atestate

Primele produse de patiserie tradiţionale atestate în Iaşi. „Potenţialul judeţului nostru este mult mai mare”

Cornuleţele cu rahat, gem sau nucă şi sărăţelele cu caşcaval, telemea sau mac sunt primele preparate de patiserie atestate ca produse tradiţionale în judeţul Iaşi.

Şapte noi specialităţi din carne au fost incluse în lista de produse tradiţionale româneşti

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a acordat săptămâna trecută încă şapte atestate pentru produse tradiţionale din judeţele Galaţi, Caraş-Severin şi Buzău, informează instituţia.

Constantin: Consiliile judeţene au primit peste 380.000 de cereri de atestate de producători

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că producătorii agricoli au solicitat peste 380.000 de cereri pentru atestate şi 300.000 de carnete de comercializare, pentru a respecta astfel noile prevederi legislative, care au intrat în vigoare la 1 mai.

Agrostar: Mii de agricultori nu vor putea intra în pieţe pentru că nu au atestatele tipărite

Federaţia sindicală Agrostar avertizează că mii de agricultori nu vor putea intra în pieţe, începând cu 1 mai, din cauza faptului că nu au atestate de producător, acestea nefiind încă tipărite, şi îi solicită premierului Victor Ponta sprijin pentre remedierea problemei.

CONFERINŢA Mediafax Talks about Transport&Logistics – UNTTR: Pe cursele externe nu sunt trimişi şoferi neexperimentaţi, însă atestatele se obţin uşor

Firmele de transport verifică starea tehnică a vehiculelor şi nu trimit şoferi neexeperimentaţi în curse externe, potrivit UNTTR, care admite în schimb că în România atestatele profesionale sunt obţinute foarte uşor "în practică".