art

Festivalul Internaţional de Teatru Independent Undercloud 2016 şi-a desemnat câştigătorii

Cea de-a 9-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Independent Undercloud, care a avut loc între 22–31 august, la ArCuB Gabroveni din capitală, s-a încheiat miercuri seară cu o gală de premiere, spectacolul "Omul-pernă", regizat de Eugen Gyemant primind premiul pentru cel mai bun spectacol.

Semnificaţii istorice pentru 1 septembrie

1715 - A încetat din viaţă Ludovic al XIV-lea, rege al Franţei (1643-1715), supranumit "Regele Soare", cel căruia îi este atribuită expresia "Statul sunt eu". (n. septembrie 1638)

INTERVIU Cristian Neagoe, despre ideile din spatele expoziţiei „Normalitate, ce cuvânt brutal” de la MNAC:” În cazul Normalităţii fiecare dintre noi este şi judecător, şi acuzat, şi călău, şi victimă” – FOTO

Cristian Neagoe, curatorul expoziţiei "Normalitate, ce cuvât brutal. O explorare artistică a dizabilităţii", găzduită de MNAC până pe 6 octombrie, vorbeşte într-un interviu acordat MEDIAFAX despre mizele acestei expoziţii, invitându-i pe vizitatori să exploreze universul persoanelor cu dizabilităţi.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 16 august

În 1977, a încetat din viaţă Elvis Presley, idolul muzicii anilor '50-'60, actor în numeroase filme realizate special pentru el: "Veselie la Acapulco", " Blue Hawaii", "Viva Las Vegas" (n. 8 ianuarie 1935).

Semnificaţii istorice pentru ziua de 10 august

La data de 1865 s-a născut Aleksandr Glazunov, compozitor şi dirijor rus din perioada romantismului rusesc târziu, director al Conservatorului Sankt Petersburg în perioada 1905 - 1928.

Penitenciarul Vaslui: Zidurile închisorii, pictate de deţinuţi şi artişti. Artă stradală după gratii – GALERIE FOTO

Proiectul "O pată de culoare", activitate care a reuşit să ducă arta dincolo de limitele convenţionalului, a fost finalizat pe 7 august la Penitenciarul Vaslui. 34 de artişti din întreaga ţară, studenţi ai facultăţilor de arte, reprezentanţi ai unor instituţii, voluntari, dar şi 30 de deţinuţi au

Semnificaţii istorice pentru ziua de 6 august

În 1945, Statele Unite ale Americii au lansat prima bombă atomică, asupra oraşului japonez Hiroshima, atac soldat cu aproximativ 140.000 de victime.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 2 august

În 1891 s-a născut Mihail Jora, compozitor şi dirijor, membru titular al Academiei Române, profesor şi Rector al Academiei Regale de Muzică din Bucureşti. Şi-a numit cele peste o sută de partituri "Cântece", pentru a sugera caracterul românesc şi particularităţile specifice care despart aceste lucrări de tradiţia liedului german, reprezentat în special de compoziţiile lui Schubert, Schumann şi Brahms.A murit la data de 10 mai 1971.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 1 august

În 1915, s-a născut Gellu Naum, poet, prozator şi dramaturg, considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist şi unul dintre ultimii mari reprezentanţi ai acestuia pe plan european:"Castelul orbilor", "Zenobia", "Cartea cu Apolodor". A murit la data de 29 septembrie 2001.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 31 iulie

În 1938 s-a născut actorul Nicu Constantin. A jucat în peste 30 de filme de scurt şi lung metraj şi a apărut în 600 de emisiuni de radio şi peste 300 de televiziune. În 2005, în cadrul Galei UNITER, a primit premiul special pentru teatru de revistă, iar un an mai târziu, premiul UNITER pentru întreaga activitate: "Secretul lui Bachus", "Alo, aterizează străbunica!", "Ministerul comediei", "Grăbeşte-te încet". A murit la 15 septembrie 2009.

Semnificaţii istorice pentru 29 iulie

În 1890, a încetat din viaţă pictorul Vincent van Gogh. (n. 1853)

Semnificaţii istorice pentru data de 26 iulie

1324 - Basarab I, voievodul Ţării Româneşti (1310-1352) a fost numit, într-un act emis de Cancelaria maghiară, "voievodul nostru transalpin". Basarab a acceptat suzeranitatea regelui Ungariei, fiind recunoscut stăpânitor efectiv al Banatului de Severin.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 21 iulie

Pe data de 21 iulie 1821 s-a născut poetul, scriitorul şi omul politic Vasile Alecsandri (m. 22 august 1890).

Semnificaţii istorice pentru data de 19 iulie

La data de 19 iulie 1893 s-a născut poetul şi dramaturgul rus Vladimir Maiakovski (m. 14 aprilie 1930), elogiat de Stalin care declara că este “cel mai bun şi talentat poet al epocii noastre sovietice”. Maiakovski este considerat poet al revoluţiei, poet politic prin excelenţă, care influenţat puternic evoluţia poeziei contemporane. Printre creaţiile sale se numără: Pro Eto (Despre asta), Vladimir Iltyitsh Lenin, Oda Revolyutsi (Oda revoluţiei).

Semnificaţii istorice pentru data de 9 iulie

În 1802 s–a născut Thomas Davenport, inventatorul primului motor electric, care a murit în iulie 1851.

LECTURI ZD. Artă, sex, crime: L.S. Hilton – „Maestra”, Editura Litera. Traducere de Livia Olteanu

Cum veţi reacţiona dacă vi se va spune că urmează să citiţi cel mai şocant thriller de anul acesta? Un thriller psihologic în tradiţia „Talentatului domn Ripley”, cu o protagonistă care aminteşte de Lisbeth Salander?

Semnificaţii istorice pentru 1 iulie

1646 - S-a născut Gottfried Wilhelm Leibniz, filosof, matematician şi fizician german.

Tablouri realizate de Kurt Cobain, într-o expoziţie-turneu: „Are nişte pânze uimitoare pe care mulţi oameni nu le-au văzut sau nici măcar nu au auzit de ele”

Obiecte de artă realizate de cântăreţul Kurt Cobain, precum şi obiecte personale, vor fi expuse într-un viitor turneu al unei expoziţii dedicate acestuia, relatează Contactmusic.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 21 iunie

1527 - A murit Niccolo Machiavelli, autorul lucrării "Principele". Machiavelli a fost un scriitor, diplomat, funcţionar public, filozof şi om politic italian. "Principele", opera cea mai cunoscută, descrie metodele prin care un principe poate dobândi şi menţine puterea politică

Semnificaţii istorice pentru ziua de 14 iunie

În 1990, în Bucureşti au sosit două garnituri de tren cu mineri din Valea Jiului. Au fost devastate Universitatea Bucureşti, precum şi sediile unor partide (PNL, PNŢCD), redacţii de ziare şi locuinţe ale unor oameni politici (Ion Raţiu).

Semnificaţii istorice pentru ziua de 12 iunie

Pe data de 12 iunie 2002, Guvernul moldovean a interzis utilizarea formulei "limba şi literatura română" în documentele oficiale, motivând că în Constituţie limba de stat este "limba moldovenească".

Oraşul te hipnotizează. Ce opere de Street Art există în lume: O fetiţă şi-a pus inima în praştie – GALERIE FOTO

Ce vezi într-o operă de Street Art, în oraşul tău, pietonu ce treci în grabă pe zebră? Arta găştilor de stradă are o ţintă fără echivoc: te pune pe gânduri, îţi capturează atenţia, are mesaj social. Nu sunt doar desene urbane. Sunt schiţele constelaţiilor de probleme ale societăţii.

PROTEST artistic: Dan Perjovschi desenează pe geamul galeriei Simeza

Artistul Dan Perjovschi desenează între 7-13 iunie pe fereastra Galeriei Simeza din Bucureşti, într-un happening denumit „Am îmbulinat-o!”, vernisajul acestui eveniment-manifestaţie având loc marţi, 7 iunie, la ora 19:00.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 6 iunie

1606 - S-a născut, în Franţa, scriitorul Pierre Corneille. (drama "Oedip", tragi-comedia "Cidul") (m. 2 octombrie 1684)

Semnificaţii istorice pentru ziua de 22 mai

Pe data de 22 mai 1813 s-a născut compozitorul, dramaturgul şi teoreticianul artei germane Richard Wagner (d. 1883).

Semnificaţii istorice pentru ziua de 17 mai

La data de 17 mai 1957, regizorul Ion Popescu-Gopo a fost premiat la Cannes cu Marele Premiu Palme d'Or pentru scurt metraj, pentru filmul de desen animat „Scurtă istorie". Ion Popescu-Gopo a creat nenumărate filme în care personajul principal era „omuleţul lui Gopo”. Pseudonimul de Gopo provine de la numele părinţilor săi: numele de fată al mamei sale, Gorenco, şi numele tatălui, Popescu.

Semnificaţii istorice pentru data de 9 mai

În 1895, s-a născut Lucian Blaga, filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar şi diplomat. În 1956 a fost propus de Rosa del Conte şi de criticul Basil Munteanu, dar se pare că ideea a pornit chiar de la Mircea Eliade, pentru a primi premiul Nobel pentru literatură. Printre operele sale se numără: "Poemele luminii", "Meşterul Manole", "Cruciada copiilor", "Avram Iancu", "Trilogia cunoaşterii", Trilogia culturii", "Trilogia valorilor"(d. 6 mai 1961).

Semnificaţii istorice pentru ziua de 25 aprilie

În 1859, a început construirea Canalului Suez. Construcţia s-a încheiat la 17 noiembrie 1869

Semnificaţii istorice pentru ziua de 23 aprilie

În 1564 s-a născut dramaturgul şi poetul William Shakespeare, autor al pieselor de teatru "Furtuna", "Visul unei nopţi de vară", "A douăsprezecea noapte", "Richard al III-lea", "Henric al VIII-lea", "Romeo şi Julieta", "Hamlet" şi "Othello" (m. 23 aprilie 1616)

Semnificaţii istorice pentru 16 aprilie

1844 - S-a născut romancierul francez Anatole France, laureat al premiului Nobel (12 oct. 1924)

Expert: Opere de artă furate de membri ai reţelei Stat Islamic ajung ilegal în Occident prin România

Opere de artă furate de membri ai reţelei teroriste Stat Islamic din zone ocupate în Siria şi Irak sunt scoase la vânzare în mod ilegal în Europa Occidentală şi în SUA, unde sunt aduse clandestin prin Bulgaria, România şi Ungaria, afirmă Jean-Jacques Neuer, un specialist citat de postul FranceInfo.

Semnificaţii istorice pentru 15 aprilie

În 1452 s-a născut Leonardo da Vinci, om de ştiinţă, pictor şi sculptor, figură de marcă a Renaşterii (m. 2 mai 1519).

Semnificaţii istorice pentru 22 martie

În anul 1312 Papa Clement al V-lea a desfiinţat Ordinul Templierilor, ale căror bunuri au trecut în stăpânirea regelui Filip al IV-lea cel Frumos.

Semnificaţii istorice pentru 20 martie

În 1828 s-a născut dramaturgul norvegian Henrik Ibsen, considerat părintele teatrului modern european (m. 23 mai 1906).

Semnificaţii istorice pentru 19 martie

În 1809 s-a născut scriitorul rus Nikolai V. Gogol, autor al "Serilor în cătunul de lângă Dikanka" - 1831, "Arabescuri" - 1835 şi "Taras Bulba" (m. 4 mar. 1852).

Semnificaţii istorice pentru 18 martie

În 1906 Traian Vuia a realizat, la Paris, pe câmpul de lângă Montesson, primul zbor din lume (cu mijloace proprii de bord), cu un aparat mai greu decît aerul.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 17 martie

În anul 1819 s-a născut poetul Alecu Russo, autorul volumului "Cântarea României" (m. 5 feb 1859), iar o sută de ani mai târziu, în 1919, avea să se nască Nat King Cole (Nathaniel Adams Coles), pianist, compozitor, interpret de jazz şi cântăreţ american (m. 15 feb 1965).

Semnificaţii istorice pentru ziua de 11 martie

În 2011, un cutremur cu magnitudinea 9 loveşte Japonia, provocând un tsunami devastator care a ras de pe faţa pământului localităţi întregi. Centrala nucleară de la Fukushima este lovită, ducând la un dezastru de proporţii.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 10 martie

În 1940, a încetat din viaţă scriitorul rus Mihail Bulgakov.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 9 martie

În 1991, noul Tratat al Uniunii Europene a lansat ideea monedei unice - EURO. Moneda Europeană a intrat în folosinţă în prima zi a anului 2002.