atac armat

Atac armat soldat cu 11 morţi, printre care şi doi poliţişti, în Nicaragua

Cel puţin 11 persoane, printre care şi doi poliţişti, au murit în Nicaragua, în urma unui atac armat al guvernului, ce a avut loc în oraşele Diriamba şi Jinopete, din regiunea Pacifico, a informat Centrul pentru Drepturile Omului din Nicaragua (Cenidh), preluat de El Mundo.

ATACUL ARMAT de la Capital-Gazette: Pirotehniştii au dezamorsat un dispozitiv exploziv plasat în redacţie/ Atacatorul, inculpat

Persoana identificată ca fiind autorul atacului armat de joi de la publicaţia americană Capital-Gazette, unde cinci persoane şi-au pierdut viaţa, a fost arestat fiind acuzat oficial de crimă de gradul întâi, anunţă mass-media locală, conform agenţiei Reuters.

ATAC ARMAT în Statele Unite: Cinci morţi, după ce un bărbat a deschis focul în redacţia cotidianului Capital-Gazette din Annapolis | VIDEO

Cel puţin cinci persoane au fost ucise, iar altele sunt grav rănite în urma unui atac armat produs joi într-o clădire în care se află redacţia cotidianului Capital-Gazette, în oraşul american Annapolis, anunţă Poliţia, precizând că presupusul autor al crimelor a fost arestat.

Trei persoane au murit în urma atacului armat produs în oraşul suedez Malmo

Cel puţin trei bărbaţi au murit în urma atacului armat produs luni seară într-o cafenea din oraşul Malmo, situat în sudul Suediei, a anunţat poliţia printr-un comunicat publicat marţi, relatează site-ul agenţiei Reuters.

ATAC ARMAT în faţa unei şcoli din Marea Britanie

Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost împuşcat luni dimineaţă, în apropierea unei şcoli primare de lângă oraşul Bury, situat în zona metropolitană Manchester, Marea Britanie, bărbatul fiind transportat la spital în stare gravă, informează site-ul cotidianului The Sun.

ATAC ARMAT în Statele Unite: Cel puţin 20 de oameni au fost răniţi / Autorul, împuşcat mortal de poliţie | VIDEO

Cel puţin 20 de persoane au fost rănite, duminică, într-un atac armat comis în orăşelul american Trenton, situat în statul New Jersey, anunţă autorităţile locale, precizând că un suspect a fost împuşcat mortal, informează site-ul postului CNN.

ATAC ARMAT într-un liceu din Statele Unite: Cel puţin zece morţi/ Autorul atacului şi un presupus complice au fost reţinuţi | VIDEO

Cel puţin zece persoane au murit în urma unui atac armat produs vineri la un liceu din statul american Texas, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate din Statele Unite citate de postul CBS News.

Atac armat într-un restaurant din SUA. Patru persoane au fost ucise. Atacatorul, căutat de poliţişti

Patru persoane au murit, iar alte patru au fost rănite, după ce un bărbat în vârstă de 29 de ani a deschis focul într-un restaurant din apropiere de Nashville, Tennessee, în Statele Unite ale Americii, scrie BBC.

ATAC armat comis într-o UNIVERSITATE din Turcia. Un cercetător ştiinţific şi-a împuşcat colegii

Cel puţin patru persoane au murit, joi, în urma unui atac armat comis într-o universitate din oraşul turc Eskişehir, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.

Cine era femeia care a deschis focul la sediul YouTube. Se plângea că are prea puţine vizualizări şi acuza un adevărat „sabotaj”. „Vei creşte doar dacă vor ei!”

Nasim Aghdam avea 39 de ani şi a criticat deseori reţeaua YouTube, care ar fi „devalorizat” unele canale. Mai mult, atacatoarea a suspectat că platforma o „sabotează” şi acesta ar fi motivul pentru care are mai puţine vizualizări la clipurile video.

Incident armat în SUA, într-un centru pentru veterani de război: patru persoane au murit

Trei femei şi un bărbat înarmat care luase ostatici într-un centru pentru veterani de război din statul american California au fost găsiţi morţi, sâmbătă, în camera în care erau baricadaţi, potrivit poliţiei locale, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Donald Trump, discuţii cu liderii din industria de jocuri video despre atacul armat din Florida

Preşedintele american Donald Trump se întâlneşte, joi, cu liderii din industria de jocuri video pentru a discuta despre o posibilă legătură între jocuri şi actele de violenţă, pe fondul atacului armat comis de către un adolescent la un liceu din statul Florida, relatează site-ul agenţiei Reuters.

ATAC ARMAT în Statele Unite: Cel puţin doi morţi într-un atac armat comis într-o universitate din Michigan/ Atacatorul şi-a omorât părinţii, care veniseră să îl ia în vacanţă| VIDEO

Cel puţin doi oameni au murit într-un atac armat produs vineri în campusul Universităţii Centrale din Michigan. Persoanele ucise sunt părinţii autorului atacului, afirmă surse citate de Detroit Free Press.

Atac armat în capitala statului Burkina Faso

Un atac armat a avut loc, vineri, în capitala statului Burkina Faso, Ouagadougou, în apropiere de sediul armatei şi cel al ambasadei franceze, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.

Trump, criticat de supravieţuitorii atacului armat de la liceul din Florida. Afirmaţia care a stârnit nemulţumire: „Eşti preşedinte. Trebuie să aduci naţiunea împreună, nu să ne divizezi. Cum îţi permiţi”

Supravieţuitorii masacrului de la liceul din Florida l-au criticat pe preşedintele american Donald Trump după ce acesta a afirmat că FBI-ul a ratat semnalele privind autorul atacului armat din cauză că a pierdut prea mult timp cu ancheta privind ingerinţele Rusiei în scrutinul prezidenţial din SUA.

FBI-ul a fost avertizat în legătură cu autorul atacului armat de la un liceu din Florida

FBI-ul a primit avertismente în legătură cu Nikolas Cruz, autorul atacului armat de la un liceu din Florida, soldat cu 17 morţi, după acesta ar fi comentat anul trecut pe YouTube că vrea să fie "un vânător profesionist în şcoli", informează site-ul postului BBC News.

ATACUL armat de la liceul din Florida | Trump: „Niciun copil nu ar trebui să fie niciodată în pericol într-o şcoală”/ Ce pare să îi reproşeze Obama liderului de la Casa Albă

Preşedintele SUA, Donald Trump, a condamnat joi seară atacul armat comis de un elev într-un liceu din statul Florida, exprimând solidaritate cu victimele şi cu rudele acestora, informează CNN.

ATAC ARMAT în Italia: Cel puţin 6 imigranţi răniţi/ UPDATE: Suspectul avea un steagul Italiei înfăşurat în jurul gâtului şi ar fi făcut salutul fascist în momentul reţinerii

Cel puţin patru persoane de origine străină au fost rănite după ce indivizi neidentificaţi, aflaţi într-un vehicul în mişcare au început să tragă în pietoni, în oraşul Macerata din centrul Italiei, poliţia reuşind în scurt timp să reţină un suspect, informează site-ul postului BBC News.

ATAC ARMAT la Amsterdam, într-un loc de joacă: Un adolescent a fost ucis, iar mai multe persoane au fost rănite. | FOTO, VIDEO

Un adolescent a fost împuşcat mortal şi cel puţin două persoane au fost rănite după ce mai mulţi bărbaţi cu cagule au deschis focul într-un loc de joacă situat în centrul Amsterdamului.

Atac la New York | Cel puţin opt morţi, după ce un individ a intrat cu maşina în trecători şi apoi a deschis focul, în Manhattan/ Cine sunt victimele/ Mesajul lui Trump | FOTO, VIDEO

Cel puţin opt persoane au fost ucise, iar peste 12 au fost rănite, într-un atac produs marţi după-amiază în zona Manhattan, în oraşul american New York, afirmă surse citate de presa locală.

Cel puţin un mort şi şapte răniţi în urma unui atac armat într-o biserică din oraşul Nashville, SUA

O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte şapte au fost rănite, duminică, de un individ care a deschis focul într-o biserică din statul american Tennessee, după care ar fi încercat să se sinucidă, a anunţat un oficial, potrivit The Associated Press.

Atac armat într-o biserică: Cel puţin 11 oameni au fost ucişi

Cel puţin 11 persoane au decedat, iar alţi 18 oameni au fost răniţi, în urma unui atac armat într-o biserică din sudul Nigeriei, au anunţat autorităţile, precizând că informaţiile disponibile sugerează că ar fi fost vorba de o reglare de conturi în grupări implicate în traficul de droguri.

ATAC armat în Moscova. Cel puţin o persoană este rănită şi alte patru ar fi fost ucise. Atacul ar fi fost o reglare de conturi între grupări mafiote din Rusia

Cel puţin o persoană este rănită şi alte patru ar fi fost ucise în urma unui atac armat ce a avut loc într-un tribunal din capitala rusă, Moscova, informează site-ul agenţiei Tass.

Zeci de răniţi în urma unui incident armat produs în Statele Unite

Zeci de persoane au fost rănite, 17 necesitând spitalizare, în urma unui atac cu armă de foc comis într-un club de noapte din statul american Arkansas, anunţă autorităţile din Statele Unite, potrivit NBC News.

Congresmanul Scalise, rănit grav într-un atac în Virginia,externat din secţia de terapie intensivă

Congresmanul Steve Scalise, liderul grupului republican din Camera Reprezentanţilor, rănit grav în cursului unui atac armat în statul Virginia, a fost externat din secţia de terapie intensivă, însă rămâne spitalizat, în stare stabilă, a anunţat spitalul unde acesta este internat, potrivit Reuters.

Patru morţi, în urma unui atac armat într-un supermarket din Statele Unite

Trei persoane au fost omorâte de un bărbat care apoi s-a sinucis, într-un incident produs după încheierea programului, într-un supermarket din statul american Pennsylvania, afirmă surse citate de NBC News.

SCHIMB DE FOCURI în Statele Unite: Un fost angajat al unei companii din Orlando a împuşcat mortal cinci persoane, apoi s-a sinucis

Un bărbat în vârstă de 45 de ani a ucis cinci persoane într-un atac armat care a avut loc în zona industrială a oraşului american Orlando, apoi atacatorul s-a sinucis, a anunţat luni poliţia statului Florida, relatează site-ul ABC News.

Autorul atacului armat din Mississippi a fost reţinut de către poliţie

Un bărbat din statul american Mississippi a fost reţinut de către poliţie duminică, după ce a ucis opt persoane, inclusiv un şerif adjunct, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.

ATAC ARMAT într-o şcoală cu nevoi speciale din Statele Unite: Bilanţul se ridică la 3 morţi, inclusiv agresorul

Doi adulţi şi un copil şi-au pierdut viaţa în urma unui schimb de focuri într-o şcoală elementară din San Bernardino, după ce unul dintre elevii răniţi a decedat la spital, scrie BBC.

VIDEO ATAC ARMAT într-un club din Cincinnati: Cel putin o persoană a fost ucisă, iar alte 14 au fost rănite

O persoană a decedat, iar alte paisprezece au fost rănite, după ce doi indivizi au deschis focul într-un club de noapte din oraşul american Cincinnati, Ohio, a anunţat poliţia, care a precizat că suspecţii sunt în continuare căutaţi, relatează The Associated Press.

FOTO Mai mulţi răniţi, în urma unui ATAC ARMAT la un liceu din Franţa. Directorul instituţiei, printre răniţi/ Primăria din Grasse anunţă că incidentul nu pare să fie de natură teroristă

Cel puţin opt persoane au fost rănite joi dimineaţa în incita liceului Tocqueville din oraşul francez Grasse, în urma unui atac armat, scrie L'Express.fr

Luarea de OSTATICI din oraşul german Duisburg s-a încheiat după intervenţia poliţiei/ Două persoane au fost ARESTATE

Un individ înarmat a intrat într-o agenţie bancară din oraşul german Duisburg şi se pare că ar fi sechestrat cel puţin două persoane, a anunţat poliţia, care a precizat că un alt ostatic a fost eliberat de atacator, relatează site-ul The Local. Update: Două persoane au fost arestate.

Doi morţi şi un rănit, în urma unui atac armat la o cafenea din Elveţia

Două persoane au murit şi o alta a fost grav rănită în urma unui atac armat comis joi seara într-o cafenea din oraşul elveţian Basel, atacatorii reuşind apoi să fugă, a indicat Parchetul din această localitate, citat de Le Matin.

Operaţiune a poliţiei la o şcoală din Germania în urma unei alerte false

Poliţia germană a efectuat o operaţiune la o şcoală din oraşul german Menden, după declanşarea unui alarme care semnala un posibil atac armat, relatează presa internaţională. UPDATE Autorităţile locale au anunţat pe Twitter că alerta s-a dovedit a fi o alarmă falsă, relatează The Associated Press.

Student canadian, acuzat de atacul armat asupra moscheei din Quebec

Un student canadian, în vârstă de 27 de ani, a fost acuzat de crimă de gradul întâi pentru uciderea a şase persoane într-o moschee din Quebec, în timpul rugăciunilor de seară, informează The Guardian.

VIDEO Şase morţi şi 8 răniţi, în urma unui atac armat asupra unei moschei din Quebec / Premierul Canadei cataloghează atentatul drept un atac terorist asupra musulmanilor

Şase persoane au fost ucise după ce trei indivizi au deschis focul în timpul rugăciunii într-o moschee din Quebec, Canada, scrie Reuters. Premierul Canadei a catalogat atentatul din moscheea din Quebec drept un atac terorist asupra musulmanilor.

Doi elevi americani, arestaţi pentru că plănuiau să comită un atac armat la o şcoală din Florida

Autorităţile americane au anunţat că au arestat doi adolescenţi, în vârstă de 13, respectiv 14 ani, care plănuiau să comită un atac armat la o şcoală din Florida, aparent inspiraţi de masacrul de la liceul Columbine, relatează The Associated Press.

Cele mai sigure ţări în care poţi călători

"Vision of Humanity" este un proiect demarat de organizaţia independentă "Institute for Economics & Peace", ce aduce în faţă, anual, un tabel al celor mai sigure şi mai puţin sigure ţări din întreaga lume. La ora actuală, Sudanul de Sud şi Siria sunt cele mai nesigure ţări.

Un individ a ucis cel puţin 11 persoane care participau la o petrecere de Anul Nou în Brazilia

Un individ înarmat a ucis cel puţin 11 persoane care participau la o petrecere de Anul Nou în oraşul brazilian Campinas, după care s-a sinucis, a anunţat poliţia, care suspectează că atacatorul ar fi comis acestă acţiune din cauza certurilor cu fosta soţie, relatează agenţia de ştiri Reuters.