arme

UPDATE Bărbatul care a ajutat echipa Sky News: Am fost păcălit, mi-au spus că este un documentar/ Maşina din reportaj, găsită într-un sat din Bistriţa – FOTO, VIDEO

Aurelian Szanto, bărbatul care i-a ajutat pe jurnaliştii Sky News să realizeze materialul despre presupuşii traficanţi de arme din România, susţine că a fost păcălit de aceştia, fiind anunţat că este vorba despre un documentar, urmând ca la finalul materialului să fie specificat că este ficţiune. UPDATE: Maşina de teren care apare în reportajul Sky News despre presupuşii traficanţi de arme din România a fost găsită de procurori într-un sat din Bistriţa.

EXCLUSIV – Sute de arme au fost descoperite şi confiscate la frontierele României în ultimii trei ani

Peste 400 de arme, în special pistoale şi puşti cu aer comprimat, au fost confiscate de poliţişti la frontierele României, din 2013 până în prezent, cele mai multe cazuri fiind înregistrate la punctele de trecere de la graniţa cu Moldova şi Bulgaria.

Percheziţii DIICOT în cazul presupuşilor traficanţi de arme prezentaţi de Sky News. Reportajul, o înscenare; mai multe arme aparţineau intermediarului

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că în anchetă se merge pe varianta unui scenariu pus la cale de jurnaliştii Sky News, primele cercetări arătând că aceştia le-ar fi spus inclusiv replicile românilor şi le-ar fi cerut să poarte haine militare, o parte din arme fiind ale intermediarului.

Poliţia Română, după reportajul Sky News: Armele din imagini sunt de vânătoare. Nu sunt date că ar fi unele de contrabandă

Poliţia Română anunţă că armele care apar în imaginile difuzate de Sky News, în materialul referitor la posibile fapte de trafic de armament în România, sunt unele de vânătoare, neexistând date potrivit cărora ar fi unele de contrabandă, precizează poliţişti.

Procurorul şef al DIICOT, Horodniceanu: Am avut discuţii cu serviciile de informaţii despre ancheta Sky News. Nu s-a deschis deocamdată niciun dosar penal

Procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, susţine că a discutat luni cu serviciile de informaţii despre cazul semnalat de jurnaliştii Sky News, privind posibile fapte de trafic de armament în România, acesta precizând că până în prezent nu s-a deschis un dosar penal.

Reportaj Sky News cu traficanţi de arme în România. DIICOT face verificări, SRI refuză să spună dacă a făcut informări/ Membru în Comisia SRI: Dacă se confirmă, la un moment dat vom interpela SRI – VIDEO

DIICOT a anunţat că face verificări după materialul difuzat de Sky News, care îi arată pe doi traficanţi dispuşi să vândă arme pe teritoriul României, în timp ce SRI refuză să spună public dacă a făcut sau nu vreo informare în legătură cu acest caz. Fostul director al SRI, Costin Georgescu, susţine că Poliţia de Frontieră, organele vamale, DIICOT, SRI şi SIE ar trebui să colaboreze în cazuri de trafic de armament, fiind necesară o mai bună colaborare şi pe plan extern, după ce Sky News a difuzat un reportaj cu traficanţi de arme în România.

Armament din ţări est-europene, inclusiv din România, exportat în Siria

Ţări est-europene, inclusiv România, au aprobat vânzări de armament de peste un miliard de euro, în ultimii patru ani, spre ţări din Orientul Mijlociu care alimentează cu arme grupări implicate în războiul civil din Siria, inclusiv reţeaua SI, arată un raport elaborat de organizaţiile BIRN şi OCCRP.

Autorul atentatului din Franţa era de origine tunisiană şi trăia în Nisa. Potrivit postului de televiziune francez BFM TV, se afla în vizorul poliţiştilor, dar nu pentru infracţiuni de natură teroristă

Şoferul camionului care a lovit joi, 14 iulie, sute de persoane care asistau la un spectacol de artificii cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei, ar fi tras focuri de armă în mai multe reprize înainte de a fi neutralizat de poliţie, potrivit unor surse apropiate anchetei, citate de Le Figaro online. El s-a aflat singur la bordul camionului

Armele de decor transformate în unele letale şi cum s-au folosit teroriştii de vidul legislativ din UE – ANALIZĂ

Regimul, circulaţia şi transformarea armelor de decor în arme letale în Europa, dar şi ritmul lent al birocraţiei europene au făcut ca teroriştii să îşi poată procura facil arme pe care să le transforme şi să le folosească. Cu arme furate de la armată s-a tras în atacurile din Copenhaga de anul trecut. Pentru măcelul din redacţia Charlie Hebdo, de la Bataclan şi de pe străzile din Paris au fost folosite puşti de asalt Kalaşnikov, care pot fi procurate din Balcani. În luarea de ostatici din magazinul evreiesc din districtul parizian Porte de Vincennes, ucigaşul a tras cu o puşcă automată fabricată în fosta Cehoslovacie.

Senatul american a respins toate propunerile de restricţionare a regimului armelor de foc

Senatul american, dominat de republicani, a respins luni toate cele patru propuneri legislative de restricţionare a regimului armelor de foc, înaintate ca răspuns la masacrul de la clubul de noapte din Orlando, relatează BBC News Online.

Cel mai mare eşec al lui Obama. Statistica dramatică a unui fenomen nerezolvat în SUA – Gândul

Masacrul din Orlando, Florida, este al 20-lea atac armat în masă de pe teritoriul SUA, după finalul anului 2012, când preşedintele Barack Obama şi-a anunţat intenţia de a modifica regulile de deţinere şi cumpărare a armelor de foc, care în opinia lui ar avea un efect asupra atacurilor armate în masă, scrie Gândul.

Secretarul general al ONU cere ratificarea Tratatului privind interzicerea totală a testelor atomice

Secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, a cerut statelor care deţin arme nucelare să ratifice Tratatul privind interzicerea totală a testelor atomice, informează Reuters online.

Zeci de arme de foc, grenade şi explozibil, confiscate în mai multe ţări din Balcani

Circa 40 de arme de foc, 11 grenade şi şase kilograme de explozibil au fost confiscate în cursul unor operaţiuni la care au participat 5.000 de poliţişti, desfăşurate în Serbia, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Macedonia, Muntenegru şi Slovenia, anunţă Interpol, potrivit ziarului Le Figaro.

Drumul armelor din depozitele est-europene în mâinile teroriştilor

Pentru terorişti, obţinerea unor arme letale în Europa cu greu poate fi considerată o problemă. UE, prin legislaţia deficitară sau ignorantă, sau, mai grav, părtinitoare, i-a ajutat pe cei care au răspândit gloanţe şi teroare în oraşele europene, informează BM.ro.

Harta exporturilor de armament. Lista clienţilor-surpriză care au cumpărat arme din România în 2015

Exporturile de tehnică militară şi armament ale României s-au ridicat anul trecut la valoarea de aproximativ 156 de milioane de euro, cu doar 2% mai puţin decât anul precedent, informează Gândul.

Banca Ungariei a cumpărat peste 100 de pistoale şi 200.000 de gloanţe, invocând criza imigranţilor

Banca centrală a Ungariei, criticată în trecut pentru achiziţia de opere de artă şi proprietăţi imobiliare, a cumpărat 112 pistoale şi 200.000 de gloanţe pentru forţele sale de securitate, invocând printre motive criza imigranţilor şi posibile ameninţări cu bombă, transmite Bloomberg.

Facebook şi Instagram INTERZIC publicitatea la arme pentru persoanele private

Persoanele private nu vor mai putea să facă publicitate la arme pe reţeaua de socializare Facebook şi pe aplicaţia sa de editare foto Instagram, informează BBC.

Bărbatul arestat la Disneyland a spus poliţiei că avea armele deoarece se temea pentru siguranţa sa

Bărbatul arestat joi la Disneyland Paris pentru că avea două arme şi muniţie în bagaje a spus poliţiei franceze că se temea pentru propria siguranţă, surse din poliţie precizând că primele investigaţii nu indică un caz de terorism, relatează BBC News Online.

Barack Obama declară nu va susţine candidaţi care se opun reformelor privind accesul la arme de foc

Preşedintele american, Barack Obama, a declarat că nu va susţine un candidat democrat sau republican în alegerile prezidenţiale sau parlamentare care nu este favorabil reformelor privind reglementarea mai strictă a armelor de foc, informează site-ul cotidianului Le Monde.

Barack Obama anunţă măsuri speciale pentru reducerea atacurilor armate: „Pretextele invocate constant trebuie să înceteze”

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a anunţat o serie de măsuri executive menite să diminueze atacurile armate, afirmând că "pretextele invocate constant trebuie să înceteze", informează NBC News.

Obama solicită intensificarea luptei împotriva „epidemiei de violenţe armate” din SUA

Preşedintele american Barack Obama se va întâlni luni cu procurorul general al SUA, Loretta Lynch, pentru a discuta măsurile executive necesare pentru intensificarea restricţiilor ce privesc controlul armelor, în pofida opoziţiei din Congres, informează publicaţia Le Figaro.

Editorial publicat pe prima pagină a The New York Times, pentru prima dată în aproape un secol

Cotidianul The New York Times a publicat, sâmbătă, pentru prima dată în ultimii aproape 100 de ani, un editorial, în care se pledează pentru interzicerea în SUA a dreptului civililor de a deţine o armă de foc, informează hollywoodreporter.com.

Folosirea armelor chimice în Siria devine o „rutină”, afirmă reprezentantul SUA la OIAC

Folosirea armelor chimice în conflictul sirian devine o "rutină", a afirmat luni un reprezentant al Statelor Unite în Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), acuzând din nou Damascul că îşi ţinteşte propriii cetăţeni, relatează AFP în pagina online.

Încă 25 de reţinuţi şi 34 de arme confiscate în 118 noi percheziţii în cazul atentatelor din Paris

Încă 25 de persoane au fost reţinute şi alte 34 de arme au fost confiscate, în cursul celor 118 percheziţii desfăşurate de autorităţile franceze în noaptea de de marţi spre miercuri, în cazul atentatelor teroriste de la Paris, informează site-ul publicaţiei Le Figaro.

Un magazin american de arme va plăti 6 MILIOANE de dolari unor poliţişti împuşcaţi de un adolescent

Un magazin american de arme trebuie să plătească aproximativ şase milioane de dolari drept compensaţie, unor ofiţeri de poliţie răniţi grav cu o armă cumpărată ilegal de acolo, informează BBC News online.

Armata americană propune un program prin care să înarmeze rebeli sirieni care luptă împotriva ISIS

Comandanţii militari americani au propus un program care implică furnizarea de arme şi muniţie unei coaliţii de până la 5.000 de rebeli sirieni care operează acum în nordul Siriei împotriva grupării ISIS, informează CNN în pagina electronică.

Paza de Coastă greacă a capturat o navă care transporta arme din Turcia spre Libia

Autorităţile elene au capturat un cargobot care transporta arme nedeclarate din Turcia spre Libia, au declarat miercuri oficiali ai Pazei de Coastă, citaţi de Reuters în pagina electronică.

Afganistanul interzice vânzarea armelor de jucărie, pentru a combate cultura violenţei

Afganistanul a interzis marţi vânzarea armelor de jucărie, pentru a încerca să combată cultura violenţei în rândul tinerilor, relatează Deutsche Welle în pagina electronică.

Barack Obama denunţă „influenţa” NRA asupra Congresului

"Influenţa extrem de mare" a National Rifle Association (NRA), puternicul grup de lobby favorabil armelor de foc, asupra Congresului american va împiedica încă mult timp un control mai aspru asupra vânzărilor de arme în ţară, şi-a exprimat regretul preşedintele Barack Obama.

ISIS dezvăluie armamentul pe care îl foloseşte în războiul din Irak – FOTO

Membrii reţelei teroriste Stat Islamic au difuzat o serie de fotografii dezvăluind arsenalul de armament pe care l-au confiscat de la armata irakiană în timpul asalturilor ce se desfăşoară între oraşele Fallujah şi Ramadi, din Irak.

Star Wars, cu un pas mai aproape de realitate: Sistemul care amplasează arme cu laser pe drone sau avioane de luptă a fost testat – FOTO, VIDEO

Agenţia pentru Proiecte de Cercetare Avansată în domeniul Apărării (DARPA) a anunţat că a încheiat primele teste ale sistemului care ar putea amplasa arme cu laser pe drone sau avioane de luptă.

MAE: ANCEX va efectua procedura de trasabilitate a armelor folosite în atacul de la Tunis

ANCEX va efectua cu celeritate procedura de trasabilitate, în cazul în care autorităţile tunisiene pun la dispoziţia părţii române datele de identificare ale armelor folosite în atacul din Tunis, precizează MAE după ce un site italian a scris că autorii atacului aveau mitraliere provenite din România.

Două instalaţii siriene pentru arme chimice au fost distruse, anunţă o agenţie ONU

Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice afirmă într-un raport că au fost distruse două instalaţii siriene pentru fabricarea armelor chimice şi se aşteaptă ca toate cele 12 unităţi să fie distruse vara aceasta, relatează Associated Press.

Bashar al-Assad, ironic: Armata siriană nu foloseşte bombe-butoi sau cratiţe – VIDEO

Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a negat într-un interviu acuzaţiile conform cărora forţele guvernamentale siriene ar fi lansat bombe-butoi în zone locuite de civili, declarând ironic că armata nu foloseşte butoaie sau cratiţe, relatează BBC News Online.

Angajaţii închisorilor vor face cursuri pentru a evalua situaţiile în care se impune folosirea armamentului

Angajaţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) vor face cursuri pentru a evalua în mod corect situaţiile în care se impune folosirea armamentului, în aşa fel încât aceştia să nu ai aibă "iniţiative nechibzuite", potrivit unui proiect de lege.

Liam Neeson: Sunt prea multe arme de foc în Statele Unite ale Americii

Actorul Liam Neeson a criticat siuaţia din Statele Unite ale Americii referitor la accesul la arme de foc atunci când a fost rugat să comenteze atacurile teroriste de la Paris, declarând că în SUA "sunt prea multe arme", potrivit contactmusic.com.

Guvernul libian cere comunităţii internaţionale arme pentru a lupta împotriva miliţiilor

Guvernul libian recunoscut de comunitatea internaţională a cerut arme pentru a lupta împotriva miliţiilor, în cursul unei reuniuni a Ligii Arabe la Cairo, în condiţiile în care ţara se confruntă cu violenţe şi cu lupte pentru putere.

Un copil de doi ani din SUA şi-a împuşcat mortal mama

Un copil în vârstă de doi ani şi-a ucis accidental mama marţi, într-un supermarket american, împuşcând-o cu un pistol găsit în poşetă, au anunţat autorităţile locale.

Doi români şi un fost deputat italian care livrau arme către FARC, arestaţi în Muntenegru

Doi cetăţeni români şi un fost deputat italian, care făceau parte dintr-o grupare ce plănuia livrarea de armament către organizaţia teroristă Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC), au fost arestaţi în Muntenegru, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Percheziţii la interlopi din judeţul Ilfov care ar fi folosit arme pentru reglări de conturi

Poliţiştii fac miercuri 17 percheziţii în cinci localităţi din judeţul Ilfov, la locuinţele unor interlopi care ar fi folosit, la reglări de conturi, arme letale şi neletale, confecţionate artizanal sau introduse ilegal în ţară.