atentate

Cameron: Marea Britanie a dejucat şapte atacuri în ultimele şase luni

Poliţia britanică a dejucat aproximativ şapte planuri de atentate teroriste în ultimele şase luni, a anunţat premierul David Cameron luni, care a promis fonduri suplimentare în vederea extinderii activităţilor în domeniile securităţii şi informaţiilor, relatează DPA în pagina electronică.

ATENTATELE din Paris:Turcia a alertat Franţa de două ori în privinţa unuia dintre atacatori

Autorităţile turce au atras atenţia Franţei în privinţa unuia dintre atacatorii kamikaze care au participat vineri la atentatele teroriste din Paris, dar nu au primit niciun răspuns din partea autorităţilor franceze, susţine un oficial turc, citat de publicaţia Le Figaro.

Thomas Bach a plâns când i-a văzut pe spectatori cum ies din Stade de France cântând Marseilleza

Preşedintele CIO, Thomas Bach, a declarat că l-au şocat atentatele de la Paris şi a menţionat că a fost impresionat de atitudinea spectatorilor de la meciul Franţa - Germania, care au părăsit Stade de France în noaptea de vineri spre sâmbătă cântând Marseilleza.

ATENTATELE din Paris: Ministrul francez de Interne propune desfiinţarea moscheilor radicale

O dispoziţie privind desfiinţarea moscheilor radicale va fi studiată în curând în Consiliul de miniştri, a anunţat duminică ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, la două zile după atentatele de la Paris şi instaurarea stării de urgenţă, relatează AFP în pagina online.

Wall Street Journal: Atentatele de la Paris schimbă strategia geopolitică a Occidentului, care se concentra pe Rusia

Atentatele comise de gruparea Stat Islamic, în special cele din Paris, vor determina schimbarea radicală a strategiei geopolitice occidentale, aducând terorismul din nou în centrul agendei internaţionale, care în ultimul an se concetra pe agresiunea rusă din Ucraina, comentează Wall Street Journal.

ATENTATELE din Paris: Irakul afirmă că oferise informaţii care avertizau privind atacuri în Franţa, SUA şi Iran

Ministrul irakian de Externe, Ibrahim al-Jaafari, a declarat că serviciile de informaţii ale ţării sale au oferit informaţii pe care le deţineau, conform cărora Franţa, Statele Unite şi Iranul se află printre ţările care urmau să fie vizate de atacuri, relatează Reuters în pagina electronică.

ATENTATELE din Paris: Arbitrul meciului Franţa-Germania spune că până la finalul jocului nu a ştiut de explozii

Arbitrul meciului amical dintre naţionalele Franţei şi Germaniei, Antonio Mateu Lahoz, a declarat pentru presa spaniolă că până la finalul jocului nu a ştiut de exploziiile ce au avut loc în afara stadionului şi de ceea ce se întâmpla la Paris, informează mirror.co.uk.

ATENTATELE din Paris: Bilanţul victimelor a ajuns la 132 de morţi, după decesul a trei răniţi

Trei dintre persoanele rănite în atentatele din Paris au decedat duminică la spitale, astfel că bilanţul victimelor atacurilor teroriste a ajuns la 132 de morţi, în afara celor şapte sau opt terorişti decedaţi, relatează presa franceză.

Cioloş, despre atentatele din Paris: Ceea ce nu te omoară, te face mai puternic. Sunt convins că asta se va întâmpla şi cu Franţa

Premierul desemnat Dacian Cioloş a declarat, duminică, că românii pot înţelege momentele grele prin care trece Franţa, pentru că au trecut şi ei recent printr-o tragedie, remarcând faptul că "ceea ce nu te omoară, te face mai puternic", ceea ce se va întâmpla şi în cazul Franţei.

SOLIDARITATE cu poporul francez: Sute de români au comemorat victimele atentatelor din Paris, la Cluj şi Iaşi – FOTO

Peste 200 de persoane au participat, duminică, la Institutul Francez din Cluj-Napoca, la o acţiune de comemorare a victimelor atentatelor de la Paris, acestea ţinând un moment de reculegere şi depunând flori în curtea instituţiei, unde au scris cuvântul ”Paris” din candele aprinse. Alte câteva sute de persoane au aprins lumânări şi au depus flori în faţa Institutului Francez din Iaşi, printre cei prezenţi numărându-se şi studenţi francezi care învaţă la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi.

Premierul Franţei: 103 din cele 129 de persoane ucise la Paris au fost identificate

Autorităţile franceze au identificat 103 dintre cele 129 de persoane ucise în atentatele de la Paris, anunţă premierul Manuel Valls, citat de ziarul Le Figaro.

Românii decedaţi în atentatele de la Paris ar putea fi înmormântaţi în Franţa

Primarul din Coaş (Maramureş), de unde era originară tânăra moartă în atentatele din Paris, afirmă că aceasta plecase în Franţa în urmă cu 10 ani şi avea un băieţel de un an cu un bărbat din Tulcea, decedat şi el în atacuri şi ai căror părinţi spun că ar dori ca cei doi să fie înmormântaţi în Franţa

Sarkozy cere modificări în politica imigraţiei şi coaliţie cu Rusia contra reţelei Stat Islamic

Nicolas Sarkozy, unul dintre liderii opoziţiei franceze, i-a cerut preşedintelui Francois Hollande modificarea politicii privind imigranţii, măsuri suplimentare de securitate şi o coaliţie internaţională unică împotriva reţelei teroriste Stat Islamic, care să includă Rusia, informează Le Figaro.

Analişti: Impactul pe pieţele globale după atentate va fi limitat, sectorul turismului ar putea scădea

Tranzacţiile pe pieţele globale ar putea fi afectate doar pe termen scurt în urma atentatelor din Franţa, în care au fost ucise 129 de persoane, dar ar putea apărea probleme în anumite sectoare din Franţa, în principal în turism, afirmă analişti citaţi de site-ul agenţiei Reuters.

ATENTATELE din Paris: Sirianul considerat unul dintre autorii atacurilor trecuse prin Serbia în octombrie

Deţinătorul paşaportului sirian, considerat unul dintre autorii atentatelor de la Paris, trecuse prin Serbia în octombrie, figurând printre numeroşii extracomunitari care s-au deplasat spre state occidentale membre UE, anunţă autorităţile sârbe, citate de Reuters.

Slujbă specială pentru victimele atentatelor la Catedrala Notre-Dame din Paris

O slujbă specială în memoria victimelor atentatelor de la Paris va avea loc duminică după-amiază în Catedrala Notre-Dame din capitala Franţei, informează BBC News.

Manuel Valls: Franţa este în RĂZBOI şi va distruge reţeaua teroristă Stat Islamic

Franţa este "în război" cu reţeaua teroristă Stat Islamic şi o va distruge, afirmă premierul Manuel Valls, după atentatele de la Paris, soldate cu aproape 130 de morţi, în afară de cei şapte terorişti decedaţi.

Madonna le-a adus un omagiu victimelor atacurilor teroriste de la Paris chiar în timpul unui concert – VIDEO

Madonna le-a adus un omagiu victimelor atacurilor teroriste de la Paris, în timpul concertului pe care l-a susţinut sâmbătă seară, la Stockholm, cântând în limba franceză, acompaniindu-se doar de o chitară, celebra piesă "La vie en rose".

ATENTATELE din Paris: Muzicienii Eagles of Death Metal, nevătămaţi. Un membru al staff-ului şi-a pierdut viaţa

Membrii trupei Eagles of Death Metal, care concerta în sala Le Bataclan din Paris vineri seară, când a avut loc un atac terorist în care au murit 89 de persoane, sunt nevătămaţi, însă un membru al staff-ului şi-a pierdut viaţa în timpul violenţelor, a anunţat familia acestuia, citată de Reuters.

ATENTATELE de la Paris: Numeroşi cetăţeni străini figurează printre victime

Numeroşi cetăţeni străini - din România, Belgia, Spania, Suedia, SUA, Portugalia, Tunisia, Maroc şi Algeria - figurează printre persoanele ucise în atacurile teroriste comise la Paris, informează publicaţia La Voix du Nord.

ATENTATE TERORISTE la Paris – Peste 130 de oameni, între care doi români, au fost ucişi. Valls: Franţa e în RĂZBOI. Şase complici ai unuia dintre autori, arestaţi în Franţa. Patru persoane, arestate în Bruxelles – FOTO, VIDEO

Peste 130 de oameni, între care doi români, au fost ucişi şi mai mult de 350 răniţi, în urma atentatelor produse vineri noapte în Franţa. Peste 80 de persoane au fost ucise în urma unei luări de ostatici la sala de spectacole Bataclan, unde avea loc un concert al grupului hard rock Eagles of Death Metal. Atacurile au fost revendicate de reţeaua teroristă Stat Islamic, care susţine că acestea sunt o reacţie la ofensele aduse profetului musulman Mahomed şi la raidurile aeriene efectuate de Franţa în Siria şi Irak. Mai multe persoane au fost arestate în urma atentatelor.

Alin Petrache: Suntem cât se poate de solidari cu poporul francez

Preşedintele COSR, Alin Petrache, a transmis o scrisoare Comitetului Olimpic Francez, în care îşi exprimă compasiunea pentru victimele atentatelor de vineri de la Paris, informează cosr.ro.

Şeful Cultului Musulman din România: Condamnăm atentatele de la Paris. Islamul interzice uciderea oricărui suflet

Şeful Cultului Musulman din România, muftiul Murat Iusuf, condamnă atacurile teroriste din Franţa şi spune că persoanele care le-au provocat “nu pot fi recunoscute în lumea civilizată drept fraţi de confesiune musulmană”, precizând că ”islamul interzice ferm uciderea oricărui suflet”.

Trupa Foo Fighters a anulat întregul turneu european, în urma atacurilor teroriste de la Paris

Formaţia americană Foo Fighters a anunţat, sâmbătă, că a anulat toate concertele din turneul european pe care trebuia să le susţină în Italia, Spania şi Franţa, în urma atacurilor teroriste care au avut loc la Paris, vineri noapte, şi care s-au soldat cu sute de victime.

Primarul din Baia Mare: În sângerosul atac din Franţa şi-a pierdut viaţa o băimăreancă de-a noastră

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a anunţat, într-un mesaj postat pe o reţea de socializare, că în atentatele teroriste de vineri noapte de la Paris a murit şi o tânără din Baia Mare.

MĂRTURIE de la atentatele din Franţa – Româncă stabilită lângă Stade de France: Am auzit o explozie, după ce s-a terminat meciul oamenii alergau pe stradă

O româncă stabilită în Franţa, care locuieşte lângă Stade de France, a declarat, pentru MEDIAFAX, că a auzit o explozie în zonă vineri seară, dar pentru că ulterior s-a făcut linişte nu s-a alarmat, precizând că abia după ce s-a terminat meciul a văzut oameni alergând pe străzi

Issa Hayatou le-a trimis scrisori de susţinere lui Noel Le Graet şi federaţiei germane

Preşedintele interimar al FIFA, Issa Hayatou, le-a trimis scrisori de susţinere după atentatele de la Paris conducătorului Federaţiei Franceze de Fotbal, Noel Le Graet, şi forului fotbalistic din Germania, informează fifa.com.

Fost portar al naţionalei de handbal: Suntem şocaţi cu toţii, urma să jucăm la Paris

Eugenia Mihaela Popovici, fost portar al naţionalei României, care evoluează de câţiva ani în Franţa, a declarat, pentru MEDIAFAX, că toată lumea este şocată după atentatele de la Paris, unde handbalista urma să ajungă chiar sâmbătă, pentru meciul cu Issy Paris.

Băsescu: Prin atacurile teroriste din Franţa s-a declanşat un război împotriva Europei. E nevoie de o selecţie a migranţilor islamişti. Avem nave, îi ducem înapoi de unde au venit

Preşedintele Mişcării Populare, Traian Băsescu, a declarat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, referitor la atacurile teroriste de la Paris că, prin acestea ”s-a declanşat un război împotriva Europei".

Turnul Eiffel rămâne închis cel puţin câteva zile, din raţiuni de securitate

Turnul Eiffel a fost închis temporar, în cursul nopţii, din raţiuni de securitate, măsura urmând să rămână în vigoare până la noi ordine, informează cotidianul Le Figaro.

Rugă pentru Paris: David Beckham, Katy Perry, Pharrell Williams, alături de poporul francez

David Beckham, Jared Leto, Katy Perry, Pharrell Williams şi Kate Hudson se numără printre vedetele care şi-au exprimat regretul faţă de pierderile de vieţi omeneşti suferite de Franţa, în urma atentatelor care au avut loc la Paris, vineri noapte, potrivit dailymail.co.uk.

Regina Elizabeth a Marii Britanii, „profund şocată” de atentatele de la Paris – FOTO

Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii s-a declarat "profund şocată" de atacurile teroriste de la Paris, transmiţându-i condoleanţe preşedintelui Franţei, Francois Hollande.

Ambasadorul Saint Paul: Mulţumesc pentru sprijinul avut din partea autorităţilor române

Ambasadorul frances Francois Saint Paul a mulţumit sâmbătă pentru sprijinul oferit de autorităţile române după atentatele de la Paris, subliniind că a primit "mesaje foarte clare de solidaritate".

Comitetul Internaţional Olimpic: Steagul olimpic coborât în bernă, după atentatele de la Paris

Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, a anunţat, sâmbătă, într-un comunicat, că steagul olimpic va fi coborât în bernă ca urmare a atentatelor de la Paris, el menţionând că i-a trimis lui Francois Hollande o scrisoare de condoleanţe şi de susţinere.

Novak Djokovici, după atentatele de la Paris: „Şocat, întristat, îngrozit, fără cuvinte”

Tenismanul sârb Novak Djokovici, numărul 1 mondial, s-a declarat "şocat, întristat şi îngrozit" după atentatele de la Paris, soldate cu aproape 130 de morţi.

Reţeaua teroristă Stat Islamic REVENDICĂ atentatele din Paris: Sunt o reacţie la ofensele aduse profetului Mahomed şi la bombardamente

Reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic, activă în principal în Siria şi Irak, a revendicat atentatele de la Paris, soldate cu aproape 130 de morţi, calificându-le "un miracol", informează publicaţia britanică The Independent. Într-o înregistrare postată după revendicare, reţeaua susţine că atacurile sunt o reacţie la ofensele aduse profetului musulman Mahomed şi la raidurile aeriene efectuate de Franţa în Siria şi Irak, informează Reuters.

Premierul interimar Sorin Cîmpeanu, după o şedinţă pe tema atentatelor din Paris: Nu s-a propus modificarea nivelului de alertă teroristă, rămâne „albastru precaut”

Nivelul de alertă teroristă pe teritoriul României rămâne "albastru precaut", a declarat sâmbătă premierul interimar Sorin Câmpeanu, după o întrunire cu oficiali ai MAI şi MAE.

ANALIZĂ: Lumea sportului, în stare de şoc după atentatele de la Paris – FOTO

Numeroşi sportivi s-au declarat, sâmbătă, în stare de şoc după atentatele atentatele din Paris, soldate cu aproape 130 de morţi, după ce printre zonele vizate de atacuri s-a numărat şi cea în care se află Stade de France, arenă pe care a avut loc vineri seară un meci amical.

Hollande, după o reuniune a Consiliului francez pentru apărare: Atentatele de la Paris, comise de „barbarii din Stat Islamic”, sunt un „act de război”

Atacurile de la Paris au fost comise de "barbari" din cadrul reţelei teroriste Stat Islamic, a declarat sâmbătă preşedintele Francois Hollande, catalogând atentatele drept "un act de război". Declaraţiile au fost făcute la finalul unei reuniuni a Consiliului pentru apărarea naţională, coordonată de preşedintele francez.

Rusia cere mobilizarea comunităţii internaţionale pentru combaterea terorismului, după atentatele din Paris

Atacurile teroriste din Paris nu pot avea nicio justificare, afirmă premierul Rusiei, Dmitri Medvdev, îndemnând comunitatea internaţională să se mobilizeze împotriva extremismului islamic.