auckland

Monfils devine cel mai în vârstă jucător care a câştigat un titlu ATP

Gael Monfils l-a învins pe Zizou Bergs cu 6-3 6-4 în finala turneului de la Auckland, sâmbătă, devenind cel mai în vârstă jucător care a câştigat un titlu ATP, scrie Reuters.

Gabriela Ruse s-a calificat pe tabloul principal la Auckland şi va juca cu Emma Răducanu

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse (128 WTA) a obţinut sâmbătă noaptea accesul pe tabloul principal al turneului de tenis de la Auckland (Noua Zeelandă), după ce a învins-o în ultimul tur al calificărilor pe germana Jule Niemeier (165 WTA).

Emma Răducanu se apropie şi mai mult de tabloul principal al Australian Open după ultima retragere

Emma Răducanu este în prezent programată să joace în calificările pentru Australian Open 2024, dar ultimele retrageri din competiţia de la antipozi o apropie tot mai mult de o posibilă prezenţă direct pe tabloul principal la Melbourne, după ce va participa turneul ASB Classic, săptămâna viitoare.

Trei persoane ucise şi cel puţin 5 rănite într-un incident armat la Auckland / Noua Zeelandă este gazda Campionatului Mondial de Fotbal feminin

Trei persoane au fost ucise, inclusiv atacatorul, şi cel puţin 5 rănite într-un incident armat la Auckland, cel mai mare oraş din Noua Zeelandă, joi, cu câteva ore înainte de meciul de deschidere al Cupei Mondiale de fotbal feminin din oraş.

Noua Zeelandă. Noi inundaţii la Auckland, autorităţile au declarat stare de urgenţă

Autorităţile din cel mai mare oraş din Noua Zeelandă, Auckland, au declarat stare de urgenţă după ce ploile torenţiale au provocat inundaţii pe scară largă. Zona este afectată de inundaţii catastrofale pentru a doua oară în acest an, potrivit BBC.