atac

Autorul masacrului din Finlanda a lăsat un bilet (Galerie Foto)

Autorul masacrului care a avut loc marţi la un liceu din Finlanda a lăsat un bilet în care scria că urăşte rasa umană, a anunţat poliţia.

Zece studenţi morţi, în urma unui atac la un colegiu din Finlanda

Zece persoane au murit marţi într-un atac produs la un liceu profesional din Kauhajoki, în sud-vestul Finlandei, relatează AFP.

O grupare necunoscută revendică atentatul din Islamabad

O grupare aproape necunoscută a revendicat atacul de la hotelul Marriott din Islamabad, a anunţat luni televiziunea Arabiya.

Atacul de la ambasada SUA din Yemen, soldat cu 16 morţi, revendicat de Jihadul Islamic

Cel puţin 16 persoane, printre care şi şase atacatori, au murit miercuri în urma atacului de la ambasada Statelor Unite din Yemen, a declarat o sursă din cadrul securităţii.

Cel puţin zece morţi, în urma unui atac american cu rachetă în Pakistan

Cel puţin zece persoane au fost ucise vineri într-un atac cu rachetă al unui avion american în regiunea Waziristanul de Nord, din nord-vestul Pakistanului, o ascunzătoare pentru militanţii talibani şi teroriştii al-Qaida, a declarat un oficial din domeniul securităţii.

Noel Gallagher, agresat în timpul unui concert (Galerie Video)

Chitaristul trupei Oasis, Noel Gallagher, a fost spitalizat după ce a fost agresat, duminică, de către un bărbat, pe scenă, în timpul unui concert pe care trupa îl susţinea în Canada.

Orice atac împotriva Iranului ar declanşa un război mondial

Un oficial iranian de rang înalt a avertizat că orice atac american sau israelian împotriva Iranului ar însemna începutul unui nou război mondial, a anunţat sâmbătă agenţia Irna.

Românii reaprind spiritele în Italia

O agresiune brutală comisă la sfârşitul acestei săptămâni, în apropiere de Roma, împotriva unui cuplu de turişti olandezi a alimentat dezbaterea privind lipsa securităţii şi imigraţia din Italia, după arestarea a doi suspecţi români.

Huţupan: Tadici şi Muşi au îngropat echipa asta

Jucătoarea Luminiţa Huţupan, a declarat, vineri, la Pro TV, că antrenorii Gheorghe Tadici şi Dumitru Muşi sunt vinovaţi de eşecul înregistrat de echipa României la turneul de handbal feminin din cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing.

Văcăroiu: Este pentru prima oară când CE îşi permite să atace un Parlament naţional

Preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, s-a declarat, luni, "uimit" şi "necăjit" de criticile adresate Parlamentului României de către Comisia Europeană, menţionînd că este pentru prima dată când Comisia îşi permite să "atace" un parlament naţional.

Medvedev: Rusia va reacţiona din nou dacă cetăţenii săi sunt atacaţi

Preşedintele rus Dmitri Medvedev a declarat vineri că Rusia va reacţiona din nou, în mod similar acţiunilor sale din Georgia, dacă cetăţenii sau forţele sale vor fi ţinta unor atacuri.

SUA iau în calcul suspendarea Consiliului Rusia-NATO

Statele Unite iau în considerare suspendarea Consiliului Rusia-NATO sau boicotarea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci, din 2014, pentru a sancţiona Moscova în urma conflictului armat cu Georgia, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Dana Perino.

Un american s-a luptat cu un urs, cu mâinile goale, pentru a-şi apăra fiul

John Pala, de 43 de ani, s-a luptat singur cu un urs dintr-o rezervaţie americană unde se afla în vacanţă cu fiii lui, după ce animalul s-a năpustit asupra băiatului său de opt ani.

SUA se opun unui atac israelian împotriva Iranului – ministru

Ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, a afirmat miercuri că Statele Unite se opun în prezent unui eventual atac israelian împotriva complexelor nucleare din Iran.

Saakaşvili şi Kouchner, evacuaţi de la Gori

Preşedintele georgian, Mihail Saakaşvili, şi şeful diplomaţiei franceze, Bernard Kouchner, au fost evacuaţi de urgenţă luni, la bordul a două vehicule, din cauza prezenţei unui elicopter suspect care survola oraşul georgian Gori.

Cel puţin 16 morţi, într-un atac asupra unei secţii de poliţie din China

Un atac a fost declanşat luni dimineaţă asupra unei secţii de poliţie din provincia chineză Xinjiang, cu patru zile înainte de începerea Jocurilor Olimpice de la Beijing, provocând moartea a 16 ofiţeri şi rănirea altor 12, a anunţat presa de stat.

Un cercetător american suspectat de implicare în atacurile cu antrax din 2001 s-a sinucis

Un cercetător al administraţiei SUA, care a ajutat la investigarea unei serii de atacuri cu antrax din 2001, a murit, existând informaţii că s-ar fi sinucis, deoarece Departamentul de Justiţie urma să îl pună sub acuzare pentru comiterea atacurilor, relatează Los Angeles Times.

Patru persoane, arestate în legătură cu atacul armat comis la Istanbul

Poliţia turcă a arestat patru persoane în cadrul anchetei privind atentatul comis miercuri în faţa consulatului american din Istanbul şi soldat cu moartea a şase persoane, a anunţat ministrul turc de Interne, Besir Atalay, citat de agenţia Anatolia.

Şase morţi într-un atac armat comis la Istanbul

Trei ofiţeri de poliţie şi trei atacatori au fost ucişi în schimbul de focuri care a avut loc, miercuri, la intrarea în consulatul american din Istanbul, a declarat Muammer Guler, guvernatorul oraşului.

Amy Winehouse atacă un al treilea fan (Video)

Cântăreaţa britanică Amy Winehouse a atacat, pentru a treia oară pe parcursul ultimelor două săptămâni, un fan, într-un club londonez, sâmbătă noaptea.

Iranul nu se teme de un atac al SUA

Preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a declarat marţi că ţara sa nu se teme de un atac al Statelor Unite, din cauza activităţilor sale nucleare.

Amy Winehouse a atacat un fan în faţa locuinţei sale (Video)

Cântăreaţa britanică Amy Winehouse a atacat, sâmbătă, un fan în faţa locuinţei sale din Londra, acuzându-l că a ciupit-o de fund.

Armata columbiană dejoacă atacuri plănuite după eliberarea ostaticilor FARC

Armata columbiană a descoperit explozibil care urma să fie utilizat într-o serie de atacuri în capitală, ca represalii la eliberarea ostaticilor deţinuţi de Forţele Armate Revoluţionare (FARC), printre care şi Ingrid Betancourt, au anunţat sâmbătă oficiali militari.

CEDO secretizează dosarele privind atacul din 2002 de la un teatru din Moscova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis ca dosarele referitoare la atacul din 2002, de la un teatru din Moscova, să fie clasate ca materiale secretizate, la cererea Rusiei, a anunţat joi un avocat al familiilor victimelor.

Ierusalim: Cel puţin patru morţi şi 45 de răniţi în atacul cu buldozerul (Galerie foto)

Cel puţin patru persoane au fost ucise în atacul comis miercuri cu un buldozer în Ierusalim, între care şi şoferul vehiculului, iar alte 45 de persoane au fost rănite, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgenţă israeliene.

Atac cu buldozerul în Ierusalim

Un buldozer condus de un palestinian s-a izbit, miercuri, de un autobuz care transporta navetişti şi alte vehicule la Ierusalim, provocând moartea a două persoane şi rănirea altor câtorva zeci într-un atac deliberat, a anunţat poliţia israeliană.

Shanghai: Un bărbat a înjunghiat mortal cinci persoane, la o secţie de poliţie

Un bărbat a înjunghiat mortal cinci persoane şi a rănit alte cinci, într-o secţie de poliţie din Shanghai, a anunţat presa locală.

Prandelli: Mutu şi Fiorentina vor merge înainte împreună

Antrenorul echipei AC Fiorentina, Cesare Prandelli, a declarat, duminică, că atacantul Adrian Mutu va rămâne la gruparea toscană, deşi în ultima perioadă s-a vorbit despre un transfer al românului, informează site-ul fiorentina.it.

Român arestat pentru că hărţuia femei la metroul londonez

Un român de 32 de ani, Ion Recheşan, a fost condamnat la un an şi şapte luni de închisoare pentru că hărţuia femeile care aşteptau metroul în subteran, în zona metropolitană londoneză, informează Harrow Observer.

Sarkozy declară că Franţa trebuie să se adapteze ameninţării teroriste

Franţa şi armata sa trebuie să se adapteze unor noi ameninţări, cea mai imediată fiind "cea a unui atac terorist" cu mijloace "chimice şi biologice", a dat asigurări marţi preşedintele francez Nicolas Sarkozy, prezentând noua strategie franceză privind apărarea.

Pakistanul nu permite ingerinţe în afacerile sale interne

Pakistanul nu va permite nici o ingerinţă în afacerile sale interne, a declarat duminică premierul Yusuf Raza Gilani, după ce preşedintele afgan Hamid Karzai a calificat drept "legitimă apărare" operaţiunile în Pakistan, împotriva "teroriştilor".

MAp: Starea militarilor răniţi în Afganistan este stabilă

Ministerul Apărării a anunţat, vineri, că starea militarilor răniţi în Afganistan este stabilă, aceştia fiind transportaţi la spitalul din baza Lagman, Qalat, unde este evaluată starea lor de sănătate şi primesc îngrijiri medicale.

PSD – Băsescu depăşeşte orice limită în afirmarea lipsei sale de bun simţ

PSD apreciază, într-o declaraţie intitulată "Disperare, numele tău este Băsescu", că, în goana după puterea absolută, Traian Băsescu "depăşeşte orice limită în afirmarea lipsei sale de bun simţ şi de decenţă politică" şi îi cere acestuia să prezinte scuze lui Ion Iliescu pentru jignirile aduse.

Site-ul oficial al clubului FC Rapid, atacat de un hacker

Site-ul oficial al FC Rapid, www.fcrapid.ro, a fost atacat, marţi, de un hacker pe nume Gorev, acesta reuşind să modifice prima pagină şi clasamentul Ligii I din sezonul precedent, precum şi să şteargă întreaga arhivă de ştiri şi rezultatele meciurilor disputate de gruparea giuleşteană.

Geoană: Oprescu – brancardier, Blaga – chiuhuahua , Orban – flaşnetă

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, la un eveniment cu caracter electoral, că, atunci când grupurile de interese le-o cer, Sorin Oprescu se transformă din doctor în brancardier, Vasile Blaga din buldog în chiuhuahua şi Ludovic Orban din chitarist în flaşnetă.

Stoica: Iliescu este un bolnav de putere

Ion Iliescu este un "bolnav de putere", care "ar trebui să se retragă la pensie", acesta fiind "un fapt de igienă politică necesară în România de azi", a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, vicepreşedintele PD-L Valeriu Stoica.

Diaconescu: Atacul lui Nicolai referitor la alianţa PSD-PDL este abject

Candidatul PSD la funcţia de primar general al Bucureştiului, Cristian Diaconescu, a declarat, vineri, la Realitatea TV, că atacul vicepreşedintelui PNL Norica Nicolai, la adresa sa, după ce în presă au apărut unele fotografii alături de Vasile Blaga, este unul abject.

O navă contractată de Forţele navale americane a deschis focul asupra unui vas iranian

O navă de transport contractată de o organizaţie a Forţelor navale americane a tras cel puţin un foc asupra unei ambarcaţiuni iraniene, a declarat vineri un oficial american din domeniul apărării.

Clinton şi Obama afirmă că vor apăra Israelul în cazul unui atac iranian

Cei doi candidaţi democraţi la învestitura pentru prezidenţialele din SUA şi-au luat angajamentul, miercuri seară, că vor apăra Israelul împotriva oricărui atac iranian, dar au divergenţe privind modalitatea de a determina Teheranul să renunţe la programul nuclear.

Iranul ameninţă că va şterge Israelul de pe „scena lumii” dacă va fi atacat

Iranul va şterge Israelul de pe "scena lumii" dacă va fi atacat de statul evreu, a declarat marţi adjunctul comandantului general al armatei, generalul Mohammad Reza Ashtiani, citat de agenţia Mehr.