armament nuclear

Rusia şi SUA au suspendat transmiterea reciprocă a datelor despre armamentul nuclear

Rusia şi Statele Unite nu îşi mai transmit date militare despre arsenalele nucleare, ca efect al deciziei preşedintelui rus, Vladimir Putin, de suspendare a Noului Tratat privind Reducerea Armamentului Strategic (Noul START), afirmă oficiali de la Washington.

Antonio Guterres avertizează asupra riscurilor unui conflict nuclear. Secretarul general al ONU cere acţiuni de neproliferare

Lumea se confruntă cu riscuri nucleare majore şi se află la un pas de interpretarea eronată a unui incident care ar putea conduce la distrugerea atomică, a avertizat luni secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, citat de site-ul Axios.com.

Biden cere Rusiei şi Chinei să se implice în negocieri pentru controlul armamentului nuclear

Preşedintele Statelor Unite a cerut luni Rusiei şi Chinei să se implice în negocieri în sensul stabilirii unui cadru multilateral pentru controlul arsenalelor nucleare, liderul de la Casa Albă subliniind că vrea reducerea rolului armelor atomice în strategia de securitate naţională.

Coreea de Nord a reuşit să construiască un focos nuclear care poate fi lansat cu o rachetă, susţin experţi

Regimul din Coreea de Nord a reuşit să construiască un focos nuclear care să poată fi transportat de o rachetă intercontinentală, intrând practic într-o nouă etapă în procesul de a se dota cu armament atomic, afirmă surse din cadrul serviciilor secrete din Statele Unite şi Japonia.

Coreea de Nord cere să fie recunoscută drept „stat dotat cu arme nucleare”

Coreea de Nord a cerut duminică Statelor Unite să o recunoască drept "stat dotat cu arme nucleare", la două zile de la al cincilea test nuclear efectuat de regimul de la Phenian, relatează Le Figaro online.

Cine a fost Arkhipov, comandantul sovietic care a salvat SUA de la un dezastru de proporţii

Vasili Alexandrovich Arkhipov, comandantul unuia dintre cele trei submarine aflate în Marea Caraibilor, în plină Criză a Rachetelor Cubaneze, a reuşit să salveze SUA de la un dezastru de proporţii când a amânat lansarea unei torpile nucleare, prevenind astfel un război nuclear, scrie Descoperă.

Pentagonul ordonă verificarea tuturor capacităţilor nucleare militare ale Statelor Unite

Secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a ordonat joi verificarea tuturor capacităţilor nucleare militare ale Statelor Unite, după o serie de probleme privind integritatea personalului responsabil de acest domeniu.

Statele Unite vor întreprinde cea mai costisitoare operaţiune de modernizare a arsenalului nuclear

Administraţia Statelor Unite va întreprinde cea mai costisitoare modernizare a arsenalului nuclear din istorie, în pofida reducerii fondurilor în domeniul apărării, scrie ziarul Washington Post.

Catherine Ashton se distanţează de trecutul său de militantă pacifistă

Şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, s-a distanţat, luni, de trecutul său de militantă pacifistă, opusă armamentului nuclear, din anii '80, pe care i-l reproşează conservatorii din ţara sa.