atentate

Atentatul de la moscheea din Norvegia: Suspectul neagă acuzaţiile ce îi sunt aduse şi refuză să discute cu anchetatorii

Individul suspectat că ar fi tras cu o armă de foc în oamenii aflaţi într-o moschee din Norvegia, dar şi de uciderea surorii vitrege, neagă acuzaţiile ce îi sunt aduse şi refuză să discute cu anchetatorii, a declarat avocatul suspectului, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.

The Washington Post: Autorul atentatului de la El Paso a mărturisit că a vizat persoanele de origine „mexicană”

Autorul atentatului de la El Paso, soldat cu 22 de morţi şi zeci de răniţi, a mărturisit că ţinta atacului erau persoanele de origine "mexicană", a relatat publicaţia The Washington Post, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.

Un candidat la funcţia de vicepreşedinte al Afganistanului a fost rănit în urma unui atentat comis la Kabul

Cel puţin două persoane au murit, iar alte 25 au fost rănite, inclusiv un candidat la funcţia de vicepreşedinte al Afganistanului, în urma unui atentat care a avut loc duminică în zona centrală a oraşului Kabul, au anunţat reprezentanţi ai autorităţilor, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.

Doi militanţi de extremă-stânga, reţinuţi când încercau să pătrundă în Parlamentul Turciei

Oficialii turci au declarat că forţele de securitate au reţinut doi militanţi de extremă-stânga care au încercat să intre în Parlamentul de la Ankara având asupra lor obiecte ascuţite şi un dispozitiv exploziv fals, informează cotidianul The Washington Post.

Teroriştii din Sri Lanka: Guvernul anunţă că a dezmembrat reţeaua implicată în atentate/ Conturi în valoare de zeci de milioane de dolari, îngheţate

Autorităţile din Sri Lanka anunţă că au dezmembrat în mare parte reţeaua implicată în atacurile cu bombă din duminica Paştelui catolic, confiscând materialele folosite la fabricarea bombelor şi îngheţând conturi în valoare de aproximativ 40 de milioane de dolari, relatează Reuters.

Terorismul se transformă, iar statele lumii trebuie să se adapteze

Mai multe atentate teroriste au atras atenţia întregii lumi în 2019: atacurile asupra moscheilor din Noua Zeelandă, atentatele din Sri Lanka sau atacul armat dintr-o sinagogă din California, toate acestea fiind un semnal de alarmă în privinţa modului în care autorităţile tratează pericolul terorist.

Noi date despre masacrul din Sri Lanka: ZECI de cetăţeni străini printre victime

Autorităţile din Sri Lanka au anunţat că au identificat 42 de cetăţeni străini printre persoanele decedate în urma atentatelor din data de 21 aprilie, care s-au soldat cu moartea a cel puţin 250 de persoane, relatează publicaţia Le Figaro.

Ranil Wickremesinghe: Nu am fost informat despre posibilitatea unor atentate în Sri Lanka

Prim-ministrul statului Sri Lanka, Ranil Wickremesinghe, a declarat vineri că nu a fost informat de către serviciile de Informaţii despre posibilitatea producerii unor atentate în Sri Lanka, relatează BBC.

MASACRUL din Sri Lanka: Demisie la nivel înalt/ Reproşuri legate de „coordonarea” agenţilor

Hemasiri Fernando, secretar de stat în cadrul Ministerului Apărării din Sri Lanka, a demisionat joi, pe fondul controverselor legate de incapacitatea autorităţilor de la Colombo de a împiedica atacurile de duminică, informează Al Jazeera.

ONU: Forţele afgane şi cele internaţionale, responsabile de mai multe victime civile decât militanţii

În primele trei luni ale acestui an, forţele afgane şi cele internaţionale au cauzat mai multe decese în rândul civililor decât insurgenţii talibani şi alţi militanţi, fiind pentru prima dată în ultimii ani când se înregistrează această situaţie, se arată într-un raport ONU.

ONU condamnă dur atentatele din Sri Lanka. Apelul Consiliului de Securitate

Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a condamnat dur seria de atacuri teroriste comise duminică în Sri Lanka şi a făcut apel la asumarea responsabilităţii pentru atentate, conform unui comunicat emis luni, relatează agenţia de presă Tass.

Autorităţile din Sri Lanka admit că au IGNORAT avertismentele primite înaintea atentatelor din duminica Paştelui catolic

Autorităţile din Sri Lanka admit că nu au ţinut seama de multiplele avertismente primite din partea agenţiilor de informaţii internaţionale înaintea atacurilor teroriste din duminica Paştelui catolic, care s-au soldat cu aproximativ 290 de morţi, a declarat luni ministrul sănătăţii, relatează CNN.

O nouă tragedie în Sri Lanka, evitată în ultima clipă: Explozie controlată, în apropierea unei biserici | VIDEO

O explozie s-a produs luni după-amiază în apropierea unei biserici din Sri Lanka, în momentul în care geniştii dezamorsau o presupusă bombă aflată într-un vehicul utilitar parcat lângă lăcaşul de cult, a anunţat poliţia, potrivit cotidianului The Guardian.

ATENTATELE din Sri Lanka: O grupare islamistă locală este responsabilă de masacrul din duminica Paştelui catolic/ Starea de urgenţă, declarată de preşedinte

O grupare islamistă locală este responsabilă pentru atentatele teroriste de duminică, soldate cu moartea a cel puţin 290 de persoane şi rănirea altor câtorva sute, potrivit reprezentanţilor Guvernului din Sri Lanka, relatează Le Figaro.

Atac dejucat. BOMBĂ găsită şi distrusă în aeroportul principal din Sri Lanka, la doar câteva ore după atacurile comise în biserici şi hoteluri de Paşti

Un dispozitiv exploziv a fost dezamorsat, duminică seară, pe aeroportul internaţional din Colombo, la câteva ore după seria de atentate soldată cu peste 200 de morţi, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate din Sri Lanka, citate de publicaţiile Metro.co.uk şi Daily Mail.

Apel la rugăciune al Patriarhului Daniel pentru victimele atacurilor teroriste din Sri Lanka

Patriarhul Daniel a lansat un apel la rugăciune pentru victimele atacurilor teroriste din Sri Lanka, de duminică, în care au murit 207 de persoane şi au fost rănite alte 400, după o serie de explozii care au vizat cel puţin cinci hoteluri şi trei biserici din trei oraşe, comise de Paştele catolic.

Patru americani, inclusiv trei militari, au murit în urma unui atentat cu vehicul-capcană în Afganistan / Talibanii au revendicat atacul

Patru cetăţeni americani, inclusiv trei militari şi un contractor civil, au decedat în urma exploziei unui vehicul-capcană în apropierea bazei aeriene Bagram din Afganistan, au anunţat luni autorităţile NATO şi SUA, informează site-ului cotidianului The Boston Globe.

Armele militare de asalt, similare celor folosite în masacrul de la Christchurch, INTERZISE în Noua Zeelandă

Premierul neozeelandez Jacinda Ardern a anunţat joi că armele de asalt şi cele semi-automate de tip militar vor fi interzise, măsura fiind luată în contextul în care un adept al supremaţiei rasei albe a folosit mai multe astfel de arme pentru a ucide 50 de persoane în două moschei din Christchurch.

Reacţia Australiei şi a Noii Zeelande la declaraţiile lui Erdogan privind masacrul din Christchurch / Preşedintele turc: „Bunicii voştri au venit aici şi s-au întors în coşciuge”

Premierul neozeelandez Jacinda Ardern a anunţat că ministrul de Externe de la Wellington, Winston Peters, va efectua o vizită în Turcia pentru a combate afirmaţiile preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan privind atentatul de la moschei din Christchurch, informează cotidianul The Straits Times.

Masacrul din Noua Zeelandă. Un profesor universitar susţine că ar fi avertizat guvernanţii despre pericolul unui atac terorist, dar ar fi fost ignorat

Alexander Gillespie, profesor de drept internaţional la Universitatea din Waikato, Noua Zeelandă, susţine într-un articol semnat pe site-ul Al Jazeera că ar fi avertizat înalţi oficiali ai guvernului Noii Zeelande în legătură cu un posibil atac terorist, dar ar fi fost ignorat.

Masacrul din Noua Zeelandă capătă o nouă amploare. ISIS cheamă „susţinătorii califatului” să răzbune atacurile împotriva comunităţii musulmane

Abu Hassan al-Muhajir, purtătorul de cuvânt al organizaţiei teroriste Stat Islamic, a lansat un apel către simpatizanţii reţelei islamiste în care le cere să răzbune atentatul comis de un adept al supremaţiei albe în Noua Zeelandă, în urma căruia 50 de musulmani au fost ucişi.

Un individ a fost arestat de FBI pentru că ar fi plănuit să atace Casa Albă şi Statuia Libertăţii cu rachete antitanc

Un individ a fost arestat miercuri în statul american Georgia, acesta fiind inculpat pentru că ar fi plănuit să atace Casa Albă şi alte clădiri guvernamentale din Washington, dar şi Statuia Libertăţii din New York, informează cotidianul Atlanta Journal Constitution.

ATAC terorist în noaptea de Revelion. Un individ a intrat cu maşina în mulţimea strânsă la festivităţi, la Tokyo. Bilanţul victimelor

Cel puţin opt persoane au fost rănite după ce un individ a intrat cu vehiculul în mulţimea care participa la festivităţile de Revelion de la Tokyo, a declarat un reprezentant al Poliţiei japoneze, care a adăugat că incidentul este un "act de terorism", precizând că a fost reţinut un suspect, informează agenţia Reuters.

Paisprezece suspecţi, inculpaţi pentru implicare în atentatul comis la redacţia Charlie Hebdo

Parchetul din Paris a decis inculparea a 14 persoane suspectate de implicare în atacul terorist comis în ianuarie 2015 la redacţia publicaţiei Charlie Hebdo, în zona Montrouge şi la supermarketul Hyper Cacher din Paris, afirmă surse citate de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Figaro.

Bilanţul atentatului dintr-o piaţă din nord-vestul Pakistanului a ajuns la cel puţin 35 de morţi

Cel puţin 35 de persoane au murit, alte câteva zeci au fost rănite, în urma unui atentat cu bombă produs într-o piaţă din oraşul Kalya, districtul Orakzai, în nord-vestul Pakistanului, la câteva ore după ce mai mulţi separatişti înarmaţi au atacat Consultatul Chinei de la Karachi, în sudul ţării.

Trump va comemora atacurile de la 11 septembrie în Pennsylvania, unde s-a prăbuşit un avion deturnat

Preşedintele american, Donald Trump, va comemora împlinirea a 17 ani de la atentatele din 11 septembrie 2001 în Pennsylvania, pe un câmp unde s-a prăbuşit unul din avioanele deturnate de terorişti, în timp ce vicepreşedintele Mike Pence va merge la Pentagon, informează agenţia The Associated Pre

Staţie de metrou din New York, distrusă după prăbuşirea WTC în urma atentatelor, redeschisă după 17 ani

Staţia de metrou Cortlandt Street din New York, distrusă în urma prăbuşirii turnurilor gemene World Trade Center (WTC) după atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, a fost redeschisă după aproape 17 ani, informează cotidianul The Huffington Post.

Cel puţin 2 oameni au fost ucişi de militanţii care au atacat sediul companiei petroliere de stat din Libia

Mai mulţi indivizi înarmaţi au atacat luni sediul din Tripoli al companiei petroliere de stat din Libia, Companiei Naţionale a Petrolului (NOC), ucigând cel puţin doi angajaţi, iar alţi zece au fost răniţi, potrivit oficialilor libieni, informează agenţia de ştiri Reuters.

ATAC TERORIST, dejucat: Forţele de ordine au împuşcat mortal un bărbat ce voia să atace o secţie de poliţie în Spania/ Ce a strigat atacatorul

Forţele de ordine au împuşcat mortal un algerian înarmat cu un cuţit, ce striga "Allahu Akbar", şi despre care se crede că voia să atace o secţie de poliţie din oraşul Cornella, regiunea Catalonia, relatează presa spaniolă.

Cel puţin 17 morţi în două atentate sinucigaşe comise la Mogadishu

Cel puţin 17 persoane au murit în două atentate sinucigaşe comise duminică în capitala somaleză Mogadishu, unul fiind revendicat de organizaţia teroristă Al Shabaab, relatează site-ul agenţiei Dpa.

#roMânia Stigmatizarea României de peste hotare. „Nu am venit aici să vă JEFUIESC ţara”/ Lecţia de umanitate a unui ROMÂN în timpul atentatelor

Drumul românilor spre o ţară mai bună nu a fost simplu. De multe ori, campaniile media sau cele ale autorităţilor au făcut ca noi să fim trataţi ca un popor de mâna a doua. Stigmatizaţi şi găsiţi vinovaţi de serviciu de prea multe ori, românii au încercat să îşi găsească propriul loc printre străini. Iar uneori, acolo unde nimeni nu se aştepta, câte un conaţional a dat o lecţie de umanitate în faţa căreia o lume a tăcut. Despre toate acestea aflaţi în următorul material marca Gândul al campaniei #roMânia.

Aproape 40 de morţi în urma mai multor atacuri sinucigaşe în zona oraşului Sweida din sudul Siriei

Cel puţin 38 de persoane au decedat, iar alte peste 30 au fost rănite în urma mai multor atacuri sinucigaşe comise miercuri în zona oraşului Sweida din sudul Siriei, localitate controlată de forţele guvernamentale, informează site-ul postului BBC News.

Individul care l-a împuşcat pe ministrul pakistanez de Interne, afiliat unui partid ultra-religios

Individul despre care se crede că l-a împuşcat pe Ahsan Iqbal, ministrul de Interne al Pakistanului, este afiliat formaţiunii ultra-religioase Tehreek-e-Labaik, potrivit unui raport al poliţiei, informează agenţia de ştiri Reuters.

Dublu atentat la Kabul: Cel puţin 25 de morţi, inclusiv jurnalişti, iar alte 45 de persoane au fost rănite/ Stat Islamic revendică masacrul

Cel puţin 25 de oameni au murit, inclusiv şase jurnalişti, în urma a două atentate sinucigaşe coordonate, revendicate de Stat Islamic, care au avut loc luni dimineaţa în centrul oraşului Kabul, într-o zonă în care se află sediile mai multor instituţii afgane şi ambasade străine.

Cel puţin 18 morţi în atentate comise de grupul Al Shabaab la Palatul prezidenţial din Somalia

Cel puţin 18 persoane au fost ucise, iar alte 20 au fost rănite în urma unui dublu atac cu vehicul-capcană comis vineri seară de grupul terorist Al Shabaab, afiliat reţelei Al-Qaida, în apropierea Palatului prezidenţial din Mogadishu, informează site-ul agenţiei Reuters.

Autorul atentatelor de la New York din 2016, condamnat la închisoare pe viaţă

Ahmad Khan Rahimi, cetăţean american de origine afgană, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru atentatele cu bombe comise în anul 2016, în cartierul Chelsea din New York, soldate cu rănirea a 30 de persoane, potrivit site-ului postului BBC News online.

Un bărbat din Arizona, inculpat pentru că a vândut ilegal gloanţe perforante autorului atacului din Las Vegas, soldat cu 58 de morţi

Un individ din Arizona a fost inculpat pentru că a fabricat şi vândut ilegal gloanţe perforante autorului atacului armat de la Las Vegas din octombrie, soldat cu 58 de morţi, informează site-ul agenţiei de ştiri The Associated Press.

Sediu al organizaţiei Salvaţi Copiii, vizat de un atac armat | Cel puţin o persoană a murit şi alte 11 au fost rănite

Cel puţin un mort şi unsprezece răniţi în urma unui atac armat vizând un sediu al organizaţiei umanitare Salvaţi Copiii, în oraşul Jalalabad din Afganistan, informează site-ul postului BBC News online şi agenţia Reuters.

ATENTAT dejucat la o şcoală din Australia. Doi adolescenţi au fost inculpaţi: „Nu este nicio îndoială că am prevenit o catastrofă”

Doi adolescenţi au fost inculpaţi pentru că ar fi plănuit să comită un atentat cu arme şi explozibili la o şcoală din nord-est de oraşului Adelaide, Australia de Sud, au anunţat autorităţile, potrivit site-ului postului France 24.