la decizia de vineri a Curţii de Apel Bucureşti, care le-a prelungit mandatele cu încă 30 de zile.

Judecătorii au arestat în această săptămână 33 de persoane implicate în trafic de droguri

Instanţele din Cluj, Braşov, Craiova, Mehedinţi şi Sibiu au arestat, în această săptămână, 33 de persoane implicate în trafic de droguri de mare risc, alte şase au interdicţie de a părăsi România pe parcursul cercetărilor desfăşurate de procurorii DIICOT.

Sile Pietroi, cercetat pentru infracţiuni cu violenţă, rămâne în arest

Vasile Fierbântu, zis "Sile Pietroi", cercetat pentru infracţiuni cu violenţă, rămâne în arest, Curtea de Apel Bucureşti admiţând, marţi, recursul procurorilor la decizia de eliberare dată de instanţa inferioară.

Două persoane prinse cu haşiş, în Mehedinţi, arestate

Trei persoane au fost prinse, în noaptea de duminică spre luni, de poliţiştii de la crimă organizată imediat după ce au trecut graniţa de la Porţile de Fier, cu peste 200 de grame de haşiş pe care urma să-l vândă.

Heather Locklear a fost arestată

Actriţa Heather Locklear, cunoscută pentru rolul său din serialul "Melrose Place", a fost arestată sub suspiciunea că ar fi condus sub influenţa medicamentelor antidepresive, într-un cartier rezidenţial din California, la sfârşitul acestei săptămâni.

Tribunalul Bucureşti a decis punerea în libertate a lui Sile Pietroi

Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri seară, eliberarea din arest preventiv a lui Vasile Fierbântu, zis "Sile Pietroi", cercetat pentru infracţiuni cu violenţă, însă punerea sa în libertate va fi decisă definitiv de instanţa superioară.

Chicago: Imigranţi români aflaţi în ilegalitate, arestaţi

Autorităţile federale americane au arestat peste 160 de imigranţi, între care şi români, în cursul unor operaţiuni efectuate în statele Illinois şi Indiana, a anunţat Agenţia pentru Imigraţie şi Vămi din SUA (ICE), citată de presa americană.

Timişoara: Şoferul care a accidentat mortal un tânăr pe trotuar rămâne în arest

Şoferul care a ucis un tânăr pe un trotuar din centrul Timişoarei, după ce a scăpat autoturismul Ferrari de sub control, rămâne în arest, Tribunalul Timiş admiţând, miercuri, recursul procurorilor la decizia Judecătoriei de a nu prelungi mandatul de arestare preventivă emis pe numele acestuia.

Judecătorul arădean Ioan Lazăr rămâne arestat

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, luni, cererea de restituire la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru refacerea anchetei, a dosarului judecătorului arădean Ioan Lazăr, arestat pentru o mită de 25.000 de euro.

ICCJ: Cele 22 de persoane inculpate în cazul permiselor rămân în arest

Instanţa supremă a decis, vineri, cercetarea în stare de arest a celor 22 de persoane acuzate în scandalul permiselor emise fraudulos de către autorităţile din Argeş, judecătorii respingând contestaţiile acestora faţă de menţinerea lor în detenţie.

Eleva arestată în dosarul „mită la bac” a fost eliberată

Eleva Ileana Botici, arestată în dosarul "Mită la Bac", a fost eliberată, joi, de magistraţii Curţii de Apel Cluj, care au judecat recursul înaintat de femeie la sentinţa Tribunalului Maramureş, ce îi prelungise mandatul de arestare cu 30 de zile.

Şeful Serviciului Permise Auto Argeş rămâne în arest

Curtea de Apel Bucureşti a respins, luni, cererea şefului Serviciului Permise Auto Argeş, Codruţ Gheorghe Vlăsceanu, cercetat în cazul permiselor eliberate fraudulos, de a fi eliberat din arest preventiv pentru o cauţiune de 25.000 de lei.

Şoferul Ferrari-ului care a accidentat mortal un tânăr pe trotuar, cercetat în stare de arest

Bărbatul care a accidentat mortal un tânăr, pe trotuar, în zona centrală a Timişoarei, după ce a scăpat autoturismul Ferrari de sub control, va fi cercetat în continuare în stare de arest, recursul făcut de acesta la măsura arestării fiind respins, miercuri, de Tribunalul Timiş.

Eleva acuzată de fraudarea examenului de bacalaureat rămâne în arest

Curtea de Apel Cluj a decis, marţi, cercetarea în arest a elevei acuzată de fraudarea examenului de bacalaureat din Sighetu Marmaţiei, Ileana Botici, judecătorii respingând cererea acesteia de a fi eliberată sub control judiciar, informează Biroul de presă al instanţei clujene.

Mama copilului ucis la Bistriţa, eliberată din arest pentru a participa la înmormântare

Mama naturală a copilului de patru ani din Bistriţa, care a murit în timp ce se afla în grija asistentului maternal, a plecat, marţi la prânz, din arestul IPJ Bistriţa-Năsăud, pentru a participa la înmormântarea fiului ei, care va avea loc în satul natal al femeii.

Persoanele cercetate în cazul „Malware” rămân în arest

Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au respins, marţi, ca nefondat recursul înaintat de avocaţii celor 20 de persoane cercetate în cazul "Malware", astfel că acestea vor rămâne în arestul IPJ Vâlcea, instanţa dispunând ca fiecare dintre învinuiţi să achite câte 200 de lei cheltuieli de judecată.

Hackerii din cazul „Malware” rămân în arest pentru încă 29 de zile

Judecătorii Tribunalului Râmnicu Vâlcea au prelungit, vineri, pentru încă 29 de zile, mandatele de arestare preventivă a celor 20 de arestaţi în cazul Marlware şi cercetaţi pentru infracţiuni informatice.

Cei 20 implicaţi în scandalul pemiselor de la Argeş rămân în arest

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis prelungirea mandatelor de arestare peventivă a celor 20 de de persoane implicate în scandalul permiselor auto de la Argeş, respingând totodată cererea de eliberare pe cauţiune a patronului unei şcoli de şoferi.

Presupusul asasin al fetei de la o casă de amanet din Galaţi a fost arestat preventiv

Presupusul asasin al fetei de la o casă de amanet din Galaţi a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, în baza unui mandat emis, vineri, pe numele lui, de magistraţii gălăţeni.

Alţi trei „mandatari”, arestaţi în lipsă

Judecătoria Sectorului 5 a dispus, joi, arestarea preventivă în lipsă a altor trei persoane, într-unul dintre dosarele "mandatarilor" din sectorul 5 din Capitală, acuzaţi că ar fi escrocat mai mulţi bătrâni şi le-ar fi vândut apoi locuinţele.

Ucigaşul de la casa de amanet din Galaţi, prins de poliţişti

Tânărul de 18 ani, fiul unui fost poliţist, suspectat că a ucis o angajată a unei case de amanet din Galaţi, pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare în lipsă, a fost prins, vineri, de poliţişti.

Directorul şi eleva de la liceul particular din Sighet rămân în arest

Curtea de Apel Cluj a respins, marţi, recursul depus de directorul liceului particular din Sighetu Marmaţiei, Meda Leordean, şi cel al elevei Ileana Botici, arestate în dosarul "mită la bac", la decizia de prelungire a duratei arestării preventive.

Sile Pietroi şi alţi doi membri ai grupării rămân în arest

Sile Pietroi şi alţi doi membri ai grupării conduse de acesta, acuzaţi de infracţiuni cu violenţă, rămân în arest pentru încă 30 de zile, Tribunalul Bucureşti hotărând prelungirea mandatelor de arestare emise pe numele lor.

Nuţu Cămătaru rămâne în arest

Tribunalul Bucureşti a decis, joi, ca Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, să rămână în închisoare, admiţând recursul procurorilor faţă de decizia instanţei inferioare care stabilise ca deţinutul să fie eliberat condiţionat, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Hackerul „Vlădutz” rămâne în arest

Bărbatul acuzat că a accesat, folosind pseudonimul "Vlădutz", în mod fraudulos, neautorizat şi repetat conturi de e-mail aparţinând angajaţilor eBay, cauzând un prejudiciu estimat la peste două milioane de dolari, rămâne în arest, Curtea de Apel Bucureşti respingând, miercuri, contestaţia acestuia.

Christian Bale, arestat după ce mama şi sora sa l-au acuzat de acte de violenţă (Video)

Actorul britanic Christian Bale, starul din "Cavalerul negru", care a fost lansat în premieră europeană luni, la Londra, a fost arestat, marţi, de poliţia britanică, fiind suspectat că le-ar fi agresat pe mama şi sora sa.

Militarul israelian care a împuşcat un palestinian a fost arestat

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a anunţat luni arestarea unui militar israelian care a fost filmat în timp ce trăgea, de la mică distanţă, cu gloanţe de cauciuc asupra unui palestinian arestat de armată.

Persoanele arestate în cazul „Malware” rămân în arest

Persoanele arestate în cazul "Malware" rămân în arest, după ce Curtea de Apel Piteşti a respins, duminică după-amiază, recursul înaintat de către avocaţii acestora.

Nelson Mandela sărbătoreşte vineri 90 de ani (Galerie Foto şi Video)

Nelson Mandela, devenit un simbol mondial în cultura populară, datorită luptei sale necontenite împotriva apartheid-ului şi pentru reconcilierea Africii de Sud, care este, însă, în continuare divizată, sărbătoreşte, vineri, 90 de ani.

Cei 20 implicaţi în scandalul permiselor auto din Argeş rămân în arest

Cele 20 de persoane implicate în scandalul eliberării frauduloase de permise auto în Argeş rămân în continuare în arest, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, joi, contestaţiile acestora la prelungirea măsurii preventive.

Un condamnat în cazul exploziei de la Mihăileşti, eliberat temporar

Mihai Gună, patronul firmei SC Mihtrans Craiova, căreia îi aparţinea camionul cu azotat de amoniu care a explodat la Mihăileşti în mai 2004, condamnat la patru ani de închisoare, a fost eliberat din arest pentru trei luni, în baza unei decizii a instanţei, el invocând "probleme grave de familie".

O reţea de traficanţi de droguri din Capitală, anihilată de poliţiştii bucureşteni

Un furnizor de droguri şi alţi şase membri ai reţelei conduse de acesta, care aprovizionau consumatorii din zonele Vitan, Dristor şi Ferentari din Capitală, au fost prinşi de poliţiştii bucureşteni, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan.