argentina

Incidente la Buenos Aires, după finala Cupei Mondiale: 55 de oameni au fost răniţi – FOTO

Mai multe incidente, soldate cu 55 de răniţi, au avut loc la Buenos Aires după înfrângerea suferită de naţionala Argentinei în finala Cupei Mondiale, poliţia fiind nevoită să folosească gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc pentru a calma spiritele, informează cotidianul Ole.

Argentina plânge şi îşi aplaudă vicecampionii mondiali

Tristeţea a invadat Argentina după înfrângerea în finala Cupei Mondiale în faţa Germaniei, scor 0-1, în prelungiri: unii fani au plâns, dar alţii i-au aplaudat pe vicecampionii mondiali.

Germania a învins Argentina, scor 1-0, şi A CÂŞTIGAT CUPA MONDIALĂ pentru a patra oară – FOTO

Reprezentativa Germaniei a câştigat Cupa Mondială pentru a patra oară în istorie, în urma victoriei de duminică, de pe arena Maracana din Rio de Janeiro, obţinută după prelungiri, scor 1-0, în faţa selecţionatei Argentinei.

Emoţie în Argentina înaintea „meciului vieţii”, finala Cupei Mondiale

Reprezentativa Argentinei joacă în această seară cu Germania "meciul vieţii sale", finala Cupei Mondiale din Brazilia, şi visează la glorie, în timp ce întreaga ţară, "emoţionată şi nerăbdătoare" vorbeşte doar despre acest subiect.

Neymar: Îi susţin pe Messi şi Mascherano, dar nu susţin Argentina

Atacantul brazilian Neymar, care a discutat, joi, cu presa pentru prima dată după accidentarea suferită la spate, a afirmat că îi va susţine pe coechipierii săi de la FC Barcelona, Messi şi Mascherano, însă nu şi naţionala Argentinei, în finala Cupei Mondiale, contra Germaniei.

Presa braziliană după calificarea Argentinei în finala CM: Coşmarul continuă

"Coşmarul continuă", a scris presa braziliană după calificarea marii rivale Argentina în finala Cupei Mondiale, a doua zi de la eliminarea Braziliei de la competiţia pe care o găzduieşte.

Antrenorul Argentinei, după calificarea în finala Cupei Mondiale: Vom da totul în finală

Selecţionerul Argentinei, Alejandro Sabella, a declarat că jucătorii săi vor da totul în finala Cupei Mondiale cu Germania, chiar dacă au o zi mai puţin de odihnă decât nemţii şi au jucat şi prelungiri cu Olanda în semifinalele competiţiei, informează presa argentiniană.

Germania – Argentina, FINALA Cupei Mondiale, duminică, pe Maracana

Reprezentativele Germaniei şi Argentinei, la fel ca şi în 1986 şi 1990, se vor întâlni în finala Cupei Mondiale, duminică, pe arena Maracana, din Rio de Janeiro.

Argentina a învins Olanda, scor 4-2 la lovituri de departajare, şi s-a calificat în finala Cupei Mondiale

Reprezentativa Argentinei s-a calificat în finala Cupei Mondiale, după ce a învins, miercuri, la Sao Paulo, cu scorul de 4-2, la loviturile de departajare, selecţionata Olandei, în semifinalele competiţiei.

ORAŞUL GEMENILOR: Experimente naziste sau efectul de fondator? Cazul aşezării din Brazilia cu una dintre cele mai mari incidenţe de sarcini multiple din lume – FOTO

Cândido Godói, o aşezare braziliană, aproape de graniţa cu Argentina, are una dintre cele mai mari incidenţe de sarcini multiple din lume. Oamenii de ştiinţă au încercat să explice statisticile din Terra dos Gêmeos (n.r. tărâmul gemenilor), aşa cum mai este cunoscut oraşul, în timp ce localnicii fac legătura cu experimentele conduse în zonă de Josef Mengele, după al doilea Război Mondial.

CUPA MONDIALĂ: Argentina a învins Belgia, scor 1-0, şi s-a calificat în semifinale

Reprezentativa Argentinei s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale, după ce a învins, sâmbătă, la Brasilia, cu scorul de 1-0 (1-0), selecţionata Belgiei, în sferturile de finală ale competiţiei.

Între 20.000 şi 30.000 de fani argentinieni, aşteptaţi la Brasilia

Între 20.000 şi 30.000 de suporteri argentinieni sunt aşteptaţi, sâmbătă, în capitala Braziliei, pentru meciul echipei lor favorite cu Belgia, din sferurile de finală ale Cupei Mondiale la fotbal, a anunţat ambasada Argentinei.

CM 2014: Argentina a învins Elveţia, scor 1-0, după prelungiri, şi s-a calificat în sferturi

Reprezentativa Argentinei s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale în urma victoriei de marţi, de la Sao Paulo, scor 1-0, după prelungiri, din meciul cu selecţionata Elveţiei, în optimile competiţiei.

CUPA MONDIALĂ: Opt suporteri au fost răniţi în încercarea de a se apropia de autocarul Argentinei

Opt suporteri au fost răniţi uşor sâmbătă, după ce au încercat să treacă bariera de securitate pentru a se apropia de autocarul echipei Argentinei, la sosirea la stadionul din Belo Horizonte.

CUPA MONDIALĂ: Argentina a învins Iran, scor 1-0, şi s-a calificat în optimile Cupei Mondiale

Reprezentativa Argentinei s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale, după ce a învins, sâmbătă, la Belo Horizonte, cu scorul de 1-0 (0-0), selecţionata Iranului, în etapa a doua a grupei F a competiţiei.

CUPA MONDIALĂ: Argentina a învins Bosnia-Herţegovina, scor 2-1

Reprezentativa Argentinei a învins, duminică, pe arena Maracana, cu scorul de 2-1 (1-0), selecţionata Bosniei-Herţegovina, într-un meci contând pentru grupa F de la Cupa Mondială din Brazilia.

FIFA a deschis o procedură disciplinară împotriva Argentinei

FIFA a anunţat că a deschis o procedură disciplinară împotriva Federaţiei de Fotbal din Argentina (AFA), din cauza afişării de către componenţii naţionalei acestei ţări a unui banner cu mesajul: "Cei din Insulele Falkland sunt argentinieni" la meciul amical cu Slovenia, în 7 iunie.

Imagini cu Messi, Aguero şi Higuain pe avionul Argentinei pentru Cupa Mondială – FOTO, VIDEO

Echipa Argentinei va pleca la 9 iunie la Cupa Mondială din Brazilia cu un avion pe care sunt imprimate imaginile starurilor Lionel Messi, Sergio Aguero şi Gonzalo Higuain, a anunţat, marţi, compania Aerolineas Argentinas.

Campionatul Argentinei va avea 30 de echipe din 2015

Prima ligă a campionatului argentinian va trece de la 20 la 30 de echipe din 2015, o măsură care îi va permite clubului Argentinos Juniors, formaţie unde a debutat Diego Armando Maradona, să nu retrogradeze.

Perechea Begu/Irigoyen s-a calificat în sferturi de finală la Bogota

Perechea Irina-Camelia Begu/Maria Irigoyen (România/Argentina), cap de serie numărul 3, s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de la Bogota (Columbia), dotat cu premii în valoare totală de 250.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.

Salonul de carte de la Paris debutează joi seară, cu o ediţie dedicată Argentinei

Salonul de carte de la Paris, un eveniment literar la care sunt reprezentate peste 40 de ţări, debutează joi seară, cu o ediţie dedicată Argentinei, creuzetul unei literaturi naţionale printre cele mai creative şi mai prolifice din zilele noastre.

Sabella are încredere în Romero: „A făcut un meci bun împotriva României şi e un portar excelent”

Selecţionerul Argentinei, Alejandro Sabella, a declarat că are încredere în Sergio Romero, care a fost rezervă la AS Monaco în campionatul Franţei, de la începutul sezonului, subliniind că este "un portar excelent" şi că a făcut un meci bun împotriva României.

Lăcătuş despre România-Argentina: Un egal cu o echipă care are atâtea valori este onorant

Fostul internaţional Marius Lăcătuş a apreciat jocul prestat de echipa naţională a României în partida amicală cu reprezentativa Argentinei, considerând rezultatul de egalitate înregistrat drept onorant, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Presa argentiniană despre egalul de la Bucureşti: „Argentina a jucat prost şi a remizat cu România la Budapesta”

Diario El Argentino a notat, joi, făcând o confuzie în titlu, că în meciul amical de miercuri seară reprezentativa Argentinei a avut o prestaţie slabă şi a terminat la egalitate cu România, "la Budapesta".

Messi: Situaţia terenului nu ne-a ajutat să facem un meci mare

Internaţionalul argentinian Lionel Messi a declarat, miercuri seară, după remiza din amicalul cu România, scor 0-0, că situaţia terenului nu a permis ca el şi colegii săi să facă un meci mare pe Arena Naţională, informează presa din Argentina.

Alejandro Sabella: După cum a decurs jocul meritam să câştigăm

Selecţionerul Argentinei, Alejandro Sabella, a declarat, miercuri seară, după remiza din meciul amical cu reprezentativa României, scor 0-0, că echipa sa merita să câştige după cum a decurs jocul.

România a remizat cu Argentina, scor 0-0, într-un meci amical

Echipa naţională a României a terminat la egalitate, miercuri seară, cu reprezentativa Argentinei, scor 0-0, într-un meci amical disputat pe Arena Naţională din Capitală.

Piţurcă: Ar fi formidabil dacă am obţine un rezultat pozitiv cu Argentina

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că ar fi formidabil dacă echipa naţională a României ar reuşi să obţină un rezultat pozitiv în partida amicală cu Argentina, ce se va disputa pe Arena Naţională.

Antrenament inedit pentru jucătorii argentinieni la Sala Polivalentă – FOTO

Selecţionerul Argentinei, Alejandro Sabella, a preferat un antrenament inedit pentru jucătorii săi, la Sala Polivalentă, în locul unuia în aer liber, pe Stadionul Dinamo, luni, în ziua în care fotbaliştii echipei "albiceleste" s-au reunit la Bucureşti pentru amicalul cu România.

Gago, Orion, Banega şi Rodriguez, convocaţi pentru meciul amical cu România

Selecţionerul Argentinei, Alejandro Sabella, a anunţat convocarea a patru jucători din campionatul argentinian pentru meciul amical cu România, din 5 martie, aceştia fiind Agustin Orion, Fernando Gago, Ever Banega şi Maximiliano Rodriguez.

Argentina vine la Bucureşti cu Messi, Higuain, Aguero, Di Maria şi Lavezzi. LOTUL convocat pentru amicalul cu România

Selecţionerul Argentinei, Alejandro Sabella, a anunţat lotul pe care îl va deplasa la Bucureşti, pentru amicalul cu România, din 5 martie, din care nu lipsesc vedete ca Lionel Messi, Gonzalo Higuain, Angel Di Maria sau Sergio Aguero, dar care nu îi cuprinde pe Carlos Tevez şi Esteban Cambiasso.

Papa Francisc va călători cu paşaport argentinian

Papa Francisc a ales să călătorească în lume cu paşaport argentinian, a cărui reînnoire a cerut-o autorităţilor argentiniene, a afirmat luni ministrul argentinian de Interne.

Patru morţi şi cel puţin nouă persoane date dispărute în Argentina, în urma unei alunecări de teren

Patru persoane au fost ucise, iar cel puţin nouă date dispărute, vineri, după ce o alunecare de teren a acoperit un camping din staţiunea turistică El Rodeo, în nord-vestul ţării, a anunţat poliţia, citată de AFP.

GAFĂ la Carrefour: Checuri ce conţin cocaină, o greşeală de etichetare ironizată pe reţelele de socializare

Checuri comercializate sub marca grupului Carrefour din Argentina cu menţiunea "cocaină: 12 grame" în lista de ingrediente ce figurează pe etichetă au declanşat o avalanşă de reacţii ironice pe reţelele de socializare.

Argentina acuză Israelul că a ascuns informaţii privind atentatele de la Buenos Aires

Argentina a acuzat vineri Israelul că a ascuns informaţii, după ce un fost ambasador israelian a dezvăluit că autorii atentatelor de la Buenos Aires, comise în 1992 şi 1994, au fost ucişi de către Israel.

Israelul i-a ucis pe autorii atentatelor de la Buenos Aires, afirmă un fost ambasador israelian

Israelul i-a ucis pe cei mai mulţi dintre autorii atentatelor împotriva sediului Asociaţiei israeliene de ajutor reciproc (AMIA) şi a ambasadei sale la Buenos Aires, în anii 1990, a afirmat joi într-un interviu fostul ambasador israelian în Argentina Itzhak Aviran, citat de AFP.

Atac al peştilor piranha în Argentina: Şaizeci de persoane au fost muşcate

Şaizeci de persoane au fost rănite de piranha, peşti carnvori, pe o plajă a fluviului Parana, în Argentina, inclusiv o fată în vârstă de 7 ani căreia i s-a amputat un deget, conform autorităţilor.

Cele mai spectaculoase peisaje acvatice din lume – GALERIE FOTO

Din Turcia până în micul stat Palau, apa creează peisaje incredibile. Huffington Post a alcătuit o listă cu cele mai spectaculoase dintre acestea.

Messi şi 80 la sută dintre vedetele Argentinei, obligate prin contract să vină la Bucureşti

Federaţia Română de Fotbal (FRF) anunţă că a semnat un nou contract privind condiţiile de disputare a meciului amical România - Argentina, în care se prevede că oaspeţii trebuie să vină la Bucureşti cu Lionel Messi şi cu 80 la sută dintre vedetele care au evoluat în preminariile Cupei Mondiale.

Pugilistul Marcos Maidana a câştigat premiul Olimpia de Oro pentru cel mai bun sportiv argentinian

Pugilistul Marcos Maidana, care a câştigat centura WBA la categoria semimijlocie, a primit, miercuri, premiul "Olimpia de Oro", acordat celui mai bun sportiv argentinian al anului 2013 de către jurnaliştii de sport din Argentina.